ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE
Asupra
recursului de față, constată următoarele
:
Prin sentința
penală nr. 153 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova - Secția
Penală și pentru cauze minori a admis cererea de
executare a mandatului european de
arestare
nr. 10/150048, emis de autoritățile franceze - Parchetul de pe lângă Tribunalul
de
Mare Instanță din Lyon privind
persoana solicitată C.T., emisă la data de 06 iunie
2012.
A dispus executarea mandatului european de
arestare nr. 10/150048 emis de
Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare
Instanță din Lyon și predarea persoanei
solicitate
C.T.
emisă la data de 23 mai 2012,
către autoritățile franceze.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o
perioadă de 29 zile, începând cu data
de
7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv, în vederea predării acestuia către
autoritățile -
judiciare franceze și emiterea mandatului de arestare.
Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:
La data de 7 iunie 2012, pe rolul Curții de Apel
Craiova a fost înregistrată adresa
nr.
5966/lI/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de
Tribunalul de Mare Instanță Lyon
cu nr. de
referință 101/150048, privind pe cetățeanul român C.T.
, emisă la data de
23 mai 2012.
Au
fost înaintate proces-verbal încheiat azi 6 iunie 2012 de către procuror în
prezența persoanei solicitate și a apărătorului,
declarația persoanei solicitate și mandatul
european de arestare însoțit de traducere și ordonanța de reținere nr. 5966/ll/5/2012
din 6
iunie 2012.
S-a constatat că autoritățile franceze au emis un
mandat european de arestare
pentru
săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă,
asociația
de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea
datelor informatice cu caracter
personal
prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor
de
credit contrafăcute, prev.
de art. 450-1, 450-3, 450-5, 121-4, 121-5, 313-1, 313-2, 313-7,
313-8, 226-31, 226-18 C. pen., L 163-4, L 163-5, L 163-6 din Codul monetar și
financiar.
În fapt, s-a arătat că la data de 15 septembrie
2010, polițiștii din Valence au fost
informați de un comerciant că mai
multe persoane au folosit carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive
online.
Asupra a patru indivizi (M.A., A.M., l.T. și G.
; T.) au fost identificate mai multe telefoane
mobile și foarte multe obiecte cumpărate
cu carduri contrafăcute. După exploatarea telefoanelor, polițiștii au
identificat alte două persoane, T.A.V. și Ș.D., iar pe 17 septembrie 2010, alte
șapte persoane (S.C., M.A., C.C., M.C.,
V.
A.C., M.F.E., S.l.M.), care au stat la un hotel în
Chambery și aveau în posesie carduri contrafăcute
Softwar-uk de racordare, telefoane și mai multe laptopuri. Exploatarea acestora
a permis descoperirea de 715 numere de cârd bancare. Polițiștii au estimat că
acest grup între ianuarie și septembrie 2010, a trimis în
România 114.000 euro. Investigațiile efectuate
prin comisie rogatorie au arătat că C.T.
este verișorul lui M.C., identificat în septembrie 2010 în Franța.
Numărul de
telefon al lui C.T. a
fost înregistrat în telefoanele utilizate de C.C., M.
C. și S.M. În plus, C.T. a primit 4.300 de euro
care au fost trimiși de S.
M.C. și de
C.C. Exploatarea computerelor arată că „B." este
porecla lui C.T. care furnizează lui C.C., S.M.C.
și M.
A. numere de cârd bancar obținute în mod fraudulos.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a
constatat că mandatul de arestare
cuprinde informațiile prev.
de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinite și
condițiile prev. de art. 96 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele pentru care
este
căutată persoana solicitată, constituie infracțiune și potrivit legii române,
iar durata
maximă a pedepsei privative de
libertate pentru una din infracțiuni este de 10 ani.
Deși s-a invocat că nu sunt îndeplinite
condițiile de formă referitoare la descrierea
faptei în mandat, fiind o
enumerare de fapt nedovedită, Curtea a constatat nefondată
critica în condițiile în care din cuprinsul mandatului
este suficient descrisă fapta, raportat la
contribuția persoanei
solicitate, reținută alături de alte persoane cercetare, în cadrul
acestei proceduri neexistând obligația
autorităților judiciare ale statului solicitant să
evidențieze probele, întrucât vor fi reanalizate
în fața autorităților franceze.
