ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2526/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC T.O. SA Sfântu Gheorghe a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4797 din 7 octombrie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 5538/2004, contestație întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației arată că

instanța de recurs a admis greșit recursul declarat de Agenția Națională de Administrare

Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.

124 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, considerând că instanța de fond a acordat mai mult

decât s-a solicitat prin acțiune.

Astfel, susține că eronat, instanța

de recurs a considerat că cererea de chemare în judecată nu are capăt de cerere

referitor la scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268 lei, reprezentând

majorări de întârziere, cu toate că a solicitat anularea părții referitoare la

obligarea sa la plata acestei sume și, implicit, anularea efectelor avizului nr.

448 - AA din 26 februarie 1999.

De asemenea, susține și că instanța

de recurs a reținut greșit că nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii

prealabile, cu toate că la dosarul cauzei există acte în acest sens, ca și

răspunsul autorităților.

Reprezentantul intimatei Agenția

Națională de Administrare Fiscală a invocat, la termenul de astăzi, excepția

tardivității formulării contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare,

prin prisma excepției invocate de intimată și a motivelor invocate de către

contestatoare, Înalta Curte reține următoarele:

- Excepția de tardivitate a

formulării contestației în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece în

baza art. 319 alin. (2) C. proc. civ., „Împotriva hotărârilor irevocabile care

nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi

introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas

irevocabilă”.

Decizia atacată este irevocabilă și

nu e susceptibilă de executare silită, iar contestatoarea face dovada că a

introdus contestația în interiorul termenului de un an de la data pronunțării

deciziei și nu e nici o dovadă din care să rezulte data la care a luat cunoștință

de această hotărâre.

SC T.O. SA a chemat în judecată

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând anularea în parte a avizului nr. 448 - AA din 26 februarie

1999, emis de primul pârât, și anume, a dispozițiilor referitoare la majorările

de întârziere pentru fiecare zi pe durata eșalonării debitelor, majorări în

cuantum de 4.344.476.268 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 124 din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a obligat Ministerul Finanțelor Publice, să aprobe reclamantei,

scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268 lei, reprezentând majorări de

întârziere și a constatat ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare

formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

sentinței a fost admis prin decizia nr. 4794 din 7 octombrie 2005, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în sensul că s-a modificat sentința atacată și a fost respinsă acțiunea,

ca tardiv formulată.

S-a reținut că actul administrativ

supus controlului, a fost emis la 26 februarie 1999 și s-a comunicat

reclamantei, în același an, iar sesizarea instanței, pentru anularea parțială a

acestui act, s-a făcut la 19 ianuarie 2004, mult peste termenul prevăzut de art.

5 din Legea nr. 29/1990.

S-a mai reținut și că instanța de

fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., hotărând asupra

a altceva decât s-a cerut.

Prin contestația în anulare de față

se susține, în esență, că instanța de recurs a considerat greșit că cererea de

chemare în judecată nu privea și scutirea de la plata sumei de 4.344.476.268

lei și că nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă.

Dar, așa cum s-a menționat mai sus,

recursul s-a admis, pentru că acțiunea s-a formulat tardiv, iar un alt motiv

l-a reprezentat faptul că instanța de fond a acordat, ceea ce nu s-a cerut.

Însă, prioritar pentru admiterea

recursului a fost considerentul că instanța de recurs a reținut că cererea de

chemare în judecată s-a introdus peste termenul legal prevăzut de art. 5 din

Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză).

Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. (invocat de contestatoare), „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Contestatoarea invocă săvârșirea

unor greșeli materiale de către instanța de recurs, greșeli care în sensul

textului legal menționat reprezintă erori materiale evidente de ordin

procedural, cum ar fi cele referitoare la tardivitatea recursului sau la

timbraj, nu cu privire la erori de fond în legătură cu aprecierea probelor sau

la stabilirea situației de fapt.

În cauza de față, nu se constată că

recursul a fost respins ca tardiv, ci că acțiunea a fost respinsă ca tardiv

introdusă, dar și această soluție este corectă, pentru că, într-adevăr,

acțiunea s-a formulat tardiv, mult peste termenul legal prevăzut de art. 5 din

Legea nr. 29/1990.

Chiar dacă în considerentele

deciziei se face referire la lipsa dovezii referitoare la formularea plângerii

prealabile, ca unul dintre motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor

Publice, instanța de recurs nu a motivat admiterea recursului, modificarea

sentinței și respingerea acțiunii, pentru acest considerent, ci pentru că

acțiunea s-a promovat tardiv.

Dar nici invocarea de către

contestatoare, a săvârșirii unei greșeli materiale, de către instanța de recurs,

prin aceea că aceasta a considerat eronat că instanța de fond a acordat ce nu

s-a cerut, nu este reală, din cererea de chemare în judecată, chiar precizată

ulterior, rezultând că s-a cerut anularea parțială a actului administrativ, cu

privire la suma de 4.344.476.268 lei, reprezentând majorări de întârziere, act

emis de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar

instanța de fond a obligat Ministerul Finanțelor Publice, să aprobe scutirea de

la plata acestei sume.

Pentru considerentele arătate mai

sus, urmează să se respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

formulării contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare

formulată de SC T.O. SA Sfântu Gheorghe împotriva deciziei nr. 4797 din 7

octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2006.