ÎCCJ, decizie (scj.ro #86939)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86939) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Conflict negativ de competență. Schimbarea domiciliului ales ulterior sesizării instanței. Consecințe în privința instanței competente teritorial să soluționeze cauza
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor
Index alfabetic: acțiune în pretenții
- drepturi salariale restante
- competență teritorială
- conflict negativ de competență
- schimbarea domiciliului ales
C. proc. civ., art. 22 alin. (5)
O.U.G. nr. 97/2005
Modificarea domiciliului sau a domiciliului ales după legala sesizare a unei instanțe nu este de natură a conduce la schimbarea competenței instanței astfel învestite.
Astfel, împrejurarea că
după o primă declinare a competenței în favoarea Tribunalului Mehedinți, reclamanta și-a ales un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv în București, nu poate determina în mod automat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, respectiv a Tribunalului București.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352 din 2 aprilie 2014
Notă
: În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 28.01.2013 sub nr. xx9/87/2013, reclamanta D.L.C. a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul T. - Serviciul Contabilitate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata drepturilor bănești restante în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară întocmite în procedura de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1594/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care s-au acordat drepturi salariale – indemnizația lunară de 15% din salariul brut, în perioada 07.12.2005 – 04.09.2006 și 01.07.2007 la zi, calculat până la data de 12.11.2009, data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri prin decizia nr. 4718/R/2009 a Curții de Apel București (dosar de executare nr. 113/2012), al căror cuantum a fost stabilit ca fiind suma de 21.330 lei, actualizat la data plății efective și sentința civilă nr. 1898/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care s-au acordat drepturi salariale restante sub forma sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 01.09.2004 – la zi și în continuare, calculat până la data 12.11.2009, când sporul a fost introdus în salariu și plătit, chiar dacă sentința civilă a rămas irevocabilă la data de 06.10.2010, prin decizia civilă nr. 4058/R/2010 a Curții de Apel București (dosar executare 112/2012), în cuantum de 67.394 lei, actualizată la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Tribunalul T. la recalcularea și plata diferenței tranșelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5% în anul 2012 din valoarea creanței, raportat la sumele rezultate din aceleași rapoarte de expertiză contabilă.
Prin sentința nr. 1620 din 9 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția de conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Primind dosarul, Tribunalul Mehedinți, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 3849 din 6 septembrie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În motivare, instanța a reținut că reclamanta a formulat și a depus la dosar cerere prin care a arătat că și-a schimbat domiciliul procesual ales în București, sector 3, (…), solicitând ca toate actele de procedură și hotărârea pronunțată să-i fie comunicate la acest domiciliu. Și-a motivat cererea prin aceea că vechiul domiciliu nu mai este valabil, întrucât a fost transferată la Tribunalul București.
Față de această cerere, instanța a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 284 alin. (2) C. muncii pentru ca Tribunalul Mehedinți să fie legal învestit.
S-a apreciat că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg interesând nu numai locuința statornică și principală a salariatului, ci și locul în care acesta poate fi găsit pentru comunicarea actelor de procedură.
Domiciliul reclamantei, așa cum rezultă din copia actului de identitate anexat la dosar, fără a se efectua cercetări cu privire la reședința acesteia nu duce automat la concluzia că instanța competentă este Tribunalul Mehedinți.
Dispozițiile art. 284 C. muncii stabilesc, în cadrul conflictelor de drepturi, o competență teritorială exclusivă și reprezintă o normă în favoarea instanței pentru facilitarea accesului la justiție a persoanelor fizice salariate. Ca atare, atunci când partea are și o reședință unde locuiește în fapt, comunicarea actelor de procedură trebuie făcută la această reședință, scopul acestei comunicări fiind nu numai încunoștințarea părții despre purtarea procesului, ci și facilitarea prezentării acesteia pentru a-și face apărările și a exercita căile de atac pe care le consideră necesare. Voința legiuitorului este aceea de a facilita accesul salariatului la justiție, normele prevăzute de art. 284 alin. (2) C. muncii neputând fi interpretate în defavoarea angajatului.
