ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția primei instanțe. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții, grefieri în cadrul parchetelor de pe raza județului Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 61 din 07 iulie 2009 emisă de pârât, prin care s-a dispus că, „începând cu data de 01 iunie 2009, se suspendă aplicarea Deciziei nr. 15 din 05 martie 2009, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești”, în sensul că drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, se vor achita fără a include și sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Această modalitate de calcul se va păstra și pentru viitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”. Prin Sentința nr. 1516 din 24 martie 2010, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței la Tribunalul Argeș, reținând, în esență, că decizia contestată este act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, recunoscut prin hotărâri judecătorești, reprezintă un drept de creanță, un bun susceptibil a fi protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.

2. Soluția celei de-a doua instanțe. Tribunalul Argeș – Secția civilă, prin Sentința nr. 1198/CAF din 29 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un drept salarial, în accepțiunea Legii nr. 330/2009, iar art. 27 din anexa VI la acest act normativ, de imediată aplicare, nu comportă interpretări; de altfel, decizia contestată se referă evident la modul de stabilire a drepturilor salariale, încadrându-se în sfera actelor prevăzute la alin. (1) al textului legal susmenționat. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc.

civ. 3. Soluția dată în regulatorul de competență. Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., analizând obiectul litigiului dedus judecății și având în vedere dispozițiile legale incidente, constată că soluționarea cauzei este în competența Curții de Apel București, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Astfel, este stabilit că, prin actul de sesizare, reclamanții, grefieri în cadrul Parchetelor de pe raza județului Vâlcea au atacat Decizia nr. 61 din 7 iulie 2009 emisă de Procurorul general al Parchetului Curții de Apel Pitești și Hotărârea nr. 4166 din 2 octombrie 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 61/2009.

Prin Decizia nr. 61/2009 s-a dispus ca, începând cu data de 01 iunie 2009 să fie suspendată aplicarea Deciziei nr. 15 din 5 martie 2009 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care se dispusese ca, începând cu 01 martie 2009, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din circumscripția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești să beneficieze de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut, care, în concepția O.G. nr. 8/2007 și a Legii nr. 330/2009 reprezintă un drept salarial. Or, potrivit prevederilor art. 24 1 din O.U.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, „Art.

24 1 alin. (1) Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”. Aceeași reglementare se regăsește și la art. 27 din Anexa VI – Secțiunea a 4-a din Legea nr. 330/2009 – lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „Art.

27 alin. (1) Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”. De altfel, aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 7 din Anexa VI – Familia ocupațională de funcții bugetare „justiție”, Capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.