Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2013

HOTĂRÂRE
12.04.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 8998/86/2012 printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații B.D., măsură pe care a menținut-o. Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu nr. 92 din 25 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. 6672/86/2012, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă, pe lângă alți inculpați, și a numiților: L.C., P.V. și B.D. Față de inculpatul P.R. s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Încheierea, mai sus menționată, a rămas definitivă, soluția fiind confirmată de către instanța de cenzură, iar apoi, măsurile de arestare preventivă au fost prelungite în condițiile legii. Prin rechizitoriul nr. 136 D/P/2011 din data de 18 iulie 2012, întocmit de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, în stare de arest preventiv, și a inculpaților: 1. B.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - sprijinire a unui grup infracțional organizat faptă prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 , constând în aceea că în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către L.C., U.I. (cetățean ucrainean), C.C.

și B.A.M. ce acționau împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului; - contrabandă faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (1) și (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit 15 acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (sub forma complicității sau a autoratului); - constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. și ped.

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 , constând în aceea că începând cu luna februarie 2012, împreună cu L.C., P.V., M.V. și A.N. cetățeni ucraineni, a constituit un grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului; - contrabandă faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (1) și (3) combinat cu art. 274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

, constând în aceea că în luna mai 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit 9 acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă . 2 . P.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - sprijinire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către L.C., U.I. (cetățean ucrainean), C.C. și B.A.M. ce acționau împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului; - contrabandă faptă prev. și ped.

de art. 270 alin. (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie – decembrie 2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit un număr de 12 acte materiale la datele de 23 octombrie 2011, 26 octombrie 2011, 27 octombrie 2011, 31 octombrie 2011, 06 noiembrie 2011, 09 noiembrie 2011, 15 noiembrie 2011 (2 acte), 17 noiembrie 2011, 19 noiembrie 2011, 20 noiembrie 2011, 05 decembrie 2011, ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă; - constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. și ped.

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, împreună cu L.C., B.D., M.V. și A.N. cetățeni ucraineni, a constituit un grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului; - complicitate la dare de mită faptă prev. și ped. de art. 26 rap.

la art. 255 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la cererea lui L.C., a săvârșit trei acte materiale, acționând la datele de 28 martie 2012, 03 aprilie 2012 și 12 aprilie 2012, ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de complicitate la dare de mită, prin darea de bani sau alte foloase lui O.P. – angajat al Penitenciarului Botoșani – în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil lui L.C. (încarcerat în penitenciar) și pentru a-i introduce în celulă diverse bunuri și obiecte interzise în penitenciar, pentru folosință proprie sau comercializare, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Ulterior, prin Încheierea din data de 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 8998/86/2012, în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.D., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 875 din 19 septembrie 2012, a Curții de Apel Suceava, prin respingerea recursului promovat de DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava. Prin aceiași încheiere, față de inculpatul P.V.,Tribunalul Suceava a menținut măsura arestării preventive. Prin decizia nr. 932 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a admis recursul formulat de inculpat, s-a casat în parte încheierea și s-a dispus punerea sa în libertate sub control judiciar.

Ca urmare a nerespectării de către inculpați a obligațiilor ce le-au fost impuse, prin Încheierea din data de 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 8998/86/2012, în baza art. 160 10 lit. b) C. proc. pen., s-a revocat măsura liberării provizorie sub control judiciar luată față de B.D. și P.V. și s-au emis mandate de arestare pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile. Prin sentința penală nr. 48 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, printre altele, s-au dispus următoarele: I. Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații: B.D. zis M. și P.V. zis P. II. Au fost condamnați, printre alții, inculpații: 1. B.D.

zis M., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare; - contrabandă prev. de art. 270 alin. (1) și (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare; - constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.

art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare; - contrabandă prev. de art. 270 alin. (1) și (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 24 mai 2012 până la 19 septembrie 2012 când a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar prin Încheierea din 14 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 875 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, și de la 21 decembrie 2012 până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia. S-a confiscat de la inculpat autoturismul, proprietatea acestuia, ridicat la data de 24 mai 2012 și aflat în custodia IPJ Suceava, conform dovezii, pentru care s-a instituit sechestrul asigurator prin Ordonanța din 6 iunie 2012 a DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

2. P.V. zis P., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare; - contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare; - constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare; - contrabandă prev. de art. 270 alin. (1) și (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare; - complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2012 până la 28 septembrie 2012 când a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar prin decizia penală nr. 932 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, și de la 21 decembrie 2012 până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava - și inculpații B.A.M., B.D., P.V., B.N., G.V., O.P., P.E.M., C.I., F.D.B., F.I., P.V.

și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor – prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, ce formează obiectul cauzei de față. Curtea de Apel Suceava, în baza propriului examen, în contextul cauzei asupra actelor și lucrărilor dosarului și în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen., constată că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află inculpații B.D. și P.V. s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că temeiul avut în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent. Împotriva încheierii sus-menționate au formulat, în termen legal, recurs inculpații B.D. și P.V., care au solicitat admiterea recursurilor și punerea lor în libertate.

Motivele de recurs susținute oral de apărătorii inculpaților se referă la faptul că nu mai subzistă temeiurile arestării preventive, punerea lor în libertate neprezentând pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 din CEDO și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate; totuși, de la această regulă generale sunt înscrise și excepții.

În art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO, ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „ se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”. În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze prin în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În cauză, așa rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată, gravitatea faptelor, multitudinea actelor infracționale săvârșite cu repetativitate, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, rezonanța socială, negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpaților în libertate pentru astfel de fapte. În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște și de neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs.Franța).

De asemenea, Înalta Curte reține că la stabilirea pericolului nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte, întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpații B.D. și P.V. este actual și persistent, Curtea de Apel Suceava reținând corect să nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondate,recursurile declarate de inculpații B.D. și P.V. împotriva încheierii din 03 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 8998/86/2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.D. și P.V. împotriva încheierii din 03 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 8998/86/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2013 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3210/2013
din data de 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, în Dosarul nr. 4298/2/2013, rămasă definitivă prin Încheierea penală nr. 2263 din 26 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pena
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2431/2013
ării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile măsură ce a fost prelungită succesiv de către organul de urmărire penală, până în momentul trimiterii în judecată. Prin încheierea din data de 19 martie 2013, Curtea de Apel București a ad
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ce menținerea arestării preventive, instanța a considerat necesar să verifice dacă temeiurile ce au determinat arestarea subzistă și dacă aceste temeiuri mai fac necesară prelungirea arestării preventive. Arestarea preventivă a inculpaților
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 269/2013
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus menținerea stării de are
ÎCCJ 2013-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2002/2013
, secția a II-a penală, ar fi avut-o asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul București, precum și asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respect
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă