ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3268/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea Curții de Conturi a României în contradictoriu cu pârâta parte prejudiciată Agenția Națională de Administrare Fiscală și pârâții Administrația Finanțelor Publice sector 1, Autoritatea Națională a Vămilor, P.S.D.. Au fost obligați în solidar pârâții P.S.D. și Direcția Regională Vamală București la plata către bugetul de stat a sumei de 2.741.354.076 ROL cu titlu de despăgubiri și a dobânzii practicate de Banca Națională a României la data de 17 iunie 2009. A fost obligat pârâtul P.S.D.

la plata către pârâta parte prejudiciată Direcția Regională București a sumelor de bani plătite de aceasta cu titlul de dobândă către bugetul public național, aferentă sumei de 2.741.354.076 ROL. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin actul de investire, Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României a solicitat, față de prevederile art. 998-1000 C. civ., antrenarea în solidar a răspunderii pârâtului P.S.D. - Șeful Unității Vamale Otopeni - Mărfuri, cu Direcția Regională București, pentru suma de 2.741.354,076 ROL și a dobânzii aferente calculată în raport de dobânda de referință a Băncii Naționale a României la data pronunțării sentinței, către bugetul de stat, în contul Administrația Finanțelor Publice sector 1 București.

S-a mai constatat că în motivarea actului de sesizare s-a reiterat procesul verbal din 1996 întocmit de controlorii financiari ai Camerei de Conturi a Municipiului București, reținându-se că prin încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 3/1992, șeful de vamă P.S.D., depășindu-și atribuțiile specifice de serviciu, a dispus restituirea către agentul economic M.M.I.

SRL a sumei reprezentând TVA-ul aferent importurilor de țigări efectuate în perioada iulie 1994 - iulie 1995 pentru care au fost întocmite un număr de 197 „Declarații de valoare în vamă". Judecătorul fondului a mai reținut că prin sentința penală nr. 992 din 31 mai 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 214/A din 23 iulie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 11 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă acțiunea civilă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, fiind obligat inculpatul P.S.D., în solidar cu alții, la plata unei sume de 1.307.413.328 ROL, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului.

Prima instanță a apreciat temeinică cererea Procurorului General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, în condițiile în care prin sentință penală rămasă definitivă s-a stabilit vinovăția și sub aspectul răspunderii civile a pârâtului din cauză, cu privire la aceeași faptă. În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală care nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, cum de altfel s-a stabilit și prin sentința penală definitivă care a stabilit vinovăția lui P.S.D.

și sub aspectul răspunderii civile. S-a arătat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale (art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituție). În acest context s-a subliniat că autoritatea vamală nu poate fi răspunzătoare pentru fapta săvârșită de P.S.D., latura civilă fiind rezolvată prin sentința penală definitivă depusă la dosarul de fond. Prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciindu-se că nu există dubiu în ceea ce privește raportul de prepușenie între Autoritatea Națională a Vămilor și P.S.D.

și că titlul executoriu obținut în acest fel împotriva celui din urmă profită recurentei nemaifiind necesară promovarea unei acțiuni în regres. Prin Decizia nr. 454 din 27 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, împotriva sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei Curtea de Conturi a României. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că potrivit sentinței penale nr. 992 din 31 mai 2002, a Judecătoriei sector 1 București, definitivă, inculpatul P.S.D.

