ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 iulie 2005, reclamanta SC P.M SRL Constanța a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005, precum și a titlurilor executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005, prin care s-au stabilit în sarcina societății, obligații fiscale de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente sumelor amânate la plată în baza convențiilor nr. 24/2002 și, respectiv, nr. 21/2002.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a respectat întocmai graficele de eșalonare la plată stabilite în baza celor două convenții, astfel încât urma să beneficieze de reducerea cu 50% și, respectiv, 75% a majorărilor și penalităților de întârziere aferente obligațiilor restante către bugetul de stat, respectiv către bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum era stabilit în convenții. Ca urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, reclamanta îndeplinește condițiile pentru a beneficia, la 31 decembrie 2004, de scutirea la plata majorărilor și penalităților de întârziere amânate la plată prin cele două convenții, astfel încât actul administrativ fiscal din 19 ianuarie 2005 a fost întocmit printr-o interpretare eronată a prevederilor ordonanței.
Prin sentința civilă nr. 181 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepțiile privind prematuritatea actului și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și a admis în parte acțiunea, în sensul anulării actului administrativ-fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005 și al titlurilor executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu norma specială prevăzută de art. 174 alin. (1) C. proc. fisc., societatea nu era obligată să epuizeze procedura administrativă de contestare, având dreptul de a se adresa instanței de judecată, în vederea realizării dreptului său.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a stabilit că și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să stea în proces în calitate de pârât și nu numai organul emitent al actului administrativ contestat, în vederea asigurării opozabilității. Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a respectat prevederile celor două convenții încheiate, privind condițiile de acordare a înlesnirilor și graficele de eșalonare la plată, astfel încât nu se justifică stabilirea majorărilor și penalităților de întârziere consemnate în actul administrativ fiscal întocmit la 19 ianuarie 2005. Împotriva sentinței au declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a invocat greșita respingere a excepției prematurității acțiunii, în raport cu împrejurarea că reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva actului fiscal, după care, fără a aștepta epuizarea căii administrative de atac, prin emiterea unei decizii de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a adresat direct instanței, care a dispus anularea actului atacat. Pe de altă parte, s-a arătat că, în lipsa deciziei de soluționare a contestației administrative în procedura reglementată de art. 174 și urm. C. proc. fisc., care justifica pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, calitatea procesuală pasivă, în mod greșit a fost respinsă și cea de-a doua excepție invocată.
Pe fondul litigiului, recurenții au invocat netemeinicia sentinței, în raport cu faptul că adresa nr. 1738 din 19 ianuarie 2005, a cărei anulare s-a dispus, nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată un act administrativ de autoritate. Prin acea adresă, societatea a fost doar înștiințată că urmează să achite obligațiile bugetare restante, constând în diferențe de majorări și penalități de întârziere, actul fiind doar o înștiințare de plată, conform art. 136 C. proc. fisc., urmată de emiterea titlurilor executorii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca prematur formulată.
Astfel, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite și pe prevederile art. 174 alin. (1) C. proc. fisc., conform cărora contestația administrativă împotriva actelor fiscale nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale, în condițiile legii. Instanța de fond a reținut în mod justificat că procedura administrativă de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrativ-fiscale nu are caracter obligatoriu. În cauză însă, reclamanta a urmat această procedură, formulând contestație administrativă, înregistrată sub nr. 11232 din 23 februarie 2005, ce a fost transmisă Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală Soluționare Contestații, ca organ administrativ jurisdicțional competent să emită decizie potrivit art. 178 alin. (1) lit. c) C. proc.
fisc. Reclamanta nu a așteptat, însă, epuizarea procedurii administrative, adresându-se, ulterior, cu acțiune, instanței de contencios administrativ, cerere în care a invocat și dispozițiile Legii nr. 554/2004. Prevederile legii contenciosului administrativ vin în completarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală care reglementează jurisdicția administrativă specială, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăzându-se posibilitatea pentru partea care a optat pentru această jurisdicție, să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională, caz în care va notifica intenția sa, organului administrativ-jurisdicțional sesizat, ce va emite o decizie care să ateste această împrejurare. Reclamanta nu s-a conformat, însă, acestor dispoziții, sesizând instanța de contencios administrativ, fără a notifica acest fapt Ministerului Finanțelor Publice ce fusese deja sesizat cu soluționarea procedurii administrative de contestare a actului administrativ-fiscal.
Și în ipoteza în care reclamanta, prin contestația adresată Ministerului Finanțelor Publice, a înțeles să opteze pentru efectuarea recursului administrativ prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, avea dreptul de a sesiza instanța de judecată, de-abia după primirea răspunsului sau după expirarea termenului de răspuns, ceea ce nu s-a întâmplat. În consecință, apare ca întemeiată critica privind neefectuarea procedurii prealabile, motiv pentru care, Curtea, admițând recursul declarat de pârâți, va casa sentința și va admite excepția prematurității acțiunii, pe care o va respinge ca atare. În raport cu soluția dată acestei excepții, Curtea nu va mai analiza și celelalte critici menționate în motivele de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 181/CA din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de SC P.M. SRL Constanța, ca prematur introdusă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.