ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2542/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin Sentința penală nr. 193 din 3 august 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel Lyon - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Lyon pe numele persoanei solicitate C.M. A dispus predarea persoanei solicitate C.M. către autoritățile judiciare franceze cu respectarea regulii specialității. A menținut arestarea persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 24 zile începând cu 6 august 2012 până la 29 august 2012 inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că la data de 1 august 2012 a fost înregistrată Adresa nr. 7866/II/5/2012 din data de 31 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autoritățile judiciare franceze, fiind sesizată instanța în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate C.M., față de care s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare franceze. La data de 2 august 2012 a fost înaintat mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Lyon, nr. dosar 10/150048 pe numele cetățeanului român C.M.

În cuprinsul mandatului s-a arătat că persoana solicitată este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație criminală în vederea pregătirii infracțiunilor pedepsibile cu 10 ani de închisoare, spălarea de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspirație criminală, prevăzute de art. 321-6, 321-6-1, 321-9, 321-1, 321-3, 321-4, 321-9, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-2, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu maximum 10 ani de închisoare și dublul pedepsei în caz de recidivă legală. Persoana solicitată este suspectată de faptul că împreună cu numitul M.I.C.

ar fi șeful unei organizații criminale care se ocupă de contrafacerea cardurilor bancare, fiind depistate în septembrie 2010, în Franța, asupra membrilor organizației, astfel de instrumente de plată contrafăcute și bunuri cumpărate cu aceste instrumente, iar din investigații reieșind că în perioada ianuarie - septembrie 2010 grupul a trimis în România 114.000 euro. La percheziția efectuată de judecătorul de instrucție în iunie 2012 în Slatina a reieșit că persoana solicitată ocupă o casă nouă, pentru care nu a putut justifica lucrările de renovare efectuate în cursul anului 2010, când membrii grupului erau arestați în Franța, iar persoana solicitată ținea legătura cu aceștia. Astfel s-a stabilit că persoana solicitată ținea legătura telefonic cu C.C.

și S.M., arestați de autoritățile franceze împreună cu alți cinci bărbați, printre care și numitul C.M., vărul persoanei solicitate, deoarece la 17 septembrie 2010 au fost depistați într-un hotel din Chambery având în posesie carduri contrafăcute, software de recodare, telefoane și laptopuri necesare în contrafacerea a 715 carduri bancare Audiată de către instanța de fond, persoana solicitată și-a exprimat opoziția cu privire la predarea sa către autoritățile franceze, deoarece nu este vinovată de comiterea infracțiunilor pentru care este cercetată. Astfel, a precizat că nu el a fost în Franța în toamna anului 2010, ci vărul său, C.D.M., care a și fost arestat o perioadă de timp pentru infracțiuni în legătură cu carduri contrafăcute, că nu folosește ID-ul AAA, că locuința despre care se face mențiune în mandatul de arestare nu îi aparține, depunând copii de pe acte de proprietate și autorizațiile de construcție.

A constatat instanța de fond că din cuprinsul mandatului european de arestare se poate observa că este vorba de o anchetă în curs și că nu este emis în executarea unei pedepse sau măsuri de siguranță, pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. A mai reținut instanța că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată ar putea fi considerate ca fiind săvârșite integral pe teritoriul României, însă, așa cum reiese din textul de lege, simpla împrejurare că infracțiunile sunt săvârșite pe teritoriul României nu dă naștere automat unui refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece, așa cum prevede art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română poate refuza executarea.

Această apreciere trebuie făcută însă în raport și de alte elemente, cum ar fi legătura de indivizibilitate cu fapte comise pe teritoriul statului emitent, amploarea activității desfășurate în România ori alte elemente care să conducă la concluzia că autoritățile române sunt cele îndreptățite a face cercetările penale. În speță, însă, primele sesizate au fost autoritățile judiciare franceze, care dețin la dosarul cauzei toate actele de urmărire penală efectuate într-o perioadă de aproape doi ani, astfel că instanța apreciază că nu se impune refuzul executării mandatului pentru acest motiv. Pentru aceste considerente a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze pe numele persoanei solicitate C.M.

și predarea acesteia către statul solicitant, sub condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv ca în cazul în care se va pronunța împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs persoana solicitată și a solicitat admiterea recursului, arătând că mandatul nu conține faptele de care este acuzată, întrucât analizând cele cinci fapte descrise în mandat acestea nu reprezintă fapte penale. A mai arătat că nu a fost niciodată în Franța, nu a primit niciun ban din această țară, s-a prezent în fața organelor de cercetare și a susținut că a invocat și motive de refuz opțional.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru aplicarea disp. art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 pentru a se solicita informații suplimentare. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată C.M.

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Principiile generale ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie și dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate și se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Mandatul european se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată că din conținutul mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis de către o autoritate judiciară competentă în scopul anchetării persoanei solicitate pentru săvârșirea unor infracțiuni de spălare de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii resurselor, comisă în legătură cu o conspirație criminală. Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată, fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale. Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenței unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. În mandatul emis de autoritățile judiciare franceze sunt descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile.

Potrivit autorităților franceze, a fost descoperită o grupare organizată, care se ocupa de contrafacerea cardurilor bancare și de utilizarea acestora, care trimitea banii proveniți din infracțiune în România. Cercetările ulterioare au stabilit că persoana solicitată se afla în contact cu membri ai acestei grupări în perioada în care au fost prinși de autoritățile judiciare franceze, iar la percheziția domiciliară efectuată la locuința persoanei solicitate s-a constatat de către judecătorul de instrucție că aceasta a efectuat lucrări la această locuință în anul 2010, când cei cu care se afla în contact în Franța și au fost arestați îi trimiteau bani în România.

Referitor la susținerile apărării referitoare la confuzia persoanei solicitate cu vărul său, C.D.M., care a fost în Franța în toamna anului 2010, se poate constata din cuprinsul mandatului că autoritățile franceze au cunoștință de existența celor două persoane cu același nume și de legătura de rudenie dintre acestea, menționând faptele de care este acuzat C.D.M., ce ar fi fost comise în 17 septembrie 2010 în Franța. Cu privire la susținerea apărării referitoare la faptul că faptele imputate nu sunt fapte penale, cât și cu privire la motivele de refuz invocate - persoana solicitată nefiind de acord cu predarea sa autorității emitente a mandatului, Înalta Curte constată că acesta nu este un motiv de refuz al mandatului european de arestare în accepțiunea disp.

art. 98 din Legea nr. 302/2004, în cauză nu există indicii că nu îi vor fi garantate de autoritatea franceză dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, constatându-se că măsura arestării a fost luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale persoanei solicitate. Totodată, se constatată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și că mandatul îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, și nu este în competența instanței învestite cu soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare să constate existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor, operând principiul recunoașterii și încrederii reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, față de actele existente la dosar se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 103 alin. (12) din Legea nr. 303/2004 și nu se impune solicitarea de informații sau garanții de la autoritatea judiciară franceză. De altfel, din examinarea dispozițiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 și art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Verificând hotărârea atacată, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse de aceste texte legale, neexistând impedimente legale care să justifice respingerea cererii parchetului privind executarea mandatului european și predarea persoanei solicitate acesteia, autorităților judiciare ale statului francez. Față de considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare și, în consecință, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva Sentinței penale nr. 193 din 3 august 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AZ