ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 30 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 4780/285/2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului T.H.I.C., iar, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 2992/P/2012 din 24 august 2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.H.I.C.
pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată și completată prin OUG nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu în data de 28 august 2012, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive, măsură ce a fost ulterior menținută prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2012 și prin sentința penală nr. 695 din 07 decembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuți, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Împotriva sentinței penale nr.695 din 7 decembrie 2012 a declarat recurs printre alții și inculpatul T.H.I.C., recurs ce face obiectul dosarului nr. 4780/285/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava, a pus în discuție din oficiu, conform art. 300 2 raportat la art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului,, T.H.I.C. Împotriva încheierii Curții de Apel Suceava, din data de 30 ianuarie 2013 prin care s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive, a declarat recurs inculpatul T.H.I.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Examinând recursul declarat de inculpatul T.H.I.C. prin prisma dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte, constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul este o cale ordinară de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 141 C. proc. pen., „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat”. Prevederile art.141 C. proc. pen. au caracter imperativ și sunt de strictă interpretare. Așadar, prin dispoziția legală menționată, cu referire la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor precizate de text, a fost stabilit principiul potrivit căruia sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs doar încheierile pronunțate în cursul judecării în fond sau, după caz, în apel. Cauza penală de față se află în curs de judecată pe rolul Curții de Apel Suceava, în etapa procesuală a recursului, astfel că încheierea pronunțată în data de 30 ianuarie 2013 este definitivă și nu poate fi atacată cu nici o cale ordinară de atac.
În consecință, pentru considerentele arătate Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul T.H.I.C. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUNELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.H.I.C. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 4780/285/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 8 februarie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.