ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 36 din 11 februarie

2010 a Tribunalului Suceava, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

1506/86/2009, inculpatul R.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174

alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea drepturilor

civile, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 10 ani;

- viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani

închisoare și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani;

- violare de domiciliu, prevăzut de art. 192

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 10

(zece) ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (2) C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 486 zile rămas

neexecutat dispusă prin Sentința penală nr. 701 din 23 august 2007 a

Judecătoriei Onești.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu

restul de pedeapsă de 486 zile închisoare care a fost revocat, inculpatul urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață și

interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind

interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 13

decembrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

S-a luat act de faptul că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

Inculpatul a fost obligat să plătească

statului suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON

reprezentând onorariu avocat oficiu din timpul urmăririi penale a fost virată

din fondurile MJLC în contul BA Suceava în baza încheierii din 1 iulie 2009 a

Tribunalului Suceava, iar 200 RON cu același titlu din timpul cercetării

judecătorești se vor vira din fondurile MJLC în contul BA Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 761/P/2008 din 27

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost trimis în

judecată inculpatul R.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174

alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.;

- violare de domiciliu, prevăzut de art. 192

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- viol, prevăzut de art. 197 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut

că în seara zilei de 08 decembrie 2008, în intervalul orar 17:00 - 18:00,

inculpatul s-a deplasat cu atelajul hipo de la domiciliul său, în satul

Șerbănești pentru a efectua diverse cumpărături (țigări, băuturi alcoolice și

cafea). Acesta a intrat inițial în localul aparținând SC S.C. SRL aflat la

intersecția drumurilor Suceava cu Șerbănești, unde nu a poposit prea mult timp,

fiind servit de către barmanul de serviciu B.I.M. cu două beri marca X și o

cafea, iar în jurul orelor 20:00, a părăsit locația având asupra sa o cutie de

bere.

În continuare, îndreptându-se spre centrul

comunei Zvoriștea, inculpatul a intrat în "Barul lui P." - SC S. SRL

Zvoriștea, achiziționând o sticlă de jumătate de litru de lichior și un pachet

de țigări marca RW. La scurt timp după acestea, inculpatul a părăsit localul

intenționând să se deplaseze spre domiciliu.

Pe drum, acesta a consumat cutia de bere pe

care o avea asupra sa, aruncând-o pe marginea drumului, pe sensul său de mers.

Ajungând în dreptul cimitirului de pe raza satului Șerbănești, inculpatul a

oprit atelajul hipo asigurându-l cu hățurile, după care s-a îndreptat spre

locuința numitei E.E., despre care știa că este singură, văduvă, soțul îi

decedase cu aproximativ două săptămâni în urmă.

Inculpatul a pătruns în locuință pe poarta

principală, iar apoi în interiorul acesteia, intenționând conform declarațiilor

sale "să se întrețină" cu E.E. pentru a consuma împreună băuturi

alcoolice, victima fiind mare amatoare de așa ceva. Acesta a intrat în holul

locuinței iar apoi, văzând ușa unei camere deschise, a încercat fără succes să

aprindă lumina. Aici a fost întâmpinat de E.E., care s-a ridicat din pat

întrebând cine este, iar în momentul în care s-a îndreptat spre inculpat,

acesta a împins-o cu putere cu podul palmei peste față, victima prăbușindu-se

pe podea, în mijlocul camerei. În clipele imediat următoare, între aceasta și

autor a avut loc o altercație fizică, R.N. lovind-o cu un scaun tip taburet.

Profitând de neputința victimei de a se apăra, inculpatul a întreținut cu

aceasta un raport sexual normal în timpul căruia, pe fondul stării avansate de

ebrietate în care se afla, a devenit violent, lovind-o de nenumărate ori cu

pumnii și palmele la nivelul întregului corp. De asemenea, profitând de poziția

în care se afla victima (culcat pe spate), inculpatul s-a ridicat în picioare

și rezemat cu o mână de o grindă de susținere a tavanului, a

"călcat-o" în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul pieptului și

al toracelui. Văzând starea gravă în care se afla E.E., în sensul că "se

zvârcolea și horcăia", conform declarațiilor inculpatului, acesta a

părăsit în grabă locuința, îndreptându-se spre domiciliul său.

