ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1215/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma - în baza sentinței emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 13 martie 2010, pe numele persoanei solicitate, cetățeanul român N.M.I.

A dispus predarea persoanei solicitate N.M.I., către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității, prev de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A menținut arestarea persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 24 zile, începând cu 03 aprilie 2013, până la 26 aprilie 2013, inclusiv.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 28 martie 2013 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin adresa din 28 martie 2013, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autoritățile judiciare italiene, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate N.M.I.  față de care s-a emis un mandat european de arestare de către Biroul procurorului general de la Curtea de Apel din Roma.

Totodată, au fost înaintate procesul verbal încheiat la data de 28 martie 2013 de procuror T.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și ordonanța de reținere nr. 21/2013 din 28 martie 2013, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate N.M.I., pentru 24 de ore, cu începere de la 28 martie 2013, orele 10.20 până la 29 martie 2013 orele 10.20.

În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt deosebit de grav și folosirea ilegală a cărților de credit, fapte prevăzute de art. 110, 624, 625 (partea 1, nr. 4-5 și partea 2) C. pen. italian, art. 110, 56, 55 (partea 9 D.LVO nr. 231/2007).

Prin încheierea din 29 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, începând cu 29 martie 2013 și până la data de 02 aprilie 2013, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare și s-a stabilit termen la 02 aprilie 2012, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare tradus în limba română.

La dosar a fost depus mandatul european de arestare tradus în limba română.

În cuprinsul mandatului european de arestare se arată că acesta are la bază sentința emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 13 martie 2010, pentru executarea pedepsei de 1 an, 4 luni și 18 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează: 1) art. 110 C. pen.; art. 624 C. pen., 625 C. pen. (partea 1, nr. 4-5 și partea 2), (concurs în furt calificat, întrucât acționând în concurs cu numiții P.I.M. și I.S.B., în Roma, în data de 25 februarie 2009, în scopul de a a-și procura profit injust a sustras de la numitul M.A.portofelul ce conținea diferite documente și bunuri personale printre care un card bancar F., în timp ce victima călătorea într-un autobuz. S-a reținut circumstanța agravantă de a fi acționat cu dexteritate, întrucât au blocat ușa autobuzului în momentul opririi acestuia și au acționat în grup de trei persoane. 2) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 110 C. pen.; art. 56 C. pen.;art. 55 alin. (9) din D.L-tiv nr. 231/2007 (concurs în tentativă de utilizarea ilegală a unei cărți de credit), întrucât acționând în concurs cu numiții P.I.M. și I.S.B., în Roma, la data de 25 februarie 2009, în scopul de a-și procura profit injust, a utilizat în mod ilegal, întrucât nu era titularul acestuia, cardul bancomat F., pe numele M.A., încercând să ridice bani în numerar de la ghișeele automate ale băncii U., Banca P. din Brescia și Banca T. din via Renato Funci, încercând să digiteze un cod de acces pe care îl citea în același timp de pe o bucățică de hârtie. Se mai reține în mandatul european de arestare faptul că, persoana solicitată N.M.I. cunoștea cu siguranță faptul că împotriva sa era în curs de desfășurare un proces penal. Acesta a fost arestat în Roma la data de 25 februarie 2009 pentru săvârșirea faptelor pentru care a fost ulterior condamnat și a dat declarații la Judecătorul pentru cercetări preliminare pe parcursul audienței de convalidare a arestului din data de 26 februarie 2009, fiind liber la primul ciclu procesual. Ulterior, a atacat sentința de condamnare emisă de Tribunalul din Roma la data de 27 martie 2009, prin intermediul apărătorului său , fiind lipsă la judecata de la al doilea grad, fiind apărat și asistat de avocatul din oficiu L.D.M. din cadrul Baroului de Avocați din Roma. Pentru faptele descrise, numitul N.M.I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an, 4 luni și 20 de zile închisoare, având de executat 1 an, 4 luni și 18 zile închisoare.

Audiată de către instanță, persoana solicitată și-a exprimat opoziția cu privire la predarea lui către autoritățile italiene.

Împotriva sentinței penale nr. 81 din 02 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs persoana solicitată N.M.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare.

În acest sens, a susținut că a refuzat să execute pedeapsa aplicată prin sentința emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, fiind incidente dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât a fost judecată fără a fi citată, astfel că nu avut posibilitatea formulării de apărări și nu a beneficiat de un proces echitabil, arătând totodată că nu cunoaște limba italiana și nu are posibilitatea de a-și formula și susține o apărare efectivă.

Recursul este nefondat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de instanță, hotărârea fiind legală și temeinică.

Contrar susținerilor apărării persoanei solicitate, instanța de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în acesta materie.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 instanța română, investită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al UE și nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autoritățile competente din statul membru al UE.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare, constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Așa după cum rezultă din mandatul de arestare, persoana solicitată N.M.I. este căutată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt deosebit de grav și folosirea ilegală a cărților de credit, fapte prevăzute de art. 110, 624, 625(partea I, nr. 4-5 și partea 2) C. pen. italian, art. 110, 56, 55 (partea 9 D.LVO nr. 231/2007). Din descrierea faptelor rezultă că, în înțelegere cu P.I.M., I.S.B., au furat din buzunarului lui M.A. portofelul ce conținea diferite bunuri personale și un card bancar F. în timp ce victima călătorea la bordul unui autobuz și au obstrucționat ieșirea din autobuz la momentul deschiderii ușilor, mai mult, persoana căutată împreună cu cei mai sus menționați, pentru a obține un profit ilegal, au folosit cardul F., care a fost introdus în bancomatul de la Banca T..

Referitor la garanțiile procesuale de care ar trebui să beneficieze persoana solicitată în fața autorităților italiene, dată fiind împrejurarea că aceasta nu a fost la prezentă la toate ciclurile procesuale și se contestă condamnarea, susținându-se că nu a cunoscut până în prezent de aceasta, aspect invocat de către persoana solicitată și apărătorul său, aceste mențiuni există la lit. d) din mandatul european depus la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, din examinarea conținutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 98 din Legea nr. 302/2004, toate aceste aspecte analizate prin prisma motivului de refuz invocat de persoana solicitată, vizând dispozițiile alin. (2) lit. c) ale aceluiași articol, Înalta Curte constată că acesta nu este de natură a determina instanța română a refuza executarea mandatului, dispozițiile acestui alineat lăsând la latitudinea instanței această apreciere, fiind deci un motiv facultativ și nu obligatoriu de refuz al mandatului, astfel că în cauză nu este incident nici unul din motive, care sa facă inadmisibilă executarea mandatului.

În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că mandatul european emis de autoritățile judiciare italiene îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile.

Totodată, așa după cum anterior s-a precizat, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, așa încât nu există motive pentru a pune la îndoială susținerile autorității judiciare dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, nu se poate constata existența vreunuia din motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din legea de mai sus. Aspectele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în situațiile prevăzute în mod expres de dispoziția legală mai sus menționată.

Așa fiind, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.M.I. împotriva sentinței penale nr. 81 din 02 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 08 aprilie 2013.