ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2542/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2542/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele

Prin Sentința penală nr. 193 din 3 august

2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis

cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel

Lyon - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Lyon pe numele

persoanei solicitate C.M.

A dispus predarea

persoanei solicitate C.M. către autoritățile judiciare franceze cu respectarea

regulii specialității.

A menținut arestarea

persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 24 zile începând cu 6

august 2012 până la 29 august 2012 inclusiv.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că la data de 1 august 2012 a fost

înregistrată Adresa nr. 7866/II/5/2012 din data de 31 iulie 2012 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de

autoritățile judiciare franceze, fiind sesizată instanța în procedura prevăzută

de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei

solicitate C.M., față de care s-a emis un mandat european de arestare de către

autoritățile judiciare franceze.

La data de 2 august

2012 a fost înaintat mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe

lângă Tribunalul de Mare Instanță Lyon, nr. dosar 10/150048 pe numele

cetățeanului român C.M. În cuprinsul mandatului s-a arătat că persoana

solicitată este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație

criminală în vederea pregătirii infracțiunilor pedepsibile cu 10 ani de

închisoare, spălarea de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii

resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspirație criminală,

prevăzute de art. 321-6, 321-6-1, 321-9, 321-1, 321-3, 321-4, 321-9, 321-10,

321-10-1, 321-11, 313-1, 313-2, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4,

324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu

maximum 10 ani de închisoare și dublul pedepsei în caz de recidivă legală.

Persoana solicitată este suspectată de faptul că împreună cu numitul M.I.C. ar

fi șeful unei organizații criminale care se ocupă de contrafacerea cardurilor

bancare, fiind depistate în septembrie 2010, în Franța, asupra membrilor

organizației, astfel de instrumente de plată contrafăcute și bunuri cumpărate

cu aceste instrumente, iar din investigații reieșind că în perioada ianuarie -

septembrie 2010 grupul a trimis în România 114.000 euro. La percheziția

efectuată de judecătorul de instrucție în iunie 2012 în Slatina a reieșit că

persoana solicitată ocupă o casă nouă, pentru care nu a putut justifica

lucrările de renovare efectuate în cursul anului 2010, când membrii grupului

erau arestați în Franța, iar persoana solicitată ținea legătura cu aceștia.

Astfel s-a stabilit că persoana solicitată ținea legătura telefonic cu C.C. și

S.M., arestați de autoritățile franceze împreună cu alți cinci bărbați, printre

care și numitul C.M., vărul persoanei solicitate, deoarece la 17 septembrie

2010 au fost depistați într-un hotel din Chambery având în posesie carduri

contrafăcute, software de recodare, telefoane și laptopuri necesare în

contrafacerea a 715 carduri bancare

Audiată de către

instanța de fond, persoana solicitată și-a exprimat opoziția cu privire la

predarea sa către autoritățile franceze, deoarece nu este vinovată de comiterea

infracțiunilor pentru care este cercetată. Astfel, a precizat că nu el a fost

în Franța în toamna anului 2010, ci vărul său, C.D.M., care a și fost arestat o

perioadă de timp pentru infracțiuni în legătură cu carduri contrafăcute, că nu

folosește ID-ul AAA, că locuința despre care se face mențiune în mandatul de

arestare nu îi aparține, depunând copii de pe acte de proprietate și

autorizațiile de construcție.

A constatat instanța

de fond că din cuprinsul mandatului european de arestare se poate observa că

este vorba de o anchetă în curs și că nu este emis în executarea unei pedepse

sau măsuri de siguranță, pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 98

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

A mai reținut

instanța că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată ar putea fi

considerate ca fiind săvârșite integral pe teritoriul României, însă, așa cum

reiese din textul de lege, simpla împrejurare că infracțiunile sunt săvârșite

pe teritoriul României nu dă naștere automat unui refuz al executării

mandatului european de arestare, deoarece, așa cum prevede art. 98 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română poate refuza executarea.

Această apreciere trebuie făcută însă în raport și de alte elemente, cum ar fi

legătura de indivizibilitate cu fapte comise pe teritoriul statului emitent,

amploarea activității desfășurate în România ori alte elemente care să conducă

la concluzia că autoritățile române sunt cele îndreptățite a face cercetările

penale. În speță, însă, primele sesizate au fost autoritățile judiciare

franceze, care dețin la dosarul cauzei toate actele de urmărire penală

efectuate într-o perioadă de aproape doi ani, astfel că instanța apreciază că

nu se impune refuzul executării mandatului pentru acest motiv.

