ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2012

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE Asupra recursului de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 153 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 10/150048, emis de autoritățile franceze - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Lyon privind persoana solicitată C.T., emisă la data de 06 iunie 2012. A dispus executarea mandatului european de arestare nr. 10/150048 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Lyon și predarea persoanei solicitate C.T. emisă la data de 23 mai 2012, către autoritățile franceze. A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv, în vederea predării acestuia către autoritățile - judiciare franceze și emiterea mandatului de arestare.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: La data de 7 iunie 2012, pe rolul Curții de Apel Craiova a fost înregistrată adresa nr. 5966/lI/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță Lyon cu nr. de referință 101/150048, privind pe cetățeanul român C.T.

, emisă la data de 23 mai 2012. Au fost înaintate proces-verbal încheiat azi 6 iunie 2012 de către procuror în prezența persoanei solicitate și a apărătorului, declarația persoanei solicitate și mandatul european de arestare însoțit de traducere și ordonanța de reținere nr. 5966/ll/5/2012 din 6 iunie 2012. S-a constatat că autoritățile franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația de răufăcători în pregătirea de infracțiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute, prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5, 121-4, 121-5, 313-1, 313-2, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen., L 163-4, L 163-5, L 163-6 din Codul monetar și financiar.

În fapt, s-a arătat că la data de 15 septembrie 2010, polițiștii din Valence au fost informați de un comerciant că mai multe persoane au folosit carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive online. Asupra a patru indivizi (M.A., A.M., l.T. și G. ; T.) au fost identificate mai multe telefoane mobile și foarte multe obiecte cumpărate cu carduri contrafăcute. După exploatarea telefoanelor, polițiștii au identificat alte două persoane, T.A.V. și Ș.D., iar pe 17 septembrie 2010, alte șapte persoane (S.C., M.A., C.C., M.C., V. A.C., M.F.E., S.l.M.), care au stat la un hotel în Chambery și aveau în posesie carduri contrafăcute Softwar-uk de racordare, telefoane și mai multe laptopuri. Exploatarea acestora a permis descoperirea de 715 numere de cârd bancare.

Polițiștii au estimat că acest grup între ianuarie și septembrie 2010, a trimis în România 114.000 euro. Investigațiile efectuate prin comisie rogatorie au arătat că C.T. este verișorul lui M.C., identificat în septembrie 2010 în Franța. Numărul de telefon al lui C.T. a fost înregistrat în telefoanele utilizate de C.C., M. C. și S.M. În plus, C.T. a primit 4.300 de euro care au fost trimiși de S. M.C. și de C.C. Exploatarea computerelor arată că „B." este porecla lui C.T. care furnizează lui C.C., S.M.C. și M. A. numere de cârd bancar obținute în mod fraudulos.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul de arestare cuprinde informațiile prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinite și condițiile prev. de art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele pentru care este căutată persoana solicitată, constituie infracțiune și potrivit legii române, iar durata maximă a pedepsei privative de libertate pentru una din infracțiuni este de 10 ani.

Deși s-a invocat că nu sunt îndeplinite condițiile de formă referitoare la descrierea faptei în mandat, fiind o enumerare de fapt nedovedită, Curtea a constatat nefondată critica în condițiile în care din cuprinsul mandatului este suficient descrisă fapta, raportat la contribuția persoanei solicitate, reținută alături de alte persoane cercetare, în cadrul acestei proceduri neexistând obligația autorităților judiciare ale statului solicitant să evidențieze probele, întrucât vor fi reanalizate în fața autorităților franceze. Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Deci, mandatul european de arestare se emite numai în vederea creării posibilității executării unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, astfel încât judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi penale sau la oportunitatea arestării, în caz contrar ar fi încălcat principiul referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârii penale, dar nici nu poate dispune o altă măsură preventivă decât arestarea, pentru ca persoana solicitată să fie predată autorităților judiciare ale statului solicitant.

Ca atare, aspectele invocate de către persoana solicitată privind neparticiparea sa la acea activitate infracțională vor fi analizate în cadrul procedurilor ce se vor desfășura în fața autorităților judiciare solicitante, în urma exercitării drepturilor procesual penale statornicite de legislația statului francez, fiind inadmisibilă solicitarea persoanei de a se lua o altă măsură preventivă decât arestarea, întrucât scopul executării mandatului european de arestare este, așa cum s-a arătat mai sus, este de a crea posibilitatea executării mandatului de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze pentru persoana solicitată.

De asemenea, s-a invocat motivul de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitor la infracțiunile menționate în mandat și care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, motiv pe care, Curtea l-a constatat ca nefondat, în condițiile în care infracțiunile reținute nu sunt săvârșite nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul Franței, iar autoritățile judiciare române nu au întreprins cercetări penale privind acte materiale care ar intra în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate. Ca atare, Curtea a apreciat că nu există niciunul din motivele de refuz prev. de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 și ținând cont și de dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, și art. 87, a admis cererea de executare a mandatului.

Împotriva sentinței penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori, a declarat recurs persoana solicitată invocând motivele cuprinse în practicaua prezentei decizii care nu vor mai fi reluate. Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza și hotărârea atacată, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat. Prin adresa nr. 5966/11/5/2012 din 06 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, fiind sesizată instanța, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate C.T.

Din adresa anexă rezultă că persoana solicitată C.T. a participat în mod activ la săvârșirea infracțiunilor de excrocherie în bandă organizată și tentativă, asociație de răufăcători în pregătirea de infracțiuni colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute. Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6 iunie 2012 de către judecătorul G., judecător de instrucție din Lyon, mandat emis sub nr. de referință al dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului C.T., i-a fost dată calificarea juridică a infracțiunilor de excrocherie în bandă organizată și tentativă, asociația de răufăcători în pregătirea de infracțiuni pedepsite de 10 ani închisoare, colectarea datelor informatice cu caracter prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare și utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.

S-a mai precizat în mandatul european de arestare că infracțiunile pentru care a fost emis mandatul de arestare european pe numele numitului C.T. se pedepsesc cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate de 10 ani închisoare maxim, și dublul în caz de recidivă legală. Față de o asemenea situație, înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunilor săvârșite și dacă justifică, în sine, o detenție îndelungată.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru . instrumentarea procedurilor penale.

Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 91, art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă. Nu există, însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se conformeze dispozițiilor art. 99, art. 100 și următoarele din Legea nr. 302/2004.

Critica adusă de apărătorii recurentului persoană solicitată în sensul că mandatul european de arestare nu îndeplinește condițiile de fond și condițiile de formă prevăzute de lege reprezintă o simplă afirmație, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat la dosarul cauzei rezultă că acesta îndeplinește condițiile cerute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, respectiv sunt descrise faptele pentru care este acuzată persoana solicitată - fila 3 din mandat, la rubrica A040, A041, Natura și Calificarea Juridică a infracțiunii și dispozițiile legale aplicabile. De asemenea, s-a precizat eronat de către apărătorii persoanei solicitate C.T. in conținutul mandatului de arestare nu se desprinde a fi reținută nicio infracțiune întrucât la pct. 040-041 din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au fost comise de C.T., așa cum s-a menționat anterior în considerente.

Totodată, nu este întemeiată nici critica apărării recurentului care vizează împrejurarea că nu este precizat anul când au fost săvârșite faptele deoarece în mandatul european de arestare la rubrica descrierea circumstanțelor în care infracțiunile au fost comise (A0442, A043, A044, A045) se precizează anul ora și data locul și gradul de participare a persoanei căutate respectiv, data de 17 septembrie 2010. Cu privire la critica apărării privind împrejurarea că faptele au fost comise pe teritoriul României, înalta Curte constată că din conținutul mandatului european de arestare rezultă că faptele au fost săvârșite pe teritoriul Franței mai precis la sesizarea organelor de poliție din Valence, după momentul folosirii mai multor carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive on-line.

De asemenea, nu este întemeiată nici critica apărării în sensul că nu s-a precizat în sentință ca, în cazul în care autoritățile străine vor pronunța o hotărâre privativă de libertate împotriva persoanei solicitate-cetățean român, aceasta va fi transferată în România, pentru executarea pedepsei, împrejurare care ar atrage nelegalitatea hotărârii invocându-se în acest practica constantă a înaltei Curți. Practica judiciară a înaltei Curți nu atrage nelegalitatea unei hotărâri judecătorești supuse controlului judiciar, hotărârile fiind supuse analizei instanțelor superioare cu privire la motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de normele procedural penale iar în cauza de față și a normelor privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevăzută de Legea nr. 302/2004.

Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. ( 1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul persoana solicitată C.T. împotriva sentinței penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.T. împotriva sentinței penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze minori. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.