ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2012

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 36 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Suceava, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1506/86/2009, inculpatul R.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani; - viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 5 ani; - violare de domiciliu, prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare. În temeiul art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 486 zile rămas neexecutat dispusă prin Sentința penală nr. 701 din 23 august 2007 a Judecătoriei Onești. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 486 zile închisoare care a fost revocat, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 13 decembrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia. S-a luat act de faptul că în cauză nu există constituire de parte civilă. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu din timpul urmăririi penale a fost virată din fondurile MJLC în contul BA Suceava în baza încheierii din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava, iar 200 RON cu același titlu din timpul cercetării judecătorești se vor vira din fondurile MJLC în contul BA Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 761/P/2008 din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost trimis în judecată inculpatul R.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - violare de domiciliu, prevăzut de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în seara zilei de 08 decembrie 2008, în intervalul orar 17:00 - 18:00, inculpatul s-a deplasat cu atelajul hipo de la domiciliul său, în satul Șerbănești pentru a efectua diverse cumpărături (țigări, băuturi alcoolice și cafea).

Acesta a intrat inițial în localul aparținând SC S.C. SRL aflat la intersecția drumurilor Suceava cu Șerbănești, unde nu a poposit prea mult timp, fiind servit de către barmanul de serviciu B.I.M. cu două beri marca X și o cafea, iar în jurul orelor 20:00, a părăsit locația având asupra sa o cutie de bere. În continuare, îndreptându-se spre centrul comunei Zvoriștea, inculpatul a intrat în "Barul lui P." - SC S. SRL Zvoriștea, achiziționând o sticlă de jumătate de litru de lichior și un pachet de țigări marca RW. La scurt timp după acestea, inculpatul a părăsit localul intenționând să se deplaseze spre domiciliu. Pe drum, acesta a consumat cutia de bere pe care o avea asupra sa, aruncând-o pe marginea drumului, pe sensul său de mers.

Ajungând în dreptul cimitirului de pe raza satului Șerbănești, inculpatul a oprit atelajul hipo asigurându-l cu hățurile, după care s-a îndreptat spre locuința numitei E.E., despre care știa că este singură, văduvă, soțul îi decedase cu aproximativ două săptămâni în urmă. Inculpatul a pătruns în locuință pe poarta principală, iar apoi în interiorul acesteia, intenționând conform declarațiilor sale "să se întrețină" cu E.E. pentru a consuma împreună băuturi alcoolice, victima fiind mare amatoare de așa ceva. Acesta a intrat în holul locuinței iar apoi, văzând ușa unei camere deschise, a încercat fără succes să aprindă lumina. Aici a fost întâmpinat de E.E., care s-a ridicat din pat întrebând cine este, iar în momentul în care s-a îndreptat spre inculpat, acesta a împins-o cu putere cu podul palmei peste față, victima prăbușindu-se pe podea, în mijlocul camerei.

În clipele imediat următoare, între aceasta și autor a avut loc o altercație fizică, R.N. lovind-o cu un scaun tip taburet. Profitând de neputința victimei de a se apăra, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual normal în timpul căruia, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, a devenit violent, lovind-o de nenumărate ori cu pumnii și palmele la nivelul întregului corp. De asemenea, profitând de poziția în care se afla victima (culcat pe spate), inculpatul s-a ridicat în picioare și rezemat cu o mână de o grindă de susținere a tavanului, a "călcat-o" în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul pieptului și al toracelui. Văzând starea gravă în care se afla E.E., în sensul că "se zvârcolea și horcăia", conform declarațiilor inculpatului, acesta a părăsit în grabă locuința, îndreptându-se spre domiciliul său.

