ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal,

reclamanții P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților, în

solidar, la plata sumei de 1.880.900.000 lei (ROL) actualizată cu indicele de

creștere a prețurilor de la data emiterii Deciziei nr. 300/2006 și până la data

plății efective.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți, conform Deciziei civile nr.

851/2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, depusă la AVAS în Dosarul nr.

29075/CC, la acordarea de măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001, decizie rămasă definitivă prin neatacare conform Deciziei nr. 300 din

20 septembrie 2006.

Au mai arătat

reclamanții că până la data formulării acțiunii nu s-a emis ordinul de plată al

despăgubirilor, deși termenul prevăzut de lege pentru plată s-a împlinit și

anterior formulării acțiunii în instanță au notificat pârâta ANRP în

conformitate cu prevederile art. 1079 C. civ. și art. 275 C. proc. civ. asupra

obligațiilor ce-i revin.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP.

Pârâta ANRP a depus

întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a

Tribunalului Teleorman, lipsei calității procesuale pasive a ANRP și excepția

prematurității acțiunii

Prin Sentința civilă

nr. 3081 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a admis excepția

necompetenței materiale, reținând prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și

cele ale art. 19 și 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și a declinat

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 8

noiembrie 2010.

Prin Sentința nr.

2017 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București a respins excepția netimbrării

ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată împotriva MFP, în

consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP ca

neîntemeiată, a admis excepția prematurității, a respins acțiunea formulată de

reclamanți ca prematură.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Prin Decizia nr. 300

din 29 septembrie 2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a

propus acordarea de măsuri reparatorii de 1.880.900.000 lei (188.090 RON)

reclamanților P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C., astfel cum a stabilit Curtea

de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 851/2003, pentru terenul de 1623,11 mp

și anexe situat în Târgu Jiu, str. T.V. nr. 40 jud. Gorj.

Din Adresa nr.

4537/DN din 3 iunie 2010 emisă de ANRP - Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar rezultă că în cauză a fost emisă decizia Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (titlul de despăgubire), Decizie cu

nr. 2322 din 2 iulie 2008, pentru suma de 188.090 RON.

La 4 mai 2010

reclamanții au solicitat ANRP emiterea ordinului de plată, cu actualizarea

sumei.

Pârâta a răspuns prin

adresa sus menționată, nr. 4537/DN din 3 iunie 2010, în sensul că titlul de

plată va fi emis în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor

îndreptățite, că ANRP nu are competența legală de a realiza actualizarea și că

până în prezent emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor în numerar

s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei

tranșe până la dosarul de opțiune nr. 03912 din 22 aprilie 2010, dosarul

reclamanților fiind înregistrat la 2 septembrie 2010.

Curtea a constatat că

excepția netimbrării nu este întemeiată.

Conform art. 15 lit.

r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru „acțiunile

și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru

restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și

incidente”.

Pe excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ANRP,

Curtea a reținut următoarele.

Reclamantul a invocat

dispozițiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, conform cărora „în

subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice”.

Curtea a apreciat că

împrejurarea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

funcționează în subordinea Ministerul Finanțelor Publice nu justifică

îndreptățirea Ministerului de a sta în judecată în calitate de pârât.

Ministerul Finanțelor

Publice nu este subiect al raportului juridic ce se naște în aplicarea Legii

247/2005.

ANRP are

personalitate juridică, buget propriu, și este autoritatea care are competențe

legale în analiza, emiterea și executarea actelor și operațiunilor

administrative pentru plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Faptul că sumele de

bani necesare aplicării Legii nr. 247/2005 - Titlul VII sunt asigurate de

Ministerul Finanțelor Publice, nu duce la nașterea unui raport juridic

obligațional între reclamanți și minister, care să aibă în conținutul său

dreptul de creanță al reclamanților corelativ obligației Ministerul Finanțelor

Publice de a plăti o sumă de bani.

Astfel, a apreciat

Curtea că potrivit art. 14

1

coroborat cu art. 14

2

din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar

persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată se realizează de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Pe excepția

prematurității invocată de pârâta ANRP, Curtea a reținut următoarele.

Pârâta a invocat

dispozițiile art. 18

2

pct. 1 lit. a) și art. 18

2

lit. a)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora „emiterea unui titlu de

plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite

se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare în contul ANRP”, în ordinea depunerii cererilor de opțiune.

Conform dispozițiilor

art. 18

1

- art. 18

2

din Legea nr. 247/2005- Titlul VII,

coroborate cu dispozițiile H.G. 1095/2005 modificate și completate, pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005, în cazul în care titlul de despăgubire

este emis pentru o sumă care nu depășește 500.000 lei, titularul acestuia „are

posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise

de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în

acțiuni, parte în numerar”.

Din notificarea formulată

de reclamanți rezultă că aceștia și-au exprimat opțiunea pentru plata

despăgubirilor în numerar în totalitate.

În acest caz, conform

Normelor metodologice, vicepreședintele care coordonează Direcția pentru

acordarea despăgubirilor în numerar va dispune „emiterea unui titlu și plata

despăgubirilor bănești în numerar către persoana/persoanele

îndreptățită/îndreptățite, în termen de 15 zile de la existența

disponibilităților financiare”.

Conform art. 18

2

.4

și art. 18

2

.5, „În vederea acordării despăgubirilor bănești și/sau

în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va emite titlurile de

plată (…) în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor

îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele

necesare, prevăzute de prezentele norme metodologice la art. 18

1

.

Prin derogare de la

prevederile pct. 18

2

.4, în cazuri excepționale, temeinic motivate

(cazuri medicale, cazuri sociale etc., dovedite prin înscrisuri), Direcția

pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților va putea emite cu prioritate titluri de plată

și/sau titluri de conversie”.

