ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Sesizarea instanței

de fond

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 8211/2/2009 pe rolul acestei instanțe reclamanții C.M.V., T.D.,

S.L.S. și I.S.E. procurori în cadrul Serviciului Teritorial Suceava din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu

domiciliul ale la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava din municipiul

Suceava, județul Suceava, au formulat plângere împotriva actului administrativ

nr. 1378/C/1643/2009 din data de 27 iulie 2009 a P.I.C.CJ. - Cabinetul

Procurorului General, ce le-a fost comunicat la data de 31 iulie 2009, prin

care li s-a respins, ca neîntemeiată contestația formulată, în termen legal,

împotriva Ordinului nr. 1472/2J37.2009 emis la 02 iulie 2009 de Procurorul

General al P.Î.C.C.J., motivându-se că acest ordin a fost emis în baza O.U.G. nr.

71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în

M.Of. nr. 416 din 18 iunie 2009, plata sporului dispusă pentru viitor

cuantificându-se în temeiul acestui act normativ, urmând a fi executată în

intervalul 2010 - 2012, existența dreptului nefiind afectată. Totodată, se

motivează că prevederile Ordinului numărul 86 din 25 ianuarie 2005 al

Ministrului Finanțelor Publice pentru reglementarea datei plății salariilor la

instituțiile publice, drepturile salariale ale lunii iunie sunt scadente în

luna următoare (data de 13), astfel încât criticele privind caracterul

retroactiv al ordinului nu sunt întemeiate.

Totodată, au formulat

cerere de chemare în judecată și a Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi

obligat la alocarea sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizație brută prevăzută de lege,

începând cu data de 01 iunie 2009.

Motivele cererii sunt

următoarele:

La 03 martie 2009

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a emis Ordinul nr. 526 privind Salarizarea procurorilor, prin care s-a

dispus (după obținerea unor multitudini de hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, nepuse în aplicare) acordarea sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută prevăzută de lege, începând

cu data de 01 martie 2009.

Deși acest drept

salarial era prevăzut de lege, obținut și prin hotărâri judecătorești, el nu a

fost recunoscut de angajator decât la 03 martie 2009, prin Ordinul nr. 526,

moment în care a fost trecut și în carnetele de muncă.

La data de 02 iulie 2009,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a emis ordinul pe care îl contestă, ordin prin care a dispus, în mod

nelegal, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, începând

cu data de 01 iunie 2009.

În motivarea actului

administrativ nelegal se invocă Adresa nr. 293378/2009 a Ministerului

Finanțelor Publice, prin care s-ar fi comunicat că solicitarea Ministerului

Public de plată în continuare a sporului respectiv este suspendată, întrucât

această plată ar intra sub incidența O.U.G nr. 71/2009.

Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca rămasă fără

obiect și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv

în cazul admiterii cererii reclamanților să se dispună ca Ministerul Finanțelor

Publice să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului

Ministerului Public care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile

reclamanților.

Ministerul Finanțelor

Publice a formulat întâmpinare și a invocat:

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice;

- excepția

inadmisibilității , pentru că se tinde la depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești și pentru că lipsește procedura prealabilă cu Ministerul

Finanțelor Publice‚ în raport cu adresa nr. 293378/2009;

- excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților față de cererea de obligare a

Ministerului Finanțelor Publice la deschiderea de credite bugetare necesare

achitării sumelor de bani cuvenite reclamanților și reprezentând spor pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică;

- pe fond, s-a solicitat

respingerea acțiunii reclamanților și a cererii de chemare în garanție.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 3666 din 29 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității

procesuale pasive a chematului în garanție și pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților și excepția rămânerii fără obiect, ca

neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.V., I.S.E.,

S.L.S. și T.D., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice, a anulat adresa nr. 1443/C/1755 din 23 iulie 2009

și ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009, ambele emise de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a obligat pârâtul Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților

sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică de 50%,

calculat la indemnizația lunară prevăzută de lege, începând cu 1 iunie 2009 și

până la data de 12 noiembrie 2009, a admis cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice să aloce sumele necesare plății acestor drepturi către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru achitarea acestor sume.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut:

- excepția lipsei

calității pasive a Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă deoarece

Ministerul Finanțelor Publice are obligația alocării fondurilor bugetare către

Ministerul Public;

- excepția

inadmisibilității a fost respinsă pentru că acest pârât administrează resursele

financiare și este admisibilă solicitarea reclamanților de a obliga Ministerul

Finanțelor Publice să aloce fonduri pentru suplimentarea bugetului în vederea

acordării unor drepturi salariale;

- excepția lipsei

calității procesuale active a fost respinsă întrucât există identitate între

persoana reclamanților și persoanele care pot solicita obligarea la alocarea

fondurilor pentru plata salariilor;

- excepția lipsei de

obiect a fost respinsă în raport de faptul că perioada 1 iunie 2009 și până la

intrarea în vigoare a legii noi de salarizare nu a fost avută în vedere de

legiuitor;

- excepția lipsei

procedurii prealabile a fost respinsă în funcție de obiectul acțiunii pentru că

nu se solicită anularea unui act administrativ;

- Cu referire la

fondul cauzei s-a arătat că prin ordinul Procurorului General a cărui anulare

se solicită s-a dispus suspendarea plății sporului de 50%, de risc și

suprasolicitare neuropsihică.

