ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1774

/20

16

Asupra

cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 29 mai 2012 pe rolul Tribunalului Constanța, secția

civilă, sub nr. x/118/2012, reclamanta A.

a solicitat, în temeiul Legii nr. 33/1994

și al Legii nr. 255/2010. În contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru bunul

expropriat, respectiv terenul situat în Peștera, parcela A1684/2/3, având

număr cadastral 10439, cu suprafața de 7.784 m.p.; anularea

parțială a deciziei nr. 809 din 30 mai 2011, poziția 48, cu

privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei; obligarea la

plata cheltuielilor de judecată.

În

motivare, reclamanta a arătat

că Ia data de

03

mai

2010 s-a publicat în M. Of. al

României, Partea

I,

H.G. nr. 415/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a Imobilelor proprietate

privată, ulterior completată cu H.G. nr. 200/2011, fiind demisă

și decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011, care a menținut

același cuantum al despăgubirilor ca și în H.G. nr. 200/2011.

Arată că, până la

data formulării acțiunii, nu a fost emisă hotărâre de stabilire

a cuantumului despăgubirilor, iar despăgubirea în cuantum de 2.666 RON

este mult mai mică decât valoarea reală a terenului, solicitând acordarea

unei despăgubiri de

1

16.760 euro.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, a inadmisibilității

și a prematurității acțiunii.

La termenul din data de 30

aprilie 2013 instanța a respins prin încheiere interlocutorie excepțiile

invocate.

Prin sentința nr. 2839 din

28 octombrie 2015, Tribunalul Constanța, secția l civilă,

a admis acțiunea; a anulat

în parte decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 în ceea ce privește

pct. 48 din lista anexă, referitor la valoarea de 2.668 RON despăgubiri

calculate pentru terenul în suprafață de 7.784 m.p. situat în extravilanul

comunei Peștera, reprezentând parcela A1684/2/3 cu nr. cadastral 10439; a obligat

pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 8.095 RON cu titlu de despăgubiri

pentru terenul expropriat anterior menționat; a obligat pârâtul la plata, către

reclamantă, a sumei de 2.400 RON eu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu

de expert.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut, în esență, că

reclamanta se legitimează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2258 din 21 mai 2008 ca și proprietară a terenului

arabil în suprafața de 5 ha, amplasat în parcela A1684/2 situată în extravilanul

localității Peștera.

Prin decizia de expropriere

nr. 809 din 30 mai 2011 - poziția 48, s-a dispus trecerea în proprietatea statului

a terenului în suprafață de 7.784 m.p. reprezentând parcela A1684/2/3

aparținând reclamantei A., terenul exproprial fiind evaluat la 2.668 RON.

Problema contestării justei

despăgubiri propusă reclamantei este direct legată de momentul notificării

intenției de expropriere a imobilului, conform dispozițiilor art. 8

alin. (2) din Legea nr. 255/2010 și ulterior de momentul comunicării hotărârii

de stabilire a cuantumului despăgubirilor conform art. 20 și 22 din Legea

nr. 255/2010, așadar de etapa a II-a „Consemnarea sumei individuale și

afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate”.

Reclamantei i-a fost notificată

intenția de expropriere în condițiile art. 8 din lege și a fost emisă

decizia de expropriere nr. 809/2011, fără însă a i se fi comunicat

și o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Raportat la această situație

de fapt, s-a reținut că excepția prematuritățu invocată

de pârâtul expropriator este nefondată, plata prealabilă a despăgubirii

constituind o cerință a preluării în această modalitate a bunului

de către sau consacrată atât prin art. 44 alin. (3) din Constituție,

cât și prin art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.

Pe fondul cauzei, s-a reținut

că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

acordată persoanei expropriate se compune din valoarea reală a terenului

expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Criteriul valorii reale a imobilului

este definit în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Urmare a publicării în M.

Of. al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15

ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a dispus evaluarea terenului expropriat

prin raportare la comparabilele tranzacționale pe piața liberă Ia

dala transferului dreptului de proprietate conform deciziei de expropriere, respectiv

luna mai 2011, comparabilele fiind selectate din adresa Primăriei Peștera

nr. 4762 din 06 august 2013.

Prin raportul de expertiză

s-a stabilit o valoare a terenului exproprial de 8.095 RON.

Cum din perspectiva cuantumului

despăgubirii stabilite în favoarea reclamantei, decizia de expropriere nr.

