ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2115/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2115/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2012, Curtea de
Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul
nr. 1388/54/2012, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004,
republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate M.G.C. pe o durată de 29
zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv.
A acordat termen la
15 iunie 2012, în vederea solicitării de informații suplimentare de la
autoritățile franceze în sensul de a preciza dacă înțeleg să formuleze cerere
de predare temporară a persoanei solicitate, în caz afirmativ, urmând a preciza
perioada de timp pentru care consideră necesară prezența persoanei solicitate
în vederea desfășurării cercetărilor; acordul scris prin care își exprimă
disponibilitatea de a asigura întoarcerea persoanei solicitate în România
pentru a continua desfășurarea procesului. A dispus emiterea mandatului de
arestare.
Pentru a pronunța
această soluție a reținut că la data de 7 iunie 2012, a fost înregistrată
Adresa nr. 5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de
autoritățile judiciare franceze fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută
de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei
solicitate M.G.C., față de care s-a emis mandatul european de arestare de către
autoritățile judiciare franceze - Tribunalul de Mare Instanță din Lyon, nr.
referință 810/00005.
Totodată, au fost
înaintate Procesul-verbal încheiat la data de 6 iunie 2012 de procuror T.T. din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ordonanța de reținere
nr. 32/2012 din 26 aprilie 2012, prin care s-a dispus reținerea persoanei
solicitate M.G.C., pentru 24 de ore, cu începere de la 6 iunie 2012, ora 23:35
până la 7 iunie 2012, ora 23:35.
În cuprinsul
semnalării s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru săvârșirea
infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația de
răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea datelor informatice cu
caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și
utilizarea cardurilor de credit contrafăcute, prev. de art. 450-1,450-3, 450-5,
121-4, 121-5, 313-1, 312-2, 313-3, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen. L
163-4, L 163-5, L 163-6, din Codul monetar și financiar.
În fapt s-a arătat că
la data de 15 septembrie 2010, polițiștii din Valence au fost informați de
către un comerciant că mai multe persoane au folosit carduri străine pentru
efectuarea pariurilor sportive online. Asupra a 4 indivizi (M.A., A.M., I.T. și
G.T.) au fost identificate mai multe telefoane mobile și foarte multe obiecte
cumpărate cu carduri contrafăcute. După explorarea telefoanelor, polițiștii au
identificat alte două persoane T.A.V. și Ș.D. iar pe 17 septembrie 2010 alte
șapte persoane (S.C., M.A.A., C.C., M.C., V.A.C., M.F.E., S.I.M., care au stat
la un hotel în Chambery și aveau în posesie carduri contrafăcute, software de
recodare, telefoane și mai multe laptopuri. Explorarea acestora a permis
descoperirea de 715 numere de carduri bancare. Polițiștii au estimat că acest
grup, între ianuarie și septembrie 2010, a trimis în România 114.000 euro.
Investigațiile efectuate prin comisie rogatorie au arătat că M.G.C. a primit în
anul 2010, 1.200 euro, expediați din Franța prin mandat de M.C. și a furnizat
lui C.C. numere de card bancar obținute în mod fraudulos.
Având în vedere că
persoana solicitată are pe rolul instanțelor române Dosarul nr. 3784/104/2008,
fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în
regim de detenție prin Decizia penală nr. 52 din 23 februarie 2012 a Curții de
Apel Craiova, dosarul fiind înaintat la data de 8 mai 2012 la Înalta Curte de
Casație și Justiție București pentru soluționare, instanța a apreciat
întemeiată cererea reprezentantului parchetului și a dispus solicitarea de
informații suplimentare autorităților judiciare franceze, în sensul de a
preciza dacă înțeleg să formuleze cerere de predare temporară a persoanei
solicitate, în caz afirmativ urmând a preciza perioada de timp pentru care
consideră necesară prezența persoanei solicitate în vederea desfășurării
cercetărilor; acordul scris prin care își exprimă disponibilitatea de a asigura
întoarcerea persoanei solicitate în România pentru a continua desfășurarea
procesului.
Totodată, ținând cont
de dispozițiile art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, precum
și de faptul că există un mandat european de arestare emis de autoritățile
franceze, Curtea a apreciat că se impune arestarea persoanei solicitate pe o
perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012,
inclusiv pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acestuia de la
derularea procedurilor judiciare în vederea cărora s-a emis mandatul ce face
obiectul prezentei cauze.
