ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2016

Decizia nr. 1774 /20 16 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2012 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. x/118/2012, reclamanta A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 33/1994 și al Legii nr. 255/2010. În contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru bunul expropriat, respectiv terenul situat în Peștera, parcela A1684/2/3, având număr cadastral 10439, cu suprafața de 7.784 m.p.; anularea parțială a deciziei nr. 809 din 30 mai 2011, poziția 48, cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că Ia data de 03 mai 2010 s-a publicat în M. Of. al României, Partea I, H.G. nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a Imobilelor proprietate privată, ulterior completată cu H.G. nr. 200/2011, fiind demisă și decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011, care a menținut același cuantum al despăgubirilor ca și în H.G. nr. 200/2011. Arată că, până la data formulării acțiunii, nu a fost emisă hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar despăgubirea în cuantum de 2.666 RON este mult mai mică decât valoarea reală a terenului, solicitând acordarea unei despăgubiri de 1 16.760 euro. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, a inadmisibilității și a prematurității acțiunii.

La termenul din data de 30 aprilie 2013 instanța a respins prin încheiere interlocutorie excepțiile invocate. Prin sentința nr. 2839 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Constanța, secția l civilă, a admis acțiunea; a anulat în parte decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 în ceea ce privește pct. 48 din lista anexă, referitor la valoarea de 2.668 RON despăgubiri calculate pentru terenul în suprafață de 7.784 m.p. situat în extravilanul comunei Peștera, reprezentând parcela A1684/2/3 cu nr. cadastral 10439; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 8.095 RON cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat anterior menționat; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2.400 RON eu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu de expert.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta se legitimează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2258 din 21 mai 2008 ca și proprietară a terenului arabil în suprafața de 5 ha, amplasat în parcela A1684/2 situată în extravilanul localității Peștera. Prin decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 - poziția 48, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului în suprafață de 7.784 m.p. reprezentând parcela A1684/2/3 aparținând reclamantei A., terenul exproprial fiind evaluat la 2.668 RON.

Problema contestării justei despăgubiri propusă reclamantei este direct legată de momentul notificării intenției de expropriere a imobilului, conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 și ulterior de momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor conform art. 20 și 22 din Legea nr. 255/2010, așadar de etapa a II-a „Consemnarea sumei individuale și afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate”. Reclamantei i-a fost notificată intenția de expropriere în condițiile art. 8 din lege și a fost emisă decizia de expropriere nr. 809/2011, fără însă a i se fi comunicat și o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Raportat la această situație de fapt, s-a reținut că excepția prematuritățu invocată de pârâtul expropriator este nefondată, plata prealabilă a despăgubirii constituind o cerință a preluării în această modalitate a bunului de către sau consacrată atât prin art. 44 alin. (3) din Constituție, cât și prin art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție. Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată persoanei expropriate se compune din valoarea reală a terenului expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Criteriul valorii reale a imobilului este definit în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Urmare a publicării în M. Of. al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a dispus evaluarea terenului expropriat prin raportare la comparabilele tranzacționale pe piața liberă Ia dala transferului dreptului de proprietate conform deciziei de expropriere, respectiv luna mai 2011, comparabilele fiind selectate din adresa Primăriei Peștera nr. 4762 din 06 august 2013. Prin raportul de expertiză s-a stabilit o valoare a terenului exproprial de 8.095 RON. Cum din perspectiva cuantumului despăgubirii stabilite în favoarea reclamantei, decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 este nelegală în ce privește poziția nr. 48 din lista anexă, prima instanță a dispus anularea în parte a acestei decizii și obligarea pârâtului la plata, către reclamantă, a sumei de 8.095 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului în suprafață de 7.784 m.p., reprezentând parcela A1684/2/3.

Împotriva acestei semințe și a încheierii din 30 aprilie 2013 a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. Pârâtul a criticat legalitatea încheierii de ședință din 30 aprilie 2013 prin prisma respingerii excepției de inadmisibtlitate a capătului de cerere referitor la anularea parțială a deciziei de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor - poziția 48. Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 singurul act ce poate fi contestat sub aspectul cuantumului despăgubirii este reprezentat de hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar decizia de expropriere reprezintă titlul de proprietate pentru transferarea dreptului de proprietate, legea neprevăzând nici o modalitate de contestare a deciziei de expropriere.

Decizia de expropriere este un act emis în cea de-a treia etapă a procedurii de expropriere, vizând transferul dreptului de proprietate, prin decizie nefiind stabilit cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubire. Dreptul reclamantei de a contesta în instanță cuantumul despăgubirii acordate este prevăzut expres în art. 22 din Legea nr. 255/2010; doar prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sunt prevăzute sumele acordate cu titlu de despăgubire fiecărei persoane expropriate, iar reclamanta, nemulțumită de cuantumul despăgubirii putea să conteste doar această hotărâre, iar nu decizia de expropriere. Prima instanță a asimilat în mod greșit decizia de expropriere hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

În decizia de expropriere sunt prevăzute doar sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit pe baza expertizelor camerelor notarilor publici și nu valoarea finală a despăgubirii, care este prevăzută în hotărârea de stabilire a despăgubirilor, ce se emite după întâlnirea părților pentru discuții legate de despăgubirile propuse.

În mod greșit prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză de evaluare a terenului expropriat și a acordat reclamantei o despăgubire de 8.095 RON, la întocmirea acestei expertize fiind avute în vedere ca și comparabile - terenuri cu aceeași suprafață cu cel expropriat, dar fără a se avea în vedere și celelalte caracteristici, respectiv localizarea, utilitățile, drum de acces etc. Astfel, deși terenurile valorificate ca și comparabile, respectiv parcelele A459/74, A355/53 și A473/34 nu se regăsesc în vecinătatea imobilului expropriat, în momentul analizării comparabilelelor la criteriul „Localizare” și „Amplasare față de localitate/parcela de evaluat” nu se aplică nici o corecție.

Deși s-au formulat obiecțiuni la expertiză, răspunsul la obiecțiuni a fost semnat numai de către experții B. și C., în timp ce dl. D. nu și-a însușit acest răspuns și nici nu a redactat un punct de vedere separat, instanța pronunțând soluția bazându-se exclusiv pe răspunsul la obiecțiuni al celor doi experți. În apel, pârâta a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în cadrul căruia să se determine valoarea terenului expropriat prin metoda comparației directe, raportat la alte terenuri înscrise în adresa nr. 4762 din 06 august 2013 a Comunei Peștera și care prezintă aceleași caracteristici, inclusiv sub aspectul locației, amplasamentului, utilităților și căilor de acces.

Suplimentul la raportul de expertiză a fost realizat de același experți, expertiza concluzionând că valoarea terenului expropriat determinată potrivit metodei comparației directe, în raport cu comparabilele utilizate - parcela A1696/6 - 33.500 m.p.; A1684/2/15 - 47.200 m.p., A1664/4 - 55.000 m.p. și A1669/3/1 - 15.000 m.p. - este de 2.569 RON, reprezentând 0,33 RON/m.p.

la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv în anul 2011. Prin decizia nr. 64/C din 19 mai 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâtului; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins, ca nefondatâ, cererea de anulare în parte a deciziei de expropriere nr. 809 din 30 mai 201 1, în ceea ce privește punctul 48 din lista anexă, referitor la valoarea de 2.668 RON, despăgubiri calculate pentru terenul de 7.784 m.p., situat în extravilanul localității Peștera, reprezentând parcela A1684/2/3, cu nr. cadastral 10439; a obligat pârâtul expropriator, la plata, către reclamantă, a sumei de 2.668 RON cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat în suprafață de 7.784 m.p.

mai sus menționat; a menținut restul dispozițiilor sentinței și ale încheierii de ședință din 30 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2012. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică „Autostrada București-Constanța, tronsonul 6 Cernavodă-Constanța”, în temeiul Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, completată prin H.G.

nr. 2090/2011, s-a emis decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011, prin care au fost trecute în proprietatea statului, fără alte formalități, bunurile imobiliare aparținând celor enumerați în anexă, reclamanta A. regăsindu-se la poziția nr. 48 cu terenul expropriat în suprafață de 7.784 m.p., parte din parcela A1684/2/3, având nr. cadastral 10439 - categorie de folosință teren arabil extravilan, evaluat provizoriu Ia 2.666 RON. Decizia menționează în mod expres că la data emiterii acesteia s-a realizat transferul dreptului de proprietate având în vedere că sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate, decizia de expropriere constituind titlu executoriu pentru predarea imobilelor menționate în anexă.