809 din 30 mai 2011 este nelegală în ce privește poziția nr. 48 din

lista anexă, prima instanță a dispus anularea în parte a acestei

decizii și obligarea pârâtului la plata, către reclamantă, a sumei

de 8.095 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului în suprafață

de 7.784 m.p., reprezentând parcela A1684/2/3.

Împotriva acestei semințe

și a încheierii din 30 aprilie 2013 a declarat apel pârâtul Statul Român, prin

C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.,

criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâtul a criticat legalitatea

încheierii de ședință din 30 aprilie 2013 prin prisma respingerii

excepției de inadmisibtlitate a capătului de cerere referitor

la anularea parțială

a deciziei de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 cu privire la cuantumul despăgubirilor

- poziția 48.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

255/2010 singurul act ce poate fi contestat sub aspectul cuantumului despăgubirii

este reprezentat de hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar decizia

de expropriere reprezintă titlul de proprietate pentru transferarea dreptului

de proprietate, legea neprevăzând nici o modalitate de contestare a deciziei

de expropriere.

Decizia de expropriere este un

act emis în cea de-a treia etapă a procedurii de expropriere, vizând transferul

dreptului de proprietate, prin decizie nefiind stabilit cuantumul sumelor acordate

cu titlu de despăgubire.

Dreptul reclamantei de a contesta

în instanță cuantumul despăgubirii acordate este prevăzut expres

în art. 22 din Legea nr. 255/2010; doar prin hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate

sunt prevăzute sumele acordate cu titlu de despăgubire fiecărei persoane

expropriate, iar reclamanta, nemulțumită de cuantumul despăgubirii

putea să conteste doar această hotărâre, iar nu decizia de expropriere.

Prima instanță a asimilat

în mod greșit decizia de expropriere hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

În

decizia de expropriere sunt prevăzute

doar sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator

pe baza unui raport de evaluare întocmit pe baza expertizelor camerelor notarilor

publici și nu valoarea finală a despăgubirii, care este prevăzută

în hotărârea de stabilire a despăgubirilor, ce se emite după întâlnirea

părților pentru discuții legate de despăgubirile propuse.

În

mod greșit prima instanță

și-a însușit concluziile raportului de expertiză de evaluare a terenului

expropriat și a acordat reclamantei o despăgubire de 8.095 RON, la întocmirea

acestei expertize fiind avute în vedere ca și comparabile - terenuri cu aceeași

suprafață cu cel expropriat, dar fără a se avea în vedere și

celelalte caracteristici, respectiv localizarea, utilitățile, drum de

acces etc.

Astfel, deși terenurile valorificate

ca și comparabile, respectiv parcelele A459/74, A355/53 și A473/34 nu

se regăsesc în vecinătatea imobilului expropriat, în momentul analizării

comparabilelelor la criteriul „Localizare” și „Amplasare față de

localitate/parcela de evaluat” nu se aplică nici o corecție.

Deși s-au formulat obiecțiuni

la expertiză, răspunsul la obiecțiuni a fost semnat numai de către

experții B. și C., în timp ce dl. D. nu și-a însușit acest răspuns

și nici nu a redactat un punct de vedere separat, instanța pronunțând

soluția bazându-se exclusiv pe răspunsul la obiecțiuni al celor doi

experți.

În

apel, pârâta a solicitat efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză, în cadrul căruia să se determine

valoarea terenului expropriat prin metoda comparației directe, raportat la

alte terenuri înscrise în adresa nr. 4762 din 06 august 2013 a Comunei Peștera

și care prezintă aceleași caracteristici, inclusiv sub aspectul locației,

amplasamentului, utilităților și căilor de acces.

Suplimentul la raportul de expertiză

a fost realizat de același experți, expertiza concluzionând că valoarea

terenului expropriat determinată potrivit metodei comparației directe,

în raport cu comparabilele utilizate - parcela A1696/6 - 33.500 m.p.; A1684/2/15

- 47.200 m.p., A1664/4 - 55.000 m.p. și A1669/3/1 - 15.000 m.p. - este de 2.569

RON, reprezentând 0,33 RON/m.p. la momentul transferului dreptului de proprietate,

respectiv în anul 2011.

