ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2115/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Încheierea din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate M.G.C. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv. A acordat termen la 15 iunie 2012, în vederea solicitării de informații suplimentare de la autoritățile franceze în sensul de a preciza dacă înțeleg să formuleze cerere de predare temporară a persoanei solicitate, în caz afirmativ, urmând a preciza perioada de timp pentru care consideră necesară prezența persoanei solicitate în vederea desfășurării cercetărilor; acordul scris prin care își exprimă disponibilitatea de a asigura întoarcerea persoanei solicitate în România pentru a continua desfășurarea procesului.

A dispus emiterea mandatului de arestare. Pentru a pronunța această soluție a reținut că la data de 7 iunie 2012, a fost înregistrată Adresa nr. 5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate M.G.C., față de care s-a emis mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare franceze - Tribunalul de Mare Instanță din Lyon, nr. referință 810/00005. Totodată, au fost înaintate Procesul-verbal încheiat la data de 6 iunie 2012 de procuror T.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ordonanța de reținere nr. 32/2012 din 26 aprilie 2012, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate M.G.C., pentru 24 de ore, cu începere de la 6 iunie 2012, ora 23:35 până la 7 iunie 2012, ora 23:35. În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute, prev. de art. 450-1,450-3, 450-5, 121-4, 121-5, 313-1, 312-2, 313-3, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen.

L 163-4, L 163-5, L 163-6, din Codul monetar și financiar. În fapt s-a arătat că la data de 15 septembrie 2010, polițiștii din Valence au fost informați de către un comerciant că mai multe persoane au folosit carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive online. Asupra a 4 indivizi (M.A., A.M., I.T. și G.T.) au fost identificate mai multe telefoane mobile și foarte multe obiecte cumpărate cu carduri contrafăcute. După explorarea telefoanelor, polițiștii au identificat alte două persoane T.A.V. și Ș.D. iar pe 17 septembrie 2010 alte șapte persoane (S.C., M.A.A., C.C., M.C., V.A.C., M.F.E., S.I.M., care au stat la un hotel în Chambery și aveau în posesie carduri contrafăcute, software de recodare, telefoane și mai multe laptopuri.

Explorarea acestora a permis descoperirea de 715 numere de carduri bancare. Polițiștii au estimat că acest grup, între ianuarie și septembrie 2010, a trimis în România 114.000 euro. Investigațiile efectuate prin comisie rogatorie au arătat că M.G.C. a primit în anul 2010, 1.200 euro, expediați din Franța prin mandat de M.C. și a furnizat lui C.C. numere de card bancar obținute în mod fraudulos.

Având în vedere că persoana solicitată are pe rolul instanțelor române Dosarul nr. 3784/104/2008, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție prin Decizia penală nr. 52 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, dosarul fiind înaintat la data de 8 mai 2012 la Înalta Curte de Casație și Justiție București pentru soluționare, instanța a apreciat întemeiată cererea reprezentantului parchetului și a dispus solicitarea de informații suplimentare autorităților judiciare franceze, în sensul de a preciza dacă înțeleg să formuleze cerere de predare temporară a persoanei solicitate, în caz afirmativ urmând a preciza perioada de timp pentru care consideră necesară prezența persoanei solicitate în vederea desfășurării cercetărilor; acordul scris prin care își exprimă disponibilitatea de a asigura întoarcerea persoanei solicitate în România pentru a continua desfășurarea procesului.

Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, precum și de faptul că există un mandat european de arestare emis de autoritățile franceze, Curtea a apreciat că se impune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acestuia de la derularea procedurilor judiciare în vederea cărora s-a emis mandatul ce face obiectul prezentei cauze.

S-a mai reținut că nu pot fi reținute, ca întemeiate, apărările invocate de persoana solicitată prin avocații săi, care vizau vicii de formă ale mandatului european de arestare, în raport cu măsura arestării persoanei solicitate deoarece așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 101 și art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate se dispune și în situația în care mandatul european de executare nu a fost comunicat încă instanței de executare, iar anterior luării măsurii arestării se pot formula obiecțiuni numai în raport de motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, cu referire la disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004, precum și cu privire la identitatea persoanei solicitate.

În consecință, s-a reținut că apărările consemnate în practicaua prezentei încheieri vor fi analizate la momentul punerii în discuție a executării mandatului european de arestare. Împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012, a formulat recurs persoana solicitată M.G.C. Apărătorii recurentului au criticat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova pentru motivele prezentate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.

Prin Adresa nr. 5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate M.G.C. Din adresa anexă rezultă că persoana solicitată M.G.C. a participat în mod activ la săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociație de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute. Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6 iunie 2012 de către judecătorul G., judecător de instrucție din Lyon, mandat emis sub nr. de referință al Dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului M.G.C.

i-a fost dată calificarea juridică a infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, pedepsite de 10 ani închisoare, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute. S-a mai precizat în mandatul european de arestare că infracțiunile pentru care a fost emis mandatul de arestare european pe numele numitului M.G.C. se pedepsesc cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate de 10 ani închisoare maxim și dublu în caz de recidivă legală.

Față de o asemenea situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite și dacă justifică, în sine, o detenție îndelungată.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii provizorii, exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 91, art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă. Nu există, însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se conformeze dispozițiilor art. 99, art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004. Critica adusă de apărătorii recurentului-persoană solicitată în sensul că mandatul european de arestare nu îndeplinește condițiile de fond și condițiile de formă prevăzute de lege este o simplă afirmație, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat la dosarul cauzei rezultă că acesta îndeplinește condițiile cerute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, în mod corect Curtea de Apel Craiova a respins aceste apărări formulate de apărătorii inculpatului raportându-se și la interpretările art. 101 și art. 103 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, s-a precizat eronat de către apărătorii persoanei solicitate M.G.C. că din conținutul mandatului de arestare nu se desprinde a fi reținută nicio infracțiune întrucât la pct. 040 - 041 din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au fost comise de M.G.C., așa cum s-a menționat anterior în considerente.

Totodată, nu este întemeiată nici critica apărării inculpatului care vizează împrejurarea că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece această condiție privește transferarea persoanei transferabile cuprinsă în dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 (modificată la 31 mai 2011), condiție ce urmează a se lua în discuție la momentul transferării persoanei condamnate și nu în faza de punere în executare a mandatului european de arestare. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul-persoană solicitată M.G.C. împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.G.C. împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1388/54/2012. Obligă recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 180 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2011. Procesat de GGC - AZ