Pentru aceste

considerente a dispus executarea mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare franceze pe numele persoanei solicitate C.M. și predarea

acesteia către statul solicitant, sub condiția prevăzută de art. 97 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv ca în cazul în care se va

pronunța împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată

să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs persoana solicitată și a solicitat admiterea

recursului, arătând că mandatul nu conține faptele de care este acuzată,

întrucât analizând cele cinci fapte descrise în mandat acestea nu reprezintă

fapte penale. A mai arătat că nu a fost niciodată în Franța, nu a primit niciun

ban din această țară, s-a prezent în fața organelor de cercetare și a susținut

că a invocat și motive de refuz opțional.

În subsidiar, a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru aplicarea disp. art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004

pentru a se solicita informații suplimentare.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana

solicitată C.M. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Principiile generale

ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin Legea

nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie și dispozițiile

art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o

decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru

al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau

executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate

și se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în

conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18

iulie 2002.

Mandatul european se

execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Înalta Curte,

examinând actele dosarului, constată că din conținutul mandatului european de arestare

rezultă că acesta a fost emis de către o autoritate judiciară competentă în

scopul anchetării persoanei solicitate pentru săvârșirea unor infracțiuni de

spălare de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii resurselor, comisă

în legătură cu o conspirație criminală.

Mandatul european de

arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii

reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorități

judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei

persoane, să fie recunoscută și executată, fără alte formalități în celelalte

state membre.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Dat fiind caracterul

special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea

nr. 302/2004, opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât

pe invocarea existenței unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a

unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

În mandatul emis de

autoritățile judiciare franceze sunt descrise faptele pentru care este

cercetată persoana solicitată, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de

art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea a descrierii

circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile. Potrivit autorităților

franceze, a fost descoperită o grupare organizată, care se ocupa de

contrafacerea cardurilor bancare și de utilizarea acestora, care trimitea banii

proveniți din infracțiune în România. Cercetările ulterioare au stabilit că

persoana solicitată se afla în contact cu membri ai acestei grupări în perioada

în care au fost prinși de autoritățile judiciare franceze, iar la percheziția

domiciliară efectuată la locuința persoanei solicitate s-a constatat de către

judecătorul de instrucție că aceasta a efectuat lucrări la această locuință în

anul 2010, când cei cu care se afla în contact în Franța și au fost arestați îi

trimiteau bani în România.

Referitor la

susținerile apărării referitoare la confuzia persoanei solicitate cu vărul său,

C.D.M., care a fost în Franța în toamna anului 2010, se poate constata din

cuprinsul mandatului că autoritățile franceze au cunoștință de existența celor

două persoane cu același nume și de legătura de rudenie dintre acestea,

menționând faptele de care este acuzat C.D.M., ce ar fi fost comise în 17

septembrie 2010 în Franța.

Cu privire la

susținerea apărării referitoare la faptul că faptele imputate nu sunt fapte

penale, cât și cu privire la motivele de refuz invocate - persoana solicitată

nefiind de acord cu predarea sa autorității emitente a mandatului, Înalta Curte

constată că acesta nu este un motiv de refuz al mandatului european de arestare

în accepțiunea disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004, în cauză nu există indicii

că nu îi vor fi garantate de autoritatea franceză dreptul la un proces

echitabil și dreptul la apărare, constatându-se că măsura arestării a fost

luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004,

a drepturilor și garanțiilor procesuale ale persoanei solicitate. Totodată, se

constatată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 98 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004 și că mandatul îndeplinește cerințele de conținut și

formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, și nu

este în competența instanței învestite cu soluționarea cererii de executare a

mandatului european de arestare să constate existența faptelor imputate și

temeinicia acuzațiilor, operând principiul recunoașterii și încrederii

reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, față de

actele existente la dosar se constată că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 103 alin. (12) din Legea nr. 303/2004 și nu se impune

solicitarea de informații sau garanții de la autoritatea judiciară franceză.

De altfel, din

examinarea dispozițiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 și art. 108 din

Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de

arestare se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și

predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în

prealabil dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea

mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la

oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la

recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Verificând hotărârea

atacată, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată

că în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele

impuse de aceste texte legale, neexistând impedimente legale care să justifice

respingerea cererii parchetului privind executarea mandatului european și

predarea persoanei solicitate acesteia, autorităților judiciare ale statului

francez.

Față de

considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în

executare a mandatului european de arestare și, în consecință, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M.

Totodată, în baza

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană

solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva Sentinței

penale nr. 193 din 3 august 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 august 2012.

Procesat

de GGC - AZ