ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2013

Asupra contestația în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 348 din 11 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis recursul declarat de către contestatori N.C. și N.T. în contradictoriu cu intimații Asociația de Proprietari din București, sector 5 și P.V. împotriva sentinței civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, apreciind, contrar celor reținute anterior în sentința nr. 4609 din 21 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestației nu s-a făcut cu depășirea termenului legal.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, în ceea ce o privește pe debitoarea N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu încălcarea normelor de procedură referitoare la comunicare, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel că, față de momentul Ia care aceasta a luat cunoștință de executarea silită, respectiv 31 martie 2009, raportat la momentul formulării contestației la executare, 2 aprilie 2009, soluția instanței de fond de admitere a excepției de tardivitate era greșită. Prin decizia civilă nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V.

și a anulat decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, în Dosarul cu nr. 3640/302/2009. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal reviziuenții N.C. și N.T., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de revizuire. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 345 din 31 ianuarie 2013 a admis recursul declarat de revizuenții N.C. și N.T. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a modificat decizia recurată în sensul că a respins cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care s-a casat sentința civilă nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, nu reprezintă o hotărâre care evoca fondul pricinii, astfel încât nu putea forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți Ia data de 4 februarie 2013 contestatorul P.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ., contestatorul P.V. susține ca, instanța de recurs a soluționat cauza Ia 31 ianuarie 2013 deși Ia dosar exista o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, sens în care apreciază că procedura de chemare a părți nu a fost îndeplinită, potrivit dispozițiilor legale. O altă critică se referă Ia încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența Înaltei Curți, în sensul că, dosarul nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deși există două secții civile la instanța supremă. Mai susține contestatorul că, decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de recurs a reținut în mod eronat faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi evocat fondul.

Verificând condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cale este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de dispozițiile mai sus-evocate, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Pentru exercitarea contestației în anulare de drept comun, prevăzută de dispozițiile art. 317 C. proc. civ., se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac, să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac, apelul și recursul. Această condiție de admisibilitate constituie o aplicare a principiului, potrivit căruia, nu se poate folosi o cale extraordinară de atac, atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.

Astfel, referitor la primul motiv al contestației în anulare, neîndeplirnrea procedurii de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, se constată că acesta nu poate fi primit, întrucât dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate în cauză, au în vedere situațiile în care partea nu a fost deloc citată sau citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza și s-a pronunțat hotărârea, iar partea a lipsit, însă din examinarea dosarului de recurs se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit citației aflate la dosar. Din această perspectivă, se constată că, imposibilitatea de prezentare a părții Ia termen, în condițiile legalei citări a acesteia, nu poate fi invocată ca motiv de contestație în anulare.

Cu privire la cel de al doilea motiv al contestației în anulare ce vizează faptul că hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, se constată că nu are suport legal, având în vedere că, neinovarea încălcării normelor privind competenta materială, în căile ordinare de atac pe care partea le-a promovat, conduce la imposibilitatea folosirii acestor motive în căile extraordinare de atac. În acest context, față de împrejurarea că în cauza de față nu se invocă necompetența materială a Înaltei Curți, în soluționarea recursului, ci se face referire la faptul că dosarul nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deși există două secții civile, se constată că acest motiv al contestației nu este admisibil, iar pe de altă parte, repartizarea aleatorie rezultă cu evidență din fișa dosarului.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare invocat de contestator ce vizează greșeala materială a instanței, referitoare la faptul că, instanța de recurs a reținut în mod eronat faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi evocat fondul, se constată, de asemenea că nu poate fi primit, deoarece nu se încadrează în ipotezele reglementate de acest text legal, Temeiul invocat art. 318 C. proc. civ. prevede într-adevăr în prima teză că, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor. Față de aceste precizări, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor. Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate de către contestatorul P.V. nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317, 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, pentru ca instanța să procedeze Ia retractarea soluției atacată cu contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P.V. împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.