ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 524/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la 9 august 2007,

reclamantele B.A. și E.A. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată (în

solidar) a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%,

prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01 iulie 2004 și

până la 01 februarie 2007, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice

la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

La 10 martie 2008

reclamantele a depus precizări la acțiune, prin care au învederat că solicită

plata drepturilor bănești până la data pronunțării sentinței precum și

obligarea Tribunalului Iași să plătească lunar acest spor. Ulterior, la data de

08 aprilie 2008, reclamantele au depus alte precizări prin care au arătat

faptul că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.

După reînvestirea

Tribunalului Iași cu judecarea prezentei cauze, reclamantele au depus cerere de

renunțare la judecata cauzei în ceea ce privește plata sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, pentru perioada ulterioară

datei de 01 aprilie 2005 și pentru viitor, precizând în același timp că își

mențin cererea de renunțare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Apel Iași.

Prin sentința civilă nr.

1404 din 18 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6359/99/2007, Tribunalul Iași

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice; a admis acțiunea; a obligat pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Iași să achite reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară,

pentru perioada 01 iulie 2004 – 31 martie 2005, actualizat cu indicele de

inflație la data plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate

reclamantelor.

În baza art. 246 C.

proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii

formulată în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect plata sporului de 50%

pentru perioada ulterioară datei de 01 aprilie 2005 și la judecata cererii

formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași,

învestită cu soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Justiției și

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 896 din 26 octombrie 2010 a

admis recursul declarat de Ministerul Justiției; a modificat sentința în parte,

în sensul că a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, privind plata

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1 iulie 2004 –

31 martie 2005, menținând dispozițiile sentinței care nu contravin deciziei,

pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la

recursul declarat de Ministrul Justiției, Curtea a observat că obiectul dedus

judecății în primă instanță, în capătul principal de cerere, îl reprezintă

obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Iași la plata sumelor de

bani reprezentând drepturile salariale cu titlu de spor de risc și

suprasolicitare psihică în procent de 50%, calculat din salariul brut de bază

lunar pentru perioada 1 iulie 2004 - 31 martie 2005, prevăzut de art. 47 din

Legea nr. 50/1996.

Temeiul legal invocat

de reclamante în prezenta cauză, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996

stabilea că: „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de

bază brut lunar”.

Prin O.G. nr. 56/1997

privind modificarea și completarea O.G. nr. 9/1997 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești, acest spor a fost prevăzut

si pentru executorii judecătorești.

Ulterior, prin Legea nr.

104/1999 de aprobare a O.G. nr. 56/1997 s-a prevăzut la art. 421 că pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică „doar magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de baza brut lunar”.

Prin O.U.G. nr. 179/1999

s-a modificat și completat Legea nr. 92/1992 și s-a prevăzut: „Cauzele privind

conflictele de muncă și litigiile de muncă se judecă în primă instanță, cu

celeritate, de către un complet format dintr-un judecător și doi asistenți

judiciari, dintre care unul reprezintă asociațiile patronale, iar celălalt

reprezintă sindicatele. Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă de 4 ani

de către Ministrul Justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social,

dintre persoanele care au studii juridice superioare și îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 46 alin. (1) lit. a), lit. c), lit. d), lit. e) și alin. (2).”

Totodată, s-a

reglementat remunerarea acestora cu coeficientul de ierarhizare a salariului

lunar de bază pentru judecătorul stagiar anul I și II în raport cu timpul

efectiv lucrat.

Prin O.U.G. nr. 177/2002

s-a prevăzut, de asemenea, la capitolul 3 intitulat „Salarizarea și alte

drepturi ale magistraților consultanți” că aceștia beneficiază de drepturile

prevăzute la art. 5, art. 21, art. 25 alin. (1), alin. (27), alin. (28) si alin.

(30).

Curtea a reținut că

niciuna dintre prevederile legale sus-citate nu a prevăzut vreodată acordarea

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acestei categorii

profesionale.

