ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 29 noiembrie 2002, reclamanta SC A. SA București a solicitat anularea

deciziei nr. 535/2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în ce privește

sumele de 44.658.934.800 lei, impozit pe profit și 53.413.675.498 lei, majorări

de întârziere aferente (pct. II din decizie).

În motivarea acțiunii s-a

arătat că sumele nu sunt datorate, organele fiscale reținând în mod eronat

acest debit în sarcina reclamantei, prin procesul-verbal de control din data de

16 iulie 2002 și prin decizia nr. 535/2002.

Prin sentința civilă nr. 351/2004,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă

acțiunea, reținându-se, pe baza raportului de expertiză contabilă și a actelor

depuse, că încheierea celui de-al doilea proces-verbal (din 18 decembrie 2002),

de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice, prin

care s-a stabilit că societatea a avut pierderi fiscale în anii 2000 și 2001,

face ca decizia nr. 535/2002 să nu-și mai producă efectele, reclamanta depunând

la organul fiscal teritorial, declarația privind obligațiile de plată la

bugetul statului - „rectificativă” pentru anii 2000 și 2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională de Administrare Fiscală,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8299

din 16 noiembrie 2004, a respins recursul, ca nefondat.

La data de 2 decembrie 2004,

Agenția Națională de Administrație Fiscală a formulat contestație în anulare

împotriva acestei din urmă decizii, în temeiul art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare a

fost fundamentată, în esență, pe trei considerente, și anume:

- instanța, în mod greșit nu

a avut în vedere limitele învestirii sale, în sensul că a făcut trimiteri la

procesul-verbal din 18 decembrie 2002, deși obiectul acțiunii îl constituie

anularea deciziei nr. 535/2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a

procesului-verbal nr. 301426 din 16 iulie 2002;

- în mod eronat, nu s-a avut

în vedere că, în al doilea act de control, necontestat de reclamantă, s-au

preluat concluziile primului act de control, la care s-a adăugat pierderea

fiscală neevidențiată în contabilitate;

- soluția dată recursului

este rezultatul unei erori materiale, întrucât, în perioada 10 aprilie 2000 - 30

septembrie 2000, reclamanta a constituit rezerve de daună, în baza prevederilor

Legii nr. 47/1991, în cotă de 40%, aplicată asupra diferenței între veniturile

realizate în urma încasării primelor de asigurare și cheltuielile cu daunele

plătite, iar aceasta a aplicat în mod greșit acest procent, față de prevederile

legale incidente.

Analizând susținerile

contestatoarei, în raport cu textele care reglementează limitativ cazurile în

care se poate exercita această cale de atac, toate de strictă interpretare,

Curtea reține că motivele contestației nu se încadrează în nici una din

situațiile prevăzute expres de art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este

nefondată.

În conformitate cu

prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Afirmațiile contestatoarei,

potrivit cărora instanța a făcut greșeli esențiale, prin faptul că a avut în

vedere un act de control ulterior celui în cauză și necontestat, prin care s-au

reluat concluziile primului, la care s-au adăugat noi constatări și prin aceea

că reclamanta a constituit rezerve de daună într-un alt procent, decât cel

legal, nu pot fi asimilate cerinței exprese prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Prevederile art. 318 teza I C.

proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor, de interpretare a

dispozițiilor legale.

A da posibilitate părților

de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea, de modul în care

a apreciat probele și a aplicat prevederile legale, ar echivala cu o nouă cale

ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

Nu se poate reține nici că

instanța nu s-ar fi pronunțat asupra vreunui motiv de recurs, atâta vreme, cât

toate motivele au fost analizate la pronunțarea soluției.

Față de considerentele

expuse, rezultă că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

deciziei nr. 8299 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.