ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2013 și precizată la 04

septembrie 2014, sub nr. dosar 1412/2/2013, reclamanta S.S. Gmbh - Sucursala

România în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Administrația Finanțelor Publice sector 1, Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili

Mijlocii a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

- anularea adresei din

13 iunie 2013 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii

Mijlocii și comunicată subscrisei la data de 19 iunie 2013;

- obligarea pârâtelor

la plata sumei de 3.506.675 RON reprezentând dobânzi aferente sumei de 10.619.852

RON reprezentând TVA restituit subscrisei cu întârziere, defalcate după cum urmează:

suma de 955.787 RON aferentă perioadei 11 ianuarie 2010 - 11 aprilie 2010; suma

de 74.339 RON aferentă perioadei 12 aprilie 2010 - 19 aprilie 2010; suma de 1.389.077

RON aferentă perioadei 31 mai 2010 - 16 februarie 2011; suma de 254.876 RON aferentă

perioadei 17 septembrie 2011 - 15 noiembrie 2011; suma de 556.480 RON aferentă perioadei

16 noiembrie 2011 - 26 martie 2012; suma de 276.116 RON aferentă perioadei 27

martie 2012 - 31 mai 2012.

Obligarea pârâtelor la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta D.G.F.P. a Municipiului

București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității întrucât

reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act

administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, conform

prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată,

cu modificările și completările ulterioare, este decizia dată în soluționarea contestației.

Pârâta A.F.P. sector 1

prin D.G.F.P. a Municipiului București a depus întâmpinare prin care a invocat de

asemenea excepția inadmisibilității pentru aceleași considerente și a solicitat,

în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința

nr.

1770 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ

și fiscal,

s-a

admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București și, în consecință s-a respins ca inadmisibilă acțiunea

reclamantei S.S. Gmbh - Sucursala România în contradictoriu cu pârâții Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, A.N.A.F.-Administrația

Fiscală pentru Contribuabili Mici și Administrația Finanțelor Publice sector 1 București;

a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.700 RON către expertul contabil C.C.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de apel a reținut că r

aportul juridic dintre părțile din prezenta cauza

este unul de drept administrativ fiscal, întrucât acordarea dobânzilor pentru sumele

rambursate de la bugetul de stat este reglementată de dispozițiile art. 124 C. proc.

fisc., potrivit cărora, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

S-a arătat în considerentele

sentinței atacate că în ședința din data de 21 mai 2014 reclamanta și-a precizat

cererea în sensul că solicită acordarea dobânzilor în cuantumul specificat în raportul

de expertiză judiciară întocmit în cauză.

S-a reținut că cererea

de acordare a dobânzilor se face în conformitate cu Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004

pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget

precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite

sau rambursate cu depășirea termenului legal, fiind aplicabile prevederile speciale

în materie fiscală, respectiv dispozițiile imperative ale art. 205 din O.G. nr.

92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere și dispozițiile

art. 209 din același act normativ, s-a reținut că, acțiunea apare ca inadmisibilă

atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât

singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ,

conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, este decizia dată în soluționarea

contestației.

În aceste condiții, s-a

apreciat că formularea unei cererii de acordare dobânzi pentru rambursarea TVA cu

depășirea termenului legal, direct la instanța de judecată este inadmisibilă întrucât

legea specială, respectiv O.G. nr. 92/2003 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice

nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor

de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru

sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, stabilește o procedură

derogatorie de la normele de drept comun pentru acordarea de dobânzi de la bugetul

de stat.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta S.S. Gmbh-Sucursala România, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În contextul unei succinte

prezentări a situației de fapt, recurentul a dezvoltat următoarele critici față

de soluția adoptată de prima instanță, indicând incidența motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.:

- instanța de fond nu

a motivat sentința atacată cu privire la înlăturarea apărărilor reclamantei în ceea

ce privește excepția inadmisibilității, prin ignorarea cererii completatoare a acțiunii

din data de 4 septembrie 2014.

- instanța de fond a făcut

o greșită aplicare a legii în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii

omițând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 1224/2009,

5631/2013)

- în mod greșit s-a majorat

onorariul expertului contabil cu 1700 RON, operațiunile efectuate (verificarea unei

baze de date în Excel) nejustificând această împrejurare.

Pentru aceste motive,

s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de fond.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurenta a depus în conformitate

cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs,

respectiv jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând

sentința atacată sub aspectul criticilor formulate și raportat la prevederile Legii

nr. 554/2004, republicată, reține că este incident în cauză motivul de casare prevăzut

de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluționarea procesului

fără a se intra în cercetarea fondului.

Drept urmare, pe temeiul

legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Curtea de apel, în pronunțarea

soluției, a reținut că acțiunea care formează obiectul prezentei cauze apare ca

inadmisibilă atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă,

întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios

administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, este decizia

dată în soluționarea contestației.

Însă, constată instanța

de control judiciar că aceste susțineri sunt contrazise de situația de fapt ce se

desprinde din actele și lucrările dosarului.

În acest sens, se reține

că reclamanta, prin cererea înregistrată la A.F.P. sector 1 la data de 19

noiembrie 2012, a solicitat acordarea dobânzilor aferente perioadei de întârziere

cu care i-a fost rambursat TVA-ul. În condițiile în care cererea de rambursare nu

a fost soluționată în termenul de 45 de zile, a solicitat instanței obligarea pârâtelor

la plata sumei de 3.506.675 RON.

Astfel cum a reținut și

prima instanță, titlul IX (art. 205-218) C. proc. fisc. reglementează o procedură

administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice

sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere

a actului administrativ - fiscal, procedură care se finalizează prin decizia emisă

în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

În interpretarea normelor

care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale,

reglementată de art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că procedura contestației

prevăzută de C. proc. fisc. are caracterul unei proceduri administrative obligatorii,

cu caracteristica sui generis a atacării în fața instanței de contencios fiscal

a deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire

la actele administrative fiscale.

Observă instanța de control

judiciar că, deși în mod corect Curtea de apel a reținut incidența acestor dispoziții

legale, a dat eficiență susținerilor pârâtelor cu privire la neepuizarea procedurii

prealabile, omițând a observa că, prin înscrisul intitulat „cerere de completare

a cadrului procesual obiectiv” depus la termenul din data de 4 septembrie 2013 s-a

completat acțiunea în sensul că s-a solicitat anularea adresei nr. 5364201A din

13 iunie 2013 emisă de pârâta.

Prin adresa respectivă,

comunicată la data de 19 iunie 2013, a fost materializat răspunsul autorității publice,

în sensul că s-a respins cererea reclamantei prin care s-a solicitat acordarea de

dobânzi pentru suma din decontul cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare,

constituind exprimarea explicită a voinței acesteia cu privire la modul de rezolvare

a cererii adresate de recurenta - reclamantă, și prin urmare, contrar concluziei

la care a ajuns instanța de fond, Înalta Curte constată, că a fost îndeplinită procedura

prealabilă prevăzută de C. proc. fisc.

Este adevărat că reclamanta

și-a întreprins demersul judiciar într-un mod confuz, precizând în mai multe rânduri

acțiunea, însă instanța de contencios administrativ este îndrituită să califice

acțiunea în funcție de scopul real urmărit prin promovarea ei, mai ales că in istoricul

sentinței atacate, s-a reținut, ca și capăt principal al acțiunii, cererea de anulare

a adresei nr. 5364201A din 13 iunie 2013 emisă de pârâta Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Pentru aceste motive,

recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza

I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu

aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.S. Gmbh-Sucursala România împotriva sentinței nr. 1770 din 4 iunie 2014 a Curții

de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie

2015.