Prin decizia nr. 64/C din 19 mai

2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă,

a admis apelul pârâtului; a schimbat

în parte sentința atacată în sensul că a respins, ca nefondatâ, cererea

de anulare în parte a deciziei de expropriere nr. 809 din 30 mai 201

1,

în ceea ce privește punctul 48 din

lista anexă, referitor la valoarea de 2.668 RON, despăgubiri calculate

pentru terenul de 7.784 m.p., situat în extravilanul localității Peștera,

reprezentând parcela A1684/2/3, cu nr. cadastral 10439; a obligat pârâtul expropriator,

la plata, către reclamantă, a sumei de 2.668 RON cu titlu de despăgubire

pentru terenul expropriat în suprafață de 7.784 m.p. mai sus menționat;

a menținut restul dispozițiilor sentinței și ale încheierii

de ședință din 30 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Constanța

în Dosarul nr. x/118/2012.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că pentru realizarea lucrărilor de

utilitate publică „Autostrada București-Constanța, tronsonul 6 Cernavodă-Constanța”,

în temeiul Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 415/2010 privind declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică, completată prin H.G. nr. 2090/2011,

s-a emis decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011, prin care au fost trecute

în proprietatea statului, fără alte formalități, bunurile imobiliare

aparținând celor enumerați în anexă, reclamanta A. regăsindu-se

la poziția nr. 48 cu terenul expropriat în suprafață de 7.784 m.p.,

parte din parcela A1684/2/3, având nr. cadastral 10439 - categorie de folosință

teren arabil extravilan, evaluat provizoriu Ia 2.666 RON.

Decizia menționează în

mod expres că la data emiterii acesteia s-a realizat transferul dreptului de

proprietate având în vedere că sumele aferente despăgubirilor au fost

consemnate, decizia de expropriere constituind titlu executoriu pentru predarea

imobilelor menționate în anexă.

În

ceea ce privește terenul în litigiu,

pârâtul expropriator, prin C.N.A.D.N.R. SA, a recunoscut prin întâmpinare că

nu au fost finalizate formalitățile aferente procesului de expropriere,

în sensul că nu a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor

cuvenite reclamantei în calitate de proprietar al terenului în suprafață

de 7.784 m.p. supus exproprierii, Tribunalul Constanța reținând în mod

judicios însă că acțiunea reclamantei de stabilire, respectiv de

obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite conform Legii nr. 255/2010,

nu este prematur formulată.

După cum a recunoscut și

pârâta, hotărârea pentru stabilirea cuantumului despăgubirii nu s-a emis,

în cauză nefiind făcută dovada parcurgerii niciuneia dintre formalitățile

prevăzute la alin. (18)-(23) din Legea nr. 255/2010.

Faptul că în cauză nu

s-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care poale fi contestată

potrivit normelor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 255/2010, nu poate îngrădi

dreptul expropriatului de a se adresa instanței de judecată atât timp

cât activitatea expropriatorii lui, prevăzută de aceeași lege, respectiv

de a emite și comunica hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

nu respectă un termen rezonabil, proprietarii fiind în acest timp lipsiți

de bunul lor și aflându-se într-o situație incertă privind despăgubirile

care li se cuvin și care trebuie să fie juste, respectiv să acopere

pierderea suferită prin lipsirea lor de dreptul de proprietate asupra imobilului.

Este real faptul că decizia

de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 - în care este consemnată la poziția

nr. 48 suprafața de teren de 7.784 m.p. expropriată de la reclamanta A.,

nu poate fi asimilată hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii

și că despăgubirile propuse a fi consemnate la dispoziția reclamantei

sunt orientative, ele putând fi modificate conform art. 8 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010, la cererea expropriatorului, în situația modificării numărului

de imobile necesar a fi expropriate, precum și în orice alte situații

temeinic motivate, inclusiv pentru situația prevăzută la art. 8 alin.

(2), la solicitarea expropriatului de stabilire a unei juste despăgubiri.

În

mod corect însă instanța de fond

a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind

nulitatea deciziei de expropriere nr. 809/2011 referitor la valoarea despăgubirilor

de 2.668 RON, pentru că decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011 are

o dublă natură, respectiv natura unui act translativ de proprietate, dar

și aceea de act prin care este individualizată suma aferentă despăgubirilor

estimate de către expropriator pe baza raportului de evaluare întocmit în această

fază.