Pe drum, inculpatul a realizat că a uitat la locuința victimei vesta cu care era îmbrăcat (bundiță din blană), însă fiindu-i frică să nu fie văzut de cineva, nu s-a întors după aceasta. La scurt timp după comiterea faptei, datorită leziunilor grave, victima a încetat din viață. Conform concluziilor raportului de necropsie întocmit în cauză s-a stabilit că moartea numitei E.E. a fost violentă, aceasta s-a datorat șocului traumatico-hemoragic cu hemotorax și hemoperitoneu instalat ca urmare a rupturii de organe interne (pulmon, ficat) pe fondul unui politraumatism cu fracturi multiple. Cu ocazia efectuării unei conduceri în teren - la data de 13 decembrie 2008, în prezența organelor de cercetare penală și a martorilor asistenți, inculpatul R.N.

a arătat și descris în detaliu modalitatea comiterii faptelor (proces-verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă). Organul de cercetare penală a mai avut în vedere că infracțiunea de viol reținută în sarcina lui R.N. se află în concurs cu infracțiunea de omor, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între fapta de viol și moartea victimei, inculpatul prevăzând și dorind moartea acesteia (în cazul alin. (3) al infracțiunii de viol, condiția esențială o constituie praeterintenția autorului în provocarea morții victimei). Întreaga activitate a inculpatului avută atât înaintea raportului sexual, cât și după consumarea acestuia indică intenția autorului de suprimare a vieții victimei.

Consumarea unui raport sexual cu victima rezultă atât din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, cât și din concluziile raportului medico-legal de necropsie unde, în urma buletinului histopatologic, pe lamelele examinate, s-a constatat prezența spermatozoizilor. Audiat fiind în cauză, inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, precizând că au fost comise pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice. Acesta a mărturisit că nu a intenționat să ucidă victima, a vrut doar să întrețină raporturi sexuale cu ea. Inculpatul a adoptat o poziție procesual corectă, sinceră, fiind asistat pe parcursul cercetărilor de un apărător desemnat din oficiu. Având în vedere gravitatea faptei comise, precum și dispozițiile art. 117 C. proc.

pen., prin Ordonanța nr. 761/P/2008 datată 08 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului de către experți din cadrul IML "Mina Minovici" București. Conform concluziilor Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/384/2009, inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta săvârșită. Prin Sentința penală nr. 44 din 25 mai 1994 a Tribunalului Suceava, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și omor, fiind arestat la data de 18 octombrie 1993 și eliberat la data de 07 noiembrie 2003, rămânând un rest de 1.451 zile. De asemenea, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și loviri sau alte violențe, fiind arestat la data de 16 ianuarie 2005 și eliberat la data de 28 august 2007, rămânând un rest de 486 zile.

În raport cu faptele pentru care este cercetat în prezent, inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, iar prin Ordonanța nr. 761/P/2008 din 13 decembrie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui. De asemenea, având în vedere gravitatea faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora și urmarea produsă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a propus prin Referatul nr. 761/P/2008 arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14 decembrie 2008 până la data de 11 ianuarie 2009 inclusiv, măsură care a fost prelungită succesiv, pe o perioadă de câte 30 de zile.

La data de 27 februarie 2009, inculpatul a luat cunoștință de cuprinsul materialului de urmărire penală administrat în cauză, precum și de faptul că urmează a fi trimis în judecată, precizând că își menține declarațiile date anterior, recunoscând și regretând faptele comise.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; concluzii provizorii medico-legale; Raport de necropsie medico-legală și planșă foto aferentă; proces-verbal de examinare criminalistică; proces-verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă; declarații martori; rezoluție de începere a urmăririi penale; ordonanță de reținere inculpat; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale; referat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive nr. 761/P/2008 din 14 decembrie 2008; Mandat de arestare preventivă nr. 77A din 14 decembrie 2008 al Tribunalului Suceava; Raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul R.N.; referate cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive; Încheierile nr. 9PA din 07 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava respectiv nr. 39PA din 05 februarie 2009 prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului; certificat de cazier judiciar inculpat; declarațiile de recunoaștere și regret ale inculpatului R.N.; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca cea descrisă în rechizitoriu.

Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a avut o poziție procesuală nesinceră, în sensul că nu a recunoscut infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu își menține declarațiile date în faza de urmărire penală. În drept, faptele inculpatului R.N. (care anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor), care la data de 08/09 decembrie 2008, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei E.E., a întreținut un raport sexual neconsimțit cu ea și a exercitat acte de violență, lovind-o cu pumnii, picioarele și corpuri contondente la nivelul corpului, în special al toracelui, cauzându-i leziuni care în scurt timp au dus la decesul acesteia, au fost considerate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) C. pen.

și omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. c) din C. pen. La individualizarea pedepselor pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, respectând criteriile prev.de art. 72 C. pen., s-a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, urmarea produsă - suprimarea vieții unei persoane -, poziția procesuală nesinceră avută în fața instanței de judecată, precum și antecedentele sale penale - care a mai fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul prevăzut de lege, pentru comiterea unei infracțiuni de omor -, fiind liberat condiționat la data de 7 noiembrie 2003, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1.451 zile.

Totodată, este de reținut faptul că din fișa de cazier aflată la dosar, rezultă că, inculpatul a mai suferit pedepse privative de libertate și pentru comiterea altor infracțiuni, instanțele de judecată dând dovadă de clemență, aplicându-i pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, fiind liberat condiționat la data de 28 august 2007, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 486 zile (Sentința penală nr. 701 din 23 august 2007 a Judecătoriei Onești). În raport de aceste elemente, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține în favoarea inculpatului nicio circumstanță atenuantă sau personală, urmând a-l condamna pentru infracțiunea mai gravă de omor deosebit de grav, la pedeapsa maximă prevăzută de lege, avându-se în vedere și prevederile art. 52 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare dintre infracțiunile de omor deosebit de grav și viol. Cum cele trei infracțiuni din prezenta cauză au fost săvârșite în concurs de către inculpat, instanța, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca acesta să execute cea mai mare pedeapsă principală rezultantă, precum și pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor civile menționate mai sus. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 61 alin. (2) C. pen., Tribunalul a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 486 zile rămas neexecutat dispusă prin Sentința penală nr. 701 din 23 august 2007 a Judecătoriei Onești, pe care a contopit-o cu pedeapsa rezultantă ce urmează a fi aplicată inculpatului în prezenta cauză. În temeiul art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 13 decembrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Instanța, a luat act de faptul că în cauză nu există constituire de parte civilă, astfel cum rezultă din declarația numitei M.G.L. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care pentru suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu din timpul urmăririi penale s-a dispus prin încheierea din 1 iulie 2009 a Tribunalului Suceava virarea din fondurile MJLC în contul BA Suceava, iar 200 RON cu același titlu din timpul cercetării judecătorești se va vira din fondurile MJLC în contul BA Suceava. Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat apel inculpatul R.N. În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esență, că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a recunoscut și nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind nevinovat.

În subsidiar, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată prin sentința apelată este prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii pedepsei, avându-se în vedere limitele de 15 - 25 de ani. Prin Decizia penală 78 din 24 octombrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.N., împotriva Sentinței penale nr. 36 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală în Dosarul nr. 1506/86/2009. A dedus în continuare durata arestării preventive a inculpatului, de la data de 11 februarie 2010 la zi., măsură pe care a menținut-o. A obligat pe inculpatul apelant la plata către stat a sumei de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar după analiza actelor și lucrărilor dosarului, a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești a apreciat corect reținută situația de fapt de către instanța de fond, vinovăția inculpatului R.N. fiind pe deplin dovedită, neputându-se dispune achitarea acestuia, apărările inculpatului fiind lipsite de suport probator. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la scopul acesteia învederat în art. 52 C. pen., s-a considerat ca fiind corect individualizată, în cauză neputând fi reținute în sarcina inculpatului anumite împrejurări cărora să le dea eficiență unor circumstanțe atenuante, motiv pentru care pedeapsa detențiunii pe viață a fost considerată aptă să asigure reeducarea inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, peste termenul legal prevăzut de art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., a declarat recurs inculpatului R.N., solicitând repunerea în termenul de recurs iar pe fondul cauzei achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există nici o probă directă din care să rezulte vinovăția sa, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Inculpatul a mai criticat hotărârea și prin faptul că probatoriul administrat este incomplet, fiind necesară expertizarea scaunului cu care se presupune că a lovit victima în vederea identificării urmelor papilare, precum și a bundiței găsite în fața blocului, pentru a se constata dacă conține ADN-ul inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul R.N., o consideră întemeiată. Astfel, deși comunicarea Deciziei penale 78/2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a făcut la 22 octombrie 2011, inculpatul R.N. a declarat recurs la 21 noiembrie 2011 cu mult peste termenul legal de 10 zile, însă acesta a susținut că nu a luat cunoștință de hotărâre personal, iar semnătura de pe dovada de comunicare nu-i aparține.