Mandatul european de arestare este o decizie
judiciară emisă de un stat membru al
Uniunii Europene în vederea
arestării și predării de către un alt stat membru a unei
persoane căutate pentru efectuarea urmăririi
penale sau în scopul executării unei pedepse
sau a unei măsuri de
siguranță privative de libertate.
Deci, mandatul european de arestare se emite numai
în vederea creării posibilității executării unui mandat de arestare sau de
executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate,
astfel încât judecătorul român hotărăște asupra arestării și
predării
persoanei solicitate, neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi
penale sau la oportunitatea arestării, în caz
contrar ar fi încălcat principiul referitor la
recunoașterea reciprocă a hotărârii penale, dar nici nu poate dispune o
altă măsură
preventivă decât arestarea, pentru ca persoana solicitată să
fie predată autorităților judiciare ale statului solicitant.
Ca atare, aspectele invocate de către persoana
solicitată privind neparticiparea sa
la
acea activitate infracțională vor fi analizate în cadrul procedurilor ce se vor
desfășura în
fața autorităților
judiciare solicitante, în urma exercitării drepturilor procesual penale
statornicite de legislația statului francez, fiind
inadmisibilă solicitarea persoanei de a se lua o altă măsură preventivă decât
arestarea, întrucât scopul executării mandatului european
de arestare este, așa cum s-a arătat mai sus, este
de a crea posibilitatea executării
mandatului
de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze pentru persoana
solicitată.
De asemenea, s-a invocat motivul de refuz prev.
de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitor la
infracțiunile menționate în mandat și care, potrivit legii române,
sunt comise pe teritoriul României, motiv pe
care, Curtea l-a constatat ca nefondat, în condițiile în care infracțiunile
reținute nu sunt săvârșite nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul
Franței, iar autoritățile judiciare române nu au întreprins cercetări penale
privind acte materiale care ar intra în conținutul
constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a
solicitat arestarea și
predarea persoanei solicitate.
Ca
atare, Curtea a apreciat că nu există niciunul din motivele de refuz prev.
de
art. 98 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 302/2004 și ținând cont și de dispozițiile art. 103 din Legea
nr. 302/2004, și art. 87, a admis cererea de executare
a mandatului.
Împotriva sentinței
penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel
Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori, a declarat recurs persoana
solicitată invocând
motivele
cuprinse în practicaua prezentei decizii care nu vor mai fi reluate.
Examinând
motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza și hotărârea
atacată, conform prevederilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație
și Justiție, constată că recursul formulat de persoana solicitată este
nefondat.
Prin adresa nr. 5966/11/5/2012 din 06 iunie 2012,
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel
Craiova, a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile
judiciare
franceze, fiind sesizată
instanța, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004,
republicată,
privind arestarea persoanei solicitate C.T.
Din adresa anexă rezultă că persoana solicitată C.T.
a participat în mod activ la săvârșirea infracțiunilor de excrocherie în bandă
organizată și tentativă, asociație de
răufăcători
în pregătirea de infracțiuni colectarea datelor informatice cu caracter
personal
prin mijloace frauduloase,
falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit
contrafăcute.
Din
mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6
iunie 2012 de către judecătorul G., judecător de
instrucție din Lyon, mandat emis sub
nr.
de referință al dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului C.T., i-a fost
dată
calificarea juridică a
infracțiunilor de excrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația
de
răufăcători în pregătirea de infracțiuni pedepsite de 10 ani închisoare,
colectarea
datelor informatice cu caracter
prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și
utilizarea
cardurilor de credit contrafăcute.
S-a mai precizat în mandatul european de arestare
că infracțiunile pentru care a fost emis mandatul de arestare european pe
numele numitului C.T. se pedepsesc cu
o
pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate de 10 ani închisoare
maxim,
și dublul în caz de recidivă legală.
Față de o asemenea situație, înalta Curte este
datoare să constate dacă arestarea
persoanei
solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva
atingerilor
arbitrare aduse libertății, în
scopul reducerii riscului arbitrariului și al preeminenței dreptului,
precum și cu privire la existența și persistența
unor indicii serioase cu privire la vinovăția
persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunilor săvârșite și
dacă justifică, în sine, o
detenție îndelungată.