În ceea ce privește terenul în litigiu, pârâtul expropriator, prin C.N.A.D.N.R. SA, a recunoscut prin întâmpinare că nu au fost finalizate formalitățile aferente procesului de expropriere, în sensul că nu a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei în calitate de proprietar al terenului în suprafață de 7.784 m.p. supus exproprierii, Tribunalul Constanța reținând în mod judicios însă că acțiunea reclamantei de stabilire, respectiv de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite conform Legii nr. 255/2010, nu este prematur formulată. După cum a recunoscut și pârâta, hotărârea pentru stabilirea cuantumului despăgubirii nu s-a emis, în cauză nefiind făcută dovada parcurgerii niciuneia dintre formalitățile prevăzute la alin. (18)-(23) din Legea nr. 255/2010.

Faptul că în cauză nu s-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care poale fi contestată potrivit normelor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 255/2010, nu poate îngrădi dreptul expropriatului de a se adresa instanței de judecată atât timp cât activitatea expropriatorii lui, prevăzută de aceeași lege, respectiv de a emite și comunica hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, nu respectă un termen rezonabil, proprietarii fiind în acest timp lipsiți de bunul lor și aflându-se într-o situație incertă privind despăgubirile care li se cuvin și care trebuie să fie juste, respectiv să acopere pierderea suferită prin lipsirea lor de dreptul de proprietate asupra imobilului. Este real faptul că decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 - în care este consemnată la poziția nr. 48 suprafața de teren de 7.784 m.p.

expropriată de la reclamanta A., nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și că despăgubirile propuse a fi consemnate la dispoziția reclamantei sunt orientative, ele putând fi modificate conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, la cererea expropriatorului, în situația modificării numărului de imobile necesar a fi expropriate, precum și în orice alte situații temeinic motivate, inclusiv pentru situația prevăzută la art. 8 alin. (2), la solicitarea expropriatului de stabilire a unei juste despăgubiri.

În mod corect însă instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nulitatea deciziei de expropriere nr. 809/2011 referitor la valoarea despăgubirilor de 2.668 RON, pentru că decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 are o dublă natură, respectiv natura unui act translativ de proprietate, dar și aceea de act prin care este individualizată suma aferentă despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza raportului de evaluare întocmit în această fază.

Dacă în ceea ce privește natura sa de act prin care are loc transferul de proprietate decizia de expropriere nu a fost contestată în condițiile art. 9 alin. (2) clin Legea nr. 255/2010, contestația formulată de către reclamantă vizând valoarea despăgubirilor menționate în această decizie - în condițiile neparcurgerii din culpa pârâtului expropriator a tuturor etapelor de expropriere și ținând seama de faptul că nu există nici o justificare rezonabilă oferită de către pârâtul apelant că valoarea despăgubirii ce i s-a oferit reclamantei ar fi fost diferită de aceea menționată în această decizie (ex.: prin întocmirea unui raport de evaluare etc.) - trebuie privită ca admisibilă față de prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, normă care stabilește dreptul expropriatului de a contesta cuantumul despăgubirii stabilită de către expropriator.

Lipsa unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor este privită ca un refuz al expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanțelor competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede în art. 21 alin. (2) că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. Prima componentă a despăgubirii, respectiv valoarea reală a hunului expropriat este definitivă de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriaiă, la data transferului dreptului de proprietate.

În consecință, valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele de impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectațiunea bunului, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează. Pentru determinarea prețului de piață raportarea se face, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând la tranzacțiile efective realizate pentru imobile de același fel din unitatea administrativ-teritoriaiă. În apel, în cadrul suplimentului la expertiză, constatându-se că la nivelul anului 2011 au fost înstrăinate terenuri agricole din extravilanul localității Peștera, situate în imediata vecinătate a terenului în suprafață de 7.784 m.p.

- parcela A1684/2/3, astfel cum au fost menționate în adresa nr. 4762 din 06 august 2013 a Comunei Peștera, instanța a dispus evaluarea terenului expropriat prin metoda comparației directe, prin raportare și la aceste terenuri. În acest sens, experții au selectat din cadrul terenurilor tranzacționale în anul 2011 în localitatea Peștera, 4 terenuri agricole extravilane situate în proximitatea terenului ce face obiectul prezentului litigiu, și anume: parcela A1684/2/15 - 47.200 m.p.; parcela A1664/4 - 55.000 m.p.; parcela 1696/6 - 33.500 m.p. și parcela A1669/3/1/2 - 15.000 m.p. Prețul de tranzacționare a acestor terenuri a variat între 0,29 - 0,37 m.p.

