ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2012

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.880.900.000 lei (ROL) actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de la data emiterii Deciziei nr. 300/2006 și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți, conform Deciziei civile nr. 851/2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, depusă la AVAS în Dosarul nr. 29075/CC, la acordarea de măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, decizie rămasă definitivă prin neatacare conform Deciziei nr. 300 din 20 septembrie 2006. Au mai arătat reclamanții că până la data formulării acțiunii nu s-a emis ordinul de plată al despăgubirilor, deși termenul prevăzut de lege pentru plată s-a împlinit și anterior formulării acțiunii în instanță au notificat pârâta ANRP în conformitate cu prevederile art. 1079 C. civ. și art. 275 C. proc. civ. asupra obligațiilor ce-i revin. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP.

Pârâta ANRP a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman, lipsei calității procesuale pasive a ANRP și excepția prematurității acțiunii Prin Sentința civilă nr. 3081 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a admis excepția necompetenței materiale, reținând prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și cele ale art. 19 și 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 8 noiembrie 2010. Prin Sentința nr. 2017 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București a respins excepția netimbrării ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată împotriva MFP, în consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP ca neîntemeiată, a admis excepția prematurității, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca prematură. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Prin Decizia nr. 300 din 29 septembrie 2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii de 1.880.900.000 lei (188.090 RON) reclamanților P.G., P.M., P.C.M., M.F.I.

și C.C., astfel cum a stabilit Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 851/2003, pentru terenul de 1623,11 mp și anexe situat în Târgu Jiu, str. T.V. nr. 40 jud. Gorj. Din Adresa nr. 4537/DN din 3 iunie 2010 emisă de ANRP - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar rezultă că în cauză a fost emisă decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (titlul de despăgubire), Decizie cu nr. 2322 din 2 iulie 2008, pentru suma de 188.090 RON. La 4 mai 2010 reclamanții au solicitat ANRP emiterea ordinului de plată, cu actualizarea sumei.

Pârâta a răspuns prin adresa sus menționată, nr. 4537/DN din 3 iunie 2010, în sensul că titlul de plată va fi emis în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite, că ANRP nu are competența legală de a realiza actualizarea și că până în prezent emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la dosarul de opțiune nr. 03912 din 22 aprilie 2010, dosarul reclamanților fiind înregistrat la 2 septembrie 2010. Curtea a constatat că excepția netimbrării nu este întemeiată.

Conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru „acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente”. Pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ANRP, Curtea a reținut următoarele. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, conform cărora „în subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice”.

Curtea a apreciat că împrejurarea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților funcționează în subordinea Ministerul Finanțelor Publice nu justifică îndreptățirea Ministerului de a sta în judecată în calitate de pârât. Ministerul Finanțelor Publice nu este subiect al raportului juridic ce se naște în aplicarea Legii 247/2005. ANRP are personalitate juridică, buget propriu, și este autoritatea care are competențe legale în analiza, emiterea și executarea actelor și operațiunilor administrative pentru plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Faptul că sumele de bani necesare aplicării Legii nr. 247/2005 - Titlul VII sunt asigurate de Ministerul Finanțelor Publice, nu duce la nașterea unui raport juridic obligațional între reclamanți și minister, care să aibă în conținutul său dreptul de creanță al reclamanților corelativ obligației Ministerul Finanțelor Publice de a plăti o sumă de bani.

Astfel, a apreciat Curtea că potrivit art. 14 1 coroborat cu art. 14 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată se realizează de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Pe excepția prematurității invocată de pârâta ANRP, Curtea a reținut următoarele. Pârâta a invocat dispozițiile art. 18 2 pct. 1 lit. a) și art. 18 2 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora „emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul ANRP”, în ordinea depunerii cererilor de opțiune.

Conform dispozițiilor art. 18 1 - art. 18 2 din Legea nr. 247/2005- Titlul VII, coroborate cu dispozițiile H.G. 1095/2005 modificate și completate, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în cazul în care titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care nu depășește 500.000 lei, titularul acestuia „are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar”. Din notificarea formulată de reclamanți rezultă că aceștia și-au exprimat opțiunea pentru plata despăgubirilor în numerar în totalitate.

În acest caz, conform Normelor metodologice, vicepreședintele care coordonează Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar va dispune „emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana/persoanele îndreptățită/îndreptățite, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare”.

