ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2008

HOTĂRÂRE
23.05.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 01 martie

2006 reclamantul T.S. a chemat în judecată A.P.M. Constanța și A.N.F.P., solicitând

a se dispune „obligația de a face” conform art. 1075 C. civ., în sensul prezentării

adreselor privind ofertele posturilor și modalitățile de ocupare a acestora în conformitate

cu art. 4 din decizia nr. 6 din 23 februarie 2001 a M.A.P.M. - Inspectoratul de

protecție a Mediului Constanța pentru reclamant și obligarea pârâtelor la daune

în sumă de 600.000.000 ROL pentru prejudiciile morale și materiale, calculate cu

rata inflației precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul susține, în esență, că a fost angajatul A.P.M. în funcția de director

și inspector de specialitate cu grad de consilier până în anul 2001 când, prin decizia

nr. 6 din 232 februarie 2001, au încetat raporturile de muncă și când Agenția, deși

avea obligația, potrivit art. 5 din decizia respectivă să-i aducă la cunoștință

modalitatea de ocupare a unor posturi în cazul ivirii acestora, totuși, nu s-a conformat

obligației, în schimb a fost angajat personal din afara unității, fără a se avea

în vedere că se afla în pragul pensionării și a fost indisponibilizat fără motive.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin încheierea din 29 martie 2006, a constatat natura juridică a

litigiului ca fiind contencios administrativ, a scos cauza de pe rol și a dispus

înregistrarea la secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului

pentru soluționarea în complet specializat.

Prin sentința civilă

nr. 128 din 31 ianuarie 2007, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ,

a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de A.N.F.P. și a respins

acțiunea pe acest motiv, reținând, în esență, că cererea formulată de reclamant

a fost supusă controlului judecătoresc în procesul purtat între aceleași părți,

în aceeași calitate, și pentru același obiect și cauză, finalizat prin sentința

nr. 357/CA/2005 a Tribunalului Constanța.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr.193/CA din 31 mai 2007 a admis excepția necompetenței materiale a instanței,

a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința nr. 128/2007 și a trimis

cauza la Curtea de Apel Constanța competentă material a soluționa cauza în primă

instanță, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate

cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și cu locul central al pârâtei A.N.F.P.

în ierarhia autorităților publice.

Prin sentința civilă

nr. 855/CA din 13 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității invocată

de A.N.F.P. a respins excepția necompetenței materiale a Curții, excepția lipsei

calității procesuale și excepția autorității de lucru judecat.

Totodată, instanța de

fond a respins acțiunea reclamantului ca tardiv introdusă, reținând, în esență,

că acesta a formulat acțiunea cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 95 din Legea nr. 188/1999 și termenul de 6 luni, respectiv 1 an prevăzut de

art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.S., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, T.S. susține că în mod greșit i s-a respins cererea în contencios administrativ

împotriva celor două pârâte, prin care a solicitat despăgubiri, ca fiind „tardivă".

În mod greșit a apreciat instanța că nu a respectat termenele de 6 luni și respectiv

1 an prevăzute în legea contenciosului administrativ. În realitate, s-a adresat

Tribunalului Constanța la data de 24 februarie 2004, iar prin Dosarul nr. 334

din 24 februarie 04 termenul legal al contestației fiind de 3 ani, în conformitate

cu Legea Funcționarilor Publici nr. 188/1999 (art. 103) coroborată cu dispozițiile

de Apel Constanța nu l-a luat în considerare în pronunțarea sentinței nr. 855/CA

din 13 decembrie 2007. Această situație se explică prin faptul că a luat cunoștință

cu întârziere de actele emise de cele două pârâte prin care i s-au încălcat drepturile

din decizia nr. 06 din 23 februarie 2001, emisă de A.P.M. Constanța din motive neimputabile

lui. A.P.M. Constanța, imediat după emiterea deciziei, nu și-a respectat-o, în sensul

de a-l înștiința despre ivirea posturilor vacante apărute după emiterea deciziei,

angajând persoane din afara sistemului și nerespectând intenționat prevederile din

pct. 4 ale deciziei de destituire.

Recurentul-reclamant arată

că demonstrează acest lucru prin prezentarea unei file din cartea de muncă a colegului

vacant. A arătat și că prezintă declarația legalizată a colegului N.M., aflat în

aceeași situație (de a nu fi informat de posturile vacante din cadrul A.P.M.). Neținând

cont de aceste considerente, sentința NR. 855 din 13 decembrie 07 a Curții de Apel

Constanța s-a pronunțat prin nerespectarea legii conform art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susține recurentul.

Intimatele-pârâte A.P.M.

Constanța și A.N.F.P. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului

și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Ulterior, la data de 27

martie 2008 recurentul-reclamant a formulat precizări la recursul declarat în cauză,

invocând motive de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 8 și art. 304

1

Rezumând, Înalta Curte

constată că, în esență, recurentul-reclamant arată, pe de o parte, că instanța de

fond nu a reținut corect obiectul acțiunii sale, respectiv faptul că în realitate

a înțeles să reclame modalitatea în care a fost prejudiciat prin nerespectarea de

către pârâte a obligațiilor de a face, intuit personae, asumate prin decizia

nr. 6/2001 (art. 4) și că prejudiciul i-a fost cauzat prin fapte ulterioare emiterii

acesteia, fără să solicite controlul valabilității și/sau legalității acestei decizii

(cereri soluționate prin alte hotărâri judecătorești).