Dar acest ordin este

nelegal pentru că a fost emis la 2 iulie 2009, iar O.U.G. nr. 71/2009 a fost

publicată în Monitorul Oficial la 18 iunie 2009 și intrat în vigoare la data

publicării.

Critica vizând

încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost apreciată nefondată deoarece în cadrul

acestui litigiu nu se pot verifica aspecte ale aplicării acestuia.

Ca urmare a anulării

actului administrativ, a fost obligat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților sumele

reprezentând sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50% începând

cu 1 iunie 2009 și până la 12 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii

nr. 330/2009.

Pe cale de

consecință, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice și a fost obligat acesta să aloce Ministerului Public

fondurile necesare pentru plata acestor sume.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

I. În recursul declarat de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

au fost invocate următoarele motive de recurs:

- art. 304

1

C. proc.

civ. și se solicită instanței să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv

prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate;

- în baza art. 137 C. proc. civ.

s-a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere

că prin sentința civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin

Decizia nr. 1412 din 14 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

dispus irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar actul atacat

este un act administrativ cu caracter normativ și nu individual, astfel că

anularea lui lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa;

- instanța de fond a anulat în

mod nelegal decizia, depășind atribuțiile puterii judecătorești și hotărârea

este dată cu aplicarea greșită a legii.

Decizia contestată nu are

caracter retroactiv deoarece viza salariul pentru luna iunie 2009 care era

scadent la 13 iulie 2009, iar ordinul este emis la 2 iulie 2009.

Prin acest ordin nu s-a produs o

diminuare a salariului ci numai o suspendare a plății acestor sporuri din lipsa

fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație.

Se fac referiri în motivele de

recurs la iminența producerii unei pagube și s-a arătat că nu se poate vorbi

despre aceasta pentru că încasarea unor salarii mai mici nu reprezintă o pagubă

iminentă.

Nu se poate vorbi nici de un

exces de putere al Ministerului Public, deoarece această instituția care a

făcut altceva decât să se conformeze Ministerului Finanțelor Publice care este

autoritatea cu atribuții de gestionare a bugetului național.

Obligarea pârâților la plata

sumelor acordate de instanță, în lipsa legii de rectificare bugetară pe anul

2009 ar reprezenta stabilirea în sarcina instituției a unei obligații imposibil

de executat.

Anularea actului dedus judecății

reprezintă o ingerință gravă a instanței în atribuțiile puterii legiuitoare și

executive și o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația

puterilor în stat.

Sub aspectul producerii efectelor

pentru viitor a anulării Ordinului nr. 1477 din 2 iulie 2009 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este

lipsită de obiect deoarece prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 s-a

reglementat plata acestor sporuri.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii în anulare ca nefondat.

II. În recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice s-au invocat următoarele motive de recurs:

- hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii ( art. 304

pct. 7 C. proc. civ.).

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților, iar instanța de fond nu a respectat aceste

prevederi și se impune casarea, în parte, a hotărârii și trimiterea dosarului

la instanța de fond.

- cu privire la greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului – chemat

în garanție Ministerul Finanțelor Publice, se arată că reclamanții nu au

raporturi de muncă sau de serviciu cu Ministerul Finanțelor Publice și nu

există identitatea cerută de lege deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu

este ordonator de credite pentru reclamanți, iar raportul juridic se formează între

Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte și ordonatorul de credite -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin

Procurorul General. Astfel, reclamanții nu se pot adresa direct Ministerului

Finanțelor Publice pentru că nu exista nici un act emis de acest minister,

propriu-zis sau asimilat, care să fie atacat în fața instanței de contencios

administrativ;

- referitor la greșita

soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii se invocă faptul că instanța

de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând o instituție

publică, pe cale judecătorească, să efectueze un demers care potrivit legii ar

fi trebuit îndeplinit pe cale administrativ pentru că procedura de întocmire a

bugetului de stat, cât și cea de deschidere de credite bugetare sunt

reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice;

- cu privire la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, se apreciază că instanța de fond a interpretat

greșit raportul juridic dedus judecății pentru că reclamanții nu au nici un fel

de raport juridic cu Ministerul Finanțelor Publice ;

- cu privire la excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților față de cererea de obligare a

Ministerului Finanțelor Publice la deschiderea creditelor bugetare necesare

achitării sumelor de bani cuvenite reclamanților, se critică soluția instanței

de fond pentru că deschiderea de credite, astfel cum este definită de art. 2

pct. 21 din Legea nr. 500/2002, de la bugetul de stat, trebuie făcută de

Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, iar reclamanții nu sunt mandatarii ordonatorului de credite pentru

deschiderea de credite;

- cu privire la cererea de chemare

în garanție se arată că rectificarea bugetului Ministerului Public – Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se face la inițiativa acestuia

și nu a Ministerului Finanțelor Publice care au obligația să se încadreze în

cheltuielile bugetare stabilite de legiuitor.

Obligarea Ministerului Finanțelor

Publice să vireze Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sumele necesare plății drepturilor salariale ale

reclamanților excede oricărei dispoziții legale.

S-a solicitat, în principal,

admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare și, în subsidiar,

modificarea sentinței și respingerea cererii de chemare în garanție și a

cererii reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și va admite recursul Ministerului

Finanțelor Publice pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat de Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi

respins deoarece:

- excepția lipsei de interes este

nefondată, având în vedere că anularea actului administrativ cu caracter

normativ după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia,

așa cum este cazul în speță, nu lipsește de interes acțiunea în contencios

administrativ.

Chiar dacă prin sentința civilă

nr. 196 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus irevocabil

anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,în cauza de față, în raport de art. 1

alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, se analizează vătămarea

intereselor reclamanților prin emiterea actelor administrative atacate.

- motivul de recurs

ce vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și pronunțarea unei

hotărâri cu aplicarea greșită a legii este nefondat.

Mai întâi, trebuie remarcat

că în cadrul motivelor de recurs, recurentul face referiri la „îndoiala

serioasă în privința legalității actului administrativ” și la „iminența

producerii unei pagube”, referiri care sunt specifice instituției suspendării

actului administrativ, în timp ce prezenta cauză are ca obiect anularea unui

act administrativ, iar instanța de fond nu a făcut referiri , în motivarea

soluției, la „exces de putere” sau despre „o pagubă concretă în patrimoniul

reclamanților”.

Referitor la

criticile ce vizează caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 a Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată

că ordinul a fost emis în luna iulie și a dispus suspendarea unor drepturi

salariale de la data de 1 iunie 2009 deși, potrivit art. 1 alin. (2) raportat

la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică

legislativă, actele administrative cu caracter normativ se emit cu respectarea

prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul

neretroactivității.

Împrejurarea că plata

drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13

iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor administrative contestate, nu este

de natură să înlăture caracterul retroactiv al actului atacat.

Prin emiterea unor

acte cu caracter retroactiv se aduce atingere și principiului securității

raporturilor juridice atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la

drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul

lunii iunie a fost vătămată printr-o măsură dispusă în cursul lunii iulie.

De aceea, va fi

respins recursul declarat de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și menținute soluțiile instanței de fond privind anularea

Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 și a adresei nr. 1443/G/1755 din 23 iulie

2009.

Referirile

recurentului la lipsirea de obiect a anulării actelor sub aspectul producerii

de efecte pentru viitor sunt temeinice și legale deoarece prin intrarea în

vigoare, la 12 noiembrie 2009, a Legii nr. 330/2009 problema sporurilor de risc

și suprasolicitare a fost rezolvată.

Oricum, instanța de

fond a avut în vedere acest aspect și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească acest spor de 50% pentru

perioada 1 iunie 2009 – 12 noiembrie 2009, plată ce urmează a fi făcută

potrivit acelor normative ce reglementează plata unor sume prevăzute în titluri

executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din

sectorul bugetar, respectiv potrivit O.U.G. nr. 45/2010, pentru modificarea

art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009.

Prin această

precizare se face dovada și că instanțele nu au depășit atribuțiile puterii

judecătorești, dar nu poate fi considerat legal un act administrativ cu

caracter normativ emis cu încălcarea principiului neretroactivității.

Celelalte aspecte

legate de alocarea fondurilor de la buget și aplicarea Legii nr. 500/2002 privind

finanțele publice vor fi analizate pe larg, în motivarea recursului declarat de

Ministerul Finanțelor Publice.

II. Recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice este fondat, dar pentru următoarele

considerente, în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție și

obligarea la alocarea sumelor necesare plății sporului de 50% către Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la

excepțiile invocate, acestea sunt nefondate.