Înalta Curte, comparând semnătura existentă pe dovada de comunicare cu cele existente pe declarațiile inculpatului de la dosarul cauzei, inclusiv de pe cea dată în fața Înaltei Curți la 16 februarie 2012, constată că există suspiciunea că semnătura de pe dovada de comunicare nu aparține inculpatului, fapt ce crează un dubiu asupra modului în care i-a fost comunicată hotărârea, existând posibilitatea ca acesta să nu fi luat personal cunoștință de aceasta, motiv pentru care dubiul profită inculpatul, fapt ce conduce la admiterea cererii de repunere în termen de recurs. Examinând recursul inculpatului prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., invocat de către inculpatul R.N. Există o gravă eroare de fapt, în sensul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului. Pentru a fi reținută "eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal cu toate consecințele ce decurg din aceasta pentru inculpat. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt în sensul textului menționat.

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea săvârșirii infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României). Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Având în vedere apărarea formulată de către inculpatul R.N. în cursul judecării cauzei, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: "principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului.

Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie, în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, însă în stabilirea vinovăției sale s-a avut în vedere atât de către instanța de fond, apel și recurs, întregul material probator administrat în cauză, care nu se coroborează cu declarația sa. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO.

Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale" (a se vedea hotărârea nr. 27 din octombrie 1992 Dombo Beheer Bv versus Olanda). Mai mult, aceeași Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța).

De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992). Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului R.N., în esență, că în seara zilei de 8 decembrie 2008, în intervalul orar 17:00 -18:00, inculpatul s-a deplasat cu atelajul hipo de la domiciliul său, în satul Șerbănești pentru a efectua diverse cumpărături (țigări, băuturi alcoolice și cafea).

Aceasta a intrat inițial în localul aparținând SC S.C. SRL aflat la intersecția drumurilor Suceava cu Șerbănești, unde nu a poposit prea mult timp, fiind servit de către barmanul de serviciu B.I.M. cu două beri marca X și o cafea, iar în jurul orelor 20:00, a părăsit locația având asupra sa o cutie de bere. În continuare, îndreptându-se spre centrul comunei Zvoriștea, inculpatul a intrat în "Barul lui P." - SC S. SRL Zvoriștea, achiziționând o sticlă de jumătate de litru de lichior și un pachet de țigări marca RW. La scurt timp după aceasta, inculpatul a părăsit localul intenționând să se deplaseze spre domiciliu. Pe drum, a pătruns în locuință pe poarta principală, iar apoi în interiorul acesteia, intenționând conform declarațiilor sale "să se întrețină" cu E.E.

pentru a consuma împreună băuturi alcoolice, victima fiind mare amatoare de așa ceva. Aceasta a intrat în holul locuinței, iar apoi, văzând ușa unei camere deschise, a încercat fără succes să aprindă lumina. Aici a fost întâmpinat de E.E., care s-a ridicat din pat întrebând cine este, iar în momentul în care s-a îndreptat spre inculpat, acesta a împins-o cu putere cu podul palmei peste față, victima prăbușindu-se pe podea, în mijlocul camerei. În clipele imediat următoare, între aceasta și autor a avut loc o altercație fizică, R.N. lovind-o cu un scaun tip taburet. Profitând de neputința victimei de a se apăra, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual normal în timpul căruia, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, a devenit violent, lovind-o de nenumărate ori cu pumnii și palmele la nivelul întregului corp.

De asemenea, profitând de poziția în care se află victima (culcat pe spate), inculpatul s-a ridicat în picioare și rezemat cu o mână de o grindă de susținere a tavanului, a călcat-o în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul pieptului și al toracelui. Văzând starea gravă în care se afla E.E., în sensul zvârcolea și horcăia", conform declarațiilor inculpatului, acesta a părăsit în grabă locuința, îndreptându-se spre domiciliul său. Pe drum, inculpatul a realizat că a uitat la locuința victimei vesta cu care era îmbrăcat, respectiv o bundiță din blană, însă fiindu-i frică să nu fie văzut de cineva, nu s-a întors după aceasta. La scurt timp după comiterea faptei, datorită leziunilor grave, victima a încetat din viață.

Conform concluziilor raportului de necropsie întocmit în cauză, s-a stabilit că moartea numitei E.E. a fost violentă, aceasta datorându-se șocului traumatico-hemoragic cu hemotorax și hemoperitoneu instalat ca urmare a rupturii de organe interne (pulmon, ficat) pe fondul unui politraumatism cu fracturi multiple. În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut în mod necondiționat faptele, a dat detalii asupra modului în care le-a săvârșit, în nici o declarație nu a susținut că nu ar fi autorul acestora. Mai mult, cu ocazia efectuării conducerii în teren (13 decembrie 2008) efectuată pentru reconstituirea faptei, în prezența organelor de cercetare penală și a martorilor asistenți, inculpatul R.N.

a arătat și descris în detaliu modalitatea comiterii faptelor (procesul-verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă), fără a exista vreo constrângere din partea organelor de urmărire penală exercitată asupra inculpatului. Aceeași atitudine de recunoaștere a faptei a avut-o și când a fost adus în fața instanței judecătorești la 14 decembrie 2008, pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, în declarația sa învederând: "arăt că am dat o declarație în faza urmăririi penale pe care o mențin, întrucât corespunde adevărului.

Pe victimă am agresat-o în maniera descrisă în declarația dată în fața organelor de urmărire penală". Fără nici o justificare, și fără a aduce vreo probă în susținerea afirmațiilor sale, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a avut o altă poziție procesuală, respectiv a negat complet săvârșirea faptei, arătând că a fost obligat de organele de urmărire penală să recunoască fapta, iar în fața judecătorului "a fost stresat" și de aceea a declarat că este autorul faptei. Atât "stresul" din fața judecătorului care a soluționat cererea parchetului privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului cât și așa zisa "obligare" presupus a fi realizată de organele de urmărire penală pentru recunoașterea faptei, sunt aspecte care nu au fost dovedite în nici un fel de inculpat (nu a formulat nici o plângere la adresa organelor de urmărire penală), astfel încât să poată fi justificată schimbarea declarațiilor sale.

Mai mult, inculpatul nu a oferit instanțelor de judecată o altă variantă, din care să rezulte nevinovăția sa, nu a prezentat probe prin care să dovedească neimplicarea sa în activitatea infracțională, nu a oferit o justificare a prezenței sale în acele locuri. În mod corect, cele două instanțe (fond și prim control judiciar) în acord cu jurisprudența Curții Europene, cu dispozițiile procedurale penale prevăzute în Codul de procedură penală, au reținut acele declarații care corespund adevărului, respectiv cele care se coroborează cu probele administrate în cauză. Declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a faptelor nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă, rămânând fără valoare sub aspectul adevărului.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi", iar nu "servesc", doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptelor sale, fiind făcute vădit pro cauza, motiv pentru care, Înalta Curte a reținut și a apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză. Coroborând toate probele administrate, atât la urmărirea penală, în fața instanței de fond, apel și de recurs, Înalta Curte a examinat cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg). Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că în cauză se impune înlăturarea declarațiilor inculpatului ca nesincere și neluarea acestora în considerare ca probe, nu poate reprezenta o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața instanței, desprins din conținutul tratatelor internaționale, privind drepturile omului pe care România le-a ratificat, și de aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Astfel, declarația inculpatului din faza de urmărire penală în care a învederat că înainte de a ajunge la domiciliul victimei a oprit la un bar (J.) de unde a cumpărat un pachet de țigări și o cutie de bere pe care a pus-o în buzunarul bundiței, ulterior poposind și în barul lui Panait din centrul comunei Zvoriștea, de unde a mai cumpărat o sticlă de vișinată și un pachet de țigări RW și a consumat o cafea, fiind servit de o fată brunetă, iar ulterior pe drum a aruncat ambalajul cutiei de bere și a sticlei de vișinată, corespunde adevărului, aceasta se coroborează cu cele ale martorilor audiați în faza de urmărire penală, și reaudiați în faza de cercetarea judecătorească, martori care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală integral, inculpatului dându-i-se posibilitatea să le adreseze întrebări.

Astfel, martora B.I.M. vânzătoare la SC S.C. SRL a arătat că inculpatul "a venit la bar și a comandat o bere X" la cutie și o cafea, apoi încă 2 beri de același fel. După cea 2 ore a plecat din bar cu o cutie de bere nedesfăcută". Martora C.A.S. a învederat că "inculpatul este un client vechi al magazinului nostru, eu văzându-l în repetate rânduri, începând cu luna august 2008. Acesta a cerut un pachet de țigări RW și o sticlă de lichior pentru care a plătit 7 RON". Astfel, cele 2 martore confirmă prin declarațiile lor, aspectele învederate de către inculpat cu privire la prezența în cele două baruri și la produsele achiziționate de acesta - bere, țigări, lichior.

Faptul că inculpatul era îmbrăcat cu o bundiță pe care a uitat-o la locul săvârșirii faptei, este confirmat de martora C.A.S., martoră care-l cunoștea pe inculpat bine, întrucât așa cum arată era un client vechi al magazinului, aceasta arătând: "l-am văzut pe inculpat îmbrăcat cu o bundiță .. până atunci venea îmbrăcat cu aceeași bundiță .. Inculpatul avea aceeași bundiță pe care ne-a arătat-o procurorul care ne-a anchetat". Deși inițial, inculpatul a recunoscut că bundiță îi aparținea, arătând în declarațiile de la urmărirea penală că a pus cutia de bere într-unul din buzunare, ulterior, a revenit asupra acestei declarații fără nici o justificare plauzibilă Înalta Curte apreciază că susținerile sale referitoare la nerecunoașterea faptului că bundița îi aparținea sunt lipsite de suport probator.

Dacă acest obiect vestimentar nu i-ar fi aparținut inculpatului, nu putea da detalii cu privire la locul în care a pus cutia de bere cumpărată, fiind greu de crezut că organele de anchetă i-ar fi sugerat să consemneze acest detaliu, deoarece acest aspect poate fi precizat numai de cel care folosește în mod obișnuit o asemenea vestimentație, dând dovadă că este un fapt firesc și obișnuit pe care acesta îl făcea frecvent. Efectuarea unei expertize ADN a bundiței, este o probă nerelevantă în condițiile probatoriului existent în faza de urmărire penală, inculpatul necontestând că acest obiect vestimentar nu i-ar fi aparținut.

O altă probă care demonstrează prezența inculpatului la locul faptei, o reprezintă și cutia de bere X ce a fost găsită într-un șanț în fața locuinței numitei B.M., practic în apropierea locuinței victimei, aceasta aparținea inculpatului, fapt ce rezultă din declarațiile acestuia care a învederat că pe drum a aruncat ambalajul băuturilor achiziționate - bere și lichior -, din declarațiile martorei B.I. care a confirmat că inculpatul a achiziționat o cutie de bere X, precum și din cea a martorului M.E.D.

care a precizat că "inculpatul pentru a ajunge la domiciliul său are ca drum obligatoriu, drumul ce trece pe lângă casa victimei". Cu privire la faptul că urmele papilare prelevate de pe diferite obiecte găsite în casa victimei (scaun) sau afară (cutia de bere) nu au fost suficiente pentru a putea fi expertizate se datorează și faptului că la locul faptei, după ce victima a fost transportată la IML, rudele acesteia au făcut curățenie, fapt ce a dus la degradarea probelor, probe ce ar fi putut fi relevante în cauză (declarațiile martorilor M.A., M.G.L.). Astfel, solicitarea inculpatului de expertizare a scaunului rupt este nefondată, de pe acest obiect au fost prelevate urme papilare însă nu au conținut suficiente elemente pentru a putea stabili proveniența lor.

