Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2011

HOTĂRÂRE
03.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 2352 din data de 17 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect și a admis în parte acțiunea reclamanților B.I.C., B.T., ș.a. Totodată, instanța a anulat Ordinul nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a recunoscut dreptul salarial de 50% pentru spor de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizație brută lunară până la intrarea în vigoarea a Legii nr. 330/2009 și a respins cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este nefondată, întrucât reclamanții nu au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 3098/2009, prin care Curtea de Apel București a anulat Ordinul nr. 1472/2009.Referitor la excepția lipsei de obiect, în raport de Legea nr. 330/2009, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță a constatat că și această excepție este nefondată, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă sporul de 50% începând cu data de 01 iunie 2009, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/3009, astfel că prevederile acestei legi nu se suprapun pentru această perioada.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Ordinul 1472 din 2 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte e Casație și Justiție a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr.526/2009, începând cu data de 1 iunie 2009, având în vedere adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor Publice și prevederile O.U.G. nr. 71/2009 și ale O.U.G. nr. 34/2009. Curtea a apreciat că emiterea acestui ordin încalcă dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de această lege, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor, se stabilește prin lege specială.

în aceste condiții, prin diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților printr-un act administrativ justificat prin dispozițiile unor acte normative de rang inferior, se aduce atingere principiului ierarhiei actelor juridice și drepturilor reclamanților. Instanța de fond a mai arătat că, prin prevederile sale, ordinul contestat încalcă principiul neretroactivității legii civile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României, întrucât se aplică începând cu 1 iunie 2009, în condițiile în care temeiul adoptării sale, respectiv O.U.G. nr. 71 din 17 iunie 2009, invocată ca temei de drept, a fost publicată în M.Of. nr. 416 din 18 iunie 2009, astfel încât la 1 iunie 2009, această ordonanță nu era în vigoare.

In ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârât, prima instanță a apreciat că în cauză, nu s-a demonstrat existența vreunei obligații legale sau convenționale de garantare în sarcina chematului în garanție și nici faptul că, în ipoteza în care va cădea în pretenții, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să se îndrepte împotriva chematului în garanție cu o cerere de despăgubire. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 304 1 C. proc.

civ. In raport cu art. 304 C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept. In temeiul art. 137 C. proc. civ., se invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J., motivat de faptul că ordinul a fost deja anulat pe cale judecătorească, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu mai justifică un interes actual. In opinia recurentului, acțiunea este și lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.

Pe fond, criticile formulate de recurent vizează în esență următoarele aspecte: Ordinul contestat nu au caracter retroactiv, întrucât efectul acestuia trebuie raportat la data scadenței drepturilor bănești, respectiv 13 iulie 2009, astfel că, în mod eronat instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, actul contestat nu dispune cu privire la existența sau inexistența dreptului reclamanților, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus în discuție dreptul în sine al reclamanților. Nu se poate reține o vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.

Actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu i se poate imputa recurentului lipsa fondurilor necesare, atâta timp cât Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin hotărâri judecătorești, astfel că se impunea introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia să vireze sumele aferente. În altă ordine de idei, a susținut că instanța de fond a adăugat la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009 și al O.U.G. nr. 27/2006, prin reținerea incidenței, în speță, a altor acte normative, având în vedere faptul că numai legiuitorul poate stabili acordarea sau nu a unor drepturi.

In fine, consideră că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Analizând cu prioritate excepțiile privind lipsa de obiect a acțiunii și a interesului reclamanților, invocate de recurent, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru considerentele ce succed.

Susținerea recurenților în sensul că anularea ordinului contestat este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, în raport de prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009, este lipsită de relevanță, întrucât legalitatea actelor administrativ contestate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.106), pe cale de consecință, în pofida anulării Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 prin hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului.

Hotărârea atacată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată susținerea recurentului, în sensul că, instanța a adăugat la prevederile O.U.G. nr. 71/2009. Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că, în speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurenților în sensul că în prezența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reiterând argumentele reținute anterior, instanța de control judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidența ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată.

Este necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J., de vreme ce a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea plății sporului în litigiu ,de la data de 01 iunie , realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivității aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este cuprins în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că emiterea actului administrativ contestat s-a făcut cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice se vădește a fi neîntemeiată, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 4, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

MOTIVE

DECIDE Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 2352 din 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2011
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 2353 din 17 mai 2010 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect și a fost admisă în
ÎCCJ 2010-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2010
17 din 11 august 2009, a respins excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect invocate de pârât și a admis acțiunea reclamanților, în sensul că a suspendat executarea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emisă de pârât până la pronunțare
ÎCCJ 2011-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2011
de obiect a anulării actelor sub aspectul producerii de efecte pentru viitor sunt temeinice și legale deoarece prin intrarea în vigoare, la 12 noiembrie 2009, a Legii nr. 330/2009 problema sporurilor de risc și suprasolicitare a fost rezolv
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 910 din 19 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a
ÎCCJ 2011-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2011
.PE., F.G., V.D., T.T., C.I.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009, anularea deciziei nr. 60 din 02 iulie 2009 și recunoașterea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă