ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 154 din 7 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea privind executarea

mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze - Tribunalul

de Mare Instanță din Lyon, privind persoana solicitată A.I.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A.I. pe o durată

de 29 zile, începând cu data de 07 iunie 2012 până la 05 iulie 2012, inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii

specialității și emiterea mandatului de arestare și totodată traducerea în regim

de urgență a actelor ce urmează a fi înaintate autorităților franceze, urmând ca

plata traducătorului să se facă din fondurile Ministerului Justiției.

În fine, s-a hotârît ca cheltuielile judiciare să rămână în

sarcina statului.

Pentru a se hotărî astfel s-a rețiut că la 07 iunie 2012, a

fost înregistrată adresa nr. 5962/11/5/2012 din 06 iunie 2012 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a solicitat executarea mandatului european

de arestare emis de autoritățile judiciare franceze -Tribunalul de Mare Instanță

din Lyon, pentru persoana solicitată A.I. și arestarea persoanei, față de care s-a

emis un mandat european de arestare emis în baza mandatului de arestare dat de autoritățile

judiciare franceze.

S-a arătat că pe seama persoanei urmărite s-a emis un mandat

european la data de 06 iunie 2012 de autoritățile judiciare franceze - judecătorul

de instrucție din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din Lyon, pentru persoana

solicitată A.I., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă

organizată și tentativă, asociație de răufăcători în pregătirea de infracțiuni frauduloase,

falsificare de carduri bancare și utilizarea de carduri contrafăcute, solicitându-se

arestarea preventivă în vederea predării, în conformitate cu dispozițiile art. 102

alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Examinând sesizarea, instanța a procedat la identificarea

persoanei urmărite, reținând că aceasta este cercetată de către autoritățile franceze

pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă,

asociație de răufăcători în pregătirea de infracțiuni frauduloase, falsificare de

carduri bancare și utilizarea de carduri contrafăcute, prev. de art. 450-1, 450-3,

450-5, 121-4, 313-1, 313-2, 313-3, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen. francez

și art. L163-4, 163-5, 163-6 din Codul Monetar și Financiar, constând în aceea că

a intermediat între grupul organizat ce a operat în anul 2010 pe teritoriul Franței

ce au săvârșit infracțiuni de criminalitate informatică cu carduri contrafăcute,

primind totodată suma de 6.850 de euro expediați din Franța prin mandat de C.C.

din care o parte trebuia să fie transmisă altei persoane, fapte stabilite în urma

desfășurării comisiei rogatorii a autorităților franceze.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că

ancheta este în curs și durata maximă a pedepsei este de 10 ani închisoare pentru

infracțiunile pentru care este cercetat.

Curtea a constat că mandatul european de arestare emis pe numele

numitului A.I. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004,

modificată, și republicată, fiind emis de o autoritate judiciară competentă, predarea

persoanei solicitându-se în vederea exercitării urmăririi penale, în conformitate

cu art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Persoana solicitată nu a formulat opoziții cu privire la identitatea

sa, însă a refuzat predarea motivând că nu este autorul faptelor descrise în mandatul

european de arestare, o parte din faptele descrise, respectiv activitatea de intermediere,

s-a desfășurat de pe teritoriul țării. Infracțiunile pentru care se solicită predarea

- infracțiuni de criminalitate organizată informatică cu mijloace de plată, carduri

contrafăcute - sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă a cărei

durată maximă este mai mare de 3 ani, infracțiunile fiind prevăzute și pedepsite

și de legea română.

Întrucât la audierea persoanei solicitate, aceasta nu a invocat

existența unuia din motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, așa cum sunt

ele descrise de art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată și nici

nu a ridicat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, aspectele învederate privind

cauza pe fond cu privire la care este cercetat în Franța, instanța a apreciat că

nu sunt îndeplinite cererile acestuia de acordare a unui termen pentru a reveni

cu adresă la autoritățile judiciare franceze. Aprecierile persoanei solicitate că

primind banii pe teritoriul României și realizând presupusa intermediere exclusiv

din țară se încadrează în cazul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 303/2004 republicată, infracțiunea reținută în sarcina sa fiind comisă

pe teritoriul României, potrivit legii române, nu poate conduce la refuzul executării

mandatului, în condițiile în care doar o parte a actelor de executare au fost comise

pe teritoriul țării, ancheta se desfășoară exclusiv de autoritățile franceze, iar

motivul de refuz este opțional.

Astfel, chiar dacă s-ar putea considera că infracțiunile ar

fi comise potrivit legii române pe teritoriul României, un astfel de motiv de refuz

prevăzut de art. 98 alin. (2) pct. e din Legea nr. 302/2004 este opțional, apărările

formulate sub acest aspect la luarea cuvântului pe fond fiind apreciate ca nefondate,

în condițiile în care nu există o începere a urmăririi penale pentru aceste fapte

dispusă de autoritățile judiciare române. De altfel, persoana solicitată a fost

audiată prin comisie rogatorie de autorităților judiciare franceze, cu privire la

faptele pentru care este cercetat de statul francez. Apărările inculpatului și refuzul

său de a fi arestat și de a fi predat țin exclusiv de motive ce vizează temeinicia

acuzațiilor care i se aduc de autoritățile judiciare solicitante.

În declarația dată în fața instanței, persoana solicitată a

arătat că în situația în care va fi predat autorităților franceze, nu renunță la

drepturile conferite de regula specialității, așa cum este ea definită de art. 115

din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată.

Împotriva acestei sentințe, persoana solicitată a declarat,

în termen legal, prezentul recurs, solicitând, atât prin apărător, cât și personal

în ultimul cuvânt respingerea predării către autoritățile franceze întrucât acesta

nu și-a exprimat acordul pentru predare considerându-se nevinovat de faptele de

care este acuzat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate

și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul persoanei solicitate

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea

de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul

Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate

în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului

nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților

Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.

În cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială,

instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să

verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face

sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența

să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea

judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul

hotărăște prin prisma dispozițiilor art. 11, art. 88, art. 89, art. 90 și art. 94

din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, asupra arestării și predării persoanei

solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea

mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor

penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive

de refuz, făcând incidente dispozițiile art. 88 din lege.

A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii

și încrederii reciproce, ce stă la baza executării mandatului european de arestare

emis de o autoritate judiciară competentă, de către instanța română, în temeiul

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

Și în fine, în soluționarea unei cereri de executare a unui

mandat european de arestare, instanța s-a conformat și dispozițiilor art. 90

alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, în sensul că procedând

la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil s-a asigurat că acesteia i s-a

comunicat o copie a mandatului de arestare și i s-au adus la cunoștință drepturile

prevăzute în art. 91, i s-a prezentat conținutul mandatului european le arestare,

i s-au adus la cunoștință efectele regulii specialității, precum și posibilitatea

de a consimți la predare și la care persoana solicitată a refuzat.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că instanța de fond a procedat corect atunci când a considerat că, pentru o mai

bună înfăptuire a actului de justiție, se impune predarea persoanei solicitate către

autoritățile judiciare din Franța, asigurându-se astfel condiții mai bune pentru

exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai

mult cu cât s-a menționat că predarea se face cu respectarea principiului specialității.

Așa fiind recursul declarat de persoana solicitată va fi respins

ca nefondat, cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată

A.I. împotriva sentinței penale nr. 154 din 7 iunie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1386/54/2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2012.