Pe drum, inculpatul a realizat că a uitat la

locuința victimei vesta cu care era îmbrăcat (bundiță din blană), însă fiindu-i

frică să nu fie văzut de cineva, nu s-a întors după aceasta.

La scurt timp după comiterea faptei, datorită

leziunilor grave, victima a încetat din viață.

Conform concluziilor raportului de necropsie

întocmit în cauză s-a stabilit că moartea numitei E.E. a fost violentă, aceasta

s-a datorat șocului traumatico-hemoragic cu hemotorax și hemoperitoneu instalat

ca urmare a rupturii de organe interne (pulmon, ficat) pe fondul unui politraumatism

cu fracturi multiple.

Cu ocazia efectuării unei conduceri în teren

- la data de 13 decembrie 2008, în prezența organelor de cercetare penală și a

martorilor asistenți, inculpatul R.N. a arătat și descris în detaliu

modalitatea comiterii faptelor (proces-verbal de conducere în teren și planșa

foto aferentă).

Organul de cercetare penală a mai avut în

vedere că infracțiunea de viol reținută în sarcina lui R.N. se află în concurs

cu infracțiunea de omor, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între fapta

de viol și moartea victimei, inculpatul prevăzând și dorind moartea acesteia

(în cazul alin. (3) al infracțiunii de viol, condiția esențială o constituie

praeterintenția autorului în provocarea morții victimei). Întreaga activitate a

inculpatului avută atât înaintea raportului sexual, cât și după consumarea

acestuia indică intenția autorului de suprimare a vieții victimei. Consumarea

unui raport sexual cu victima rezultă atât din declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului, cât și din concluziile raportului medico-legal de necropsie unde,

în urma buletinului histopatologic, pe lamelele examinate, s-a constatat

prezența spermatozoizilor.

Audiat fiind în cauză, inculpatul a

recunoscut faptele săvârșite, precizând că au fost comise pe fondul consumului

în exces de băuturi alcoolice. Acesta a mărturisit că nu a intenționat să ucidă

victima, a vrut doar să întrețină raporturi sexuale cu ea. Inculpatul a adoptat

o poziție procesual corectă, sinceră, fiind asistat pe parcursul cercetărilor

de un apărător desemnat din oficiu.

Având în vedere gravitatea faptei comise,

precum și dispozițiile art. 117 C. proc. pen., prin Ordonanța nr. 761/P/2008

datată 08 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus

efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului de către experți din

cadrul IML "Mina Minovici" București. Conform concluziilor Raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/384/2009, inculpatul are

discernământul păstrat în raport cu fapta săvârșită. Prin Sentința penală nr.

44 din 25 mai 1994 a Tribunalului Suceava, inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa de 14 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de violare de

domiciliu și omor, fiind arestat la data de 18 octombrie 1993 și eliberat la

data de 07 noiembrie 2003, rămânând un rest de 1.451 zile. De asemenea,

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunilor de violare de domiciliu și loviri sau alte violențe, fiind

arestat la data de 16 ianuarie 2005 și eliberat la data de 28 august 2007,

rămânând un rest de 486 zile.

În raport cu faptele pentru care este

cercetat în prezent, inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie,

prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Inculpatul a fost reținut pe o durată de 24

de ore, iar prin Ordonanța nr. 761/P/2008 din 13 decembrie 2008 s-a pus în

mișcare acțiunea penală împotriva lui. De asemenea, având în vedere gravitatea

faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora și urmarea produsă,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a propus prin Referatul nr. 761/P/2008

arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Tribunalul Suceava a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14

decembrie 2008 până la data de 11 ianuarie 2009 inclusiv, măsură care a fost

prelungită succesiv, pe o perioadă de câte 30 de zile.

La data de 27 februarie 2009, inculpatul a

luat cunoștință de cuprinsul materialului de urmărire penală administrat în

cauză, precum și de faptul că urmează a fi trimis în judecată, precizând că își

menține declarațiile date anterior, recunoscând și regretând faptele comise.

Analizând actele și lucrările dosarului,

respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la

fața locului și planșa foto aferentă; concluzii provizorii medico-legale;

Raport de necropsie medico-legală și planșă foto aferentă; proces-verbal de

examinare criminalistică; proces-verbal de conducere în teren și planșa foto

aferentă; declarații martori; rezoluție de începere a urmăririi penale;

ordonanță de reținere inculpat; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii

penale; referat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive nr.

