ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2012

Asupra

cererii de revizuire

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 8677/1/2011 pe rolul acestei instanțe, petenții

I.C.E. și C.D. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1614

din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 418/46/2009,

decizie ce este potrivnică deciziei civile nr. 211 din 5 martie 2008 pronunțată

de aceeași instanță, în dosarul nr. 2505/109/2007.

În drept

au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Motivând cererea,

revizuenții arată că prin

decizia nr. 211 din 5

martie 2008 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit irevocabil că – în calitate

de asistenți judiciari în cadrul Tribunalul Argeș – li se cuvine sporul de risc

și de suprasolicitare neuropsihică prevăzută de Legea nr. 50/1996, privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității

judecătorești, angajatorii fiind obligați la plata diferențelor salariale cu

acest titlu pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007.

Se mai învederează că

decizia a cărei revizuire se solicită prin prezenta cauză vizează cererea

pârâților la plata diferențelor salariale aferente acestui spor pentru perioada

ulterioară datei de 1 februarie 2007, iar nu solicitarea dreptului asupra

sporurilor în discuție.

Se apreciază că, la

pronunțarea

deciziei nr. 1614 din 28 septembrie 2011

instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a legislației, respectiv a

dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 20/2002 conform cu care – magistrații

consultanți beneficiază în raport cu vechimea în specialitatea juridică de

drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de

Legea nr. 50/1996.

De

asemenea, se arată că drepturile de salarizare stabilite pentru asistentul

judiciar s-au păstrat indiferent de modificările aduse asupra acestei categorii

profesionale prin Legea nr. 303/2004, Legea nr. 330/2009 ori Legea nr. 248/2010.

De aceea,

revizuenții consideră că instanța de recurs a interpretat greșit prevederile

Deciziei nr. XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recursul în interesul legii în sensul că instanța supremă nu a enumerat,

alături de celelalte categorii de personal ca beneficiare ale acestui spor, și

pe aceea a asistenților judiciari.

Se

apreciază că decizia instanței supreme nu cuprinde categoria asistenților

judiciari ca și categorie distinctă pentru că recursul în interesul legii a

vizat legalitatea acordării sau nu a sporului pentru personalul pentru care

această lege reglementa salarizarea.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin

decizia nr. 211 din 5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru

cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate recursurile

formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, în

contradicție cu reclamanții

U.F., C.N.,

C.D. și I.C.E. și Curtea de Apel

Pitești.

Instanța

reține că prin cererea ce a format obiectul cauzei în discuție reclamanții

U.F., C.N.,

C.D. și I.C.E.

au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel

Pitești, în solidar, la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

în cuantum de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 raportat la

indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 – 1

februarie 2007, actualizată cu indicele de inflație.

Prin sentința nr. 742

din 14 noiembrie 2007 Tribunalul Argeș (ce a făcut obiectul recursului

soluționat prin decizia anterior menționată) s-a admis acțiunea reclamanților,

iar pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești au fost obligați la

plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută

lunară pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007, sume reactualizate cu

indicele de inflație.

În esență, instanța a

considerat că există conflict între art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, care a

abrogat art. 48 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din protocolul adițional la

Convenția Drepturilor Omului și a dat preponderență celui din urmă acționar, în

baza art. 20 alin. (2) din Constituția României.

De

asemenea, prin decizia pronunțată în calea de atac a recursului, argumentarea

primei instanțe a fost menținută.

Printr-o

a doua cerere, reclamanții C.D. și I.C.E. – alături de alți 16 reclamanți – au

solicitat instanței obligarea pârâților Tribunalul Argeș, Curtea de Apel

Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor în solidar

la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %

prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut

lunar, începând cu luna februarie 2007 și în continuare; obligarea pârâtei

Curtea de Apel Pitești la efectuarea mențiunii corespunzătoare în carnetele de

muncă și a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea – către Ministerul

Justiției – a sumelor necesare efectuării drepturilor bănești.

Prin

sentința nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești a admis

acțiunea așa cum a fost formulată, considerând că reclamanții sunt îndreptățiți

să solicite sporul în discuție și pentru perioada februarie 2007 – dată la care

s-a oprit hotărârea judecătorească anterior menționată, precum și pentru

viitor.