Faptul că inculpatul, cu ocazia conducerii în teren pentru reconstituirea faptei a descris în mod amănunțit modul de comitere a acesteia, recunoscând încă o dată că este autorul acesteia și nici un moment nu a negat acest aspect, este confirmat și de declarațiile celor 2 martori asistenți S.C. ("a arătat cum s-a produs moartea victimei de sex feminin") și A.C. ("L-am văzut pe acesta cum a recunoscut crima arătând în mod amănunțit modul în care s-au desfășurat faptele"). Or, dacă inculpatul nu era autorul faptelor nu avea cum să descrie în mod amănunțit modul de desfășurare al evenimentelor. Chiar dacă s-ar admite și ipoteza avansată de inculpat a constrângerii acestuia de către organele de urmărire penală pentru a recunoaște fapta, o persoană care nu a săvârșit o asemenea faptă nu ar putea da detalii atât de precise cu privire la modalitatea în care a acționat, așa cum a învederat inculpatul R.N.

Astfel, vinovăția inculpatului rezultă din probe certe de vinovăție, fiind exclusă posibilitatea achitării acestuia. Faptul că inculpatul a revenit asupra propriilor sale declarații de recunoaștere fără vreo justificare plauzibilă, nu poate conduce la concluzia că aceste afirmații corespund adevărului, atâta timp cât sunt contrazise de probele administrate. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., solicitare pe care Înalta Curte o apreciază nefondată. Ceea ce diferențiază infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

de infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., este intenția cu care acționează făptuitorul. Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce moartea victimei, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut deși putea să-l prevadă.

Sub acest aspect, intenția de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporală se stabilește în fiecare caz în parte, ținându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta. În speță, rezultă din actele dosarului că inculpatul a lovit victima cu un scaun tip taburet, după care i-a aplicat numeroase lovituri cu pumnii și palmele la nivelul întregului corp, iar în final a "călcat-o" în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul pieptului și toracelui. Conform Raportului medico-legal nr. 582/C din 12 decembrie 2008 victima a prezentat semne de violență multiple, iar ca leziuni interne s-au constatat ruptură de pulmon, ficat, politraumatism cu multiple fracturi, fractură corp sternal, fracturi costale multiple.

Toate aceste leziuni constatate dovedesc că inculpatul a aplicat victimei lovituri repetate, cu maximă intensitate, asupra unor zone vitale ale corpului, având drept consecință numeroase leziuni grave care îndreptățesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea suprimării vieții victimei, rezultat față de care dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Inculpatul R.N. a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al faptelor sale, poziție subiectivă apreciată atât în raport cu modul cum acesta a acționat, dar și cu neputința victimei de a se apăra. Toate aceste aspecte reținute, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale, ceea ce caracterizează intenția de a ucide, specifică infracțiunii de omor.

Astfel, solicitarea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte este nefondată. Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile săvârșite, Înalta Curte, raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor (omor deosebit de grav, viol, violare de domiciliu), la modalitatea în care au fost comise, la urmările produse, la persoana inculpatului (anterior a mai fost condamnat pentru infracțiunea de omor la 14 ani închisoare, cât și pentru violare de domiciliu), apreciază că nu se impune modificarea acestora, pedeapsa rezultantă - detențiunea pe viață - fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Or, în condițiile în care inculpatul a perseverat în conduita infracțională și mai ales în infracțiuni de același gen pentru care anterior a fost sancționat cu pedepse mari, care aduc atingere relațiilor sociale referitoare la viața și integritatea persoanei, demonstrează o periculozitate sporită, astfel încât pedeapsa detențiunii pe viață este aptă să asigure scopul prevăzut în art. 52 C. pen. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și a altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în codul penal român, art. 52, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni". Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune modificarea pedepsei, iar conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.N. Conform art. 88 C. pen., va deduce prevederile de la 13 decembrie 2008, la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza art. 385 3 cu referire la art. 364 C. proc. pen. admite cererea formulată de inculpatul R.N. și dispune repunerea în termenul de declarare a recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva Deciziei penale nr. 78 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2008 la 16 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2012. Procesat de GGC - LM