Așadar, arată recurentul,

obiectul prezentei acțiuni îl constituie acțiunea pe temeiul obligației de a face

și al celei în despăgubiri, decurgând din răspunderea pentru fapta proprie pentru:

- nerespectarea de către

pârâta A.N.F.P. a obligației asumată prin art. 4 din decizia nr. 6 din 23

februarie 2001 (faptă ulterioară comunicării deciziei 6/2001, de care a luat cunoștință

în anul 2004);

- nerespectarea de către

Inspectoratul de Protecție a Mediului, legal reprezentat de A.P.M., a obligației

de a solicita pârâtei A.N.F.P. angajarea cu prioritate a personalului disponibilizat,

din care făcea parte, obligație asumată prin aceeași decizie, nr. 6 din 23

februarie 2001, dacă noi locuri de muncă s-ar fi ivit (faptă ulterioară comunicării

deciziei 6/2001, de care a luat cunoștință în anul 2004);

- despăgubiri în sumă

de 600.000.000 ROL pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea acestor obligații

de către pârâte (de întinderea căruia a luat cunoștință în anul 2004), acțiune întemeiată

pe dispozițiile art. 1075 C. civ.

În opinia recurentului-reclamant,

în raport cu obiectul acțiunii sale, în cauză nu erau aplicabile nici termenul de

30 de zile pentru formularea contestației (aplicabil la litigiile de muncă), nici

termenele de 6 luni (de prescripție) sau de 1 an (de decădere) prevăzut de Legea

nr. 554/2004, ci termenul de prescripție prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

instanța neputând modifica din oficiu natura juridică a acțiunii și nici momentele

alternative de la care curge termenul de prescripție mai sus arătat (momentul obiectiv

- de la care ar fi cunoscut efectiv prejudiciul și pe autorul acestuia și momentul

subiectiv - stabilit judecătorește - de la care ar fi trebuit să cunoască prejudiciul

și pe autorul acestuia).

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 57 din Constituția României, cetățenii români trebuie să-și exercite drepturile

și libertățile constituționale cu bună-credință.

Totodată, termenul de

formulare a motivelor de recurs este expres prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004

cât și de art. 303 C. proc. civ.

Este însă adevărat că

potrivit art. 304

1

nr. 554/2004 recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu

poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în

art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În cauză, Înalta Curte

constată că după numeroase faze procesuale determinate tocmai de poziția oscilantă

a recurentului-reclamant, prin decizia nr. 193/CA din 31 mai 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a fost stabilită irevocabil competența de soluționare a pricinii tocmai

în raport cu obiectul acțiunii precizat chiar de recurentul-reclamant, astfel cum

se menționează în practicaua deciziei respective (Dosar nr. 1215/118/2006).

Prin urmare, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, că instanțele, față de

poziția confuză și oscilantă a recurentului-reclamant, au manifestat înțelegere

și au făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Aceasta cu atât mai mult

cu cât, potrivit prevederilor art. 131 și 134 C. proc. civ., coroborat cu cele ale

art. 28 din Legea nr. 554/2004, întregirea sau modificarea cererii de chemare în

judecată poate fi făcută în condițiile prevăzute de legiuitor, iar în nici un caz

în faza procesuală a recursului (avându-se în vedere că cererea nu se consideră

modificată în situațiile prevăzute de art. 132 alin. (2) C. proc. civ.).

Totodată, Înalta Curte

constată că este fără putere de tăgadă că recurentul-reclamant a cunoscut decizia

nr. 6/2001 încă din 27 februarie 2001, fiind inadmisibil ca prin jocul oscilant

al poziției sale procesuale să se accepte nerespectarea unor hotărâri judecătorești

irevocabile, precum și principiile generale de drept, aceasta cu atât mai mult cu

cât, astfel cum se menționează textual în practicaua sentinței atacate, recurentul-reclamant

a arătat că:

- „acțiunea a fost formulată

în temeiul Legii nr. 188/1999 lege în temeiul căreia a fost pronunțată decizia

nr. 6/2001, legea invocată de pârâte respectiv Legea nr. 554/2004 a apărut la 4

ani. De asemenea arată reclamantul că a respectat dispozițiile pct. 4 din decizia

atacată, lucru pe care pârâta nu l-a respectat”;

- „asupra excepției tardivității

formulării acțiunii, pune concluzii de respingere a excepției, urmare a faptului

că A.P.M. Constanța la art. 1 al deciziei nr. 6/2001 intenționat greșește în aplicarea

incorectă a art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999”.

„Pe fond, solicită reclamantul

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința modificării în parte

a deciziei nr. 6/2001. De asemenea arată reclamantul că despăgubirile bănești derivă

din pct. 4. Adresa despre care face vorbire pârâta nu a fost transmisă niciodată

și de asemenea pârâta nu poate face această dovadă, solicitând să se analizeze întreaga

decizie contestată”, fără a face deci vreo trimitere la Decretul nr. 167/1958 și

fără a cere rectificarea acestor mențiuni.

În această situație, Înalta

Curte constată că soluția atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia nu sunt de natură a o schimba, urmând a se respinge recursul declarat în

cauză ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 20

și 28 din Legea nr. 554/2004.

Respinge recursul declarat

de T.S. împotriva sentinței civile nr. 855/CA din 13 decembrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2009
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 855 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, a fost respinsă, ca tardiv formulată, acțiunea numitului T.
ÎCCJ 2006-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 februarie 2004, T.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu Inspectoratul de Protecție a Mediului Constanța să se dispună anularea deciziei nr
ÎCCJ 2011-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în cadrul primului ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 28 ianuar
ÎCCJ 2011-04-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 242/ CA din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios adm
ÎCCJ 2011-05-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2928/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fisca
Sursă