Dacă în ceea ce privește

natura sa de act prin care are loc transferul de proprietate decizia de expropriere

nu a fost contestată în condițiile art. 9 alin. (2) clin Legea nr. 255/2010,

contestația formulată de către reclamantă vizând valoarea despăgubirilor

menționate în această decizie - în condițiile neparcurgerii din culpa

pârâtului expropriator a tuturor etapelor de expropriere și ținând seama

de faptul că nu există nici o justificare rezonabilă oferită

de către pârâtul apelant că valoarea despăgubirii ce i s-a oferit

reclamantei ar fi fost diferită de aceea menționată în această

decizie (ex.: prin întocmirea unui raport de evaluare etc.) - trebuie privită

ca admisibilă față de prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010,

normă care stabilește dreptul expropriatului de a contesta cuantumul despăgubirii

stabilită de către expropriator.

Lipsa unei hotărâri de stabilire

a despăgubirilor este privită ca un refuz al expropriatorului de a-și

îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz

nu poate să rămână necenzurat, pentru că nicio dispoziție

legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit

de a se adresa instanțelor competente, ci dimpotrivă, însăși

Constituția prevede în art. 21 alin. (2) că nici o lege nu poate îngrădi

exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru

apărarea intereselor sale legitime.

Prima componentă a despăgubirii,

respectiv valoarea reală a hunului expropriat este definitivă de art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriaiă,

la data transferului dreptului de proprietate.

În

consecință, valoarea de piață

a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței

imobiliare și de elementele de impun conduita în cazul unui transfer al dreptului

de proprietate, respectiv afectațiunea bunului, amplasamentul acestuia, utilitățile

și sarcinile care îl grevează.

Pentru determinarea prețului

de piață raportarea se face, în conformitate cu dispozițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând la tranzacțiile efective

realizate pentru imobile de același fel din unitatea administrativ-teritoriaiă.

În

apel, în cadrul suplimentului la expertiză,

constatându-se că la nivelul anului 2011 au fost înstrăinate terenuri

agricole din extravilanul localității Peștera, situate în imediata

vecinătate a terenului în suprafață de 7.784 m.p. - parcela A1684/2/3,

astfel cum au fost menționate în adresa nr. 4762 din 06 august 2013 a Comunei

Peștera, instanța a dispus evaluarea terenului expropriat prin metoda

comparației directe, prin raportare și la aceste terenuri.

În acest sens, experții au

selectat din cadrul terenurilor tranzacționale în anul 2011 în localitatea

Peștera, 4 terenuri agricole extravilane situate în proximitatea terenului

ce face obiectul prezentului litigiu, și anume: parcela A1684/2/15 - 47.200

m.p.; parcela A1664/4 - 55.000 m.p.; parcela 1696/6 - 33.500 m.p. și parcela

A1669/3/1/2 - 15.000 m.p. Prețul de tranzacționare a acestor terenuri

a variat între 0,29 - 0,37 m.p.

Din concluziile suplimentului la

raportul de expertiză rezulta că potrivit Standardelor ANEVAR s-a selectat

comparabila D - parcela A1684/2/15 - poziția 93 din lista tranzacțiilor

încheiate în anul 2011, înaintată de Primăria Comunei Peștera - întrucât

pentru această comparabilă s-a aplicat cea mai mică corecție

brută de 10,8% și raportat la această comparabilă terenul expropriat

în suprafață, de 7.784 m.p. - parcela A1684/2/3 a fost evaluat la 0.33

RON/m.p., respectiv 2.569 RON.

Deși în concluziile finale

ale suplimentului Ia raportul de expertiză experții au arătat că

își mențin punctul de vedere exprimat în răspunsul la obiecțiuni

depus în fața primei instanțe la primul termen de judecată din 16

septembrie 2015, în sensul că valoarea terenului expropriat să fie cea

rezultată din folosirea comparabilelor cu suprafețe apropiate ca și

mărime de terenul expropriat de la reclamantă, și anume 8.095

RON, instanța de apel nu și-a însușit această opinie, avându-se

în vedere faptul că răspunsul la obiecțiuni nu a fost semnat de către

toți cei trei membri ai comisiei, iar expertul D. nu și-a expus punctul

de vedere sub acest aspect (chestiune ce constituie de altfel motiv de apel), iar

pe de altă parte în cadrul evaluării realizate în fața primei instanțe,

experții au valorificat comparabile cu dimensiuni apropiate dimensiunilor terenului

expropriat (7.000-10.000 m.p.), fără a avea în vedere însă și

alte caracteristici ale terenurilor, și anume: amplasament, depărtarea

de utilități, gradul de fertilizare al terenului agricol, căi de

acces la terenuri etc.

Cu ocazia efectuării suplimentului

la raportul de expertiză, în apel experții au valorificat comparabile

care prezintă aceleași caracteristici cu terenul expropriat de la reclamantă,

inclusiv sub aspectul amplasamentului acestuia, terenul selectat ca și comparabilă

fiind un teren situat în aceeași parcelă cu terenul expropriat, respectiv

parcela A1684/2, în ceea ce privește suprafața terenului comparabilă,

rețînându-se că parcela A1684/2/15 este mai mare decât terenul expropriat

- parcela A1684/2/3, experții, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii

la care este reclamanta îndreptățită au aplicat corecțiile legale

- „corecție procentuală”, stabilind astfel valoarea de 0-33 RON/m.p. pentru

terenul expropriat.

Constatându-se că valoarea

despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză realizat în apel este

inferioară valorii propuse de statul expropriator reclamantei - 2.668 RON în

decizia de expropriere, pentru a nu se crea reclamantei în propria acțiune

o situație mai grea, și în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că „(2) Despăgubirea acordată

de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

(...)”, instanța de apel a obligat pârâtul să plătească reclamantei

cu titlu de despăgubiri suma de 2.668 RON, propusă în decizia de expropriere

nr. 809/2011.

În

ceea ce privește cheltuielile de judecată,

instanța de apel a constatat că apelantul pârât s-a aflat în culpă

procesuală. Întrucât acesta nu a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor

conform Legii nr. 255/2010, situație ce a determinat-o pe reclamantă să

declanșeze prezentul litigiu, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor

cuvenite pentru terenul expropriat, situație în care cheltuielile ocazionate

de efectuarea expertizelor judiciare pentru stabilirea despăgubirilor rămân

în sarcina expropriatorului.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâta

C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța,

arătând că

în mod greșit instanța de apel a reținut că pârâtul se afla

în culpă procesuală, întrucât prin introducerea cererii de chemare în

judecată reclamanta nu a solicitat emiterea unei hotărâri de stabilire

a despăgubirilor conform Legii nr. 255/2010, ci a urmărit obținerea

unui cuantum mai mare al despăgubirilor. Or, dacă reclamanta ar fi urmărit

să obțină emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor

în condițiile legii speciale, ar fi promovat o acțiune având ca obiect

obligația de a face în cadrul căreia nu ar fi fost necesară efectuarea

unei expertize care să genereze cheltuielile de judecată efectuate (2.400

RON onorariu expert) pe care recurenta-pârâtă înțelege să le conteste.

Pe de altă parte, în urma

expertizei a rezultat o valoare inferioară celei oferite de expropriator, astfel

încât nici sub acest aspect pârâta nu a căzut în pretenții, întrucât a

fost obligată la plata sumei de 2.668 RON reprezentând, de fapt, despăgubirile

evidențiate la poziția nr. 48 din decizia de expropriere nr. 809 din

30 mai 2011.

În

măsura în care se va reține culpa

procesuală a pârâtei, există posibilitatea compensării în tot sau

în parte a cheltuielilor de judecată avansate de părțile litigante

referitor Ia plata onorariilor pentru efectuarea celor două expertize fond

și apel.

Astfel, în primă instanța

pârâta a fost obligată la plata, către reclamantă a sumei de 8.095

RON cu titlu de despăgubire și 2.400 RON onorariu de expert achitat de

către reclamantă.

În

apel, la solicitarea pârâtei s-a efectuat

un nou raport de expertiză, instanța stabilind în sarcina pârâtei onorariu

de expert în cuantum de 900 RON, suplimentat apoi cu 500 RON, în total 1.400

RON.

Față de această

situație se impune compensarea în tot sau în parte a celor două sume,

respectiv de 2.400 și 1.400 RON.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Cheltuielile de judecată reprezintă

ansamblul sumelor de bani pe care părțile trebuie să le suporte în

legătură cu activitatea lor judiciară, constituind, pe de o parte,

o sancțiune pentru partea care a generat și pierdut procesul, iar pe de

altă parte, o despăgubire pentru partea care nu a avut nici o culpă

în inițierea sau derularea acestuia.

În

sistemul nostru de drept, instituția

acordării cheltuielilor de judecată este întemeiată pe prezumția

de culpă a părții care pierde procesul, indiferent de buna sau reaua-credință

în desfășurarea comportamentului procesual.

