ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 912/118/2012

pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții Z.I. și Z.E. au solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., să se dispună

stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere cu privire la terenul

situat în Peștera, parcela X în suprafață de 690,00 mp și anularea parțială a deciziei nr. 1651 din 28 noiembrie 2011 poziția nr. X.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta a stabilit un cuantum al

despăgubirilor derizoriu față de valoarea reală a terenului. Mai arată reclamanții

că daunele nu au fost stabilite deși pe suprafața expropriată s-ar fi putut

obține recolte considerabile.

Pârâtul a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, față de

împrejurarea că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, astfel că nu s-a născut dreptul reclamanților de a contesta

cuantumul despăgubirilor.

În ședința din 27

martie 2012 instanța a pus în discuție excepția prematurității formulării

acțiunii.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 1740 din 3 aprilie 2012 a admis excepția prematurității și, în consecință, a fost respinsă acțiunea ca prematur

formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local a prevăzut că procedura de

expropriere se realizează în două etape: administrativă și judiciară.

În speță, etapa

administrativă a exproprierii nu a fost epuizată, întrucât Comisia

stabilită în baza

Legii nr. 255/2010 nu a emis hotărâre cu privire la valoarea despăgubirilor și

modul de plată a acestora, hotărâre care poate fi contestată în instanță de

persoana în cauză.

În termen legal

împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții.

Prin decizia nr. 85/ C

din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul declarat

de reclamanți.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că, în vederea realizării lucrării de

utilitate publică Autostrada București - Constanța a fost declanșată procedura

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

acestei lucrări.

Astfel, prin H.G. nr.

415/2010 s-a declanșat procedura de expropriere a acestor imobile, printre care

și imobilul proprietatea reclamanților în suprafață de 690,00 mp situat în Peștera, parcela X.

Procedura de

expropriere este reglementată de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local care prevede parcurgerea a două etape:

administrativă și judiciară.

În faza

administrativă a procedurii de expropriere, Statul Român prin C.N.A.D.R. SA

întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare care

cuprinde date cu privire la încadrarea în planurile de urbanism și de încadrare

a teritoriului, panouri cu amplasamentul lucrării vizate de Oficiul Național de

Cadastru, Geodezie și Cartografie, care includ delimitarea terenurilor și a

construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor și

a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, stabilite de persoane

autorizate.

În baza acestei

documentații înaintate de către C.N.A.D.R. SA, Guvernul aprobă prin hotărâre,

amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor,

suma globală a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont

bancar al C.N.A.D.R. SA și sursa de finanțare.

Planul cu

amplasamentul lucrării întocmit pentru fiecare unitate administrativ

teritorială se afișează la sediul local al unității respective publicat într-un

ziar local.

Conform dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 255/2010 la nivelul fiecărei unități administrative se

constituie o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în

temeiul căruia persoana în cauză care justifică un interes legitim formulează

cererea de despăgubiri.

În baza dispozițiilor

art. 18 și 19 din Legea nr. 255/2010 comisia emite hotărârea în care se precizează

cuantumul despăgubirilor și modul de plată.

În cauza dedusă

judecății, curtea a constatat că această comisie constituită în temeiul art. 18

raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2010 nu a emis o hotărâre cu privire la

valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților, precum și a modalității de

plată a acestora.

Prin urmare, cea de-a

doua etapă a exproprierii și anume cea judiciară va fi declanșată după

epuizarea celei administrative, adică după emiterea hotărârii individuale pe

numele celui în cauză, hotărâre care astfel cum s-a menționat mai sus nu a fost

emisă.

Nefiind emisă această

hotărâre, etapa administrativă nu a fost epuizată și în atare situație,

apelanții nu pot uza de dispozițiile legale sus menționate.

H.G. nr. 200/2011

invocată de reclamanți, care cuprinde „lista imobilelor supuse exproprierii pe

tronsonul Medgidia - Constanța, a proprietarilor sau deținătorilor acestora,

precum și a sumelor individuale aferente despăgubirilor”, nu poate fi asimilată

hotărârii de stabilire a despăgubirilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22

din Legea nr. 255/2010.

Valoarea stabilită

prin H.G. nr. 200/2011 este orientativă, pentru stabilirea bugetului de

cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2010, respectiv la art. 7 din aceeași

lege, dar pot fi suplimentate prin hotărâre de guvern la cererea

expropriatorului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții.

motiv de recurs, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., arătând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că,

pe de o parte, s-a reținut că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a

cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, iar pe de altă parte,

instanța face referire la H.G. nr. 791/2011 și la Decizia de expropriere nr. 1651/2011.

că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv

reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că

reclamanții au contestat Decizia de expropriere nr. 1651/2011 și H.G. nr. 791/2011,

iar instanța a analizat H.G. nr. 200/2011, care nu are nicio legătură cu

decizia contestată.

Se susține că

instanțele de fond și apel nu au înțeles dispozițiile Legii nr. 255/2010,

coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 791/2011 și cu Decizia de expropriere nr. 1651/2011,

în sensul că H.G. nr. 791/2011 a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 5, art.

31 și art. 32 din legea nr. 255/2010, iar Decizia de expropriere nr. 1651/2011

a fost emisă de C.N.A.D.R. SA pentru exproprierea terenurilor proprietatea

reclamanților.

Recurenții fac mai

multe considerații teoretice cu privire la dispozițiile legale aplicabile în

speță, concluzionând prin aceea că apreciază soluția instanței ca fiind

nelegală, întrucât reclamanții au fost consemnați atât în lista anexă la Hotărârea de Guvern, cât și în decizia de expropriere, astfel că demersul lor judiciar este

legal.

a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care susțin că

despăgubirea acordată pentru pierderea dreptului de proprietate trebuie să fie

prealabilă deposedării, intimata nefăcând dovada consemnării sumelor la

dispoziția reclamanților.

Intimatul pârât a

formulat întâmpinare.

Examinând legalitatea

deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Referitor la prima

critică, vizând contradictorialitatea hotărârii pronunțată de instanța de apel,

Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs reglementat de art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii

ori

străine de natura pricinii”.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt

și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu

aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Motivarea unei

hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,

din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Ipostazele în care se

poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în

sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că

acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și

considerente

, cum este

cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în

considerente

a soluției

de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din

dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în

exclusivitate a unor

considerente

străine de natura pricinii.

Indicarea ipostazelor

ce pot atrage incidența motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. nu este limitativă, însă aceasta relevă acele situații ce

se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe

temeiul de drept invocat și în care nu poate fi încadrată critica recurenților

constând în motivarea contradictorie raportat la împrejurarea că, deși în

decizia recurată se reține că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a

cuantumului despăgubirilor, aceeași hotărâre menționează că s-au emis H.G. nr. 791/2011

și Decizia de expropriere nr. 1651/2011

.

Nu este vorba despre

o contradicție între considerente, întrucât nici Hotărârea de Guvern și nici

decizia de expropriere, invocate de recurenți, nu reprezintă hotărâri de

stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Ca atare, motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizând contradictorialitatea

hotărârii pronunțată de instanța de apel este nefondat, urmând a fi respins în

consecință.

Tot astfel, referirea

la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este lipsită de orice susținere în dezvoltarea

motivelor de recurs, având în vedere că recurenții nu indică actul juridic în

înțelesul lui material (de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neechivoce

să fi fost interpretate greșit de către instanță, denaturându-li-se înțelesul.

Referirea recurenților

reclamanți în susținerea acestui motiv de modificare la decizia de expropriere,

nu este susceptibilă de încadrare în acest motiv de recurs.

Nefondate sunt și

criticile încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, conform art. 4

din Legea nr. 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt: aprobarea

indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes național, județean sau

local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii

pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei

proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate și finalizarea

formalităților procedurii de expropriere.

Potrivit art. 18 și

19 din această lege, faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie,

putând fi declanșată procedura judiciară, după emiterea de către comisie a unei

hotărâri în care se va preciza valoarea despăgubirilor și modul de plată a

acestora.

Deci, pentru a lua

naștere dreptul reclamanților de a contesta, în calitate de persoane

expropriate, cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator este necesar ca

acesta să emită o hotărâre în acest sens.

În speță, după emiterea

H.G. nr. 415/2010, a fost emisă o decizie de expropriere în temeiul

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și art. 6 din Normele

metodologice de aplicare a legii, ce reprezintă titlu executoriu pentru

transferul dreptului de proprietate și care trebuie urmată de emiterea unei

hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Față de dispozițiile

legale evocate, se constată că nici H.G. nr. 415/2010 și nici decizia de

expropriere nr. 1651/2011 nu reprezintă și nu pot fi asimilate hotărârii de

stabilire a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 255/2010.

Procedura judiciară

poate fi declanșată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de

stabilire a cuantumului despăgubirilor, ceea ce nu este cazul în speță. Din

momentul comunicării acestei hotărâri se naște dreptul persoanei expropriate de

a contesta cuantumul despăgubirii, simpla menționare a reclamanților în lista

anexă la H.G. nr. 415/2010 neechivalând unei hotărâri de stabilire a

cuantumului despăgubirilor.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții Z.I. și Z.E. împotriva deciziei nr. 85/

C din 18 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 februarie 2013.