ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția primei
instanțe.
Prin cererea de
chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții, grefieri în cadrul
parchetelor de pe raza județului Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâtul
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 61 din 07 iulie 2009 emisă de
pârât, prin care s-a dispus că, „începând cu data de 01 iunie 2009, se suspendă
aplicarea Deciziei nr. 15 din 05 martie 2009, al procurorului general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești”, în sensul că drepturile
salariale aferente lunii iunie 2009, se vor achita fără a include și sporul de
50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul
se va păstra și pentru viitor, plata sporului de risc și suprasolicitare
neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect
acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”.
Prin Sentința nr. 1516
din 24 martie 2010, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din
oficiu, și a dispus declinarea competenței la Tribunalul Argeș, reținând, în esență, că decizia contestată este act administrativ în
înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar sporul pentru risc
și suprasolicitare neuropsihică, recunoscut prin hotărâri judecătorești,
reprezintă un drept de creanță, un bun susceptibil a fi protejat de art. 1 din
Primul Protocol adițional la CEDO.
Soluția celei de-a
doua instanțe.
Tribunalul Argeș –
Secția civilă, prin Sentința nr. 1198/CAF din 29 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că sporul de
50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un drept salarial,
în accepțiunea Legii nr. 330/2009, iar art. 27 din anexa VI la acest act
normativ, de imediată aplicare, nu comportă interpretări; de altfel, decizia
contestată se referă evident la modul de stabilire a drepturilor salariale,
încadrându-se în sfera actelor prevăzute la alin. (1) al textului legal
susmenționat.
Constatându-se ivirea
conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pentru
pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Soluția dată în
regulatorul de competență.
Înalta Curte, în
temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., analizând obiectul litigiului dedus
judecății și având în vedere dispozițiile legale incidente, constată că
soluționarea cauzei este în competența Curții de Apel București, pentru
considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Astfel, este stabilit
că, prin actul de sesizare, reclamanții, grefieri în cadrul Parchetelor de pe
raza județului Vâlcea au atacat Decizia nr. 61 din 7 iulie 2009 emisă de
Procurorul general al Parchetului Curții de Apel Pitești și Hotărârea nr. 4166
din 2 octombrie 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Pitești prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva
Deciziei nr. 61/2009.
Prin Decizia nr. 61/2009
s-a dispus ca, începând cu data de 01 iunie 2009 să fie suspendată aplicarea
Deciziei nr. 15 din 5 martie 2009 emisă de Procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București, prin care se dispusese ca, începând cu 01
martie 2009, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din
circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești să beneficieze de
un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul
de bază brut, care, în concepția O.G. nr. 8/2007 și a Legii nr. 330/2009
reprezintă un drept salarial.
Or, potrivit
prevederilor art. 24
1
din O.U.G. nr. 8/2007 privind salarizarea
personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de
pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, „Art.
24
1
alin. (1) Personalul auxiliar de specialitate și personalul
conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,
nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face
contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de
conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al
parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară
activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale
Anticorupție, colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție
sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva
hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen
de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de
conducere al Înaltei Curți sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru
celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”.
Aceeași reglementare
se regăsește și la art. 27 din Anexa VI – Secțiunea a 4-a din Legea nr. 330/2009
– lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice, „Art. 27 alin. (1) Personalul auxiliar de specialitate și personalul
conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,
nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face
contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire
a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după
caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a
cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză ori, după
caz, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei
Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de
zile.
(2) Împotriva
hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen
de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal
al Înaltei Curți pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de
Casație și Justiție sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte
hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”.
De altfel, aceleași
dispoziții se regăsesc și în art. 7 din Anexa VI – Familia ocupațională de
funcții bugetare „justiție”, Capitolul VIII – Reglementări specifice
personalului din sistemul justiției, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în favoarea Curții de Apel
București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 martie 2011.