ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

17 iulie 2005, reclamanta SC P.M SRL Constanța a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, solicitând anularea actului

administrativ fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor

executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005, prin care s-au stabilit în

sarcina societății, obligații fiscale de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări

și penalități de întârziere aferente sumelor amânate la plată în baza

convențiilor nr. 24/2002 și, respectiv, nr. 21/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a respectat întocmai graficele de eșalonare la plată stabilite în

baza celor două convenții, astfel încât urma să beneficieze de reducerea cu 50%

și, respectiv, 75% a majorărilor și penalităților de întârziere aferente

obligațiilor restante către bugetul de stat, respectiv către bugetul

asigurărilor sociale de stat, astfel cum era stabilit în convenții.

Ca urmare a intrării în vigoare a

O.G. nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, reclamanta îndeplinește

condițiile pentru a beneficia, la 31 decembrie 2004, de scutirea la plata

majorărilor și penalităților de întârziere amânate la plată prin cele două

convenții, astfel încât actul administrativ fiscal din 19 ianuarie 2005 a fost întocmit printr-o interpretare eronată a prevederilor ordonanței.

Prin sentința civilă nr. 181 din 20

aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca nefondate, excepțiile privind prematuritatea actului și lipsa

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală și a admis în parte acțiunea, în sensul

anulării actului administrativ-fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005 și al

titlurilor executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, în raport cu norma specială prevăzută de art. 174 alin.

(1) C. proc. fisc., societatea nu era obligată să epuizeze procedura

administrativă de contestare, având dreptul de a se adresa instanței de

judecată, în vederea realizării dreptului său.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive, instanța a stabilit că și Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să stea în proces

în calitate de pârât și nu numai organul emitent al actului administrativ

contestat, în vederea asigurării opozabilității.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța a reținut că reclamanta a respectat prevederile celor două convenții

încheiate, privind condițiile de acordare a înlesnirilor și graficele de

eșalonare la plată, astfel încât nu se justifică stabilirea majorărilor și

penalităților de întârziere consemnate în actul administrativ fiscal întocmit

la 19 ianuarie 2005.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a invocat greșita

respingere a excepției prematurității acțiunii, în raport cu împrejurarea că

reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva actului fiscal, după

care, fără a aștepta epuizarea căii administrative de atac, prin emiterea unei

decizii de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, s-a adresat direct instanței, care a dispus anularea

actului atacat.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în

lipsa deciziei de soluționare a contestației administrative în procedura

reglementată de art. 174 și urm. C. proc. fisc., care justifica pentru

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

calitatea procesuală pasivă, în mod greșit a fost respinsă și cea de-a doua

excepție invocată.

Pe fondul litigiului, recurenții au

invocat netemeinicia sentinței, în raport cu faptul că adresa nr. 1738 din 19

ianuarie 2005, a cărei anulare s-a dispus, nu îndeplinește condițiile pentru a

fi considerată un act administrativ de autoritate.

Prin acea adresă, societatea a fost

doar înștiințată că urmează să achite obligațiile bugetare restante, constând

în diferențe de majorări și penalități de întârziere, actul fiind doar o

înștiințare de plată, conform art. 136 C. proc. fisc., urmată de emiterea titlurilor executorii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca prematur formulată.

Astfel, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora

jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite și pe

prevederile art. 174 alin. (1) C. proc. fisc., conform cărora contestația

administrativă împotriva actelor fiscale nu înlătură dreptul la acțiune al

celui care se consideră lezat în drepturile sale, în condițiile legii.

Instanța de fond a reținut în mod

justificat că procedura administrativă de soluționare a contestației formulate

împotriva actelor administrativ-fiscale nu are caracter obligatoriu.

În cauză însă, reclamanta a urmat

această procedură, formulând contestație administrativă, înregistrată sub nr.

11232 din 23 februarie 2005, ce a fost transmisă Ministerului Finanțelor

Publice - Direcția Generală Soluționare Contestații, ca organ administrativ

jurisdicțional competent să emită decizie potrivit art. 178 alin. (1) lit. c)

C. proc. fisc.

Reclamanta nu a așteptat, însă,

epuizarea procedurii administrative, adresându-se, ulterior, cu acțiune,

instanței de contencios administrativ, cerere în care a invocat și dispozițiile

Legii nr. 554/2004.

Prevederile legii contenciosului

administrativ vin în completarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală care

reglementează jurisdicția administrativă specială, în art. 6 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 prevăzându-se posibilitatea pentru partea care a optat

pentru această jurisdicție, să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională,

caz în care va notifica intenția sa, organului administrativ-jurisdicțional

sesizat, ce va emite o decizie care să ateste această împrejurare.

Reclamanta nu s-a conformat, însă,

acestor dispoziții, sesizând instanța de contencios administrativ, fără a

notifica acest fapt Ministerului Finanțelor Publice ce fusese deja sesizat cu

soluționarea procedurii administrative de contestare a actului

administrativ-fiscal.

Și în ipoteza în care reclamanta,

prin contestația adresată Ministerului Finanțelor Publice, a înțeles să opteze

pentru efectuarea recursului administrativ prevăzut de art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, avea dreptul de a sesiza instanța de judecată, de-abia după

primirea răspunsului sau după expirarea termenului de răspuns, ceea ce nu s-a

întâmplat.

În consecință, apare ca întemeiată

critica privind neefectuarea procedurii prealabile, motiv pentru care, Curtea,

admițând recursul declarat de pârâți, va casa sentința și va admite excepția

prematurității acțiunii, pe care o va respinge ca atare.

În raport cu soluția dată acestei

excepții, Curtea nu va mai analiza și celelalte critici menționate în motivele

de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 181/CA

din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge

acțiunea formulată de SC P.M. SRL Constanța, ca prematur introdusă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2006.