ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA Constanța a chemat în judecată

pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală București

și D.G.F.P. a Județului Constanța, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâții să dispună anularea deciziei nr. 254/2006 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală și a deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanța referitoare

la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia nr. 18581/2006 s-au stabilit dobânzi și penalități

de întârziere aferente TVA, în valoare de 550,487 RON calculate pentru o creanță

fiscală de 145.330 RON, pe perioada fiscală 7 mai 1999-10 martie 2006.

Reclamanta a mai arătat

că respingerea contestației împotriva acestei decizii este nelegală, deoarece nu

s-a ținut cont de faptul că a formulat contestația la titlu executoriu nr. AA/2005,

aflată pe rolul judecătoriei.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 734/CA din 29 octombrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantă, reținând că invocarea de către aceasta a

împrejurării că are pe rol contestații la titlu nesoluționate irevocabil nu prezintă

relevanță atâta vreme cât somația și titlu executoriu sunt acte emise în procedura

de executare silită, iar asupra anulării titlului de creanță reprezentat de procesul-verbal

nr. DD/1999 s-a statuat irevocabil prin sentința nr. 138/CA/1999 a Curții de Apel

Constanța, menținută prin deciziile nr. 1491/2001 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs SC A. SA Constanța, invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut, în esență,

următoarele:

pronunțat asupra legalității celor două acte contestate fără a lua în considerare

susținerile reclamantei referitoare la necomunicarea dispoziției de urmărire având

ca obiect titlul de creanță - procesul verbal nr. DD/1999.

probator administrat în cauză instanța a procedat la interpretarea greșită a actului

dedus judecății, acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ emis de

o autoritate centrală cu activitate jurisdicțională, respectiv a deciziei nr. 254/2004

emisă de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

ajungându-se astfel la aplicarea greșită a legii.

împotriva deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanța a fost analizată în raport

cu titlul de creanță, respectiv procesul-verbal nr. DD/1999 și nu în raport de aspectele

de nelegalitate invocate prin acțiune.

Analizând actele dosarului,

motivele de recurs invocate de reclamanta - recurentă SC A. SA Constanța și examinând

cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident numai atunci când instanța, interpretând

greșit „actul” dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris

în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii

reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului

vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, prima instanță examinând, în

limitele învestirii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea

acțiunii în contencios administrativ și legalitatea actelor administrative atacate.

În conformitate cu prevederile

art. 205 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor

acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația

este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care

se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.

Procedura de soluționare

a acestor contestații, reglementată de C. proc. fisc., este o procedură administrativă

prealabilă, iar nu o jurisdicție administrativă specială în sensul art. 21

alin. (4) din Constituția României și art. 6 din Legea nr. 554/2004.

Curtea Constituțională

a statuat în mod constant că dispozițiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicții

speciale administrative în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție,

ci reglementează proceduri de recurs administrativ prealabil, prin care se lasă

posibilitatea organelor superioare ale emitentului actului de a reveni asupra măsurilor

luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Asemenea proceduri nu

întrunesc elementele definitive al activității de jurisdicție, caracterizată prin

soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența,

întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specific funcțiilor

administrative, susținerile recurentei cu privire la emiterea actului atacat de

către o autoritate centrală cu activitate jurisdicțională neavând nici un temei

legal.

Sub aspectul fondului

cauzei, prima instanță a concluzionat în mod corect că reclamanta datorează accesoriile

calculate prin actul contestat, în condițiile în care suma datorată cu titlu de

TVA, stabilită prin dispoziția de urmărire din 20 aprilie 1999 și menținută în urma

exercitării căilor legale de atac, asupra căreia acestea au fost calculate, nu a

fost achitată. Au fost examinate, de asemenea, celelalte susțineri ale reclamantei,

instanța indicând în hotărârea atacată motivele pentru care a apreciat că acestea

nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei.

În consecință, nefiind

incident în speță nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 734/CA din 29 octombrie 2007

a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.