ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 524/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la 9 august 2007, reclamantele B.A. și E.A. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată (în solidar) a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01 iulie 2004 și până la 01 februarie 2007, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi. La 10 martie 2008 reclamantele a depus precizări la acțiune, prin care au învederat că solicită plata drepturilor bănești până la data pronunțării sentinței precum și obligarea Tribunalului Iași să plătească lunar acest spor.

Ulterior, la data de 08 aprilie 2008, reclamantele au depus alte precizări prin care au arătat faptul că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași. După reînvestirea Tribunalului Iași cu judecarea prezentei cauze, reclamantele au depus cerere de renunțare la judecata cauzei în ceea ce privește plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, pentru perioada ulterioară datei de 01 aprilie 2005 și pentru viitor, precizând în același timp că își mențin cererea de renunțare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.

Prin sentința civilă nr. 1404 din 18 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6359/99/2007, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis acțiunea; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Iași să achite reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01 iulie 2004 – 31 martie 2005, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantelor. În baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect plata sporului de 50% pentru perioada ulterioară datei de 01 aprilie 2005 și la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași, învestită cu soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 896 din 26 octombrie 2010 a admis recursul declarat de Ministerul Justiției; a modificat sentința în parte, în sensul că a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 1 iulie 2004 – 31 martie 2005, menținând dispozițiile sentinței care nu contravin deciziei, pentru considerentele ce urmează: Cu privire la recursul declarat de Ministrul Justiției, Curtea a observat că obiectul dedus judecății în primă instanță, în capătul principal de cerere, îl reprezintă obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Iași la plata sumelor de bani reprezentând drepturile salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50%, calculat din salariul brut de bază lunar pentru perioada 1 iulie 2004 - 31 martie 2005, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Temeiul legal invocat de reclamante în prezenta cauză, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996 stabilea că: „pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”. Prin O.G. nr. 56/1997 privind modificarea și completarea O.G. nr. 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, acest spor a fost prevăzut si pentru executorii judecătorești. Ulterior, prin Legea nr. 104/1999 de aprobare a O.G. nr. 56/1997 s-a prevăzut la art. 421 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică „doar magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de baza brut lunar”.

Prin O.U.G. nr. 179/1999 s-a modificat și completat Legea nr. 92/1992 și s-a prevăzut: „Cauzele privind conflictele de muncă și litigiile de muncă se judecă în primă instanță, cu celeritate, de către un complet format dintr-un judecător și doi asistenți judiciari, dintre care unul reprezintă asociațiile patronale, iar celălalt reprezintă sindicatele. Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă de 4 ani de către Ministrul Justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 alin. (1) lit. a), lit. c), lit. d), lit. e) și alin. (2).” Totodată, s-a reglementat remunerarea acestora cu coeficientul de ierarhizare a salariului lunar de bază pentru judecătorul stagiar anul I și II în raport cu timpul efectiv lucrat.

Prin O.U.G. nr. 177/2002 s-a prevăzut, de asemenea, la capitolul 3 intitulat „Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți” că aceștia beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5, art. 21, art. 25 alin. (1), alin. (27), alin. (28) si alin. (30). Curtea a reținut că niciuna dintre prevederile legale sus-citate nu a prevăzut vreodată acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acestei categorii profesionale. Prin decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10 martie 2008 în recurs în interesul legii, s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute în O.G. nr. 83/2000, normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Este de observat că asistenții judiciari/magistrații consultanți nu fac parte din categoriile de personal pentru care se poate considera, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, că normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 au produs și produc în continuare efecte juridice. Curtea a remarcat, în acest context, că nu s-a cerut sancționarea vreunei atitudini discriminatorii față de aplicarea aceluiași text de lege, ci s-a solicitat aplicarea directă a unei norme legale ce privește alte categorii profesionale, invocându-se comparabilitatea și analogia de categorie profesională, responsabilități și riscuri profesionale. Prin urmare, instanța de fond nu mai putea obliga angajatorul la acordarea unor drepturi rezultate din aplicarea unui alt text legal decât cel incident salarizării categoriei profesionale respective.

Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Iași, B.A. și E.A. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., retractarea deciziei nr. 896 din 26 octombrie 2010 deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 51 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași. În motivarea cererii de revizuire se arată că prin sentința civilă nr. 51 din 30 septembrie 2008 s-a statuat irevocabil asupra dreptului revizuentelor la acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu este îndeplinită tripla identitate cerută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Instanța, prin decizia nr. 116 din 1 februarie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție față de dispozițiile art. 323 alin. 2 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin raportare la probele administrate și temeiul de drept incident în cauză, reține cele ce urmează: Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., își are suportul în respectarea puterii lucrului judecat care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. În cauza de față, în primul litigiu finalizat prin decizia nr. 258 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Iași, dată în soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 51 din 30 septembrie 2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții L.N., B.L., E.A., B.A., T.A.

și M.M.B. și, drept consecință, au fost obligați Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50% calculate din salariul de bază brut lunar pentru B.A. pentru perioada 1 aprilie 2005 - 11 noiembrie 2009 iar pentru E.A.

pentru perioada 1 aprilie 2005 - 1 iulie 2005 și pentru perioada de 12 septembrie 2005 - 11 noiembrie 2009. Totodată, a fost respinsă, ca prescrisă extinctiv, acțiunea privind plata drepturilor aferente perioadei 1 iulie 2000 - 31 martie 2005, luându-se act de renunțarea reclamantelor la judecata cererii privind plata drepturilor solicitate începând cu data de 12 noiembrie 2009. În cel de-al doilea litigiu, finalizat prin decizia ce se solicită a fi retractată, perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost 1 iulie 2004 - 31 martie 2005. Pe parcursul acestui litigiu au intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009 și decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 10 martie 2008 în recurs în interesul legii, așa cum rezultă din considerentele deciziei.

Instanța a constatat că instanța de fond „nu mai putea obliga angajatorul la acordarea unor drepturi rezultate din aplicarea unui alt text legal decât cel incident salarizării categoriei profesionale respective”, deoarece „asistenții judiciari/magistrații consultanți nu fac parte din categoriile de personal pentru care se poate considera, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție (în recursul în interesul legii nr. XXI/2008), că normele art. 47 din Legea nr. 50/1996 au produs și produc în continuare efecte juridice”. Rezultă din cele mai sus expuse că nu există identitate de obiect, în sensul perioadei pentru care se solicită acordarea sporului, precum și lipsa cauzei, urmare a efectelor obligatorii ale recursului în interesul legii.

Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele B.A. și E.A. împotriva deciziei nr. 896 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012.