Curtea a reținut că

decizia ce constituie titlul de despăgubire, emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, încorporează un drept de creanță.

Aceasta constituie un

bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a

drepturilor omului.

Pe de altă parte, Curtea

a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 62/2010, care prevede că „pe o perioadă de 2 ani se suspendă

emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005”.

Având în vedere

dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a constatat că excepția prematurității

este întemeiată.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții P.G.,

P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea căii de

atac se arată că respingerea acțiunii ca prematur introdusă este rezultatul

greșitei interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010 și a greșitei aplicări

a principiilor neretroactivității și aplicării în timp a legii, raportat la

deciziile obligatorii al Înaltei Curți și Curții Constituționale.

O altă critică adusă

sentinței recurate este susținerea că deși acțiunea a fost promovată anterior

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, acest aspect nu are relevanță

întrucât actul normativ este aplicabil de la data intrării sale în vigoare.

Recursul este

nefondat.

În mod corect

instanța de fond a reținut că, în prezent, în contextul crizei economice

existente în România, nu se poate face abstracție de impedimentele de ordin

financiar în sensul de a se impune o obligație imposibil de executat în sarcina

unei autorități publice.

Desigur, recurenții

nu sunt interesați de lipsa disponibilităților financiare sau de cuantumul

salariilor angajaților intimatei, acesta urmărind doar plata despăgubirilor la

o dată cât mai apropiată.

În condiții normale,

lipsa disponibilităților financiare nu reprezintă o cauză de amânare a plății,

în aceste condiții autoritate având obligația să suporte plata unor eventuale accesorii.

Textul Legii nr.

247/2005 prevede în mod clar, că prima tranșă se achită în termen de 15 zile de

la data existenței disponibilităților financiare, iar prin O.U.G. nr. 62/2010

s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de doi ani.

Situația de fapt și

contextul economico-financiar actual este schimbat în raport cu ceea ce s-a

reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele

privind foștii proprietari români și din acest motiv judecătorul fondului, în mod

corect, a considerat că nu este obligatorie urmarea acestei jurisprudențe.

Potrivit art. 14

1

alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar ce funcționează în cadrul A.N.R.P. are ca atribuție

principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora

li s-au emis titluri de plată, conform art. 14

1

alin. (4) „Sumele de

finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcție se asigură,

până la listarea S.C. „Fondul Proprietatea” SA, din dividendele aferente

acțiunilor deținute de stat la Fondul „Proprietatea” și în completare de la

bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor”, iar alin.

(5) al aceluiași articol prevede că „Sumele prevăzute în bugetul Ministerului

Economiei și Finanțelor pentru aplicarea prezentei legi, se transferă, la

solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în bugetul

acestora”.

Mai întâi, în raport

de aceste prevederi trebuie precizat că reclamantul a solicitat obligarea

Ministerului Finanțelor Publice (actuala denumire a Ministerului Economiei și

Finanțelor de la momentul adoptării modificărilor la Titlul VII al Legii nr.

247/2005) să vireze sumele necesare deși nu a fost emis un titlu de plată de

către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În al doilea rând,

chiar legea prevede că despăgubirile în numerar se asigură până la listarea

S.C. „Fondul Proprietatea” SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de

stat la Fondul Proprietatea și numai în completarea de la bugetul de stat, prin

bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Deci, chiar și în

cazul în care suntem în ipoteza completării sumelor cu cele din dividendele

aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea, pentru că

hotărârea instanței de fond a fost dată înainte de listarea Fondului

Proprietatea la bursă, aceste sume se acordă din bugetul de stat, prin bugetul

M.F.P.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 34/2009, modificată, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de

specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care

aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și

are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice.

Conform art. 3 alin.

(1) pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează

proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat, dar și al legilor de

rectificare a bugetului de stat și potrivit pct. 12 aprobă, în condițiile

legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Pentru că prin legea

bugetului de stat pe anul 2010 au fost prevăzute anumite sume pentru acordarea

despăgubirilor, M.F.P. nu poate transfera sume mai mari, chiar dacă ar exista

solicitări din partea A.N.R.P. pentru că rectificările bugetare nu pot fi

efectuate decât tot prin lege.

Referitor la

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de

fond, Înalta Curte nu neagă faptul că reclamantul are cel puțin „speranța

legitimă”, în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Însă, trebuie

subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat

că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane

prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra

ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare

putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta

drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și

pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în

cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina

foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate

o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) și a fost de acord că

plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea

reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între

interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Mai mult, a devenit

funcțional Fondul „Proprietatea” începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că

multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au

datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea

tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor

de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară

(cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).

De altfel, prin

O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 s-a prevăzut, în art. III alin. (1), că pe o

perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă

emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005”.

În art. III alin. (2)

din același act normativ s-a stabilit că „Pe perioada de suspendare prevăzută

la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni

emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a

formulat opțiunea”, iar în art. III alin. (3) s-a spus că „Persoanele care,

până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat

pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru

conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în

acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" vor primi titluri de plată

după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit

procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare”.

Toate acestea

dovedesc faptul că nu se poate opina că există un refuz nejustificat din partea

M.F.P. de a vira sumele de bani necesare plății sumei de 1.880.900.000 lei

reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, deoarece M.F.P. este organul administrației publice centrale care

administrează bugetul de stat, dar repartizarea sumelor pe ordonatorii de

credite se face prin legea bugetului de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice

repartizează Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele

alocate prin legea bugetului de stat, iar alte sume vor putea fi repartizate

numai dacă se rectifică legea bugetului de stat.

Față de acestea, în drept, nefiind întrunite

motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedură

civilă și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. și C.C. împotriva Sentinței nr. 2017 din

15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG