ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 454/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2622 din 17 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă acțiunea Curții de Conturi a României în contradictoriu

cu pârâta parte prejudiciată Agenția Națională de Administrare Fiscală și

pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 1, Autoritatea Națională a

Vămilor, respectiv P.S.. Au fost obligați în solidar pârâții P.S. și Direcția

Regională Vamală București la plata către bugetul de stat a sumei de 2.741.354.076

lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii practicate de B.N.R. la data de 17

iunie 2009. A fost obligat pârâtul P.S. la plata către pârâta parte

prejudiciată Direcția Regională București a sumelor de bani plătite de aceasta

cu titlul de dobândă către bugetul public național, aferentă sumei de

2.741.354.076 lei.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că prin actul de învestire nr.

956/36D/1996, Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României a solicitat, față de prevederile art. 998 - 1000 C. civ., răspunderea

în solidar a pârâtului P.S. - Șeful Unității Vamale Otopeni - Mărfuri, pendinte

Direcția Regională București, pentru suma de 2.741.354,076 lei și a dobânzii

aferente calculată în raport de dobânda de referință B.N.R. la data pronunțării

sentinței, către bugetul de stat, în contul Administrația Finanțelor Publice

Sector 1 București.

S-a mai constatat că

în motivarea actului de sesizare s-a reiterat procesul-verbal nr. X/1996 dresat

de controlorii financiari ai Camerei de Conturi a Municipiului București,

reținându-se că prin încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 3/1992, șeful de vamă

P.S., depășindu-și atribuțiile specifice de serviciu, a dispus restituirea

către agentul economic M.M.I. S.R.L. a sumei reprezentând TVA-ul aferent

importurilor de țigări efectuate în perioada iulie 1994 - iulie 1995 pentru

care au fost întocmite un număr de 197 "Declarații de valoare în

vamă".

Judecătorul fondului

a mai reținut că prin Sentința penală nr. 992 din 31 mai 2002 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr.

214/A din 23 iulie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă

prin Decizia penală nr. 750 din 11 mai 2007 a C.A.B., secția a II-a penală, a

fost admisă acțiunea civilă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, fiind

obligat inculpatul P.S.D., în solidar cu alții, la plata unei sume de

1.307.413.328 lei, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, până la

achitarea integrală a debitului.

Prima instanță a

apreciat temeinică cererea Procurorului General Financiar de pe lângă Curtea de

Conturi a României, în condițiile în care prin sentință penală rămasă

definitivă s-a stabilit vinovăția și sub aspectul răspunderii civile a

pârâtului din cauză, cu privire la aceeași faptă.

În termen legal,

împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor (A.N.V.) prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția instanței de fond

pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. privind

răspunderea civilă delictuală care nu poate constitui temei pentru antrenarea

răspunderii statului, cum de altfel s-a stabilit și prin sentința penală

definitivă care a stabilit vinovăția lui P.S. și sub aspectul răspunderii

civile. S-a arătat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată

însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele

penale (art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituție).

În acest context s-a

subliniat că autoritatea vamală nu poate fi răspunzătoare pentru fapta

săvârșită de P.S., - șeful unității vamale Otopeni-Mărfuri -, latura civilă

fiind rezolvată prin sentința penală definitivă depusă la dosarul de fond.

Prin întâmpinare,

Curtea de Conturi a României a solicitat menținerea ca legală și temeinică a

Sentinței civile nr. 2622 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciindu-se că nu există dubiu

în ceea ce privește raportul de prepușenie între Autoritatea Națională a

Vămilor și P.S. și că titlul executoriu obținut în acest fel împotriva celui

din urmă profită recurentei nemaifiind necesară promovarea unei acțiuni în

regres.

Examinând cauza prin

prisma criticii aduse de recurentă, a obiectului dedus judecății și a normelor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este

fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312(3) teza I C. proc. civ.,

astfel că pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. sentința va fi modificată în sensul respingerii acțiunii Curții de Conturi

pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Inițial, prin actul de

învestire nr. 959/36D/1996 Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de

Conturi a României, în temeiul Legii nr. 94/1992 în forma în vigoare la acea

dată a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților P.S. -

șeful unității vamale Otopeni-Mărfuri și Direcția Regională București, invocând

ca temei prevederile art. 998 - 1000 C. civ. Prejudiciul s-a ridicat la suma de

2.741.354.076 lei și dobânzi aferente calculate în raport de dobânda de

referință B.N.R. la data pronunțării sentinței către bugetul de stat, fiind o

consecință a încălcării dispozițiilor O.G. nr. 3/1992 de către P.S. care în

calitatea sa de șef de vamă, depășindu-și atribuțiile specifice de serviciu, a

dispus restituirea către agentul economic M.M.I. S.R.L. a sumei de 2.741.354.076

lei reprezentând TVA aferent importului de țigări.

Urmare modificărilor

legislative aduse Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,

după revizuirea Constituției, dosarul a fost transmis spre competentă

soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, fiind înregistrat sub nr. X/2003.

La data de 4 martie

2004 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244(1) C. proc.

civ., constatând că dosarul penal nr. 12359/1998 în care Judecătoria Sector 1

București a pronunțat Sentința penală nr. 1297 din 20 iulie 2000 nu a fost

soluționat definitiv.

Din actele dosarului

rezultă că sentința penală nr. 1297/2000 a Judecătoriei Sector 1 București a

rămas definitivă numai sub aspectul laturii penale prin Decizia penală nr.

1010/2001 a Tribunalului București, secția I penală, inculpații P.S. ș.a. fiind

condamnați pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,

în concurs real, la executarea unor pedepse în regim de detenție, sub aspectul

laturii civile cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1

București.

Prin Sentința penală

nr. 992 din 31 mai 2002, modificată prin Decizia penală nr. 214/2007 a

Tribunalului București, secția I penală și definitivă la 11 mai 2007 prin Decizia

penală nr. 750 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis

acțiunea civilă formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor -

Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Conform Sentinței

penale nr. 992 din 31 mai 2002, a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă,

inculpatul P.S. a fost obligat în solidar cu alți inculpați la plata către

Statul Român a sumei de 1.304.413.328 lei cu plata dobânzilor prevăzute de

Decretul nr. 221/1960 și H.C.M. nr. 792/1962 de la 21 decembrie 1994 la 30

aprilie 1996 și cu plata majorărilor de întârziere calculate potrivit art. 13

din O.G. nr. 11/1996 de la 1 mai 1996 și până la achitarea debitului, precum și

la plata sumei de 1.433.940.978 lei cu plata dobânzilor prevăzute de Decretul

nr. 221/1960 și H.C.M. nr. 792/1962 de la 13 aprilie 1995 la 30 aprilie 1996 și

cu plata majorărilor de întârziere de la 1 mai 1996 și până la achitarea

integrală a debitului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție observă, așadar, că există deja un titlu executoriu pentru

suma de bani cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, nefiind posibil ca

aceeași pagubă să fie recuperată de două ori, cum greșit a apreciat instanța de

fond, în pofida situației de fapt expuse rezumativ și în considerentele

soluției pronunțate și în cele ale prezentei decizii.

În condițiile în care

potrivit art. 22(1) C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanței penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (care judecă acțiunea

civilă) cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia, soluționarea definitivă a laturii civile prin sentința

penală mai înainte menționată ca urmare a constatării întrunirii condițiilor

răspunderii civile delictuale pentru obligarea la acoperirea prejudiciului în

cuantum de 27.741.354.076 lei, conduce la concluzia că acțiunea civilă a Curții

de Conturi pentru aceeași sumă nu este întemeiată, soluția instanței penale pe

latura civilă intrând în mod evident în puterea lucrului judecat.

Văzând și

dispozițiile art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București, împotriva Sentinței Civile nr. 2622 din

17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Curtea de Conturi a

României.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - CL