a fost obligat în solidar cu alți inculpați la plata către Statul Român a sumei de 1.304.413.328 ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 și HCM nr. 792/1962 de la 21 decembrie 1994 la 30 aprilie 1996 și cu plata majorărilor de întârziere calculate potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996 de la 1 mai 1996 și până la achitarea debitului, precum și la plata sumei de 1.433.940.978 ROL cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul nr. 221/1960 și HCM nr. 792/1962 de la 13 aprilie 1995 la 30 aprilie 1996 și cu plata majorărilor de întârziere de la 1 mai 1996 și până la achitarea integrală a debitului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că există deja un titlu executoriu pentru suma de bani cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, nefiind posibil ca aceeași pagubă să fie recuperată de două ori, cum greșit a reținut instanța de fond, în pofida situației de fapt expuse rezumativ în considerentele soluției pronunțate . În condițiile în care potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (care judecă acțiunea civilă) cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, soluționarea definitivă a laturii civile prin sentința penală, ca urmare a constatării întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru obligarea la acoperirea prejudiciului în cuantum de 2.7741.354.076 ROL, conduce la concluzia că acțiunea civilă a Curții de Conturi pentru aceeași sumă nu este întemeiată, soluția instanței penale asupra laturii civile intrând în mod evident în puterea lucrului judecat. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Curtea de Conturi a României.

În motivele cererii de revizuire, s-a susținut că împotriva sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs numai Autoritatea Națională a Vămilor, pârâtul P.S.D. neexercitând calea de atac a recursului, astfel că au fost depășite limitele sesizării instanței de recurs. În acest sens, s-a susținut că motivele de recurs vizau numai soluția de angajare solidară a angajatorului cu prepusul său. S-a invocat de asemenea, nesocotirea autorității de lucru judecat, respectiv împrejurarea că prin decizia penală nr. 214/A/23 martie 2007 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 750 din 11 mai 2007 a Curții de Apel București, a fost obligat P.S.D., la plata sumei de 1.307.413.328 ROL prejudiciu plus dobânzi.

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, constată că aceasta este fondată, potrivit celor ce se vor enunța în continuare. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita pentru motivele limitativ prevăzute de lege. Potrivit art. 322 C. proc. civ., este supusă revizuirii și hotărârea dată de o instanță de recurs, dar numai când evocă fondul. În speța prezentă hotărârea instanței de recurs a evocat fondul. S-a admis recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, s-a modificat sentința primei instanțe în totalitate, în sensul că a respins acțiunea reclamantei Curtea de Conturi a României.

Prin motivele de recurs, Autoritatea Națională a Vămilor a criticat sentința numai cu privire la răspunderea solidară între Autoritatea Națională a Vămilor și pârâtul P.S.D.. Din analiza soluției adoptate de instanța de recurs, se constată că prin respingerea în totalitate a cererii formulate de Curtea de Conturi a României, aceasta s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, adică extra petita , astfel că este incident motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece criticile au vizat numai antrenarea răspunderii solidare și nu suma pretinsă prin acțiune. În consecință, cererea de revizuire se va admite. Rejudecând recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, se constată că acesta este fondat.

Prima instanță, a obligat pe recurenta Autoritatea Națională a Vămilor în solidar cu pârâtul P.S.D. la plata sumei de 2.741.354.076 ROL cu dobânzi. Înalta Curte arată că solidaritatea face parte din categoria obligațiilor plurale. În speță, s-a pus în discuție solidaritatea pasivă, între debitori, potrivit căreia creditorul unei obligații este îndreptățit să ceară oricărui codebitor executarea prestației care formează obiectul obligației. În consecință, efectul solidarității pasive îl constituie obligația fiecărui codebitor de a plăti întreaga datorie către creditor.. Ori, în speța de față, partea prejudiciată, creditorul obligației este tocmai recurenta Autoritatea Națională a Vămilor, astfel că aceasta nu poate să aibă cu privire la aceeași datorie atât calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor, situație în care ar interveni confuziunea, ca excepție personală pentru a fi apărat debitorul de plata datoriei.

Având în vedere că prejudiciul a fost cauzat de pârâtul-intimat P.S.D., vinovăția acestuia fiind stabilită definitiv prin sentința penală nr. 992/62002 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 750/2007, și că Autoritatea Națională a Vămilor este parte prejudiciată, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de aceasta urmează a fi admis. Se va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea Curții de Conturi față de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de Curtea de Conturi a României împotriva Deciziei nr. 454 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Schimbă în tot Decizia nr. 454 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 14152/2/2003, în sensul că: Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva sentinței nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge acțiunea Curții de Conturi față de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.