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este

neîntemeiată, având în vedere că reclamanții au solicitat „obligarea

Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății sporului de 50%,

de risc și suprasolicitare neuropsihică”, iar criteriile ce vizează această

excepție sunt argumente în sprijinul netemeinicie cererii;

- excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată

deoarece a fost efectuată procedura prealabilă pentru capătul de cerere privind

anularea actului administrativ, iar față de Ministerul Finanțelor Publice nu

s-a solicitat anularea unui act administrativ și nu era necesară procedura

prealabilă;

- excepția

inadmisibilității acțiunii vizează aceleași critici ca cele referitoare la

greșita admitere a cererii de chemare în garanție și, de aceea, aceste aspecte

vor fi analizate împreună.

- excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților nu este întemeiată.

Chir dacă argumentele

prezentate de recurent și care vizează deschiderea de credite sunt fondate nu

trebuie omis faptul că, în prezenta cerere de chemare în judecată, capătul de

cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea unor sume

de bani din buget este o cerere subsidiară iar reclamanții nu au solicitat

deschiderea de credite astfel că au calitate procesuală activă.

Însă, criticile din

recurs ce vizează greșita soluționare a inadmisibilității acțiunii privind

obligarea la alocarea sumelor și admiterea cererii de chemare în garanție sunt

fondate.

Se poate observa că,

într-adevăr, hotărârea instanței de fond în privința admiterii cererii de

chemare în garanție și de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce

pârâtului sumele necesare plății sporului de 50% nu este motivată, conform art.

261 C. proc. civ.

S-a spus, de către

instanța de fond, numai că admiterea cererii de chemare în garanție este

consecința admiterii cererii de anulare a celor două acte administrative fără a

fi verificate condițiile pentru admiterea unei cereri de chemare în garanție.

Potrivit art. 60 alin.

(1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva

căreia ar putea să-și îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o

cerere în garanție sau în despăgubiri”.

Dar, în cauză, nu

sunt îndeplinite aceste condiții, deoarece, așa cum vor arăta, în cazul

admiterii acțiunii, pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate îndrepta împotriva Ministerul

Finanțelor Publice cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubiri.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 34/2009, modificat, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de

specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care

aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și

are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice.

Conform art. 3 alin.

(1), pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul

bugetului de stat al legii bugetului de stat, dar și al legilor de rectificare

a bugetului de stat și potrivit pct. 12, aprobă, în condițiile legii,

repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Procurorul General al

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator

principal de credite, iar potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002,

ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele

bugetare numai în limita fondurilor și destinațiilor aprobate, astfel că poate

proceda la deschiderea de credite numai în măsura în care există prevederea

bugetară în legătură cu această sumă în capitolele și subcapitolele bugetare

aprobate prin Legea bugetului de stat.

Activitatea

ordonatorilor de credite, sub aspectul modului în care se respectă fondurile

legale și acordarea în limitele creditelor bugetare aprobate, se verifică de

către controlorii delegați, potrivit O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern

și controlul financiar preventiv, republicată, iar în cazul în care se

depistează nereguli se ajunge la refuzul vizei de control preventiv.

Din prezentarea textelor

rezultă că Ministerul Finanțelor Publice este cel care repartizează, potrivit legii

bugetului de stat aprobat prin lege de către Parlamentul României, sumele de

bani, pe capitole și subcapitole bugetare, către ordonatorii principali de

credite, deoarece, potrivit art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice, „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată,

ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi

bugetare”.

Dacă nu există

prevedere bugetară pentru plata sporului de 50% începând cu 1 iunie 2009, așa

cum susține pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, acesta nu va putea solicita de la Ministerul Finanțelor Publice alocarea altor sume decât cele prevăzute în buget, astfel că

nici cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă.

În situația în care

apar cheltuieli neprevăzute în buget, ordonatorul principal de credite poate

solicita Ministerului Finanțelor Publice să inițieze un proiect de rectificare

a legii bugetului, rectificare care se aprobă tot prin lege de către Parlament

și numai dacă rectificarea este aprobată, ordonatorului de credite îi vor fi

repartizate sume suplimentare față de cele inițiale. Prin urmare, fără

rectificarea bugetară nu există o obligație a Ministerului Finanțelor Publice de

a aloca sume suplimentare către ordonatorii principali de credite în raport cu

prevederile bugetare inițiale.

În măsura în care

există prevederea bugetară, iar Ministerul Finanțelor Publice refuză

deschiderea de credite, potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 119/1999,

republicată, ordonatorul principal de credite poate efectua plata pe propria

răspundere, însă acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece atât Ministerul

Finanțelor Publice cât și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au susținut că nu existau prevederi bugetare

pentru plata acestui spor de 50% începând cu 1 iunie 2009.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, va fi modificată sentința

instanței de fond în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanție

și, deci, și obligarea la alocarea sumelor către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, necesare plății sporului de 50% pentru

reclamanți.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la anularea actelor

administrative atacate și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție la plata sporului de 50% începând cu data de 1 iunie 2009

și până la 12 februarie 2009, în condițiile aplicării O.G. nr. 45/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 3666 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.