ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8211/2/2009 pe rolul acestei instanțe reclamanții C.M.V., T.D., S.L.S. și I.S.E. procurori în cadrul Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu domiciliul ale la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava din municipiul Suceava, județul Suceava, au formulat plângere împotriva actului administrativ nr. 1378/C/1643/2009 din data de 27 iulie 2009 a P.I.C.CJ. - Cabinetul Procurorului General, ce le-a fost comunicat la data de 31 iulie 2009, prin care li s-a respins, ca neîntemeiată contestația formulată, în termen legal, împotriva Ordinului nr. 1472/2J37.2009 emis la 02 iulie 2009 de Procurorul General al P.Î.C.C.J., motivându-se că acest ordin a fost emis în baza O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în M.Of. nr. 416 din 18 iunie 2009, plata sporului dispusă pentru viitor cuantificându-se în temeiul acestui act normativ, urmând a fi executată în intervalul 2010 - 2012, existența dreptului nefiind afectată. Totodată, se motivează că prevederile Ordinului numărul 86 din 25 ianuarie 2005 al Ministrului Finanțelor Publice pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, drepturile salariale ale lunii iunie sunt scadente în luna următoare (data de 13), astfel încât criticele privind caracterul retroactiv al ordinului nu sunt întemeiate.

Totodată, au formulat cerere de chemare în judecată și a Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi obligat la alocarea sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizație brută prevăzută de lege, începând cu data de 01 iunie 2009. Motivele cererii sunt următoarele: La 03 martie 2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 526 privind Salarizarea procurorilor, prin care s-a dispus (după obținerea unor multitudini de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nepuse în aplicare) acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută prevăzută de lege, începând cu data de 01 martie 2009. Deși acest drept salarial era prevăzut de lege, obținut și prin hotărâri judecătorești, el nu a fost recunoscut de angajator decât la 03 martie 2009, prin Ordinul nr. 526, moment în care a fost trecut și în carnetele de muncă.

La data de 02 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul pe care îl contestă, ordin prin care a dispus, în mod nelegal, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, începând cu data de 01 iunie 2009. În motivarea actului administrativ nelegal se invocă Adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-ar fi comunicat că solicitarea Ministerului Public de plată în continuare a sporului respectiv este suspendată, întrucât această plată ar intra sub incidența O.U.G nr. 71/2009.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca rămasă fără obiect și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv în cazul admiterii cererii reclamanților să se dispună ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și a invocat: - excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; - excepția inadmisibilității , pentru că se tinde la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și pentru că lipsește procedura prealabilă cu Ministerul Finanțelor Publice‚ în raport cu adresa nr. 293378/2009; - excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la deschiderea de credite bugetare necesare achitării sumelor de bani cuvenite reclamanților și reprezentând spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică; - pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și a cererii de chemare în garanție.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3666 din 29 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție și pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția rămânerii fără obiect, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.V., I.S.E., S.L.S.

și T.D., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a anulat adresa nr. 1443/C/1755 din 23 iulie 2009 și ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația lunară prevăzută de lege, începând cu 1 iunie 2009 și până la data de 12 noiembrie 2009, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății acestor drepturi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru achitarea acestor sume.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut: - excepția lipsei calității pasive a Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă deoarece Ministerul Finanțelor Publice are obligația alocării fondurilor bugetare către Ministerul Public; - excepția inadmisibilității a fost respinsă pentru că acest pârât administrează resursele financiare și este admisibilă solicitarea reclamanților de a obliga Ministerul Finanțelor Publice să aloce fonduri pentru suplimentarea bugetului în vederea acordării unor drepturi salariale; - excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă întrucât există identitate între persoana reclamanților și persoanele care pot solicita obligarea la alocarea fondurilor pentru plata salariilor; - excepția lipsei de obiect a fost respinsă în raport de faptul că perioada 1 iunie 2009 și până la intrarea în vigoare a legii noi de salarizare nu a fost avută în vedere de legiuitor; - excepția lipsei procedurii prealabile a fost respinsă în funcție de obiectul acțiunii pentru că nu se solicită anularea unui act administrativ; - Cu referire la fondul cauzei s-a arătat că prin ordinul Procurorului General a cărui anulare se solicită s-a dispus suspendarea plății sporului de 50%, de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Dar acest ordin este nelegal pentru că a fost emis la 2 iulie 2009, iar O.U.G. nr. 71/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial la 18 iunie 2009 și intrat în vigoare la data publicării. Critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost apreciată nefondată deoarece în cadrul acestui litigiu nu se pot verifica aspecte ale aplicării acestuia. Ca urmare a anulării actului administrativ, a fost obligat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu 1 iunie 2009 și până la 12 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Pe cale de consecință, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a fost obligat acesta să aloce Ministerului Public fondurile necesare pentru plata acestor sume. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice. I. În recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost invocate următoarele motive de recurs: - art. 304 1 C. proc. civ. și se solicită instanței să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate; - în baza art. 137 C. proc.

civ. s-a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că prin sentința civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 14 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ și nu individual, astfel că anularea lui lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa; - instanța de fond a anulat în mod nelegal decizia, depășind atribuțiile puterii judecătorești și hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.

Decizia contestată nu are caracter retroactiv deoarece viza salariul pentru luna iunie 2009 care era scadent la 13 iulie 2009, iar ordinul este emis la 2 iulie 2009. Prin acest ordin nu s-a produs o diminuare a salariului ci numai o suspendare a plății acestor sporuri din lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație. Se fac referiri în motivele de recurs la iminența producerii unei pagube și s-a arătat că nu se poate vorbi despre aceasta pentru că încasarea unor salarii mai mici nu reprezintă o pagubă iminentă. Nu se poate vorbi nici de un exces de putere al Ministerului Public, deoarece această instituția care a făcut altceva decât să se conformeze Ministerului Finanțelor Publice care este autoritatea cu atribuții de gestionare a bugetului național.

Obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță, în lipsa legii de rectificare bugetară pe anul 2009 ar reprezenta stabilirea în sarcina instituției a unei obligații imposibil de executat. Anularea actului dedus judecății reprezintă o ingerință gravă a instanței în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația puterilor în stat. Sub aspectul producerii efectelor pentru viitor a anulării Ordinului nr. 1477 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este lipsită de obiect deoarece prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 s-a reglementat plata acestor sporuri.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii în anulare ca nefondat. II. În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice s-au invocat următoarele motive de recurs: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar instanța de fond nu a respectat aceste prevederi și se impune casarea, în parte, a hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond.

- cu privire la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului – chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, se arată că reclamanții nu au raporturi de muncă sau de serviciu cu Ministerul Finanțelor Publice și nu există identitatea cerută de lege deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator de credite pentru reclamanți, iar raportul juridic se formează între Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte și ordonatorul de credite - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin Procurorul General.

Astfel, reclamanții nu se pot adresa direct Ministerului Finanțelor Publice pentru că nu exista nici un act emis de acest minister, propriu-zis sau asimilat, care să fie atacat în fața instanței de contencios administrativ; - referitor la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii se invocă faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând o instituție publică, pe cale judecătorească, să efectueze un demers care potrivit legii ar fi trebuit îndeplinit pe cale administrativ pentru că procedura de întocmire a bugetului de stat, cât și cea de deschidere de credite bugetare sunt reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice; - cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, se apreciază că instanța de fond a interpretat greșit raportul juridic dedus judecății pentru că reclamanții nu au nici un fel de raport juridic cu Ministerul Finanțelor Publice ; - cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la deschiderea creditelor bugetare necesare achitării sumelor de bani cuvenite reclamanților, se critică soluția instanței de fond pentru că deschiderea de credite, astfel cum este definită de art. 2 pct. 21 din Legea nr. 500/2002, de la bugetul de stat,

trebuie făcută de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar reclamanții nu sunt mandatarii ordonatorului de credite pentru deschiderea de credite; - cu privire la cererea de chemare în garanție se arată că rectificarea bugetului Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se face la inițiativa acestuia și nu a Ministerului Finanțelor Publice care au obligația să se încadreze în cheltuielile bugetare stabilite de legiuitor. Obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților excede oricărei dispoziții legale.