Din analiza dispozițiilor legale enunțate
anterior, precum și din economia celorlalte
dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat
european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură,
se rezumă la verificarea
condițiilor
de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate,
respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii
provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la
soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de
persoana solicitată și a motivelor de refuz al
predării pe care aceasta le poate invoca.
Rațiunea mandatului
european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că
infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg
teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând
instrumentul de aducere a
persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru . instrumentarea
procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel
cum prevăd dispozițiile art. 91,
art. 103 din Legea nr. 302/2004,
republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoașterii și încrederii
reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene nr. L 190/1 din
18 iulie 2002.
Cât
privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului,
înalta Curte de Casație și Justiție reține
că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este
considerată ca fiind legitimă
dacă a
fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității
judiciare
competente, atunci când
există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune
sau când
există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Prin dispozițiile anterior invocate, se
recunoaște dreptul de a reține o persoană pe
baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută
ca atare de legea
internă.
Nu există, însă, o definiție a noțiunii de motive
verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează
a fi examinate de statele naționale în
raport cu circumstanțele fiecărui
caz în parte.
În atare condiții, existând un mandat european de
arestare, se impunea ca instanța
de fond să se conformeze dispozițiilor art.
99, art. 100 și următoarele din Legea nr. 302/2004.
Critica adusă de apărătorii recurentului persoană
solicitată în sensul că mandatul
european
de arestare nu îndeplinește condițiile de fond și condițiile de formă prevăzute
de
lege reprezintă o simplă
afirmație, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat la dosarul cauzei
rezultă că acesta îndeplinește condițiile cerute de art. 86 din Legea nr.
302/2004, respectiv sunt descrise faptele pentru
care este acuzată persoana solicitată -
fila 3 din mandat, la rubrica A040, A041, Natura și Calificarea
Juridică a infracțiunii și
dispozițiile legale aplicabile.
De asemenea, s-a precizat eronat de către
apărătorii persoanei solicitate C.T. in
conținutul mandatului de arestare nu se desprinde a fi reținută nicio
infracțiune întrucât la
pct. 040-041
din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au fost comise
de
C.T., așa cum s-a menționat anterior în considerente.
Totodată,
nu este întemeiată nici critica apărării recurentului care vizează
împrejurarea că nu este precizat anul când au fost
săvârșite faptele deoarece în mandatul
european
de arestare la rubrica descrierea circumstanțelor în care infracțiunile au fost
comise (A0442, A043, A044, A045) se precizează anul ora și data locul și gradul
de
participare a persoanei căutate
respectiv, data de 17 septembrie 2010.
Cu privire la critica apărării privind
împrejurarea că faptele au fost comise pe teritoriul României, înalta Curte
constată că din conținutul mandatului european de arestare rezultă că faptele
au fost săvârșite pe teritoriul Franței mai precis la sesizarea organelor de
poliție din Valence, după momentul folosirii mai multor carduri străine pentru
efectuarea pariurilor
sportive on-line.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica
apărării în sensul că nu s-a precizat în
sentință ca, în cazul în care
autoritățile străine vor pronunța o hotărâre privativă de libertate împotriva
persoanei solicitate-cetățean român, aceasta va fi transferată în
România, pentru executarea pedepsei, împrejurare
care ar atrage nelegalitatea hotărârii
invocându-se în acest practica
constantă a înaltei Curți.
Practica judiciară a înaltei Curți nu atrage
nelegalitatea unei hotărâri judecătorești
supuse controlului judiciar, hotărârile fiind supuse analizei
instanțelor superioare cu privire la motivele de nelegalitate și netemeinicie
prevăzute de normele procedural penale iar în
cauza de față și a normelor privind cooperarea judiciară internațională
în materie penală
prevăzută de Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte,
în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (
1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca
nefondat recursul declarat de recurentul
persoana solicitată C.T. împotriva sentinței penale nr. 153 din 07 iunie
2012 a Curții
de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.
proc. pen. va obliga recurentul
persoană
solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei
decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana
solicitată C.T. împotriva
sentinței penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a
Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata
sumei de 180 lei cheltuieli judiciare
către
stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului
desemnat
din oficiu, până la
prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.