Cum reclamanta a fost transferată la Tribunalul București începând cu data de 15.06.2013 și își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe, presupunându-se că aceasta are și reședința în București, s-a apreciat că în această situație competența soluționării litigiului îi revine Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. xx269/3/2013.
S-a constatat că prezenta acțiune constituie un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi bănești rezultate din titluri executorii, astfel cum este definit de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, iar potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
De asemenea, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința (…).
Deși textele legale stipulează trei criterii de determinare a competenței teritoriale (domiciliu, loc de muncă sau reședința), Tribunalul București a arătat că această împrejurare nu este de natură a constitui o competență alternativă, ci doar dă posibilitatea alegerii reclamantului dintre mai multe posibile instanțe exclusiv competente, competență pe care nu o poate înlătura.
Astfel, reclamanta prin acțiunea introductivă de instanță și-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor la Tribunalul Prahova.
La solicitarea Tribunalului Teleorman, reclamanta a indicat domiciliul său din municipiul Drobeta Turnu-Severin, (…), jud. Mehedinți.
S-a constatat că reclamanta nu a indicat locul de desfășurare a activității profesionale, iar după o prima declinare a competenței în favoarea Tribunalului Mehedinți, reclamanta și-a ales un alt domiciliu pentru comunicare acte, acest domiciliu ales neputând constitui reședință în lipsa unei dovezi din care să rezulte că aceasta constituie o locuință secundară, alta decât cea de domiciliu, respectiv dovada de reședință, care însoțește cartea de identitate, cartea electronică de identitate sau cartea de identitate provizorie, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Așa fiind, din cele trei elemente de determinare a competenței teritoriale, reclamanta a furnizat unul singur, respectiv adresa domiciliului, or, orice modificare de domiciliu sau domiciliu ales după sesizarea unei instanțe nu este de natură a conduce la schimbarea competenței instanței deja învestite.
Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile legale menționate, s-a apreciat că Tribunalul București nu este competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acțiune, astfel încât, prin sentința civilă nr. 1306 din 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată cauza competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mehedinți competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În speță, reclamanta D.L.C. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni civile, având ca obiect un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi bănești rezultate din titluri executorii, fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003 referitoare la competența în materie.
Astfel de litigii, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, sunt date în competența instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu și-a indicat decât domiciliul ales, ulterior, la solicitarea instanței, aceasta a precizat în mod expres că are domiciliul în municipiul Drobeta Turnu - Severin, județul Mehedinți, aspect ce rezultă și din copia actului de identitate anexată în acest dosar.
Este adevărat că pe parcursul litigiului reclamanta și-a ales succesiv alte domicilii pentru comunicarea actelor de procedură, dar este de necontestat că orice modificare de domiciliu sau domiciliu ales după legala sesizare a unei instanței nu este de natură a conduce la schimbarea competenței instanței astfel învestite.
O atare soluție este justificată pe deplin și de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de schimbările ulterioare de domiciliu ale reclamantului.
Astfel, împrejurarea că după o primă declinare a competenței în favoarea Tribunalului Mehedinți, reclamanta și-a ales un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv în București, nu poate determina în mod automat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, respectiv Tribunalului București.
În altă ordine de idei, acest ultim domiciliu ales în București nu poate reprezenta reședință în lipsa unei dovezi din care să rezulte că aceasta constituie o locuință secundară, alta decât cea de domiciliu, respectiv dovada de reședință, care însoțește cartea de identitate, cartea electronică de identitate sau cartea de identitate provizorie, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
În speță, singura dovadă în stabilirea competenței, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care instituie o competență exclusivă, și nu alternativă, o reprezintă copia actului de identitate anexată în dosarul Tribunalului Teleorman, inițial învestit, din care rezultă că domiciliul reclamantei este în municipiul Drobeta Turnu-Severin, (…), județul Mehedinți.
Așa fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că domiciliul reclamantei se află în raza teritorială a Tribunalului Mehedinți, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți pentru considerentele expuse.