ÎCCJ, decizie (scj.ro #85065)

Jurisdicție

administrativă specială. Condiția notificării prealabile a organului

administrativ jurisdicțional în cazul renunțării la calea specială de atac.

Legea

nr.554/2004, art.6 alin. (3)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Jurisdicție

administrativă specială.

Prematuritatea

cererii.

În

situația în care legea prevede posibilitatea atacării unui act administrativ și

în cadrul unei jurisdicții speciale administrative, iar partea optează pentru

această cale, ea este datoare fie să parcurgă integral procedura specială, fie

dacă hotărăște să renunțe la această procedură, să notifice intenția sa, în

prealabil, organului administrativ jurisdicțional. În caz contrar, cererea

adresată instanței de contencios, va fi respinsă ca prematură.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 605 din 22 februarie 2006

S.C.”PMH” SRL Constanța a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice –

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, solicitând anularea actului administrativ fiscal nr.1738 din

19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor executorii nr.1223-1236 din 7

februarie 2005, prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale

de 9.651.616.539 ROL reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente

sumelor amânate la plată în baza convențiilor nr.24/2002 și respectiv

nr.21/2002, arătând că a respectat întocmai graficele de eșalonare la plată

stabilite în  baza celor două convenții, astfel încât urma să beneficieze

de reducerea cu 50% și respectiv 75% a majorărilor și penalităților de

întârziere aferente obligațiilor restante către  bugetul de stat,

respectiv către bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum era

stabilit  în convenții. A mai arătat că în urma intrării în vigoare a OG nr.94/2004,

aprobată prin Legea nr.507/2004, îndeplinește condițiile pentru a

beneficia  la 31 decembrie 2004 de scutirea la plata majorărilor și

penalităților de întârziere amânate la plată prin cele două convenții, astfel

încât actul administrativ fiscal din 19 ianuarie 2005 a fost întocmit printr-o

interpretare eronată a prevederilor ordonanței.

Prin sentința civilă nr.181 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța –

Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a

respins ca nefondată excepția privind prematuritatea actului, invocată de

pârât, și a admis în parte acțiunea, în sensul anulării actului

administrativ-fiscal nr.1738 din 19 ianuarie 2005 și al titlurilor executorii

nr.1223 – 1236 din 7 februarie 2005.

Instanța a reținut că, în raport de norma specială prevăzută de art.174 alin.1

Cod procedură fiscală, societatea nu era obligată să epuizeze procedura

administrativă de contestare, având dreptul de a se adresa instanței de

judecată în vederea realizării dreptului său și că reclamanta a respectat

prevederile celor două  convenții încheiate privind condițiile de

acordare  a înlesnirilor și graficele de eșalonare la plată, astfel încât

nu se justifică stabilirea majorărilor și penalităților de întârziere consemnate

în actul administrativ fiscal întocmit la 19 ianuarie 2005.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor

Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat recurs invocând

greșita respingere a excepției prematurității acțiunii, în raport de

împrejurarea că reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva

actului fiscal, după care, fără a aștepta epuizarea căii administrative de

atac, prin emiterea unei decizii de către Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a adresat direct instanței, care a

dispus anularea actului atacat.

Pe fondul litigiului, recurenții au arătat că adresa nr.1738 din 19 ianuarie

2005, a cărei anulare s-a dispus, nu îndeplinește condițiile pentru a fi

considerată un act administrativ de autoritate, întrucât prin acea adresă,

societatea a fost doar înștiințată că urmează să achite obligațiile bugetare

restante,  actul fiind așadar, doar o înștiințare de plată, conform art.136

Cod procedură fiscală, urmată de emiterea titlurilor executorii.

Recursul este fondat.

Astfel, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.21 alin.4 din Constituție,

potrivit cărora jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și

gratuite și pe prevederile art.174 alin.1 Cod proc. fisc, conform cărora

contestația administrativă împotriva actelor fiscale nu înlătură dreptul la

acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale, în condițiile

legii.

Instanța de fond a reținut în mod justificat că procedura administrativă de

soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale

nu are caracter obligatoriu.

În cauză însă, reclamanta a urmat această procedură, formulând contestație

administrativă, înregistrată sub nr.11232  din 23 februarie 2005, ce a

fost transmisă Ministerului Finanțelor Publice –Direcția Generală Soluționare

Contestații, ca organ administrativ jurisdicțional competent să emită decizie

potrivit art.178 alin.1 lit.c Cod proc fisc.

Reclamanta nu a așteptat însă epuizarea procedurii administrative, adresându-se

ulterior cu acțiune instanței de contencios administrativ, cerere în care a

invocat și dispozițiile Legii nr.554/2004.

Prevederile legii contenciosului administrativ vin în completarea

dispozițiilor Codului de procedură fiscală care reglementează jurisdicția

administrativă specială, în art.6 alin.3 din Legea nr.554/2004 prevăzându-se

posibilitatea pentru partea

care

a optat pentru această jurisdicție să renunțe la calea

administrativ-jurisdicțională, caz în care va notifica intenția sa organului

administrativ - jurisdicțional sesizat, ce va emite o decizie care să ateste

această împrejurare.

Reclamanta nu s-a conformat însă acestor dispoziții, sesizând instanța de

contencios administrativ fără a notifica acest fapt  Ministerului

Finanțelor Publice ce fusese deja sesizat cu soluționarea procedurii

administrative de contestare a actului administrativ fiscal.

Și în ipoteza în care reclamanta, prin contestația adresată Ministerului

Finanțelor Publice, a înțeles să opteze pentru efectuarea recursului

administrativ prevăzut de art.7 alin.2 din Legea nr.554/2004, avea dreptul de a

sesiza instanța de judecată de-abia după primirea răspunsului sau după

expirarea termenului de răspuns, ceea ce nu s-a întâmplat.

În consecință, critica privind neefectuarea procedurii prealabile este

întemeiată, motiv pentru care Curtea, admițând recursul declarat de pârâți, a

casat sentința și a respins acțiunea ca prematur introdusă.