ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3268/2011

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2622 din 17 iunie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă acțiunea Curții de Conturi a României în contradictoriu cu pârâta

parte prejudiciată Agenția Națională de Administrare Fiscală și pârâții Administrația

Finanțelor Publice sector 1, Autoritatea Națională a Vămilor, P.S.D.. Au fost obligați

în solidar pârâții P.S.D. și Direcția Regională Vamală București la plata către

bugetul de stat a sumei de 2.741.354.076 ROL cu titlu de despăgubiri și a dobânzii

practicate de Banca Națională a României la data de 17 iunie 2009. A fost obligat

pârâtul P.S.D. la plata către pârâta parte prejudiciată Direcția Regională București

a sumelor de bani plătite de aceasta cu titlul de dobândă către bugetul public național,

aferentă sumei de 2.741.354.076 ROL.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că prin actul de investire, Procurorul General

Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României a solicitat, față de prevederile

art. 998-1000 C. civ., antrenarea în solidar a răspunderii pârâtului P.S.D. - Șeful

Unității Vamale Otopeni - Mărfuri, cu Direcția Regională București, pentru suma

de 2.741.354,076 ROL și a dobânzii aferente calculată în raport de dobânda de referință

a Băncii Naționale a României la data pronunțării sentinței, către bugetul de stat,

în contul Administrația Finanțelor Publice sector 1 București.

S-a mai constatat că în

motivarea actului de sesizare s-a reiterat procesul verbal din 1996 întocmit de

controlorii financiari ai Camerei de Conturi a Municipiului București, reținându-se

că prin încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 3/1992, șeful de vamă P.S.D., depășindu-și

atribuțiile specifice de serviciu, a dispus restituirea către agentul economic M.M.I.

SRL a sumei reprezentând TVA-ul aferent importurilor de țigări efectuate în perioada

iulie 1994 - iulie 1995 pentru care au fost întocmite un număr de 197 „Declarații

de valoare în vamă".

Judecătorul fondului a

mai reținut că prin sentința penală nr. 992 din 31 mai 2002 a Judecătoriei sectorului

1 București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 214/A din 23

iulie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală

nr. 750 din 11 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost

admisă acțiunea civilă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, fiind obligat

inculpatul P.S.D., în solidar cu alții, la plata unei sume de 1.307.413.328 ROL,

cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, până la achitarea integrală

a debitului.

Prima instanță a apreciat

temeinică cererea Procurorului General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României, în condițiile în care prin sentință penală rămasă definitivă s-a stabilit

vinovăția și sub aspectul răspunderii civile a pârâtului din cauză, cu privire la

aceeași faptă.

În termen legal, împotriva

sus menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru

greșita aplicare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. privind răspunderea civilă

delictuală care nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului,

cum de altfel s-a stabilit și prin sentința penală definitivă care a stabilit vinovăția

lui P.S.D. și sub aspectul răspunderii civile. S-a arătat că răspunderea statului

este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori

judiciare săvârșite în procesele penale (art. 504 C. proc. pen. raportat la

art. 52 alin. (3) din Constituție).

În acest context s-a subliniat

că autoritatea vamală nu poate fi răspunzătoare pentru fapta săvârșită de P.S.D.,

latura civilă fiind rezolvată prin sentința penală definitivă depusă la dosarul

de fond.

Prin întâmpinare, Curtea

de Conturi a României a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței

civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, apreciindu-se că nu există dubiu în ceea ce privește raportul

de prepușenie între Autoritatea Națională a Vămilor și P.S.D. și că titlul executoriu

obținut în acest fel împotriva celui din urmă profită recurentei nemaifiind necesară

promovarea unei acțiuni în regres.

Prin Decizia nr. 454 din

27 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale București, împotriva sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a modificat

sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei Curtea de Conturi a

României.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut că potrivit sentinței penale nr. 992 din 31

mai 2002, a Judecătoriei sector 1 București, definitivă, inculpatul P.S.D. a fost

obligat în solidar cu alți inculpați la plata către Statul Român a sumei de 1.304.413.328

ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 și HCM nr. 792/1962 de

la 21 decembrie 1994 la 30 aprilie 1996 și cu plata majorărilor de întârziere calculate

potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996 de la 1 mai 1996 și până la achitarea debitului,

precum și la plata sumei de 1.433.940.978 ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul

nr. 221/1960 și HCM nr. 792/1962 de la 13 aprilie 1995 la 30 aprilie 1996 și cu

plata majorărilor de întârziere de la 1 mai 1996 și până la achitarea integrală

a debitului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție a apreciat că există deja un titlu executoriu pentru suma de bani cu

care a fost prejudiciat bugetul de stat, nefiind posibil ca aceeași pagubă să fie

recuperată de două ori, cum greșit a reținut instanța de fond, în pofida situației

de fapt expuse rezumativ în considerentele soluției pronunțate .