Din concluziile suplimentului la raportul de expertiză rezulta că potrivit Standardelor ANEVAR s-a selectat comparabila D - parcela A1684/2/15 - poziția 93 din lista tranzacțiilor încheiate în anul 2011, înaintată de Primăria Comunei Peștera - întrucât pentru această comparabilă s-a aplicat cea mai mică corecție brută de 10,8% și raportat la această comparabilă terenul expropriat în suprafață, de 7.784 m.p. - parcela A1684/2/3 a fost evaluat la 0.33 RON/m.p., respectiv 2.569 RON.

Deși în concluziile finale ale suplimentului Ia raportul de expertiză experții au arătat că își mențin punctul de vedere exprimat în răspunsul la obiecțiuni depus în fața primei instanțe la primul termen de judecată din 16 septembrie 2015, în sensul că valoarea terenului expropriat să fie cea rezultată din folosirea comparabilelor cu suprafețe apropiate ca și mărime de terenul expropriat de la reclamantă, și anume 8.095 RON, instanța de apel nu și-a însușit această opinie, avându-se în vedere faptul că răspunsul la obiecțiuni nu a fost semnat de către toți cei trei membri ai comisiei, iar expertul D. nu și-a expus punctul de vedere sub acest aspect (chestiune ce constituie de altfel motiv de apel), iar pe de altă parte în cadrul evaluării realizate în fața primei instanțe, experții au valorificat comparabile cu dimensiuni apropiate dimensiunilor terenului expropriat (7.000-10.000 m.p.), fără a avea în vedere însă și alte caracteristici ale terenurilor, și anume: amplasament, depărtarea de utilități, gradul de fertilizare al terenului agricol, căi de acces la terenuri etc. Cu ocazia efectuării suplimentului la raportul de expertiză, în apel experții au valorificat comparabile care prezintă aceleași caracteristici cu terenul expropriat de la reclamantă, inclusiv sub aspectul amplasamentului acestuia,

terenul selectat ca și comparabilă fiind un teren situat în aceeași parcelă cu terenul expropriat, respectiv parcela A1684/2, în ceea ce privește suprafața terenului comparabilă, rețînându-se că parcela A1684/2/15 este mai mare decât terenul expropriat - parcela A1684/2/3, experții, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii la care este reclamanta îndreptățită au aplicat corecțiile legale - „corecție procentuală”, stabilind astfel valoarea de 0-33 RON/m.p. pentru terenul expropriat.

Constatându-se că valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză realizat în apel este inferioară valorii propuse de statul expropriator reclamantei - 2.668 RON în decizia de expropriere, pentru a nu se crea reclamantei în propria acțiune o situație mai grea, și în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că „(2) Despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (...)”, instanța de apel a obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 2.668 RON, propusă în decizia de expropriere nr. 809/2011. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că apelantul pârât s-a aflat în culpă procesuală.

Întrucât acesta nu a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010, situație ce a determinat-o pe reclamantă să declanșeze prezentul litigiu, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, situație în care cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizelor judiciare pentru stabilirea despăgubirilor rămân în sarcina expropriatorului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâta C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut că pârâtul se afla în culpă procesuală, întrucât prin introducerea cererii de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010, ci a urmărit obținerea unui cuantum mai mare al despăgubirilor.

Or, dacă reclamanta ar fi urmărit să obțină emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în condițiile legii speciale, ar fi promovat o acțiune având ca obiect obligația de a face în cadrul căreia nu ar fi fost necesară efectuarea unei expertize care să genereze cheltuielile de judecată efectuate (2.400 RON onorariu expert) pe care recurenta-pârâtă înțelege să le conteste. Pe de altă parte, în urma expertizei a rezultat o valoare inferioară celei oferite de expropriator, astfel încât nici sub acest aspect pârâta nu a căzut în pretenții, întrucât a fost obligată la plata sumei de 2.668 RON reprezentând, de fapt, despăgubirile evidențiate la poziția nr. 48 din decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011. În măsura în care se va reține culpa procesuală a pârâtei, există posibilitatea compensării în tot sau în parte a cheltuielilor de judecată avansate de părțile litigante referitor Ia plata onorariilor pentru efectuarea celor două expertize fond și apel.

Astfel, în primă instanța pârâta a fost obligată la plata, către reclamantă a sumei de 8.095 RON cu titlu de despăgubire și 2.400 RON onorariu de expert achitat de către reclamantă. În apel, la solicitarea pârâtei s-a efectuat un nou raport de expertiză, instanța stabilind în sarcina pârâtei onorariu de expert în cuantum de 900 RON, suplimentat apoi cu 500 RON, în total 1.400 RON. Față de această situație se impune compensarea în tot sau în parte a celor două sume, respectiv de 2.400 și 1.400 RON. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care părțile trebuie să le suporte în legătură cu activitatea lor judiciară, constituind, pe de o parte, o sancțiune pentru partea care a generat și pierdut procesul, iar pe de altă parte, o despăgubire pentru partea care nu a avut nici o culpă în inițierea sau derularea acestuia.