În plus,

instanța și-a argumentat soluția și în baza Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Recursul

declarat de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva

sentinței a fost admis prin decizia nr. 1614 din 28 septembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, care a modificat sentința în parte în sensul că s-a

respins pe fond acțiunea formulată de reclamanții C.D. și I.C.E., menținând în

rest dispozițiile sentinței.

Examinând

cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se constată că aceasta vizează două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel

Pitești ca instanță de recurs, una prin care s-a respins recursul [decizia nr. 211

din 5 martie 2008 și alta prin care recursul a fost admis cu consecința

schimbării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților C.D.

și I.C.E. (revizuenți în prezenta cauză)].

Conform

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută, și

atunci când există două hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate, dispoziții ce sunt incidente și în cazul în

care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Din

normele enunțate rezultă că revizuirea este admisibilă doar dacă sunt întrunite

cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri potrivnice, existența

triplei identități de părți, obiect și cauză și aceea ca în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, dacă a fost

ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.

În cauza

dedusă judecății ne aflăm în prezența a două hotărâri judecătorești pronunțate

de Curtea de Apel Pitești ca instanță de recurs și anume: hotărârea nr. 211 din

28 martie 2011 a Curții de Apel Pitești prin care au fost respinse ca nefondate

recursurile formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și

Finanțelor împotriva sentinței nr. 742 din14 noiembrie 2007 a Tribunalului

Argeș, sentință prin care pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel

Pitești au fost obligați să plătească reclamanților (inclusiv celor doi

revizuenți) drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50 % pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007, iar

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către ceilalți doi pârâți

fondurile necesare și a doua hotărâre – ce face obiectul revizuirii – nr. 1614

din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești prin care s-au admis ca fondate

recursurile pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești care

a fost modificate, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanților C.D. și I.C.E.

prin care aceștia – având calitatea de asistenți judiciari – au solicitat plata

actualizată a aceluiași spor pentru perioada februarie 2007 – și în continuare,

precum și efectuarea mențiunii corespunzătoare în carnetele de muncă.

Sub un

prim aspect se constată că în cauză cele două hotărâri nu întrunesc condiția

contrarietății, în contextul în care dispozitivele acestora nu conțin prevederi

de neconciliat, aceasta vizând perioade diferite pentru care s-a solicitat

acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %.

De

asemenea, nici condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză

nu este îndeplinită sub aspectul identității de cauză.

Astfel,

instanța reamintește că – în esență – cauza nu poate fi confundată cu dreptul

subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, ea rezidând în

fundamentul juridic al acțiunii și materializându-se în situația de fapt

calificată juridic, ceea ce înseamnă că, conceptul de cauză trebuie raportat nu

doar la temeiul juridic, ci și la starea de fapt calificată juridic.

De

asemenea, în stabilirea cauzei celor două acțiuni ale reclamanților prezintă

relevanță o serie de împrejurări ce concură la fundamentarea temeiului juridic

al acestora, împrejurări noi ce nu au fost luate în considerare cu prilejul

primei judecăți.

Astfel,

spre deosebire de prima cauză ce s-a finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 211

din 28 martie 2011, în cea de-a doua, soluționată prin decizia a cărei

revizuire se solicită pretenția celor doi reclamanți a fost analizată din

perspectiva Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea

art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești, în raport cu prevederile

art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.

50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie publicată (după pronunțarea

primei decizii nr. 211 din 28 martie 2011) în M.Of. partea I, nr. 444 din 13

iunie 2008, dată de la care a devenit obligatorie.

Mai mult,

în cadrul celei de-a doua cauze – așa cum rezultă din considerentele deciziei –

a fost analizată incidența art. 47 din Legea nr. 50/1996 și în cazul categoriei

asistenților judiciari, categorie din care fac parte cei doi revizuenți,

împrejurare necercetată în cadrul primului proces.

Toate

acestea denotă că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de

lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire impuse de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. motiv pentru care aceasta va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuenții I.C.E. și C.D. împotriva deciziei

civile nr. 1614/R-CM din 28 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.