761/P/2008 din 14 decembrie 2008; Mandat de arestare preventivă nr. 77A din 14

decembrie 2008 al Tribunalului Suceava; Raport de expertiză medico-legală

psihiatrică privind pe inculpatul R.N.; referate cu propunere de prelungire a

măsurii arestării preventive; Încheierile nr. 9PA din 07 ianuarie 2009 a

Tribunalului Suceava respectiv nr. 39PA din 05 februarie 2009 prin care s-a

dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului; certificat de

cazier judiciar inculpat; declarațiile de recunoaștere și regret ale

inculpatului R.N.; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală,

Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca cea descrisă în

rechizitoriu. Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a avut o

poziție procesuală nesinceră, în sensul că nu a recunoscut infracțiunile pentru

care a fost trimis în judecată, arătând că nu își menține declarațiile date în

faza de urmărire penală.

În drept, faptele inculpatului R.N. (care

anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor), care

la data de 08/09 decembrie 2008, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a

pătruns fără drept în curtea locuinței victimei E.E., a întreținut un raport

sexual neconsimțit cu ea și a exercitat acte de violență, lovind-o cu pumnii,

picioarele și corpuri contondente la nivelul corpului, în special al toracelui,

cauzându-i leziuni care în scurt timp au dus la decesul acesteia, au fost

considerate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de violare

de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., viol, prevăzut de art.

197 alin. (1) C. pen. și omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1),

176 alin. (1) lit. c) din C. pen.

La individualizarea pedepselor pentru fiecare

infracțiune reținută în sarcina sa, respectând criteriile prev.de art. 72 C.

pen., s-a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat a

faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, urmarea produsă - suprimarea

vieții unei persoane -, poziția procesuală nesinceră avută în fața instanței de

judecată, precum și antecedentele sale penale - care a mai fost condamnat la o

pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul prevăzut de lege, pentru

comiterea unei infracțiuni de omor -, fiind liberat condiționat la data de 7

noiembrie 2003, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1.451 zile. Totodată, este

de reținut faptul că din fișa de cazier aflată la dosar, rezultă că, inculpatul

a mai suferit pedepse privative de libertate și pentru comiterea altor

infracțiuni, instanțele de judecată dând dovadă de clemență, aplicându-i

pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, fiind liberat condiționat la

data de 28 august 2007, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 486 zile (Sentința

penală nr. 701 din 23 august 2007 a Judecătoriei Onești).

În raport de aceste elemente, Tribunalul a

apreciat că nu se poate reține în favoarea inculpatului nicio circumstanță

atenuantă sau personală, urmând a-l condamna pentru infracțiunea mai gravă de

omor deosebit de grav, la pedeapsa maximă prevăzută de lege, avându-se în

vedere și prevederile art. 52 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

fiecare dintre infracțiunile de omor deosebit de grav și viol.

Cum cele trei infracțiuni din prezenta cauză

au fost săvârșite în concurs de către inculpat, instanța, în temeiul art. 33

lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate,

urmând ca acesta să execute cea mai mare pedeapsă principală rezultantă, precum

și pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor civile

menționate mai sus.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. privind

interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

Conform art. 61 alin. (2) C. pen., Tribunalul

a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 486 zile rămas

neexecutat dispusă prin Sentința penală nr. 701 din 23 august 2007 a

Judecătoriei Onești, pe care a contopit-o cu pedeapsa rezultantă ce urmează a

fi aplicată inculpatului în prezenta cauză.

În temeiul art. 88 C. pen. raportat la art.

350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului

perioada reținerii și arestării preventive de la data de 13 decembrie 2008 la

zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Instanța, a luat act de faptul că în cauză nu

există constituire de parte civilă, astfel cum rezultă din declarația numitei

M.G.L.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare, din care pentru suma de 400 RON reprezentând onorariu

avocat oficiu din timpul urmăririi penale s-a dispus prin încheierea din 1

iulie 2009 a Tribunalului Suceava virarea din fondurile MJLC în contul BA

Suceava, iar 200 RON cu același titlu din timpul cercetării judecătorești se va

vira din fondurile MJLC în contul BA Suceava.