În condițiile în care

potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanței penale

are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (care judecă acțiunea civilă)

cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia,

soluționarea definitivă a laturii civile prin sentința penală, ca urmare a constatării

întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru obligarea la acoperirea

prejudiciului în cuantum de 2.7741.354.076 ROL, conduce la concluzia că acțiunea

civilă a Curții de Conturi pentru aceeași sumă nu este întemeiată, soluția instanței

penale asupra laturii civile intrând în mod evident în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire Curtea de Conturi a României.

În motivele cererii de

revizuire, s-a susținut că împotriva sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs numai Autoritatea Națională a Vămilor, pârâtul P.S.D.

neexercitând calea de atac a recursului, astfel că au fost depășite limitele sesizării

instanței de recurs.

În acest sens, s-a susținut

că motivele de recurs vizau numai soluția de angajare solidară a angajatorului cu

prepusul său.

S-a invocat de asemenea,

nesocotirea autorității de lucru judecat, respectiv împrejurarea că prin decizia

penală nr. 214/A/23 martie 2007 a Tribunalului București, definitivă prin decizia

nr. 750 din 11 mai 2007 a Curții de Apel București, a fost obligat P.S.D., la plata

sumei de 1.307.413.328 ROL prejudiciu plus dobânzi.

Înalta Curte, examinând

cererea de revizuire, constată că aceasta este fondată, potrivit celor ce se vor

enunța în continuare.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita pentru motivele limitativ

prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 C. proc.

civ., este supusă revizuirii și hotărârea dată de o instanță de recurs, dar numai

când evocă fondul.

În speța prezentă hotărârea

instanței de recurs a evocat fondul.

S-a admis recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale București, s-a modificat sentința primei instanțe în totalitate, în sensul

că a respins acțiunea reclamantei Curtea de Conturi a României.

Prin motivele de recurs,

Autoritatea Națională a Vămilor a criticat sentința numai cu privire la răspunderea

solidară între Autoritatea Națională a Vămilor și pârâtul P.S.D..

Din analiza soluției adoptate

de instanța de recurs, se constată că prin respingerea în totalitate a cererii formulate

de Curtea de Conturi a României, aceasta s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut,

adică extra petita , astfel că este incident motivul de revizuire reglementat de

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece criticile au vizat numai antrenarea răspunderii

solidare și nu suma pretinsă prin acțiune.

În consecință, cererea

de revizuire se va admite.

Rejudecând recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale București, se constată că acesta este fondat.

Prima instanță, a obligat

pe recurenta Autoritatea Națională a Vămilor în solidar cu pârâtul P.S.D. la plata

sumei de 2.741.354.076 ROL cu dobânzi.

Înalta Curte arată că

solidaritatea face parte din categoria obligațiilor plurale.

În speță, s-a pus în discuție

solidaritatea pasivă, între debitori, potrivit căreia creditorul unei obligații

este îndreptățit să ceară oricărui codebitor executarea prestației care formează

obiectul obligației.

În consecință, efectul

solidarității pasive îl constituie obligația fiecărui codebitor de a plăti întreaga

datorie către creditor..

Ori, în speța de față,

partea prejudiciată, creditorul obligației este tocmai recurenta Autoritatea Națională

a Vămilor, astfel că aceasta nu poate să aibă cu privire la aceeași datorie atât

calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor, situație în care ar interveni

confuziunea, ca excepție personală pentru a fi apărat debitorul de plata datoriei.

Având în vedere că prejudiciul

a fost cauzat de pârâtul-intimat P.S.D., vinovăția acestuia fiind stabilită definitiv

prin sentința penală nr. 992/62002 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă

prin decizia penală nr. 750/2007, și că Autoritatea Națională a Vămilor este parte

prejudiciată, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de aceasta urmează

a fi admis.

Se va

modifica, în parte, sentința

atacată în sensul că se va respinge acțiunea Curții de Conturi față de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire

formulată de Curtea de Conturi a României împotriva Deciziei nr. 454 din 27 ianuarie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Schimbă în tot Decizia

nr. 454 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 14152/2/2003, în sensul că:

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale București împotriva sentinței nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea Curții de Conturi față de Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie

2011.