Conform art. 18 2 .4 și art. 18 2 .5, „În vederea acordării despăgubirilor bănești și/sau în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va emite titlurile de plată (…) în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare, prevăzute de prezentele norme metodologice la art. 18 1 . Prin derogare de la prevederile pct. 18 2 .4, în cazuri excepționale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc., dovedite prin înscrisuri), Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va putea emite cu prioritate titluri de plată și/sau titluri de conversie”.

Curtea a reținut că decizia ce constituie titlul de despăgubire, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, încorporează un drept de creanță. Aceasta constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, Curtea a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, care prevede că „pe o perioadă de 2 ani se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005”. Având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a constatat că excepția prematurității este întemeiată. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții P.G., P.M., P.C.M., M.F.I.

și C.C. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. În motivarea căii de atac se arată că respingerea acțiunii ca prematur introdusă este rezultatul greșitei interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010 și a greșitei aplicări a principiilor neretroactivității și aplicării în timp a legii, raportat la deciziile obligatorii al Înaltei Curți și Curții Constituționale. O altă critică adusă sentinței recurate este susținerea că deși acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, acest aspect nu are relevanță întrucât actul normativ este aplicabil de la data intrării sale în vigoare. Recursul este nefondat. În mod corect instanța de fond a reținut că, în prezent, în contextul crizei economice existente în România, nu se poate face abstracție de impedimentele de ordin financiar în sensul de a se impune o obligație imposibil de executat în sarcina unei autorități publice.

Desigur, recurenții nu sunt interesați de lipsa disponibilităților financiare sau de cuantumul salariilor angajaților intimatei, acesta urmărind doar plata despăgubirilor la o dată cât mai apropiată. În condiții normale, lipsa disponibilităților financiare nu reprezintă o cauză de amânare a plății, în aceste condiții autoritate având obligația să suporte plata unor eventuale accesorii. Textul Legii nr. 247/2005 prevede în mod clar, că prima tranșă se achită în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare, iar prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de doi ani. Situația de fapt și contextul economico-financiar actual este schimbat în raport cu ceea ce s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind foștii proprietari români și din acest motiv judecătorul fondului, în mod corect, a considerat că nu este obligatorie urmarea acestei jurisprudențe.

Potrivit art. 14 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar ce funcționează în cadrul A.N.R.P. are ca atribuție principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform art. 14 1 alin. (4) „Sumele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcție se asigură, până la listarea S.C. „Fondul Proprietatea” SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul „Proprietatea” și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor”, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că „Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru aplicarea prezentei legi, se transferă, la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în bugetul acestora”.

Mai întâi, în raport de aceste prevederi trebuie precizat că reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice (actuala denumire a Ministerului Economiei și Finanțelor de la momentul adoptării modificărilor la Titlul VII al Legii nr. 247/2005) să vireze sumele necesare deși nu a fost emis un titlu de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În al doilea rând, chiar legea prevede că despăgubirile în numerar se asigură până la listarea S.C. „Fondul Proprietatea” SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și numai în completarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Deci, chiar și în cazul în care suntem în ipoteza completării sumelor cu cele din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea, pentru că hotărârea instanței de fond a fost dată înainte de listarea Fondului Proprietatea la bursă, aceste sume se acordă din bugetul de stat, prin bugetul M.F.P. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009, modificată, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice. Conform art. 3 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat, dar și al legilor de rectificare a bugetului de stat și potrivit pct. 12 aprobă, în condițiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Pentru că prin legea bugetului de stat pe anul 2010 au fost prevăzute anumite sume pentru acordarea despăgubirilor, M.F.P. nu poate transfera sume mai mari, chiar dacă ar exista solicitări din partea A.N.R.P. pentru că rectificările bugetare nu pot fi efectuate decât tot prin lege. Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de fond, Înalta Curte nu neagă faptul că reclamantul are cel puțin „speranța legitimă”, în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Însă, trebuie subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. Mai mult, a devenit funcțional Fondul „Proprietatea” începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).

De altfel, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 s-a prevăzut, în art. III alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005”. În art. III alin. (2) din același act normativ s-a stabilit că „Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea”, iar în art. III alin. (3) s-a spus că „Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”. Toate acestea dovedesc faptul că nu se poate opina că există un refuz nejustificat din partea M.F.P. de a vira sumele de bani necesare plății sumei de 1.880.900.000 lei reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece M.F.P.

este organul administrației publice centrale care administrează bugetul de stat, dar repartizarea sumelor pe ordonatorii de credite se face prin legea bugetului de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice repartizează Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele alocate prin legea bugetului de stat, iar alte sume vor putea fi repartizate numai dacă se rectifică legea bugetului de stat. Față de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C. împotriva Sentinței nr. 2017 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012. Procesat de GGC - DG