Împotriva sentinței sus-menționate, a

declarat apel inculpatul R.N.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat,

în esență, că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a recunoscut și nu recunoaște

săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind

nevinovat. În subsidiar, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată prin sentința

apelată este prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia, în sensul

reducerii pedepsei, avându-se în vedere limitele de 15 - 25 de ani.

Prin Decizia penală 78 din 24 octombrie 2011

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.N., împotriva Sentinței penale nr.

36 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală în

Dosarul nr. 1506/86/2009.

A dedus în continuare durata arestării

preventive a inculpatului, de la data de 11 februarie 2010 la zi., măsură pe

care a menținut-o.

A obligat pe inculpatul apelant la plata

către stat a sumei de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va

avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de prim control judiciar după analiza actelor și lucrărilor dosarului, a

probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești

a apreciat corect reținută situația de fapt de către instanța de fond,

vinovăția inculpatului R.N. fiind pe deplin dovedită, neputându-se dispune

achitarea acestuia, apărările inculpatului fiind lipsite de suport probator.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată,

raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la scopul acesteia

învederat în art. 52 C. pen., s-a considerat ca fiind corect individualizată,

în cauză neputând fi reținute în sarcina inculpatului anumite împrejurări

cărora să le dea eficiență unor circumstanțe atenuante, motiv pentru care

pedeapsa detențiunii pe viață a fost considerată aptă să asigure reeducarea

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, peste termenul

legal prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., a declarat

recurs inculpatului R.N., solicitând repunerea în termenul de recurs iar pe

fondul cauzei achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există nici o probă directă din care să

rezulte vinovăția sa, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice dată

faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Inculpatul a mai criticat

hotărârea și prin faptul că probatoriul administrat este incomplet, fiind

necesară expertizarea scaunului cu care se presupune că a lovit victima în

vederea identificării urmelor papilare, precum și a bundiței găsite în fața

blocului, pentru a se constata dacă conține ADN-ul inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul

R.N., o consideră întemeiată.

Astfel, deși comunicarea Deciziei penale

78/2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a făcut la 22 octombrie 2011,

inculpatul R.N. a declarat recurs la 21 noiembrie 2011 cu mult peste termenul

legal de 10 zile, însă acesta a susținut că nu a luat cunoștință de hotărâre

personal, iar semnătura de pe dovada de comunicare nu-i aparține. Înalta Curte,

comparând semnătura existentă pe dovada de comunicare cu cele existente pe

declarațiile inculpatului de la dosarul cauzei, inclusiv de pe cea dată în fața

Înaltei Curți la 16 februarie 2012, constată că există suspiciunea că semnătura

de pe dovada de comunicare nu aparține inculpatului, fapt ce crează un dubiu

asupra modului în care i-a fost comunicată hotărârea, existând posibilitatea ca

acesta să nu fi luat personal cunoștință de aceasta, motiv pentru care dubiul

profită inculpatul, fapt ce conduce la admiterea cererii de repunere în termen

de recurs.

Examinând recursul inculpatului prin prisma

motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpatul R.N.

Există o gravă eroare de fapt, în sensul art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., atunci când situația de fapt, astfel cum

a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor

dosarului.

Pentru a fi reținută "eroarea gravă de

fapt" trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor

soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi

determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea

inculpatului ori încetarea procesului penal cu toate consecințele ce decurg din

aceasta pentru inculpat.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt în sensul textului

menționat.

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul

procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor

care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană

nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la

apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților

acesteia, la prevenirea săvârșirii infracțiunilor precum și la educarea

cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară

atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății potrivit

dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să

se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei,

precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și

instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal

să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și

celorlalte părți în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză

(conform speței Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de

nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale,

printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de

prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată de către

inculpatul R.N. în cursul judecării cauzei, Înalta Curte reține că

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:

"principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina

probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării

îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va

face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de

vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el

însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună

să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru

între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general,

în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie, în principiu, produse în

fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în

contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și

Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul

juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind

organului de urmărire penală și instanței.

Probele trebuie să fie concludente și utile,

ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar

presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa, însă în stabilirea vinovăției sale s-a

avut în vedere atât de către instanța de fond, apel și recurs, întregul

material probator administrat în cauză, care nu se coroborează cu declarația

sa.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la

apărare cât și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului

egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu,

CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru

just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate

rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o

plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său.

Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces

echitabil revine autorităților naționale" (a se vedea hotărârea nr. 27 din

octombrie 1992 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași Curte a statuat

obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care

presupune un proces echitabil și în contradictorialitate (Hotărârea din 24

februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, respectarea dreptului la

un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile

strânse de procuror (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces

echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al

dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului R.N., în

esență, că în seara zilei de 8 decembrie 2008, în intervalul orar 17:00 -18:00,

inculpatul s-a deplasat cu atelajul hipo de la domiciliul său, în satul

Șerbănești pentru a efectua diverse cumpărături (țigări, băuturi alcoolice și

cafea). Aceasta a intrat inițial în localul aparținând SC S.C. SRL aflat la

intersecția drumurilor Suceava cu Șerbănești, unde nu a poposit prea mult timp,

fiind servit de către barmanul de serviciu B.I.M. cu două beri marca X și o

cafea, iar în jurul orelor 20:00, a părăsit locația având asupra sa o cutie de

bere.

În continuare, îndreptându-se spre centrul

comunei Zvoriștea, inculpatul a intrat în "Barul lui P." - SC S. SRL

Zvoriștea, achiziționând o sticlă de jumătate de litru de lichior și un pachet

de țigări marca RW. La scurt timp după aceasta, inculpatul a părăsit localul

intenționând să se deplaseze spre domiciliu.

Pe drum, a pătruns în locuință pe poarta

principală, iar apoi în interiorul acesteia, intenționând conform declarațiilor

sale "să se întrețină" cu E.E. pentru a consuma împreună băuturi

alcoolice, victima fiind mare amatoare de așa ceva. Aceasta a intrat în holul

locuinței, iar apoi, văzând ușa unei camere deschise, a încercat fără succes să

aprindă lumina.

Aici a fost întâmpinat de E.E., care s-a

ridicat din pat întrebând cine este, iar în momentul în care s-a îndreptat spre

inculpat, acesta a împins-o cu putere cu podul palmei peste față, victima

prăbușindu-se pe podea, în mijlocul camerei. În clipele imediat următoare,

între aceasta și autor a avut loc o altercație fizică, R.N. lovind-o cu un

scaun tip taburet.

Profitând de neputința victimei de a se

apăra, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual normal în timpul

căruia, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, a devenit

violent, lovind-o de nenumărate ori cu pumnii și palmele la nivelul întregului

corp. De asemenea, profitând de poziția în care se află victima (culcat pe

spate), inculpatul s-a ridicat în picioare și rezemat cu o mână de o grindă de

susținere a tavanului, a călcat-o în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul

pieptului și al toracelui. Văzând starea gravă în care se afla E.E., în sensul

zvârcolea și horcăia", conform declarațiilor inculpatului, acesta a

părăsit în grabă locuința, îndreptându-se spre domiciliul său.

Pe drum, inculpatul a realizat că a uitat la

locuința victimei vesta cu care era îmbrăcat, respectiv o bundiță din blană,

însă fiindu-i frică să nu fie văzut de cineva, nu s-a întors după aceasta.

La scurt timp după comiterea faptei, datorită

leziunilor grave, victima a încetat din viață.

Conform concluziilor raportului de necropsie

întocmit în cauză, s-a stabilit că moartea numitei E.E. a fost violentă,

aceasta datorându-se șocului traumatico-hemoragic cu hemotorax și hemoperitoneu

instalat ca urmare a rupturii de organe interne (pulmon, ficat) pe fondul unui

politraumatism cu fracturi multiple.

În faza de urmărire penală inculpatul a

recunoscut în mod necondiționat faptele, a dat detalii asupra modului în care

le-a săvârșit, în nici o declarație nu a susținut că nu ar fi autorul acestora.

Mai mult, cu ocazia efectuării conducerii în teren (13 decembrie 2008)

efectuată pentru reconstituirea faptei, în prezența organelor de cercetare

penală și a martorilor asistenți, inculpatul R.N. a arătat și descris în

detaliu modalitatea comiterii faptelor (procesul-verbal de conducere în teren

și planșa foto aferentă), fără a exista vreo constrângere din partea organelor

de urmărire penală exercitată asupra inculpatului.

Aceeași atitudine de recunoaștere a faptei a

avut-o și când a fost adus în fața instanței judecătorești la 14 decembrie 2008,

pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, în declarația sa

învederând: "arăt că am dat o declarație în faza urmăririi penale pe care

o mențin, întrucât corespunde adevărului. Pe victimă am agresat-o în maniera

descrisă în declarația dată în fața organelor de urmărire penală".

Fără nici o justificare, și fără a aduce vreo

probă în susținerea afirmațiilor sale, în faza cercetării judecătorești,

inculpatul a avut o altă poziție procesuală, respectiv a negat complet

săvârșirea faptei, arătând că a fost obligat de organele de urmărire penală să

recunoască fapta, iar în fața judecătorului "a fost stresat" și de

aceea a declarat că este autorul faptei.

Atât "stresul" din fața

judecătorului care a soluționat cererea parchetului privind propunerea de

arestare preventivă a inculpatului cât și așa zisa "obligare"

presupus a fi realizată de organele de urmărire penală pentru recunoașterea

faptei, sunt aspecte care nu au fost dovedite în nici un fel de inculpat (nu a

formulat nici o plângere la adresa organelor de urmărire penală), astfel încât

să poată fi justificată schimbarea declarațiilor sale.

Mai mult, inculpatul nu a oferit instanțelor

de judecată o altă variantă, din care să rezulte nevinovăția sa, nu a prezentat

probe prin care să dovedească neimplicarea sa în activitatea infracțională, nu

a oferit o justificare a prezenței sale în acele locuri.

În mod corect, cele două instanțe (fond și

prim control judiciar) în acord cu jurisprudența Curții Europene, cu

dispozițiile procedurale penale prevăzute în Codul de procedură penală, au

reținut acele declarații care corespund adevărului, respectiv cele care se

coroborează cu probele administrate în cauză.

Declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a

faptelor nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă, rămânând fără valoare

sub aspectul adevărului.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile

inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea

adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte

și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un

caracter de repetabilitate.

Chiar și în acest context, instanța are

facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme

legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi", iar nu

"servesc", doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un

caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale

inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia

de consecințele penale ale faptelor sale, fiind făcute vădit pro cauza, motiv

pentru care, Înalta Curte a reținut și a apreciat numai acele probe care

reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Coroborând toate probele administrate, atât

la urmărirea penală, în fața instanței de fond, apel și de recurs, Înalta Curte

a examinat cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a

respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26

mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără

coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr,

iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității

evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că în cauză se impune înlăturarea

declarațiilor inculpatului ca nesincere și neluarea acestora în considerare ca

probe, nu poate reprezenta o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a

principiului egalității armelor în fața instanței, desprins din conținutul

tratatelor internaționale, privind drepturile omului pe care România le-a

ratificat, și de aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., în

conformitate cu care declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu

alte fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Astfel, declarația inculpatului din faza de

urmărire penală în care a învederat că înainte de a ajunge la domiciliul

victimei a oprit la un bar (J.) de unde a cumpărat un pachet de țigări și o

cutie de bere pe care a pus-o în buzunarul bundiței, ulterior poposind și în

barul lui Panait din centrul comunei Zvoriștea, de unde a mai cumpărat o sticlă

de vișinată și un pachet de țigări RW și a consumat o cafea, fiind servit de o

fată brunetă, iar ulterior pe drum a aruncat ambalajul cutiei de bere și a

sticlei de vișinată, corespunde adevărului, aceasta se coroborează cu cele ale

martorilor audiați în faza de urmărire penală, și reaudiați în faza de

cercetarea judecătorească, martori care și-au menținut declarațiile date în

faza de urmărire penală integral, inculpatului dându-i-se posibilitatea să le

adreseze întrebări. Astfel, martora B.I.M. vânzătoare la SC S.C. SRL a arătat

că inculpatul "a venit la bar și a comandat o bere X" la cutie și o

cafea, apoi încă 2 beri de același fel. După cea 2 ore a plecat din bar cu o cutie

de bere nedesfăcută".

Martora C.A.S. a învederat că

"inculpatul este un client vechi al magazinului nostru, eu văzându-l în

repetate rânduri, începând cu luna august 2008. Acesta a cerut un pachet de

țigări RW și o sticlă de lichior pentru care a plătit 7 RON".

Astfel, cele 2 martore confirmă prin

declarațiile lor, aspectele învederate de către inculpat cu privire la prezența

în cele două baruri și la produsele achiziționate de acesta - bere, țigări,

lichior. Faptul că inculpatul era îmbrăcat cu o bundiță pe care a uitat-o la

locul săvârșirii faptei, este confirmat de martora C.A.S., martoră care-l

cunoștea pe inculpat bine, întrucât așa cum arată era un client vechi al

magazinului, aceasta arătând: "l-am văzut pe inculpat îmbrăcat cu o

bundiță .. până atunci venea îmbrăcat cu aceeași bundiță .. Inculpatul avea

aceeași bundiță pe care ne-a arătat-o procurorul care ne-a anchetat".

Deși inițial, inculpatul a recunoscut că

bundiță îi aparținea, arătând în declarațiile de la urmărirea penală că a pus

cutia de bere într-unul din buzunare, ulterior, a revenit asupra acestei

declarații fără nici o justificare plauzibilă Înalta Curte apreciază că

susținerile sale referitoare la nerecunoașterea faptului că bundița îi

aparținea sunt lipsite de suport probator.

Dacă acest obiect vestimentar nu i-ar fi

aparținut inculpatului, nu putea da detalii cu privire la locul în care a pus

cutia de bere cumpărată, fiind greu de crezut că organele de anchetă i-ar fi

sugerat să consemneze acest detaliu, deoarece acest aspect poate fi precizat

numai de cel care folosește în mod obișnuit o asemenea vestimentație, dând

dovadă că este un fapt firesc și obișnuit pe care acesta îl făcea frecvent.

Efectuarea unei expertize ADN a bundiței,

este o probă nerelevantă în condițiile probatoriului existent în faza de

urmărire penală, inculpatul necontestând că acest obiect vestimentar nu i-ar fi

aparținut.

O altă probă care demonstrează prezența

inculpatului la locul faptei, o reprezintă și cutia de bere X ce a fost găsită

într-un șanț în fața locuinței numitei B.M., practic în apropierea locuinței

victimei, aceasta aparținea inculpatului, fapt ce rezultă din declarațiile

acestuia care a învederat că pe drum a aruncat ambalajul băuturilor

achiziționate - bere și lichior -, din declarațiile martorei B.I. care a

confirmat că inculpatul a achiziționat o cutie de bere X, precum și din cea a

martorului M.E.D. care a precizat că "inculpatul pentru a ajunge la

domiciliul său are ca drum obligatoriu, drumul ce trece pe lângă casa

victimei".

Cu privire la faptul că urmele papilare

prelevate de pe diferite obiecte găsite în casa victimei (scaun) sau afară

(cutia de bere) nu au fost suficiente pentru a putea fi expertizate se

datorează și faptului că la locul faptei, după ce victima a fost transportată

la IML, rudele acesteia au făcut curățenie, fapt ce a dus la degradarea

probelor, probe ce ar fi putut fi relevante în cauză (declarațiile martorilor

M.A., M.G.L.). Astfel, solicitarea inculpatului de expertizare a scaunului rupt

este nefondată, de pe acest obiect au fost prelevate urme papilare însă nu au

conținut suficiente elemente pentru a putea stabili proveniența lor. Faptul că

inculpatul, cu ocazia conducerii în teren pentru reconstituirea faptei a

descris în mod amănunțit modul de comitere a acesteia, recunoscând încă o dată

că este autorul acesteia și nici un moment nu a negat acest aspect, este

confirmat și de declarațiile celor 2 martori asistenți S.C. ("a arătat cum

s-a produs moartea victimei de sex feminin") și A.C. ("L-am văzut pe

acesta cum a recunoscut crima arătând în mod amănunțit modul în care s-au

desfășurat faptele").

Or, dacă inculpatul nu era autorul faptelor

nu avea cum să descrie în mod amănunțit modul de desfășurare al evenimentelor.

Chiar dacă s-ar admite și ipoteza avansată de inculpat a constrângerii acestuia

de către organele de urmărire penală pentru a recunoaște fapta, o persoană care

nu a săvârșit o asemenea faptă nu ar putea da detalii atât de precise cu

privire la modalitatea în care a acționat, așa cum a învederat inculpatul R.N.

Astfel, vinovăția inculpatului rezultă din

probe certe de vinovăție, fiind exclusă posibilitatea achitării acestuia.

Faptul că inculpatul a revenit asupra

propriilor sale declarații de recunoaștere fără vreo justificare plauzibilă, nu

poate conduce la concluzia că aceste afirmații corespund adevărului, atâta timp

cât sunt contrazise de probele administrate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării din infracțiunea

prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., solicitare pe care Înalta Curte

o apreciază nefondată.

Ceea ce diferențiază infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen. de infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., este

intenția cu care acționează făptuitorul.

Din punct de vedere al laturii subiective,

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune

praeterintenționată.

Lovirea sau fapta de vătămare corporală se

săvârșește cu intenție iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se

atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte făptuitorul își dă seama

și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se

produce moartea victimei, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că

nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut deși putea să-l prevadă.

Sub acest aspect, intenția de a ucide sau de

a lovi sau vătăma integritatea corporală se stabilește în fiecare caz în parte,

ținându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată,

numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte

împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta.

În speță, rezultă din actele dosarului că

inculpatul a lovit victima cu un scaun tip taburet, după care i-a aplicat

numeroase lovituri cu pumnii și palmele la nivelul întregului corp, iar în

final a "călcat-o" în picioare, lovind-o cu călcâiele la nivelul

pieptului și toracelui.

Conform Raportului medico-legal nr. 582/C din

12 decembrie 2008 victima a prezentat semne de violență multiple, iar ca

leziuni interne s-au constatat ruptură de pulmon, ficat, politraumatism cu

multiple fracturi, fractură corp sternal, fracturi costale multiple.

Toate aceste leziuni constatate dovedesc că

inculpatul a aplicat victimei lovituri repetate, cu maximă intensitate, asupra

unor zone vitale ale corpului, având drept consecință numeroase leziuni grave

care îndreptățesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea suprimării

vieții victimei, rezultat față de care dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

Inculpatul R.N. a acceptat moartea victimei

ca rezultat posibil al faptelor sale, poziție subiectivă apreciată atât în

raport cu modul cum acesta a acționat, dar și cu neputința victimei de a se

apăra.

Toate aceste aspecte reținute, evidențiază că

inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale, ceea ce

caracterizează intenția de a ucide, specifică infracțiunii de omor.

Astfel, solicitarea inculpatului de a se

dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de

grav în infracțiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte este

nefondată.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului

pentru infracțiunile săvârșite, Înalta Curte, raportat la gradul de pericol

social ridicat al infracțiunilor (omor deosebit de grav, viol, violare de

domiciliu), la modalitatea în care au fost comise, la urmările produse, la

persoana inculpatului (anterior a mai fost condamnat pentru infracțiunea de

omor la 14 ani închisoare, cât și pentru violare de domiciliu), apreciază că nu

se impune modificarea acestora, pedeapsa rezultantă - detențiunea pe viață -

fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Or, în condițiile în care inculpatul a

perseverat în conduita infracțională și mai ales în infracțiuni de același gen

pentru care anterior a fost sancționat cu pedepse mari, care aduc atingere

relațiilor sociale referitoare la viața și integritatea persoanei, demonstrează

o periculozitate sporită, astfel încât pedeapsa detențiunii pe viață este aptă

să asigure scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de

libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și

atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă

individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este

destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile

socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe

lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care

caracterizează comportamentul său în fața societății.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât

asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și a altor

persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în

situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se

abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată

și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a

faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care,

totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea

infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este

de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția

specială și generală înscrise și în codul penal român, art. 52, potrivit căruia

"scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

apreciază că nu se impune modificarea pedepsei, iar conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul R.N.

Conform art. 88 C. pen., va deduce

prevederile de la 13 decembrie 2008, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385

3

cu referire la

art. 364 C. proc. pen. admite cererea formulată de inculpatul R.N. și dispune

repunerea în termenul de declarare a recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.N. împotriva Deciziei penale nr. 78 din 24 octombrie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2008 la 16 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

februarie 2012.

Procesat de GGC - LM