ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA Constanța a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală București și D.G.F.P. a Județului Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea deciziei nr. 254/2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanța referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 18581/2006 s-au stabilit dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, în valoare de 550,487 RON calculate pentru o creanță fiscală de 145.330 RON, pe perioada fiscală 7 mai 1999-10 martie 2006. Reclamanta a mai arătat că respingerea contestației împotriva acestei decizii este nelegală, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că a formulat contestația la titlu executoriu nr. AA/2005, aflată pe rolul judecătoriei.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 734/CA din 29 octombrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, reținând că invocarea de către aceasta a împrejurării că are pe rol contestații la titlu nesoluționate irevocabil nu prezintă relevanță atâta vreme cât somația și titlu executoriu sunt acte emise în procedura de executare silită, iar asupra anulării titlului de creanță reprezentat de procesul-verbal nr. DD/1999 s-a statuat irevocabil prin sentința nr. 138/CA/1999 a Curții de Apel Constanța, menținută prin deciziile nr. 1491/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC A. SA Constanța, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele: 1. Prima instanță s-a pronunțat asupra legalității celor două acte contestate fără a lua în considerare susținerile reclamantei referitoare la necomunicarea dispoziției de urmărire având ca obiect titlul de creanță - procesul verbal nr. DD/1999. 2. În aprecierea materialului probator administrat în cauză instanța a procedat la interpretarea greșită a actului dedus judecății, acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală cu activitate jurisdicțională, respectiv a deciziei nr. 254/2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ajungându-se astfel la aplicarea greșită a legii.

3. În mod greșit contestația împotriva deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanța a fost analizată în raport cu titlul de creanță, respectiv procesul-verbal nr. DD/1999 și nu în raport de aspectele de nelegalitate invocate prin acțiune. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de reclamanta - recurentă SC A. SA Constanța și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident numai atunci când instanța, interpretând greșit „actul” dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, prima instanță examinând, în limitele învestirii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ și legalitatea actelor administrative atacate. În conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Procedura de soluționare a acestor contestații, reglementată de C. proc. fisc., este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție administrativă specială în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția României și art. 6 din Legea nr. 554/2004. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicții speciale administrative în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prealabil, prin care se lasă posibilitatea organelor superioare ale emitentului actului de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Asemenea proceduri nu întrunesc elementele definitive al activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specific funcțiilor administrative, susținerile recurentei cu privire la emiterea actului atacat de către o autoritate centrală cu activitate jurisdicțională neavând nici un temei legal. Sub aspectul fondului cauzei, prima instanță a concluzionat în mod corect că reclamanta datorează accesoriile calculate prin actul contestat, în condițiile în care suma datorată cu titlu de TVA, stabilită prin dispoziția de urmărire din 20 aprilie 1999 și menținută în urma exercitării căilor legale de atac, asupra căreia acestea au fost calculate, nu a fost achitată.

Au fost examinate, de asemenea, celelalte susțineri ale reclamantei, instanța indicând în hotărârea atacată motivele pentru care a apreciat că acestea nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei. În consecință, nefiind incident în speță nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 734/CA din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.