ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2006, reclamanta SC P.M.H. SRL Constanța a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M.F.P. și D.G.F.P. a județului Constanța să se dispună anularea actului administrativ și fiscal din 19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor executorii subsecvente emise la data de 7 februarie 2005, motivând că nu datorează suma de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente obligațiilor amânate la plată prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P. și C.N.P.A.D.A.S.

Reclamanta a susținut că a respectat cele două convenții de acordare a înlesnirilor la plată pentru obligațiile bugetare restante, prin achitarea eșalonată a debitelor, conform graficelor de plată aprobate, astfel că în mod nelegal au stabilit pârâții că datorează în plus majorările și penalitățile de întârziere calculate prin titlurile executorii contestate și comunicate cu somația din 7 mai 2005. Prin sentința civilă nr. 491/CA din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată, considerând că reclamanta a depus acțiunea la instanță peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și nu a dovedit existența unui caz fortuit sau de forță majoră pentru depășirea termenului de 6 luni de la emiterea actului administrativ contestat, astfel cum se prevede în alin. (1) al aceluiași text de lege.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe de societatea reclamantă a fost admis prin decizia nr. 662 din 1 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că reclamanta a introdus o primă acțiune la data de 17 februarie 2005, care a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 605 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată și în consecință, până la data judecării recursului din acest prim litigiu, nu exista interesul promovării unei noi acțiuni.

În fond după casare, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 227/CA din 19 martie 2008, prin care a luat act că reclamanta a renunțat la judecata cererii privind anularea titlurilor executorii nr. 1223 – 1236 emise la data de 7 februarie 2005, a respins acțiunea formulată împotriva M.F.P. și A.N.A.F. pentru lipsa calității procesuale pasive a celor două autorități publice, a admis acțiunea formulată împotriva pârâtei A.F.C.M.M. și a anulat actele administrative nr. 1738 din 19 ianuarie 2005 și nr. 11232 din 8 aprilie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza înscrisurilor depuse și a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că reclamanta a respectat toate termenele de plată stabilite prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P.

și C.N.P.A.D.A.S. pentru acordarea înlesnirilor la plata creanțelor bugetare în baza O.U.G. nr. 40/2002. Instanța de fond a constatat că în mod nelegal au fost calculate prin actele administrative contestate majorări și penalități de întârziere pentru nerespectarea termenelor de plată stabilite prin cele două convenții, dat fiind că reclamanta a dovedit nu numai stingerea prin plată a fiecărui debit, dar și achitarea obligațiilor fiscale curente de plată până la data de 30 noiembrie 2004. În atare situație, s-a considerat că reclamanta nu datorează obligațiile fiscale accesorii calculate prin actele deduse judecății, beneficiind de dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 94/2004, potrivit cărora „debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului general consolidat, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30 noiembrie 2004, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, precum și a obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeași dată, a constituirii garanției și plății oricăror alte obligații fiscale ce nu fac obiectul înlesnirilor la plată, precum și îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menținerea înlesnirii pentru sumele rămase de plată începând cu 30 noiembrie 2004, cu toate efectele prevăzute de lege”. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P.

a Județului Constanța, în cadrul căreia funcționează Administrația finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii, conform Ordinului nr. 266/2007 emis de M.F.P. Recurenta a criticat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, arătând că prin această prevedere legală nu s-a acordat scutirea la plată în totalitate a majorărilor și penalităților de întârziere cum s-a reținut în hotărârea atacată. Recurenta a susținut că prevederea legală sus-menționată are ca obiect scutirea la plată la data de 31 decembrie 2004 a sumelor convenite conform convențiilor și pentru interpretarea actului normativ invocat în acțiune nu se impunea efectuarea unei expertize contabile.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente. În baza convențiilor nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimata-reclamantă SC P.M.H. SRL Constanța a beneficiat de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare acordate prin O.U.G. nr. 40/2002. Condițiile și termenele de plată stabilite în cele două convenții au fost respectate de societatea intimată, situație confirmată de recurenta D.G.F.P. a județului Constanța prin adresa din 21 decembrie 2004. De altfel, această situație de fapt nu a fost contestată de recurentă nici pe parcursul judecării prezentului litigiu, astfel încât instanța de fond a constatat corect că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 24 alin. (1) din O.G.

nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, în sensul că intimata - reclamantă beneficiază de scutirea la plată pentru majorările și penalitățile de întârziere amânate la plată prin convențiile nr. 24 din 22 iulie 2002 și nr. 21 din 2 septembrie 2002. Conform dispoziției legale susmenționate, sumele amânate în vederea reducerii sau scutirii, din înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în vigoare, se scutesc la plată la data de 31 decembrie 2004 dacă debitorii au respectat, până la aceeași dată, termenele de plată și/ sau condițiile în care înlesnirile au fost acordate și/sau menținute în condițiile prevăzute de art. 25 din același act normativ. Instanța de fond a interpretat corect temeiul juridic al cererii formulate de intimata-reclamantă, în sensul că aceasta beneficiază de scutirea de la plata sumei de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, ca urmare a îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 24 - 25 din O.G.

nr. 94/2004. Recurenta a criticat neîntemeiat concluzia instanței de fond și susținerile din recurs privind aplicarea greșită a legii se dovedesc a fi nefondate, cu atât mai mult cu cât O.G. nr. 94/2004 a prevăzut expres în art. 24 alin. (1) scutirea de la plată a obligațiilor pentru care s-au acordat înlesniri de plată, iar nu amânarea lor la plată. Critica din recurs privind admiterea probei cu expertiză contabilă este de asemenea neîntemeiată, întrucât administrarea acestei probe a fost utilă cauzei, prin stabilirea corectă a situației de fapt, în sensul dacă au fost respectate condițiile de acordare a înlesnirilor și graficele de eșalonare pentru obligațiile fiscale restante la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum au fost prevăzute în cele două convenții încheiate în baza O.U.G.

nr. 40/2002. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. În baza art. 274 raportat la art. 316 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei să plătească intimatei-reclamante SC P.M.H. SRL Constanța cheltuieli de judecată în sumă de 15.470 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Constanța în numele A.F.C.M.M. împotriva sentinței civile nr. 227 din 19 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Obligă recurenta la 15.470 lei cheltuieli de judecată către SC P.M.H. SRL. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.