ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 noiembrie 2002, reclamanta SC A. SA București a solicitat anularea deciziei nr. 535/2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în ce privește sumele de 44.658.934.800 lei, impozit pe profit și 53.413.675.498 lei, majorări de întârziere aferente (pct. II din decizie). În motivarea acțiunii s-a arătat că sumele nu sunt datorate, organele fiscale reținând în mod eronat acest debit în sarcina reclamantei, prin procesul-verbal de control din data de 16 iulie 2002 și prin decizia nr. 535/2002.

Prin sentința civilă nr. 351/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea, reținându-se, pe baza raportului de expertiză contabilă și a actelor depuse, că încheierea celui de-al doilea proces-verbal (din 18 decembrie 2002), de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a stabilit că societatea a avut pierderi fiscale în anii 2000 și 2001, face ca decizia nr. 535/2002 să nu-și mai producă efectele, reclamanta depunând la organul fiscal teritorial, declarația privind obligațiile de plată la bugetul statului - „rectificativă” pentru anii 2000 și 2001. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8299 din 16 noiembrie 2004, a respins recursul, ca nefondat. La data de 2 decembrie 2004, Agenția Națională de Administrație Fiscală a formulat contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, în temeiul art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare a fost fundamentată, în esență, pe trei considerente, și anume: - instanța, în mod greșit nu a avut în vedere limitele învestirii sale, în sensul că a făcut trimiteri la procesul-verbal din 18 decembrie 2002, deși obiectul acțiunii îl constituie anularea deciziei nr. 535/2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 301426 din 16 iulie 2002; - în mod eronat, nu s-a avut în vedere că, în al doilea act de control, necontestat de reclamantă, s-au preluat concluziile primului act de control, la care s-a adăugat pierderea fiscală neevidențiată în contabilitate; - soluția dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât, în perioada 10 aprilie 2000 - 30 septembrie 2000, reclamanta a constituit rezerve de daună, în baza prevederilor Legii nr. 47/1991, în cotă de 40%, aplicată asupra diferenței între veniturile realizate în urma încasării primelor de asigurare și cheltuielile cu daunele plătite, iar aceasta a aplicat în mod greșit acest procent, față de prevederile legale incidente.

Analizând susținerile contestatoarei, în raport cu textele care reglementează limitativ cazurile în care se poate exercita această cale de atac, toate de strictă interpretare, Curtea reține că motivele contestației nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute expres de art. 318 C. proc. civ. Contestația în anulare este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Afirmațiile contestatoarei, potrivit cărora instanța a făcut greșeli esențiale, prin faptul că a avut în vedere un act de control ulterior celui în cauză și necontestat, prin care s-au reluat concluziile primului, la care s-au adăugat noi constatări și prin aceea că reclamanta a constituit rezerve de daună într-un alt procent, decât cel legal, nu pot fi asimilate cerinței exprese prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., nu vizează greșeli de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale. A da posibilitate părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a aplicat prevederile legale, ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.

Nu se poate reține nici că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra vreunui motiv de recurs, atâta vreme, cât toate motivele au fost analizate la pronunțarea soluției. Față de considerentele expuse, rezultă că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 8299 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.