Prin decizia XXI a

Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10 martie 2008 în

recurs în interesul legii, s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de

abrogare prevăzute în O.G. nr. 83/2000, normele art. 47 din Legea nr. 50/1996

ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, astfel că

acestea au produs și produc în continuare efecte juridice și după intrarea în

vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Este de observat că

asistenții judiciari/magistrații consultanți nu fac parte din categoriile de

personal pentru care se poate considera, așa cum a statuat Înalta Curte de

Casație și Justiție, că normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 au produs și

produc în continuare efecte juridice.

Curtea a remarcat, în

acest context, că nu s-a cerut sancționarea vreunei atitudini discriminatorii

față de aplicarea aceluiași text de lege, ci s-a solicitat aplicarea directă a

unei norme legale ce privește alte categorii profesionale, invocându-se

comparabilitatea și analogia de categorie profesională, responsabilități și

riscuri profesionale.

Prin urmare, instanța

de fond nu mai putea obliga angajatorul la acordarea unor drepturi rezultate

din aplicarea unui alt text legal decât cel incident salarizării categoriei

profesionale respective.

Prin cererea

înregistrată la 25 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Iași, B.A. și E.A. au

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., retractarea

deciziei nr. 896 din 26 octombrie 2010 deoarece încalcă autoritatea de lucru

judecat a sentinței civile nr. 51 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași.

În motivarea cererii

de revizuire se arată că prin sentința civilă nr. 51 din 30 septembrie 2008 s-a

statuat irevocabil asupra dreptului revizuentelor la acordarea sporului pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică.

Ministerul Finanțelor

Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de

revizuire întrucât nu este îndeplinită tripla identitate cerută de dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța, prin

decizia nr. 116 din 1 februarie 2011, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție față de dispozițiile art.

323 alin. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând cererea de revizuire prin raportare la probele administrate și

temeiul de drept incident în cauză, reține cele ce urmează:

Revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri, prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., își are suportul în respectarea puterii lucrului judecat care conduce, în

final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

În cauza de față, în

primul litigiu finalizat prin decizia nr. 258 din 16 martie 2010 a Curții de

Apel Iași, dată în soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 51 din 30

septembrie 2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții L.N.,

B.L., E.A., B.A., T.A. și M.M.B. și, drept consecință, au fost obligați

Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași la plata

actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând

drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică în

procent de 50% calculate din salariul de bază brut lunar pentru B.A. pentru

perioada 1 aprilie 2005 - 11 noiembrie 2009 iar pentru E.A. pentru perioada 1

aprilie 2005 - 1 iulie 2005 și pentru perioada de 12 septembrie 2005 - 11

noiembrie 2009. Totodată, a fost respinsă, ca prescrisă extinctiv, acțiunea

privind plata drepturilor aferente perioadei 1 iulie 2000 - 31 martie 2005,

luându-se act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii privind plata

drepturilor solicitate începând cu data de 12 noiembrie 2009.

În cel de-al doilea

litigiu, finalizat prin decizia ce se solicită a fi retractată, perioada pentru

care s-a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a

fost 1 iulie 2004 - 31 martie 2005.

Pe parcursul acestui

litigiu au intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 și

decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 10 martie 2008

în recurs în interesul legii, așa cum rezultă din considerentele deciziei.

Instanța a constatat că instanța de fond „nu mai putea obliga angajatorul la

acordarea unor drepturi rezultate din aplicarea unui alt text legal decât cel

incident salarizării categoriei profesionale respective”, deoarece „asistenții

judiciari/magistrații consultanți nu fac parte din categoriile de personal

pentru care se poate considera, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și

Justiție (în recursul în interesul legii nr. XXI/2008), că normele art. 47 din

Legea nr. 50/1996 au produs și produc în continuare efecte juridice”.

Rezultă din cele mai

sus expuse că nu există identitate de obiect, în sensul perioadei pentru care

se solicită acordarea sporului, precum și lipsa cauzei, urmare a efectelor

obligatorii ale recursului în interesul legii.

Înalta Curte, pentru

argumentele ce preced, reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentele B.A. și E.A. împotriva deciziei nr. 896 din

26 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2012.