ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2006,

reclamanta SC P.M.H. SRL Constanța a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții

M.F.P. și D.G.F.P. a județului Constanța să se dispună anularea actului

administrativ și fiscal din 19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor executorii

subsecvente emise la data de 7 februarie 2005, motivând că nu datorează suma de

9.651.616.539 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente

obligațiilor amânate la plată prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21

din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P. și C.N.P.A.D.A.S.

Reclamanta a susținut că a

respectat cele două convenții de acordare a înlesnirilor la plată pentru

obligațiile bugetare restante, prin achitarea eșalonată a debitelor, conform

graficelor de plată aprobate, astfel că în mod nelegal au stabilit pârâții că

datorează în plus majorările și penalitățile de întârziere calculate prin

titlurile executorii contestate și comunicate cu somația din 7 mai 2005.

Prin sentința civilă nr. 491/CA

din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea ca fiind tardiv

formulată, considerând că reclamanta a depus acțiunea la instanță peste

termenul de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și nu a dovedit

existența unui caz fortuit sau de forță majoră pentru depășirea termenului de 6

luni de la emiterea actului administrativ contestat, astfel cum se prevede în alin.

(1) al aceluiași text de lege.

Recursul declarat împotriva

acestei sentințe de societatea reclamantă a fost admis prin decizia nr. 662 din

1 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Instanța de recurs a dispus

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, cu motivarea că reclamanta a introdus o primă acțiune la data de 17

februarie 2005, care a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 605 din 22

februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul respingerii

acțiunii ca prematur formulată și în consecință, până la data judecării

recursului din acest prim litigiu, nu exista interesul promovării unei noi

acțiuni.

În fond după casare, Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 227/CA din 19 martie

2008, prin care a luat act că reclamanta a renunțat la judecata cererii privind

anularea titlurilor executorii nr. 1223 – 1236 emise la data de 7 februarie 2005, a respins acțiunea formulată împotriva M.F.P. și A.N.A.F. pentru lipsa calității procesuale

pasive a celor două autorități publice, a admis acțiunea formulată împotriva

pârâtei A.F.C.M.M. și a anulat actele administrative nr. 1738 din 19 ianuarie

2005 și nr. 11232 din 8 aprilie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut, pe baza înscrisurilor depuse și a concluziilor raportului de

expertiză contabilă efectuat în cauză, că reclamanta a respectat toate

termenele de plată stabilite prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21

din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P. și C.N.P.A.D.A.S. pentru acordarea

înlesnirilor la plata creanțelor bugetare în baza O.U.G. nr. 40/2002.

Instanța de fond a constatat

că în mod nelegal au fost calculate prin actele administrative contestate

majorări și penalități de întârziere pentru nerespectarea termenelor de plată

stabilite prin cele două convenții, dat fiind că reclamanta a dovedit nu numai

stingerea prin plată a fiecărui debit, dar și achitarea obligațiilor fiscale

curente de plată până la data de 30 noiembrie 2004.

În atare situație, s-a

considerat că reclamanta nu datorează obligațiile fiscale accesorii calculate prin

actele deduse judecății, beneficiind de dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2)

din O.G. nr. 94/2004, potrivit cărora „debitorii care au beneficiat de

înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului general consolidat, acordate

în baza reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30

noiembrie 2004, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, precum și a

obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeași dată, a

constituirii garanției și plății oricăror alte obligații fiscale ce nu fac

obiectul înlesnirilor la plată, precum și îndeplinirii celorlalte condiții în

care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menținerea înlesnirii pentru

sumele rămase de plată începând cu 30 noiembrie 2004, cu toate efectele prevăzute

de lege”.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Constanța, în cadrul căreia

funcționează Administrația finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii,

conform Ordinului nr. 266/2007 emis de M.F.P.

Recurenta a criticat

interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.G.

nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, arătând că prin această

prevedere legală nu s-a acordat scutirea la plată în totalitate a majorărilor

și penalităților de întârziere cum s-a reținut în hotărârea atacată.

Recurenta a susținut că

prevederea legală sus-menționată are ca obiect scutirea la plată la data de 31

decembrie 2004 a sumelor convenite conform convențiilor și pentru interpretarea

actului normativ invocat în acțiune nu se impunea efectuarea unei expertize

contabile.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente.

În baza convențiilor nr. 24

din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu Ministerul

Finanțelor Publice și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale, intimata-reclamantă SC P.M.H. SRL Constanța a beneficiat de înlesnirile

la plata obligațiilor bugetare acordate prin O.U.G. nr. 40/2002.

Condițiile și termenele de

plată stabilite în cele două convenții au fost respectate de societatea

intimată, situație confirmată de recurenta D.G.F.P. a județului Constanța prin

adresa din 21 decembrie 2004.

De altfel, această situație

de fapt nu a fost contestată de recurentă nici pe parcursul judecării

prezentului litigiu, astfel încât instanța de fond a constatat corect că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 94/2004,

aprobată prin Legea nr. 507/2004, în sensul că intimata - reclamantă beneficiază

de scutirea la plată pentru majorările și penalitățile de întârziere amânate la

plată prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie

2002.

Conform dispoziției legale

susmenționate, sumele amânate în vederea reducerii sau scutirii, din

înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în vigoare, se

scutesc la plată la data de 31 decembrie 2004 dacă debitorii au respectat, până

la aceeași dată, termenele de plată și/ sau condițiile în care înlesnirile au

fost acordate și/sau menținute în condițiile prevăzute de art. 25 din același

act normativ.

Instanța de fond a

interpretat corect temeiul juridic al cererii formulate de intimata-reclamantă,

în sensul că aceasta beneficiază de scutirea de la plata sumei de 9.651.616.539

lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, ca urmare a

îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 24 - 25 din O.G. nr. 94/2004.

Recurenta a criticat

neîntemeiat concluzia instanței de fond și susținerile din recurs privind

aplicarea greșită a legii se dovedesc a fi nefondate, cu atât mai mult cu cât O.G.

nr. 94/2004 a prevăzut expres în art. 24 alin. (1) scutirea de la plată a

obligațiilor pentru care s-au acordat înlesniri de plată, iar nu amânarea lor

la plată.

Critica din recurs privind

admiterea probei cu expertiză contabilă este de asemenea neîntemeiată, întrucât

administrarea acestei probe a fost utilă cauzei, prin stabilirea corectă a

situației de fapt, în sensul dacă au fost respectate condițiile de acordare a

înlesnirilor și graficele de eșalonare pentru obligațiile fiscale restante la

bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum au fost

prevăzute în cele două convenții încheiate în baza O.U.G. nr. 40/2002.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

În baza art. 274 raportat la

art. 316 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei să plătească

intimatei-reclamante SC P.M.H. SRL Constanța cheltuieli de judecată în sumă de

15.470 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Constanța în numele A.F.C.M.M. împotriva sentinței civile nr. 227

din 19 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,

fluvială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta la 15.470

lei cheltuieli de judecată către SC P.M.H. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2009.