ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2013

HOTĂRÂRE
28.05.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

contestația în anulare de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 348 din

11 februarie 2010, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis recursul declarat de către contestatori N.C. și N.T.

în contradictoriu cu intimații Asociația de Proprietari din București, sector 5

și P.V. împotriva sentinței civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București, a casat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond, apreciind, contrar celor reținute

anterior în sentința nr. 4609 din 21 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului

5 București, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestației nu

s-a făcut cu depășirea termenului legal.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, în ceea ce o privește pe debitoarea

N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu încălcarea normelor de

procedură referitoare la comunicare, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel

că, față de momentul Ia care aceasta a luat cunoștință de executarea silită, respectiv

31 martie 2009, raportat la momentul formulării contestației la executare, 2

aprilie 2009, soluția instanței de fond de admitere a excepției de tardivitate era

greșită.

Prin decizia civilă

nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul

P.V. și a anulat decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

București secția a V-a civilă, în Dosarul cu nr. 3640/302/2009.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal reviziuenții N.C. și N.T.,

prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii cererii de revizuire.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 345 din 31 ianuarie

2013 a admis recursul declarat de revizuenții

N.C. și N.T. împotriva

deciziei civile nr. 1138 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a modificat decizia recurată

în sensul că a respins cererea de revizuire.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut că, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010

a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care s-a casat sentința civilă

nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, cauza

fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, nu reprezintă o hotărâre

care evoca fondul pricinii, astfel încât nu putea forma obiectul căii extraordinare

de atac a revizuirii.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Înaltei Curți Ia data de 4 februarie 2013 contestatorul P.V. a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie 2013 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea contestației

în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., contestatorul

P.V. susține ca, instanța de recurs a soluționat cauza Ia 31 ianuarie 2013 deși

Ia dosar exista o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, sens în

care apreciază că procedura de chemare a părți nu a fost îndeplinită, potrivit dispozițiilor

legale.

O altă critică

se referă Ia încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența

Înaltei Curți, în sensul că, dosarul nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deși

există două secții civile la instanța supremă.

Mai susține contestatorul

că, decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța

de recurs a reținut în mod eronat faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi

evocat fondul.

Verificând condițiile

de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, prevăzute

expres și limitativ de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că această cale este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de dispozițiile

mai sus-evocate, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii.

Contestația în

anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Pentru exercitarea

contestației în anulare de drept comun, prevăzută de dispozițiile art. 317 C. proc.

civ., se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac, să nu fi putut

fi invocat pe căile ordinare de atac, apelul și recursul. Această condiție de admisibilitate

constituie o aplicare a principiului, potrivit căruia, nu se poate folosi o cale

extraordinară de atac, atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.

Astfel, referitor

la primul motiv al contestației în anulare, neîndeplirnrea procedurii de citare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, se constată că acesta nu poate fi

primit, întrucât dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate

în cauză, au în vedere situațiile în care partea nu a fost deloc citată sau citarea

a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza și s-a pronunțat hotărârea,

iar partea a lipsit, însă din examinarea dosarului de recurs se constată că procedura

de citare a fost legal îndeplinită, potrivit citației aflate la dosar.

Din această perspectivă,

se constată că, imposibilitatea de prezentare a părții Ia termen, în condițiile

legalei citări a acesteia, nu poate fi invocată ca motiv de contestație în anulare.

Cu privire la

cel de al doilea motiv al contestației în anulare ce vizează faptul că hotărârea

a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență,

se constată că nu are suport legal, având în vedere că, neinovarea încălcării normelor

privind competenta materială, în căile ordinare de atac pe care partea le-a promovat,

conduce la imposibilitatea folosirii acestor motive în căile extraordinare de atac.

În acest context,

față de împrejurarea că în cauza de față nu se invocă necompetența materială a

Înaltei Curți, în soluționarea recursului, ci se face referire la faptul că dosarul

nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deși există două secții civile, se constată

că acest motiv al contestației nu este admisibil, iar pe de altă parte, repartizarea

aleatorie rezultă cu evidență din fișa dosarului.

În ceea ce privește

motivul contestației în anulare invocat de contestator ce vizează greșeala materială

a instanței, referitoare la faptul că, instanța de recurs a reținut în mod eronat

faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi evocat fondul, se constată, de asemenea

că nu poate fi primit, deoarece nu se încadrează în ipotezele reglementate de acest

text legal,

Temeiul invocat

art. 318 C. proc. civ. prevede într-adevăr în prima teză că, hotărârile instanței

de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale.

Având în vedere

caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența

unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie

avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care

au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

Este de observat

că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății

pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o

reapreciere a probelor.

Față de aceste

precizări, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici

pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a

soluției, printr-o rediscutare a probelor.

Din această perspectivă,

rezultă că motivele invocate de către contestatorul P.V. nu intră în sfera de aplicare

a prevederilor art. 317, 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, pentru

ca instanța să procedeze Ia retractarea soluției atacată cu contestație în anulare.

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul P.V. împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie

2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4602/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanții B.L. și B.W. au chemat în judecată pe pârâta A.P.B. C48, solicitând ins
ÎCCJ 2012-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 8 iulie 2008 petenta R.E. a formulat în contradictoriu cu intimații R.T., Z.V., M.D., Ș.I., Ș.T.S., L.L.R.V., Z.I. și Z.C.M., B.A. și Z.V. contestație în anulare împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele Prin decizia nr. 670 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții S.E. și
ÎCCJ 2012-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2012
a în parte a Deciziei nr. 363A din 10 iunie 2010, în baza refacerii raportului de expertiză tehnică judiciară în ceea ce privește lotul V. prin raportare la coordonatele cadastrale reale existente în zonă. Prin Decizia nr. 596A din 15 iunie
ÎCCJ 2017-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2017
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ce formează obiectul prezentului recurs, a vizat anularea Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, dată de Tribunalul București, sec
Sursă