ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin Sentința nr. 1032 din 25 februarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile invocate de pârâți; a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanții

Ș.S., R.M.G., B.D.C., R.M., S.E.L., R.R.E.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul

Finanțelor Publice; a a

nulat Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție; a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

Casație și Justiție să solicite suplimentarea fondurilor pentru cheltuieli de

personal și deschiderea de credite bugetare pentru plata sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică ulterior datei de 1 iunie 2009; a respins ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere și a respins cererea de chemare în

garanție a

M.F.P.

, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a respins excepțiile invocate de pârât

privind: inadmisibilitatea acțiunii, lipsei calității procesuale active a

reclamanților, lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes,

reținând că în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 din

Legea nr. 554/2004, acțiunea este admisibilă; în raport de obiect, atât

reclamanții justifică calitatea procesuală activă având anumite pretenții

concrete față de pârât, iar autoritatea pârâtă are obligații corelative față de

acțiunea reclamanților; în raport de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004

excepția lipsei de interes apare ca neîntemeiată, în condițiile în care

reclamanta justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni.

Pe fondul cauzei, a

reținut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 2 iulie 2009

constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, începând cu data de 1 iunie 2009

cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile în raport de

dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

În plus, nu erau

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, dispoziții care prevăd plata

eșalonată în baza titlurilor executorii, în condițiile în care s-a efectuat,

acesta devenind un drept salarial, asupra căruia nu se mai poate dispune fără a

fi încălcate prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ce privește

cererea de chemare în garanție a pârâtului M.F.P., prima instanță a reținut că

pretențiile pârâtului nu au nicio legătură cu acțiunea reclamanților, care

vizează anularea unui act administrativ la emiterea căruia nu a contribuit

chematul în garanție, neexistând raporturi de despăgubire între pârâtul

Ministerul Public și chematul în garanție.

de pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ, precum și dispozițiile cu

caracter general prevăzute de

art. 304

1

C. proc. civ.

În raport cu art. 304

1

C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea

materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept.

În temeiul art. 137 C.

proc. civ., se invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de

anulare a

Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului

General al

Parchetului

de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție,

motivat

de faptul că ordinul a fost deja anulat pe cale judecătorească, astfel că, în

raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004,

reclamanții nu mai justifică un interes actual.

În opinia

recurentului, acțiunea este și lipsită de obiect în privința producerii

efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3)

și (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.

Pe fond, criticile

formulate de recurent vizează în esență următoarele aspecte:

Ordinul contestat nu

au caracter retroactiv, întrucât efectul acestuia trebuie raportat la data

scadenței drepturilor bănești, respectiv 13 iulie 2009, astfel că, în mod

eronat instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, actul contestat nu dispune cu privire la existența sau inexistența

dreptului reclamanților, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu,

astfel că nu a fost pus în discuție dreptul în sine al reclamanților.

Nu se poate reține o

vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face

în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de M.F.P. cele

două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul

respectiv.

Actul administrativ

atacat nu a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004, întrucât nu i se poate imputa recurentului lipsa fondurilor

necesare, atâta timp cât M.F.P. nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor

necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin

hotărâri judecătorești, astfel că se impunea introducerea în cauză a M.F.P. și

obligarea acestuia să vireze sumele aferente.

În altă ordine de

idei, a susținut că instanța de fond a adăugat la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009

și al O.U.G. nr. 27/2006, prin reținerea ca incidente în speță a altor acte

normative, având în vedere faptul că numai legiuitorul poate stabili acordarea

sau nu a unor drepturi.

În fine, consideră că

instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a M.F.P.,

în condițiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice, M.F.P. coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea

Guvernului cu privire la sistemul bugetar.

II.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.

Argumente relevante de fapt și de drept

Analizând cu

prioritate excepțiile privind lipsa de obiect a acțiunii și a interesului

reclamanților, invocate de recurent, Înalta Curte urmează să le respingă,

pentru considerentele ce succed.

Susținerea

recurenților în sensul că anularea ordinului contestat este lipsită de obiect

în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, în raport de

prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009, este lipsită de relevanță, întrucât legalitatea actelor

administrativ contestate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi

validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

De asemenea, se

reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art.

18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are

de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și

existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un

interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării (Decizia

nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența

Înaltei

Curți de Casație și Justiție

,

secția de

contencios administrativ și fiscal,

pe anul 2007 – Semestrul II), pe

cale de consecință, în pofida anulării Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 prin

hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin

prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată

cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării

ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului.

1.1. Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Hotărârea atacată nu

a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că

este neîntemeiată susținerea recurentului, în sensul că, instanța a adăugat la

prevederile O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte reține

că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor

prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea

unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din

sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or

este evident faptul că, în speță, hotărârile judecătorești de acordare a

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de

plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor

ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului

respectiv.

1.2. Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru argumentele

expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile

recurenților în sensul că în prezența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot

fi puse în executare hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică.

Reieterând

argumentele reținute anterior, instanța de control judiciar apreciază că

dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri

judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009

care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești

devenite executorii.

Astfel fiind, rezultă

că intră sub incidența ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești

prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres

determinată.

1.3. Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este necontestat

caracterul retroactiv al

Ordinului nr. 1472

din 2 iulie 2009 al Procurorului General al

Parchetului

de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție,

de vreme ce a

fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea plății sporului în

litigiu, de la data de 1 iunie 2009, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie

o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate

în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

Împrejurarea

că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data

de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de

natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Înalta

Curte apreciază că emiterea

Ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 cu

nesocotirea principiului neretroactivității aduce

atingere principiului securității raporturilor juridice, care este cuprins în

toate articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O,

atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce

li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost

înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei

retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte reține că emiterea actului administrativ

contestat s-a făcut cu încălcarea principiului retroactivității și a

principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a

manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a

primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat

la sfârșitul lunii iunie.

1.4. Cererea de

chemare în garanție a M.F.P. se vădește a fi neîntemeiată, în raport cu

obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție,

conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C.

proc. civ.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având

în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există

motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 304 pct. 4, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție

împotriva Sentinței nr. 1032 din 25 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2011.