ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2526/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC T.O. SA Sfântu Gheorghe a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4797 din 7 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 5538/2004, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației arată că instanța de recurs a admis greșit recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 124 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, considerând că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat prin acțiune.

Astfel, susține că eronat, instanța de recurs a considerat că cererea de chemare în judecată nu are capăt de cerere referitor la scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268 lei, reprezentând majorări de întârziere, cu toate că a solicitat anularea părții referitoare la obligarea sa la plata acestei sume și, implicit, anularea efectelor avizului nr. 448 - AA din 26 februarie 1999. De asemenea, susține și că instanța de recurs a reținut greșit că nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cu toate că la dosarul cauzei există acte în acest sens, ca și răspunsul autorităților. Reprezentantul intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat, la termenul de astăzi, excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare, prin prisma excepției invocate de intimată și a motivelor invocate de către contestatoare, Înalta Curte reține următoarele: - Excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece în baza art. 319 alin. (2) C. proc. civ., „Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. Decizia atacată este irevocabilă și nu e susceptibilă de executare silită, iar contestatoarea face dovada că a introdus contestația în interiorul termenului de un an de la data pronunțării deciziei și nu e nici o dovadă din care să rezulte data la care a luat cunoștință de această hotărâre.

SC T.O. SA a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea în parte a avizului nr. 448 - AA din 26 februarie 1999, emis de primul pârât, și anume, a dispozițiilor referitoare la majorările de întârziere pentru fiecare zi pe durata eșalonării debitelor, majorări în cuantum de 4.344.476.268 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 124 din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a obligat Ministerul Finanțelor Publice, să aprobe reclamantei, scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268 lei, reprezentând majorări de întârziere și a constatat ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 4794 din 7 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că s-a modificat sentința atacată și a fost respinsă acțiunea, ca tardiv formulată. S-a reținut că actul administrativ supus controlului, a fost emis la 26 februarie 1999 și s-a comunicat reclamantei, în același an, iar sesizarea instanței, pentru anularea parțială a acestui act, s-a făcut la 19 ianuarie 2004, mult peste termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. S-a mai reținut și că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., hotărând asupra a altceva decât s-a cerut. Prin contestația în anulare de față se susține, în esență, că instanța de recurs a considerat greșit că cererea de chemare în judecată nu privea și scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268 lei și că nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă. Dar, așa cum s-a menționat mai sus, recursul s-a admis, pentru că acțiunea s-a formulat tardiv, iar un alt motiv l-a reprezentat faptul că instanța de fond a acordat, ceea ce nu s-a cerut. Însă, prioritar pentru admiterea recursului a fost considerentul că instanța de recurs a reținut că cererea de chemare în judecată s-a introdus peste termenul legal prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză).

Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. (invocat de contestatoare), „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Contestatoarea invocă săvârșirea unor greșeli materiale de către instanța de recurs, greșeli care în sensul textului legal menționat reprezintă erori materiale evidente de ordin procedural, cum ar fi cele referitoare la tardivitatea recursului sau la timbraj, nu cu privire la erori de fond în legătură cu aprecierea probelor sau la stabilirea situației de fapt.

În cauza de față, nu se constată că recursul a fost respins ca tardiv, ci că acțiunea a fost respinsă ca tardiv introdusă, dar și această soluție este corectă, pentru că, într-adevăr, acțiunea s-a formulat tardiv, mult peste termenul legal prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Chiar dacă în considerentele deciziei se face referire la lipsa dovezii referitoare la formularea plângerii prealabile, ca unul dintre motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor Publice, instanța de recurs nu a motivat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii, pentru acest considerent, ci pentru că acțiunea s-a promovat tardiv.

Dar nici invocarea de către contestatoare, a săvârșirii unei greșeli materiale, de către instanța de recurs, prin aceea că aceasta a considerat eronat că instanța de fond a acordat ce nu s-a cerut, nu este reală, din cererea de chemare în judecată, chiar precizată ulterior, rezultând că s-a cerut anularea parțială a actului administrativ, cu privire la suma de 4.344.476.268 lei, reprezentând majorări de întârziere, act emis de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar instanța de fond a obligat Ministerul Finanțelor Publice, să aprobe scutirea de la plata acestei sume. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare. Respinge contestația în anulare formulată de SC T.O. SA Sfântu Gheorghe împotriva deciziei nr. 4797 din 7 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.