ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2009

Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. întrucât completul de judecată din apel s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 lit. a) C. proc. pen. având în vedere că s-a pronunțat cu privire la menținerea stării sale de arest.

Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., deoarece faptei reținute în sarcina sa i s-a dat o greșită încadrare juridică solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. sau art. 174 C. pen., având în vedere că nu a avut intenția să o ucidă pe victimă, ci a vrut doar să-i aplice o corecție corporală datorită stării de ebrietate în care se aflau, iar pe de altă parte nu există dovezi că omorul s-a comis prin cruzimi în sensul art. 176 lit. a) C. pen.

Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință greșita condamnare. Astfel se susține că situația de fapt reținută nu corespunde probelor administrate, iar în cursul cercetării judecătorești nu au fost audiați „martorii –cheie” ai cauzei, respectiv S.L., D.E. și S.E.

Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei. Inculpatul susține că a acționat „ușor violent” sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de acțiunea provocatoare a victimei care l-a lovit cu o sticlă în cap, pentru care a avut nevoie de 1-2 zile îngrijiri medicale, solicitând reținerea scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b). Inculpatul solicită să se rețină că nu a intenționat uciderea victimei, iar la comiterea faptei, atât victima cât și el „erau sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei aplicări a disp. art. 83 C. pen. cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hîrlău, în condițiile în care a fost condamnat pentru infracțiunea de abandon de familie prev. de art. 305 C. pen. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul T.I. este fondat numai în ceea ce privește greșita aplicare a art. 83 C. pen., după cum se va menționa în continuare. Astfel: 1. Potrivit art. 48 lit. a) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil de a judeca, printre altele, dacă în cauza respectivă a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale prezumându-se astfel indiferent de soluția pronunțată, că a fost exprimat un punct de vedere cu privire la învinuirea adusă de procuror. Ori, în cauză, se constată că judecătorii care au soluționat apelul nu au soluționat nici propunerea de arestare preventivă a inculpatului, nici propunerea de prelungire a arestării preventive. Împrejurarea că magistrații s-au pronunțat în căile de atac cu privire la menținerea stării de arest în cursul cercetării judecătorești nu constituie un caz de incompatibilitate, nefiind prevăzută printre cazurile expres și limitativ în art. 46-48 C. proc. pen. 2. Înalta Curte constată că pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, în cauză, a fost corect stabilită situația de fapt, care a fost încadrată corespunzător și în drept. Astfel, fapta inculpatul T.I. care în data de 14 septembrie 2006 pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuința aparținând numitului G.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului T.I. care în data de 14 septembrie 2006 a ucis prin cruzimi pe victima H.D.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Există o eroare gravă de fapt, în înțelesul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară probelor administrate în cauză. Cu alte cuvinte, pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal, cu toate consecințele care decurg pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces. Ori, în cauză, se constată că situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului au fost stabilite numai pe baza ansamblului probator examinat și interpretat atât de către instanța fondului, cât și de către instanța de apel. Astfel, în fapt, se reține că în data de 13 septembrie 2006 inculpatul T.I. s-a deplasat la locuința prietenului său P.T.P., garsoniera nr. 46 situată la etajul 3 din mun. Fălticeni, unde a vizionat în compania acestuia, a martorilor S.P. și A.S., precum și a victimei H.D.C., un meci de fotbal. Și, în timpul vizionării meciului, dar și ulterior, după terminarea acestuia, părțile și martorii au consumat cantități mari de băuturi alcoolice. În jurul orei 4.00, inculpatul împreună cu victima au coborât scările blocului. De menționat este faptul că părțile erau în stare avansată de ebrietate. Inculpatul a început să facă avansuri de natură sexuală victimei, iar pentru că aceasta l-a refuzat, recurentul a început să o agreseze chiar în timp ce coborau ultimele trepte ale scării după care, pe holul de la intrarea în bloc, au continuat să poate discuții pe un ton mai calm. Inculpatul a început, din nou, să o agreseze, după care a dus-o împotriva voinței sale în garsoniera nr. 7, situată la parterul blocului. Cunoscând că acea garsonieră este nelocuită, aparținea părții vătămate G.V. care o cumpărare de la fosta concubină a inculpatului în cursul lunii iulie 2006, inculpatul a pătruns prin efracție în interior, trăgând-o după el și pe victimă. În interiorul garsonierei, după cum s-a reținut, a exercitat acte de violență de o duritate excesivă asupra victimei, aruncând asupra acesteia mai multe obiecte, inclusiv o chiuvetă, care s-a și spart cu acest prilej, iar, ulterior, cu cioburile de la aceasta, a produs plăgi tăiate victimei. Conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, după zgomotele produse în garsonieră și țipetele victimei, actele de violență s-au desfășurat în intervalul 4:20 –5:00. În jurul orei 5:00, inculpatul a părăsit garsoniera și a plecat spre domiciliul său, fiind observat de martorii S.L., D.E., B.G., martori care s-au deplasat la garsoniera 7, însă nu au pătruns în interior, deși au auzit gemete ale victimei. Abia la ora 22:00, în seara zilei de 14 septembrie 2006, martorul S.L.N. a sesizat lucrătorii de poliție, iar la sosirea primului echipaj s-a constatat că în garsonieră se afla cadavrul victimei. Conform concluziilor medicului legist, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă dilacerării cerebrale produsă prin loviri cu corpuri contondente, inclusiv prin comprimarea capului sprijinit de un obiect greu. La autopsie au fost evidențiate echimoze, excoriații, plăgi contuze pe suprafața corpului care s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente (pumn, picior, alt obiect dur); echimoze, excoriații, plăgi contuze infiltrate epicronice, fractură cominutivă de boltă craniană cu înfundare de fragmente și iradiere în baza craniului, hemoragie subarahnoidiană și intraventriculo-cerebrală, contuzie și dilacerare cerebrală, care s-au putut produce prin comprimarea capului cu un corp greu (posibil chiuvetă sau alt corp greu); plăgi tăiate și excoriații ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri tăietoare și corpuri contuze cu muchii ascuțite (sticlă spartă, muchii de la chiuveta spartă, alt corp ascuțit); infiltrat sanguin cervico-lateral dreapta, paralaringian, ce s-a putut produce prin comprimare cu degetele sau lovire cu corp sau mijloc contondent. Relevant este că în momentul autopsiei s-a reușit cu mare dificultate recoltarea de sânge, motivat de hemoragia externă importantă, la locul comiterii faptei fiind identificată o cantitate impresionantă de sânge. Pe parcursul procesului penal, inculpatul a încercat, prin declarațiile date, să obțină înlăturarea răspunderii penale. Inițial, în faza urmăririi penale, inculpatul nu a oferit nici un fel de amănunte cu privire la acuzațiile aduse, motivând că a consumat cantități mari de alcool și nu-și amintește absolut nimic din ce s-a întâmplat în noaptea de 13/14 septembrie 2006. Ulterior, în faza cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut poziția referitoare la faptul că datorită stării de ebrietate nu-și amintește ce a făcut în noaptea respectivă, însă, totodată, a încercat să acrediteze ideea că fapta ar fi fost comisă de o altă persoană, care ar încerca să-l incrimineze pe el. După cum s-a menționat în partea introductivă a deciziei, inculpatul a depus la dosar un memoriu intitulat „declarație”, în care susține că spune adevărul cu privire la derularea evenimentelor. Astfel, în această declarație inculpatul arată că în garsoniera respectivă ar fi intrat la propunerea victimei pentru a întreține relații sexuale, iar pentru că el s-a opus datorită faptului că locuința respectivă aparținuse fostei sale concubine, s-au certat, pe scara blocului. În continuare inculpatul arată că în interiorul garsonierei, datorită stării de ebrietate în care se aflau, nu au putut întreține relații sexuale, ceea ce a determinat o reacție violentă a victimei care l-ar fi lovit cu o sticlă în cap, ceea ce a determinat căderea lui în genunchi, moment în care victima l-ar mai fi lovit după care a spart sticla. Inculpatul susține că datorită comportamentului violent al victimei, a lovit-o cu pumnii și palmele peste față, după care a trântit-o cu capul de câteva ori de podea. Pentru