ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 272/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 272/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 19 ianuarie
2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost
respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul M.C.C.
A fost obligat
inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare adresate statului.
Instanța de prim
control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin Sentința
penală nr. 743 din 05 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți, la pedeapsa de 5
ani închisoare, pentru următoarele infracțiunii:
- pentru săvârșirea
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.
(1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art.
76 lit. b) C. pen.;
- pentru săvârșirea
infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a)C. pen. cu
aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la
pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare;
- pentru săvârșirea
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.
(1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art.
76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- pentru săvârșirea
infracțiunii de tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197
alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
și art. 76 lit. d) C. pen.;
În baza art. 71 C.
pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei și s-a dedus din
pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 15
februarie 2011 la zi și a fost menținută măsura arestării preventive a
acestuia.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a constatat că, inculpatul, împreună cu alți
inculpați, în noaptea de 13/14 februarie 2011, în intervalul orar 21:00 -
03:00/05:00, le-a sechestrat pe părțile vătămate C.I. și P.A., împiedicându-le
să părăsească atât autoturismul cât și imobilul în care se aflau, prin acte de
violență, deși în mod repetat acestea au încercat să plece și, tot prin
întrebuințarea violenței, a întreținut relații sexuale cu prima parte vătămată,
față de cea de-a doua parte vătămată fapta sa rămânând în faza tentativei.
Potrivit disp. art.
160
2
alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control
judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și
în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii ce nu depășește 18 ani. Această primă cerință a legii este
îndeplinită în speță, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege
și a Deciziei nr. 7/2009 a ICCJ - Secțiile Unite.
Conform alin. (2) al
aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda
în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe
inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
În timp ce condiția
limitei de pedeapsă a închisorii stipulată la alin. (1) vizează admisibilitatea
cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condițiile cerute la alin.
(2) se referă la temeinicia unei astfel de cereri. Este adevărat că îndeplinirea
cumulativă a condițiilor prevăzute de textul de lege mai sus citat nu presupune
admiterea, de plano, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar,
impunându-se și analizarea criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.
pen., întrucât și această măsură este una preventivă, însă cu un caracter
atipic, deoarece nu poate fi luată decât după ce, în prealabil, s-a dispus
luarea măsurii arestării preventive față de învinuit sau inculpat și în
condițiile în care temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri
subzistă și în cazul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune,
instanța urmând să verifice, pe lângă existența condițiilor prevăzute de textul
de lege mai sus citat, și în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este
ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. În acest sens s-a pronunțat și
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17/2011, dată într-un
recurs în interesul legii, decizie invocată, de altfel, și de inculpat în fața
ambelor instanțe.
În speță, așa cum a
reținut și instanța de fond, deși cererea inculpatului îndeplinește condițiile
de admisibilitate prevăzute de lege, pe fondul acesteia, ea este netemeinică,
dacă se au în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor modalitatea
concretă de comitere a lor, circumstanțele reale în care, împreună cu ceilalți
coinculpați se reține de către prima instanță că a acționat în desfășurarea
activității infracționale, scopul urmărit și consecințele care s-au produs,
constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să
săvârșească și alte infracțiuni.
Din perspectiva
scopului măsurilor preventive, natura, gravitatea și modalitatea pretinsei activității
infracționale a inculpatului, complexitatea, precum și puternica rezonanța
socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și
valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea că buna
desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia
pot fi garantate, în timpul urmăririi penale, numai prin menținerea acestuia
sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea în libertate
provizorie sub control judiciar. Datorită caracterului grav al infracțiunilor
presupus săvârșite de inculpat, în colaborare cu ceilalți coinculpați, se poate
trage concluzia că acesta ar avea posibilitatea continuării activității
infracționale, prezentând prezintă periculozitate socială prin prisma propriei
sale activități, și îndreptățesc convingerea instanței că buna desfășurare a
procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate
numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive,
iar nu prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar, cum în mod
legal și temeinic a apreciat și tribunalul.
Cât privește situația
familială și personală a inculpatului, sau faptul că un alt coinculpat este
judecat în stare de libertate, acestea nu sunt de natură a schimba convingerea
instanței că lăsarea în libertate a acestuia, chiar dacă libertatea sa ar fi
subordonată unor garanții procesuale, nu ar influența în mod negativ buna
desfășurare a procesului penal în acest moment.
Împotriva acestei
încheierii a declarat recurs inculpatul M.C.C.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat
este inadmisibil.
Analizând încheierea
atacată, Curtea reține că inculpatul a declarat recurs împotriva unei
încheierii prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control
judiciar, încheiere care a rămas definitivă la data pronunțării ei.
În conformitate cu
dispozițiile art. 129 din Constituția României, părțile interesate și
Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.
Potrivit prevederilor
art. 385
1
alin (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile
pronunțate, ca instanțe de apel, de curții de apel și curtea Militară de Apel.
Dând eficiență
principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor
de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul
acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv
exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem
coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații
juridice identice.
Codul de procedură
penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile
de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de
declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispozițiile art. 385
1
C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile
judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care
sunt supuse recursului.
În speță, inculpatul
M.C.C. a formulat recurs împotriva unei încheieri pronunțate de Curtea de Apel
Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori ca instanță de recurs prin
care a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control
judiciar formulată de inculpatul M.C.C., cerere care, însă, este inadmisibilă.
Astfel, dacă s-ar
recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de
lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac
consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Față de acestea, prezentul
recurs, în raport de dispozițiile legale arătate mai sus, se privește ca fiind
inadmisibil și în temeiul dispozițiilor prev. de art. 385
15
pct. 1
lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins, iar în baza dispozițiilor art. 192
C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu apărător
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de inculpatul M.C.C. împotriva Încheierii din 19 ianuarie
2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul la
plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 27 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM