ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 272/2012

HOTĂRÂRE
27.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 272/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 19 ianuarie

2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost

respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul M.C.C.

A fost obligat

inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare adresate statului.

Instanța de prim

control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin Sentința

penală nr. 743 din 05 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți, la pedeapsa de 5

ani închisoare, pentru următoarele infracțiunii:

- pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.

(1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art.

76 lit. b) C. pen.;

- pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a)C. pen. cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare;

- pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.

(1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art.

76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. d) C. pen.;

În baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei și s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 15

februarie 2011 la zi și a fost menținută măsura arestării preventive a

acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că, inculpatul, împreună cu alți

inculpați, în noaptea de 13/14 februarie 2011, în intervalul orar 21:00 -

03:00/05:00, le-a sechestrat pe părțile vătămate C.I. și P.A., împiedicându-le

să părăsească atât autoturismul cât și imobilul în care se aflau, prin acte de

violență, deși în mod repetat acestea au încercat să plece și, tot prin

întrebuințarea violenței, a întreținut relații sexuale cu prima parte vătămată,

față de cea de-a doua parte vătămată fapta sa rămânând în faza tentativei.

Potrivit disp. art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și

în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani. Această primă cerință a legii este

îndeplinită în speță, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

și a Deciziei nr. 7/2009 a ICCJ - Secțiile Unite.

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În timp ce condiția

limitei de pedeapsă a închisorii stipulată la alin. (1) vizează admisibilitatea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condițiile cerute la alin.

(2) se referă la temeinicia unei astfel de cereri. Este adevărat că îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de textul de lege mai sus citat nu presupune

admiterea, de plano, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

impunându-se și analizarea criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., întrucât și această măsură este una preventivă, însă cu un caracter

atipic, deoarece nu poate fi luată decât după ce, în prealabil, s-a dispus

luarea măsurii arestării preventive față de învinuit sau inculpat și în

condițiile în care temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri

subzistă și în cazul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune,

instanța urmând să verifice, pe lângă existența condițiilor prevăzute de textul

de lege mai sus citat, și în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este

ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. În acest sens s-a pronunțat și

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17/2011, dată într-un

recurs în interesul legii, decizie invocată, de altfel, și de inculpat în fața

ambelor instanțe.

În speță, așa cum a

reținut și instanța de fond, deși cererea inculpatului îndeplinește condițiile

de admisibilitate prevăzute de lege, pe fondul acesteia, ea este netemeinică,

dacă se au în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor modalitatea

concretă de comitere a lor, circumstanțele reale în care, împreună cu ceilalți

coinculpați se reține de către prima instanță că a acționat în desfășurarea

activității infracționale, scopul urmărit și consecințele care s-au produs,

constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească și alte infracțiuni.

Din perspectiva

scopului măsurilor preventive, natura, gravitatea și modalitatea pretinsei activității

infracționale a inculpatului, complexitatea, precum și puternica rezonanța

socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și

valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea că buna

desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia

pot fi garantate, în timpul urmăririi penale, numai prin menținerea acestuia

sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea în libertate

provizorie sub control judiciar. Datorită caracterului grav al infracțiunilor

presupus săvârșite de inculpat, în colaborare cu ceilalți coinculpați, se poate

trage concluzia că acesta ar avea posibilitatea continuării activității

infracționale, prezentând prezintă periculozitate socială prin prisma propriei

sale activități, și îndreptățesc convingerea instanței că buna desfășurare a

procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate

numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive,

iar nu prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar, cum în mod

legal și temeinic a apreciat și tribunalul.

Cât privește situația

familială și personală a inculpatului, sau faptul că un alt coinculpat este

judecat în stare de libertate, acestea nu sunt de natură a schimba convingerea

instanței că lăsarea în libertate a acestuia, chiar dacă libertatea sa ar fi

subordonată unor garanții procesuale, nu ar influența în mod negativ buna

desfășurare a procesului penal în acest moment.

Împotriva acestei

încheierii a declarat recurs inculpatul M.C.C.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat

este inadmisibil.

Analizând încheierea

atacată, Curtea reține că inculpatul a declarat recurs împotriva unei

încheierii prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control

judiciar, încheiere care a rămas definitivă la data pronunțării ei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 din Constituția României, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Potrivit prevederilor

art. 385

1

alin (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de curții de apel și curtea Militară de Apel.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de procedură

penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile

de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care

sunt supuse recursului.

În speță, inculpatul

M.C.C. a formulat recurs împotriva unei încheieri pronunțate de Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori ca instanță de recurs prin

care a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul M.C.C., cerere care, însă, este inadmisibilă.

Astfel, dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac

consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Față de acestea, prezentul

recurs, în raport de dispozițiile legale arătate mai sus, se privește ca fiind

inadmisibil și în temeiul dispozițiilor prev. de art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins, iar în baza dispozițiilor art. 192

judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu apărător

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul M.C.C. împotriva Încheierii din 19 ianuarie

2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la

plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 101 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat
ÎCCJ 2012-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 357/2012
ție confirmată de către instanța de cenzură, în acest sens fiind pronunțată decizia penală nr. 862 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava. Ulterior prin încheierea din data de 31 octombrie 2011 a Tribunalului Suceava, pentru acelea
ÎCCJ 2012-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2012
a și b) pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost revocată liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 848 de zile rămas de executat din pedeaps
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2012
temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a recunoscut și nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind nevinovat. În subsidiar, inculpatul a arătat că pedea
ÎCCJ 2012-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 674/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 413 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 11028/118/2011, în baza art. 20 raportat la ar
Sursă