că nu mai reacționa, inculpatul ar fi târât-o în bucătărie, peste cioburile căzute pe jos, după care a părăsit garsoniera, susținând că victima i-ar fi spus să nu o lase singură acolo. Înalta Curte constată, pe de o parte, că inculpatul, prin această declarație, și-a construit o apărare care este contrazisă de probele administrate în cauză, dintre care cele mai exemplificative sunt raportul de constatare traumatologică și raportul de autopsie medico-legală, prin care să obțină diminuarea răspunderii penale. Pe de altă parte, inculpatul a făcut această „declarație” după ce în cauză au fost administrate probele utile și concludente, care demonstrau vinovăția sa, încercând în acest mod combaterea acestora. Astfel, mijloacele științifice de probe dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost în noaptea de 14 septembrie 2006 în respectiva garsonieră și că el este persoana care a ucis-o pe victima H.D.C., pe obiectele sale vestimentare s-au identificat pete masive de sânge care nu puteau proveni decât de la victimă, în condiții în care leziunea constatată în zona frontală dreapta era una superficială (necesitând 1-2 zile îngrijiri medicale) și care nu puteau determina o sângerare abundentă. Pe cioburile provenite de la chiuveta spartă au fost identificate amprentele papilare ale inculpatului, iar în interiorul garsonierei au fost identificate urme de încălțăminte create de o încălțăminte identică cu cea purtată de inculpat la momentul identificării sale. Din analiza probelor rezultă nu numai vinovăția inculpatului, dar și faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele de anchetă, susținând că el nu putea comite crima în condițiile în care nu ar fi intrat în garsoniera respectivă de aproape 1 an de zile. Inculpatul a fost supus testării cu tehnica de detecție a comportamentului simulat, constatându-ser că nu a fost sincer pe parcursul anchetei penale. Din aceste considerente, rezultă că situația de fapt reținută în cauză este corectă, fiind mai presus de orice îndoială că inculpatul a săvârșit cu vinovăție atât infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cât și infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. 3. Înalta Curte constată că și încadrarea juridică dată faptei de omor este corectă, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. sau art. 174 C. pen. nefiind fondată. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei – revine făptuitorului pe baza culpei. Prin latura sa subiectivă, omorul se deosebește de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte. Astfel, dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția de a ucide, în cazul infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., acesta acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind, totodată, în culpă cu privire la producerea morții victimei. În cauză, din probele administrate în cauză nu se poate reține intenția făptuitorului de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei. Intenția inculpatului de a ucide rezultă din împrejurările concrete ale cauzei, respectiv din regiunile corpului lovite (trunchi și cap, zone vitale), numărul mare al loviturilor aplicate de inculpat și intensitatea acestora, lovituri aplicate cu pumnii și picioarele și alte corpuri contondente, inclusiv cu o chiuvetă pe care nu numai că a aruncat-o în victimă, dar anterior i-a și comprimat capul cu acest obiect, precum și atitudinea inculpatului după comiterea faptei, care a părăsit-o pe victimă care agoniza, i-a acoperit capul cu o țesătură, care i-a îngreunat respirația și a avut o atitudine procesuală nesinceră, încercând să inducă organelor judiciare posibilitatea ca fapta să fi fost comisă de o altă persoană. În cauză nu este dovedită numai intenția inculpatului de a ucide pe victimă, dar și faptul că omorul a fost săvârșit prin cruzimi. Potrivit art. 176 lit. a) C. pen., omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieții. Caracteristica acestui omor deosebit de grav constă în aceea că făptuitorul întrebuințează, în mod voit, anumite metode de chinuire a victimei. În cauză, se constată că inculpatul, prin fapta sa, a produs suferințe mult mai mari decât le implică firesc suprimarea violentă a vieții victimei, inculpatul a ucis victima, acționând cu ferocitate, trezind în conștiința opiniei publice un sentiment de oroare. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că în intervalul 4:20-4:30 inculpatul a exercitat acte de violență pe scara blocului pentru a o determina pe victimă să intre în garsoniera nr. 7 după care a târât-o pe aceasta în interiorul locuinței. Cruzimea cu care a acționat inculpatul rezultă și din durata acțiunilor sale extrem de violente. Astfel, acesta în intervalul cuprins între intervalul 4:30-5:00, a lovit victima cu pumnii și picioarele, a trântit-o la podea, unde a aruncat asupra sa o sticlă de șampanie, o chiuvetă din porțelan, cu care anterior i-a comprimat corpul, după care i-a provocat plăgi tăiate utilizând cioburile de la sticlă și de la chiuvetă, a târât victima peste cioburile aflate pe podeaua garsonierei. Mai mult decât atât, inculpatul, deși victima agoniza, a părăsit imobilul însă anterior i-a acoperit capul cu o cârpă, îngreunându-i și mai mult respirația. Din acțiunile inculpatului rezultă, ca de altfel și din concluziile constatările medico-legale (anterior menționate) că acesta a urmărit uciderea victimei prin cruzimi. 4. După cum s-a menționat, nici motivul de recurs invocat de inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei nu este întemeiat. Inculpatul a mai susținut că ar fi săvârșit fapta (în cazul în care s-ar dovedi vinovăția sa) în stare de provocare datorită agresivității victimei, care l-ar fi lovit cu o sticlă în cap, după care a continuat violențele fizice asupra sa, violențe care au determinat reacția sa. Circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării este necesar ca infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții sau tulburări, iar starea de tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate. Astfel spus, fapta provocatoare a victimei este cauza infracțiunii, fiindcă ea determină riposta din partea celui provocat. Ori, în cauză, după cum s-a menționat anterior, săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav nu a fost determinată de fapta provocatoare a victimei, ci a fost consecința unei manifestări provocatoare a inculpatului. Astfel, acesta nu poate invoca scuza provocării având în vedere că prin propriul său act provocator a determinat o ripostă (minimă) a victimei, care practic s-a apărat de violențele excesive ale recurentului, ripostă căreia acestuia i-a răspuns apoi prin săvârșirea infracțiunii. După cum s-a menționat, inculpatul a început pe casa scării să execute acte de violență asupra victimei pentru a o determina să intre în garsonieră, iar mai mult decât atât pentru a o obliga să intre a târât-o în interior, împotriva voinței acesteia. Pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al faptelor, natura infracțiunilor, împrejurările comiterii și mocul de acționare din care rezultă ferocitatea cu care a săvârșit infracțiunea de omor, urmările socialmente periculoase ale faptelor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a mai săvârșit și alte infracțiuni și a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare în sensul că a negat constant săvârșirea infracțiunilor în pofida probelor care au demonstrat vinovăția sa (desigur, cu excepția „declarației” depuse în recurs). În raport de circumstanțele reale și personale reținute, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate corespund atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. și nu există motive pentru reducerea acestora.

Recursul inculpatului este întemeiat sub aspectul greșitei aplicări a disp. art. 83 C. pen. Prin sentința penală nr. 429 din 28 iunie 2004 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la data de 16 iulie 2004, inculpatul T.I. a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 lit. c) C. pen. În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. În cazul infracțiunii de abandon de familie, după cum rezultă din art. 305 alin. (5) C. pen., revocarea suspendării condiționate nu are loc decât în cazul, când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârșește din nou infracțiunea de abandon de familie. Având în vedere dispoziția legală citată și faptul că inculpatul a comis, în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hârlău, infracțiunile prev. de art. 174-176 lit. a) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., și nu o altă infracțiune de abandon de familie, rezultă că în cauză nu se putea dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte ambele hotărâri pronunțate în cauză și rejudecând va repune în individualitatea lor pedepsele componente. Va înlătura disp. art. 83 C. pen. și recontopind pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției pentru inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.