În sistemul nostru de drept, instituția acordării cheltuielilor de judecată este întemeiată pe prezumția de culpă a părții care pierde procesul, indiferent de buna sau reaua-credință în desfășurarea comportamentului procesual. În speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 29 mai 2012, dată la care Legea nr. 255/2010 era în vigoare, fiind aplicabilă cauzei pendinte. Potrivit art. 23 alin. (2) din actul normativ anterior menționat „Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute Ia alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.

Este important de stabilit cadrul legal aplicabil, întrucât art. 38 din Legea nr. 33/1994 conține o prevedere diferită în materie, respectiv cheltuielile legate de expropriere sunt exclusiv în sarcina expropriatorului, în calitatea sa de factor declanșator al deposedării pentru cauză de utilitate publică, independent de existența sau inexistența unei culpe în declanșarea procedurii judiciare. Rezultă că prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care fac trimitere la dreptul comun, trebuie coroborate cu cele ale art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În acest caz, obligația de plată se fundamentează pe ideea de culpă procesuală, în sensul reglementat de norma de procedură civilă de drept comun, așa cum a fost arătată într-un paragraf anterior și nu pe dispozițiile speciale prevăzute de legislația în materia exproprierii.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei de expropriere, cu arătarea faptului că până la momentul inițiativei procesuale pârâta nu a emis hotărâre de stabilire a despăgubirilor. Reclamanta a mai solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente terenului expropriat, despre care a arătat că este superior valoric celui evidențiat în hotărârea de expropriere. Prin hotărârea tribunalului decizia de expropriere a fost anulată în parte, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor propuse prin aceasta, de la 2.668 RON, Ia 8.095 RON, astfel cum au fost stabilite de către instanță. La judecata în fond, proba cu expertiză evaluatorie a fost solicitată de către reclamantă, în interesul dovedirii pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă, conform art. 170 alin. (1) C. proc.

civ., onorariul aferent expertizei terenului obiect al exproprierii, în cuantum de 2.400 RON, fiind avansat de această parte. În apel, pârâta a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, achitând onorariu de expert total de 1.400 RON. Prin suplimentul la raportul de expertiză s-a reținut o valoare a terenului în litigiu de 2.569 RON, însă nici în această cale de atac instanța de judecată nu a acordat suma stabilită prin lucrarea tehnică de specialitate, ci, admițând apelul pârâtei, a respins, ca nefondată, cererea de anulare parțială a deciziei de expropriere și a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 2.668 RON despăgubiri pentru terenul expropriat, adică în cuantumul propus inițial prin decizia de expropriere.

Instanța de apel a constatat corect că, independent de cuantumul despăgubirilor, împrejurarea că pârâta nu a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010 a determinat-o pe reclamantă să declanșeze prezentul litigiu. Aceasta întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a emite decizia individuală de stabilire a despăgubirilor, ci doar decizia de expropriere, determinând astfel pe reclamantă să solicite instanței de judecată acordarea acestora. Pe de altă parte nici pretențiile reclamantei nu au fost admise ca atare, despăgubirile acordate fund cele propuse de către expropriator prin decizia de expropriere. În acest context, este evident că, din acest punct de vedere, pârâta se află în culpă procesuală însă nu și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, sens în care se impune compensarea parțială a sumelor achitate de către părțile litigante cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere că reclamanta a solicitat și suportat, în prima etapă procesuală, costul expertizei imobiliare în cuantum de 2.400 RON, iar pârâta a solicitat și suportat, în apel, costul suplimentului la raportul de expertiză în cuantum de 1.400 RON, aceasta din urmă va suporta, proporțional cu culpa procesuală, diferența de valoare dintre cele două onorarii de expert, respectiv suma de 1.000 RON. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei nr. 64/C din 19 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, va modifica în parte decizia, în sensul compensării parțiale a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și apel, potrivit art. 276 C. proc.

civ. și obligării apelantei-pârâte la plata sumei de 1.000 RON, rest după compensare; va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei nr. 64/C din 19 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Modifică în parte decizia în sensul că în privința cheltuielilor de judecată dispune compensarea parțială a acestora și obligă pe apelanta-pârâtă la plata sumei de 1.000 RON, rest după compensare. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016.