ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 272/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.C. A fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare adresate statului. Instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 743 din 05 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru următoarele infracțiunii: - pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.; - pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a)C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare; - pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare; - pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.; În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 15 februarie 2011 la zi și a fost menținută măsura arestării preventive a acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, inculpatul, împreună cu alți inculpați, în noaptea de 13/14 februarie 2011, în intervalul orar 21:00 - 03:00/05:00, le-a sechestrat pe părțile vătămate C.I. și P.A., împiedicându-le să părăsească atât autoturismul cât și imobilul în care se aflau, prin acte de violență, deși în mod repetat acestea au încercat să plece și, tot prin întrebuințarea violenței, a întreținut relații sexuale cu prima parte vătămată, față de cea de-a doua parte vătămată fapta sa rămânând în faza tentativei.

Potrivit disp. art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Această primă cerință a legii este îndeplinită în speță, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și a Deciziei nr. 7/2009 a ICCJ - Secțiile Unite. Conform alin. (2) al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În timp ce condiția limitei de pedeapsă a închisorii stipulată la alin. (1) vizează admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condițiile cerute la alin. (2) se referă la temeinicia unei astfel de cereri. Este adevărat că îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textul de lege mai sus citat nu presupune admiterea, de plano, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, impunându-se și analizarea criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., întrucât și această măsură este una preventivă, însă cu un caracter atipic, deoarece nu poate fi luată decât după ce, în prealabil, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de învinuit sau inculpat și în condițiile în care temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în cazul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța urmând să verifice, pe lângă existența condițiilor prevăzute de textul de lege mai sus citat, și în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17/2011, dată într-un recurs în interesul legii, decizie invocată, de altfel, și de inculpat în fața ambelor instanțe.

În speță, așa cum a reținut și instanța de fond, deși cererea inculpatului îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, pe fondul acesteia, ea este netemeinică, dacă se au în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor modalitatea concretă de comitere a lor, circumstanțele reale în care, împreună cu ceilalți coinculpați se reține de către prima instanță că a acționat în desfășurarea activității infracționale, scopul urmărit și consecințele care s-au produs, constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească și alte infracțiuni.

Din perspectiva scopului măsurilor preventive, natura, gravitatea și modalitatea pretinsei activității infracționale a inculpatului, complexitatea, precum și puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate, în timpul urmăririi penale, numai prin menținerea acestuia sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar.

Datorită caracterului grav al infracțiunilor presupus săvârșite de inculpat, în colaborare cu ceilalți coinculpați, se poate trage concluzia că acesta ar avea posibilitatea continuării activității infracționale, prezentând prezintă periculozitate socială prin prisma propriei sale activități, și îndreptățesc convingerea instanței că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar, cum în mod legal și temeinic a apreciat și tribunalul.

Cât privește situația familială și personală a inculpatului, sau faptul că un alt coinculpat este judecat în stare de libertate, acestea nu sunt de natură a schimba convingerea instanței că lăsarea în libertate a acestuia, chiar dacă libertatea sa ar fi subordonată unor garanții procesuale, nu ar influența în mod negativ buna desfășurare a procesului penal în acest moment. Împotriva acestei încheierii a declarat recurs inculpatul M.C.C. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este inadmisibil. Analizând încheierea atacată, Curtea reține că inculpatul a declarat recurs împotriva unei încheierii prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, încheiere care a rămas definitivă la data pronunțării ei.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Potrivit prevederilor art. 385 1 alin (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curții de apel și curtea Militară de Apel. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. În speță, inculpatul M.C.C. a formulat recurs împotriva unei încheieri pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori ca instanță de recurs prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.C., cerere care, însă, este inadmisibilă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Față de acestea, prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale arătate mai sus, se privește ca fiind inadmisibil și în temeiul dispozițiilor prev. de art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins, iar în baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu apărător oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.C.C. împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM