ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4602/2012

HOTĂRÂRE
21.11.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4602/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanții

B.L. și B.W. au chemat în judecată pe pârâta

A.P.B. C48, solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației din

07 decembrie 2005, deoarece s-au încălcat prevederile Legii nr. l 14/1996, Legii nr. 82/1991 și H.G. nr. 400/2003.

Prin sentința civilă nr. 3275 din 8 mai 2006, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea formulată de reclamanții B.L. și B.W. în contradictoriu cu pârâta A.P.B. C48

și a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale din 07 decembrie 2005 a A.

Apelul

declarat de reclamanții B.L. și B.W.

împotriva acestei sentințe a fost constatat perimat de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 354/ A din 11 martie 2009.

Recursul formulat de reclamanți B.L. și B.W. împotriva deciziei sus menționate a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel București, secția a

IlI-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 230 din 9 februarie 2012.

Împotriva acestei decizii, B.L. și B.W. au formulat recurs, fără a indica temeiul de drept.

Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a luat în examinare excepția

inadmisibilității recursului, și a reținut:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor

judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul

legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (l) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În speță, se constată că Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva

unei decizii irevocabile, respectiv decizia nr. 230 din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanți B.L. și B.W. împotriva deciziei civile nr. 354/ A din 11 martie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Astfel, hotărârea atacată de reclamanți a dobândit caracter irevocabil și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Este de observat, așadar, că recursul declarat în cauză, nu este admisibil, ca

urmare

a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.,

raportat la art. 299 din același cod.

Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria

excepțiilor peremptorii de fond, Înalta Curte, în considerarea celor mai sus arătate și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (l) C. proc. civ., va admite excepția, cu

consecința respingerii prezentului recurs ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.L. și B.W. împotriva deciziei civile nr. 230 din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 8 iulie 2008 petenta R.E. a formulat în contradictoriu cu intimații R.T., Z.V., M.D., Ș.I., Ș.T.S., L.L.R.V., Z.I. și Z.C.M., B.A. și Z.V. contestație în anulare împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2013-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2013
Asupra contestația în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 348 din 11 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis recursul declarat de către co
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele Prin decizia nr. 670 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții S.E. și
ÎCCJ 2017-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2017
Decizia nr. 288/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 octombrie 2016 sub nr. x/2/2015 (înregistrată inițial la data de 19 fe
ÎCCJ 2018-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2018
septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta A.. Prin decizia civilă nr
Sursă