S-a mai reținut că nu
pot fi reținute, ca întemeiate, apărările invocate de persoana solicitată prin
avocații săi, care vizau vicii de formă ale mandatului european de arestare, în
raport cu măsura arestării persoanei solicitate deoarece așa cum rezultă din
interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 101 și art. 103 alin. (7) din
Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate se dispune și în situația în
care mandatul european de executare nu a fost comunicat încă instanței de
executare, iar anterior luării măsurii arestării se pot formula obiecțiuni
numai în raport de motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, cu
referire la disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004, precum și cu privire la
identitatea persoanei solicitate.
În consecință, s-a
reținut că apărările consemnate în practicaua prezentei încheieri vor fi
analizate la momentul punerii în discuție a executării mandatului european de
arestare.
Împotriva Încheierii
din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012, a formulat recurs persoana
solicitată M.G.C.
Apărătorii
recurentului au criticat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova pentru
motivele prezentate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi
reluate.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,
conform prevederilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., constată că
recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.
Prin Adresa nr.
5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a
înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze
fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr.
302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate M.G.C.
Din adresa anexă
rezultă că persoana solicitată M.G.C. a participat în mod activ la săvârșirea
infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociație de
răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea datelor informatice cu
caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și
utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.
Din mandatul european
de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6 iunie 2012 de către
judecătorul G., judecător de instrucție din Lyon, mandat emis sub nr. de
referință al Dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului M.G.C. i-a fost dată
calificarea juridică a infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și
tentativă, asociația de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, pedepsite de
10 ani închisoare, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin
mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor
de credit contrafăcute.
S-a mai precizat în
mandatul european de arestare că infracțiunile pentru care a fost emis mandatul
de arestare european pe numele numitului M.G.C. se pedepsesc cu o pedeapsă sau
o măsură de siguranță privativă de libertate de 10 ani închisoare maxim și
dublu în caz de recidivă legală.
Față de o asemenea
situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei
solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva
atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului
arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența
și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate,
precum și gravitatea infracțiunii săvârșite și dacă justifică, în sine, o
detenție îndelungată.
Din analiza
dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte
dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat
european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură,
se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate
de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii
provizorii, exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la
soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana
solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Rațiunea mandatului
european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se
pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând
instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului
emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de
arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 91, art. 103 din Legea
nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoașterii și
încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât privește
respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține
că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată
ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în
fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de
a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede
în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
săvârșirea acesteia.
Prin dispozițiile
anterior invocate se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei
suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea
internă.
Nu există, însă, o
definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea
Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în
raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte.
În atare condiții,
existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se
conformeze dispozițiilor art. 99, art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004.
Critica adusă de
apărătorii recurentului-persoană solicitată în sensul că mandatul european de
arestare nu îndeplinește condițiile de fond și condițiile de formă prevăzute de
lege este o simplă afirmație, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat
la dosarul cauzei rezultă că acesta îndeplinește condițiile cerute de art. 86
din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, în
mod corect Curtea de Apel Craiova a respins aceste apărări formulate de
apărătorii inculpatului raportându-se și la interpretările art. 101 și art. 103
din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, s-a precizat
eronat de către apărătorii persoanei solicitate M.G.C. că din conținutul
mandatului de arestare nu se desprinde a fi reținută nicio infracțiune întrucât
la pct. 040 - 041 din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au
fost comise de M.G.C., așa cum s-a menționat anterior în considerente.
Totodată, nu este
întemeiată nici critica apărării inculpatului care vizează împrejurarea că nu
este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece această condiție
privește transferarea persoanei transferabile cuprinsă în dispozițiile art. 143
din Legea nr. 302/2004 (modificată la 31 mai 2011), condiție ce urmează a se
lua în discuție la momentul transferării persoanei condamnate și nu în faza de
punere în executare a mandatului european de arestare.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de
recurentul-persoană solicitată M.G.C. împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a
Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în
Dosarul nr. 1388/54/2012.
În temeiul
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană
solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei
decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.G.C. împotriva Încheierii
din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012.
Obligă
recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 180 RON, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând
onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 iunie 2011.
Procesat
de GGC - AZ