ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

SC T. SA a formulat, în contradictoriu cu A.F.P.

Techirghiol, contestație la executare împotriva somațiilor din 22 martie 2005 și

a titlurilor executorii nr. a - x din 22 martie 2005, solicitând și suspendarea

executării silite până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă

nr. 972 din 27 mai 2005, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței teritoriale

a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Constanța, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 373 alin. (2) și art. 400

C. proc. civ., raportat la art. 159 din același Cod.

Astfel învestită, Judecătoria

Constanța prin încheierea din 24 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6343/2005,

a dispus suspendarea titlurilor executorii nr. a - x/2005 din dosarul de executare

silită nr. 5/2005 al A.F.P. Techirghiol.

Prin încheierea de la

13 februarie 2006, Judecătoria Constanța a disjuns capătul de cerere cu privire

la anularea titlurilor executorii sub aspectul sumelor datorate și a suspendat judecata

până la soluționarea contestației disjunse.

Prin sentința civilă

nr. 2798 din 27 martie 2006, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ.

Tribunalul Constanța,

secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 660 din 6 septembrie 2006,

a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului în baza prevederilor

art. 168 alin. (4) C. proc. fisc. și a sesizat Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea

conflictului negativ de competență.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1/CA din 19 ianuarie 2007, a constatat că Tribunalul Constanța

este competent să soluționeze acțiunea având ca obiect contestația la executare.

Prin sentința civilă

nr. 416 din 23 aprilie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 416 din 23 aprilie 2007, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, constatând

că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 721/CA din 17 octombrie 2007, a respins ca nefondată contestația

în contencios administrativ formulată de SC T. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență, că titlurile executoriu au fost emise cu respectarea

dispozițiilor legale, iar sumele au fost stabilite în funcție de obligațiile bugetare

constatate anterior emiterii acestora, fiind verificate și prin decizia nr. 118/2005,

necontestată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen legal reclamanta SC T. SA, prin care s-a învederat că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a ținut cont

de toate probele administrate (înscrisuri) și nu s-au aplicat prevederile actelor

normative care făceau referire cu privire la scutirea de la plată sau eșalonarea

la plată a creanțelor bugetare pentru unitățile cu profil agricol printre care se

situează și SC T. SA.

S-a mai arătat că instanța

nu a ținut cont de prevederile C. fisc. ce trebuiau respectate în momentul în care

A.F.P. Techirghiol a trecut la executarea silită fără a mai face aplicarea legilor

ce permit eșalonarea datoriilor bugetare. SC T. SA a formulat plângere împotriva

procesului-verbal de constatare a obligațiilor bugetare, iar A.F.P. Techirghiol

trebuia să țină cont de observațiile noastre și să aplice urgent noile prevederi

ce avantajau reclamanta.

De altfel, s-a învederat,

SC T. SA a invitat A.F.P. Techirghiol la un punctaj cu privire la întinderea creanțelor

bugetare și la aplicarea urgentă a noilor prevederi legale.

Din oficiu, în temeiul

prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs a pus în discuția

părților, în raport de obiectul acțiunii reclamantei recurente SC T. SA, ca motiv

de ordine publică, necompetența materială a instanței care a pronunțat hotărârea

atacată.

Cu privire la acest motiv

de recurs de ordine publică, invocat din oficiu, se rețin următoarele:

Potrivit art. 159 C. proc.

civ., necompetența este de ordine publică;

când pricina nu este de

competența instanțelor judecătorești;

când pricina este de competența

unei instanțe de alt grad;

când pricina este de competența

unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pe de altă parte, potrivit

art. 169 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare,

în vigoare la data introducerii contestației reclamantei, orice persoană interesată

poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea

prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva

refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.

Totodată, în conformitate

cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași art., „Contestația poate fi făcută și împotriva

titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care

acesta nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional

și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

În reglementarea competenței

și a modului de soluționare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiași art. 169 C.

proc. fisc. se mai prevede: „Contestația se introduce la instanța judecătorească

competentă și se judecă în procedură de urgență".

În lipsa unor proceduri

exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile, în

aceasta privință, dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., în care se precizează

că; „Unde prezentul Cod nu dispune se aplică dispozițiile C. proc. civ.".

Or, potrivit art. 400

alin. (2) C. proc. civ., „Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii

sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea

ce se execută", iar „Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu

ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței

de executare".

Din coroborarea acestor

dispoziții cu prevederea de la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., că „Instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara

cazurilor în care legea dispune astfel", reiese că este competentă să judece,

atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu, judecătoria

în circumscripția căreia se face executarea.

Ca urmare, judecătoriei

în circumscripția căreia se face executarea îi revine competența să judece în cazul

contestației împotriva executării propriu-zise sau al contestației la titlu, atunci

când o astfel de contestație vizează un titlu executoriu fiscal ce nu emană de la

un organ de jurisdicție, evident, în cazul în care legea nu prevede o altă cale

de atac împotriva acestuia.

O atare soluție se impune

deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele

administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat

de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public

cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ și respectiv, în

Titlul IX C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în

anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală.

Excluderea de către legiuitor

a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate

împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică,

a dispozițiilor art. 188 alin. (2) și ale art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., astfel

cum aceste texte legale erau configurate la data introducerii acțiunii recurentei.

Sub acest aspect, este

de observat că, dacă în cazul contestației împotriva titlului de creanță fiscală

sau a altui act administrativ-jurisdicțional s-a prevăzut expres, prin art. 188

alin. (2) C. proc. fisc., că „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot

fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă",

referirea de la art. 169 alin. (4) C. proc. fisc. că, în cazul executării silite,

„Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă (...)", nu

poate fi interpretată decât în sensul că o atare competență revine numai instanței

de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 1 pct. 1 din C. proc.

civ., este judecătoria.

În acest sens, este de

precizat și că, prin decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 733/30.10.2007,

obligatorie potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a decis,

în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, cu modificările

și completările ulterioare, că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea

este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși,

a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de

a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu

în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este

o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional,

dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Or, în cauză, s-a solicitat

numai anularea titlurilor executorii nr. a - x emise de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Constanța - A.F.P. Techirghiol, fără a se contesta și decizia

nr. 118 din 10 iunie 2005 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a respins contestația reclamantei

împotriva titlului de creanță fiscală reprezentat de procesul-verbal din 11 martie

2005 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, astfel

că pricina trebuia soluționată, în primă instanță, de judecătorie ca instanță de

executare și nu de Curtea de Apel ca instanță de contencios administrativ.

În aceste condiții, reținând

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se va dispune,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, și art. 312 alin. (1)-(3) și alin.

(6) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC T. SA împotriva

sentinței civile nr. 721/CA din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC T. SA împotriva sentinței civile nr. 721/CA din 17 octombrie 2007

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2008.