S-a solicitat, în principal, admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea sentinței și respingerea cererii de chemare în garanție și a cererii reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va admite recursul Ministerului Finanțelor Publice pentru următoarele considerente: I. Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi respins deoarece: - excepția lipsei de interes este nefondată, având în vedere că anularea actului administrativ cu caracter normativ după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, așa cum este cazul în speță, nu lipsește de interes acțiunea în contencios administrativ.

Chiar dacă prin sentința civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,în cauza de față, în raport de art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, se analizează vătămarea intereselor reclamanților prin emiterea actelor administrative atacate. - motivul de recurs ce vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii este nefondat.

Mai întâi, trebuie remarcat că în cadrul motivelor de recurs, recurentul face referiri la „îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ” și la „iminența producerii unei pagube”, referiri care sunt specifice instituției suspendării actului administrativ, în timp ce prezenta cauză are ca obiect anularea unui act administrativ, iar instanța de fond nu a făcut referiri , în motivarea soluției, la „exces de putere” sau despre „o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților”.

Referitor la criticile ce vizează caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 a Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că ordinul a fost emis în luna iulie și a dispus suspendarea unor drepturi salariale de la data de 1 iunie 2009 deși, potrivit art. 1 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, actele administrative cu caracter normativ se emit cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor administrative contestate, nu este de natură să înlăture caracterul retroactiv al actului atacat.

Prin emiterea unor acte cu caracter retroactiv se aduce atingere și principiului securității raporturilor juridice atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost vătămată printr-o măsură dispusă în cursul lunii iulie. De aceea, va fi respins recursul declarat de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și menținute soluțiile instanței de fond privind anularea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și a adresei nr. 1443/G/1755 din 23 iulie 2009. Referirile recurentului la lipsirea de obiect a anulării actelor sub aspectul producerii de efecte pentru viitor sunt temeinice și legale deoarece prin intrarea în vigoare, la 12 noiembrie 2009, a Legii nr. 330/2009 problema sporurilor de risc și suprasolicitare a fost rezolvată.

Oricum, instanța de fond a avut în vedere acest aspect și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească acest spor de 50% pentru perioada 1 iunie 2009 – 12 noiembrie 2009, plată ce urmează a fi făcută potrivit acelor normative ce reglementează plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, respectiv potrivit O.U.G. nr. 45/2010, pentru modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009. Prin această precizare se face dovada și că instanțele nu au depășit atribuțiile puterii judecătorești, dar nu poate fi considerat legal un act administrativ cu caracter normativ emis cu încălcarea principiului neretroactivității.

Celelalte aspecte legate de alocarea fondurilor de la buget și aplicarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice vor fi analizate pe larg, în motivarea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice. II. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este fondat, dar pentru următoarele considerente, în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea la alocarea sumelor necesare plății sporului de 50% către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Referitor la excepțiile invocate, acestea sunt nefondate.

- excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiată, având în vedere că reclamanții au solicitat „obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății sporului de 50%, de risc și suprasolicitare neuropsihică”, iar criteriile ce vizează această excepție sunt argumente în sprijinul netemeinicie cererii; - excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată deoarece a fost efectuată procedura prealabilă pentru capătul de cerere privind anularea actului administrativ, iar față de Ministerul Finanțelor Publice nu s-a solicitat anularea unui act administrativ și nu era necesară procedura prealabilă; - excepția inadmisibilității acțiunii vizează aceleași critici ca cele referitoare la greșita admitere a cererii de chemare în garanție și, de aceea, aceste aspecte vor fi analizate împreună.

- excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților nu este întemeiată. Chir dacă argumentele prezentate de recurent și care vizează deschiderea de credite sunt fondate nu trebuie omis faptul că, în prezenta cerere de chemare în judecată, capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea unor sume de bani din buget este o cerere subsidiară iar reclamanții nu au solicitat deschiderea de credite astfel că au calitate procesuală activă. Însă, criticile din recurs ce vizează greșita soluționare a inadmisibilității acțiunii privind obligarea la alocarea sumelor și admiterea cererii de chemare în garanție sunt fondate. Se poate observa că, într-adevăr, hotărârea instanței de fond în privința admiterii cererii de chemare în garanție și de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce pârâtului sumele necesare plății sporului de 50% nu este motivată, conform art. 261 C. proc.

civ. S-a spus, de către instanța de fond, numai că admiterea cererii de chemare în garanție este consecința admiterii cererii de anulare a celor două acte administrative fără a fi verificate condițiile pentru admiterea unei cereri de chemare în garanție. Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să-și îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri”. Dar, în cauză, nu sunt îndeplinite aceste condiții, deoarece, așa cum vor arăta, în cazul admiterii acțiunii, pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate îndrepta împotriva Ministerul Finanțelor Publice cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubiri.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009, modificat, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice. Conform art. 3 alin. (1), pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat, dar și al legilor de rectificare a bugetului de stat și potrivit pct. 12, aprobă, în condițiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, iar potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita fondurilor și destinațiilor aprobate, astfel că poate proceda la deschiderea de credite numai în măsura în care există prevederea bugetară în legătură cu această sumă în capitolele și subcapitolele bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat. Activitatea ordonatorilor de credite, sub aspectul modului în care se respectă fondurile legale și acordarea în limitele creditelor bugetare aprobate, se verifică de către controlorii delegați, potrivit O.G.

nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, iar în cazul în care se depistează nereguli se ajunge la refuzul vizei de control preventiv. Din prezentarea textelor rezultă că Ministerul Finanțelor Publice este cel care repartizează, potrivit legii bugetului de stat aprobat prin lege de către Parlamentul României, sumele de bani, pe capitole și subcapitole bugetare, către ordonatorii principali de credite, deoarece, potrivit art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare”.

Dacă nu există prevedere bugetară pentru plata sporului de 50% începând cu 1 iunie 2009, așa cum susține pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta nu va putea solicita de la Ministerul Finanțelor Publice alocarea altor sume decât cele prevăzute în buget, astfel că nici cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă. În situația în care apar cheltuieli neprevăzute în buget, ordonatorul principal de credite poate solicita Ministerului Finanțelor Publice să inițieze un proiect de rectificare a legii bugetului, rectificare care se aprobă tot prin lege de către Parlament și numai dacă rectificarea este aprobată, ordonatorului de credite îi vor fi repartizate sume suplimentare față de cele inițiale.

Prin urmare, fără rectificarea bugetară nu există o obligație a Ministerului Finanțelor Publice de a aloca sume suplimentare către ordonatorii principali de credite în raport cu prevederile bugetare inițiale. În măsura în care există prevederea bugetară, iar Ministerul Finanțelor Publice refuză deschiderea de credite, potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 119/1999, republicată, ordonatorul principal de credite poate efectua plata pe propria răspundere, însă acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece atât Ministerul Finanțelor Publice cât și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au susținut că nu existau prevederi bugetare pentru plata acestui spor de 50% începând cu 1 iunie 2009. De aceea, în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, va fi modificată sentința instanței de fond în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanție și, deci, și obligarea la alocarea sumelor către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, necesare plății sporului de 50% pentru reclamanți. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la anularea actelor administrative atacate și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de 50% începând cu data de 1 iunie 2009 și până la 12 februarie 2009, în condițiile aplicării O.G. nr. 45/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 3666 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.