În

speță, cererea de chemare în

judecată a fost formulată la data de 29 mai 2012, dată la care Legea

nr. 255/2010 era în vigoare, fiind aplicabilă cauzei pendinte.

Potrivit art. 23 alin. (2) din

actul normativ anterior menționat „Cheltuielile necesare pentru realizarea

expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a

exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute Ia alin. (1) vor fi avansate în

conformitate cu procedura de drept comun”.

Este important de stabilit cadrul

legal aplicabil, întrucât art. 38 din Legea nr. 33/1994 conține o prevedere

diferită în materie, respectiv cheltuielile legate de expropriere sunt exclusiv

în sarcina expropriatorului, în calitatea sa de factor declanșator al deposedării

pentru cauză de utilitate publică, independent de existența sau inexistența

unei culpe în declanșarea procedurii judiciare.

Rezultă că prevederile

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care fac trimitere la dreptul comun, trebuie

coroborate cu cele ale art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „Partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată”.

În

acest caz, obligația de plată

se fundamentează pe ideea de culpă procesuală, în sensul reglementat

de norma de procedură civilă de drept comun, așa cum a fost arătată

într-un paragraf anterior și nu pe dispozițiile speciale prevăzute

de legislația în materia exproprierii.

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei de expropriere, cu

arătarea faptului că până la momentul inițiativei procesuale

pârâta nu a emis hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

Reclamanta a mai solicitat stabilirea

cuantumului despăgubirilor aferente terenului expropriat, despre care a arătat

că este superior valoric celui evidențiat în hotărârea de expropriere.

Prin hotărârea tribunalului

decizia de expropriere a fost anulată în parte, în sensul majorării cuantumului

despăgubirilor propuse prin aceasta, de la 2.668 RON, Ia 8.095 RON, astfel

cum au fost stabilite de către instanță.

La judecata în fond, proba cu expertiză

evaluatorie a fost solicitată de către reclamantă, în interesul dovedirii

pretențiilor exhibate prin acțiunea introductivă, conform art. 170

alin. (1) C. proc. civ., onorariul aferent expertizei terenului obiect al exproprierii,

în cuantum de 2.400 RON, fiind avansat de această parte.

În

apel, pârâta a solicitat efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză, achitând onorariu de expert total de 1.400

RON.

Prin suplimentul la raportul de

expertiză s-a reținut o valoare a terenului în litigiu de 2.569 RON, însă

nici în această cale de atac instanța de judecată nu a acordat suma

stabilită prin lucrarea tehnică de specialitate, ci, admițând apelul

pârâtei, a respins, ca nefondată, cererea de anulare parțială a deciziei

de expropriere și a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a

sumei de 2.668 RON despăgubiri pentru terenul expropriat, adică în cuantumul

propus inițial prin decizia de expropriere.

Instanța de apel a constatat

corect că, independent de cuantumul despăgubirilor, împrejurarea că

pârâta nu a emis o hotărâre de stabilire a despăgubirilor conform Legii

nr. 255/2010 a determinat-o pe reclamantă să declanșeze prezentul

litigiu. Aceasta întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală

de a emite decizia individuală de stabilire a despăgubirilor, ci doar

decizia de expropriere, determinând astfel pe reclamantă să solicite instanței

de judecată acordarea acestora.

Pe de altă parte nici pretențiile

reclamantei nu au fost admise ca atare, despăgubirile acordate fund cele propuse

de către expropriator prin decizia de expropriere.

În

acest context, este evident că, din

acest punct de vedere, pârâta se află în culpă procesuală însă

nu și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, sens

în care se impune compensarea parțială a sumelor achitate de către

părțile litigante cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere că reclamanta

a solicitat și suportat, în prima etapă procesuală, costul expertizei

imobiliare în cuantum de 2.400 RON, iar pârâta a solicitat și suportat, în

apel, costul suplimentului la raportul de expertiză în cuantum de 1.400 RON,

aceasta din urmă va suporta, proporțional cu culpa procesuală, diferența

de valoare dintre cele două onorarii de expert, respectiv suma de 1.000

RON.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul reclamantei Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei nr. 64/C din 19 mai

2016 a Curții de Apel Constanța, secția

I

civilă, va modifica în parte decizia,

în sensul compensării parțiale a cheltuielilor de judecată efectuate

în fond și apel, potrivit art. 276 C. proc. civ. și obligării apelantei-pârâte

la plata sumei de 1.000 RON, rest după compensare; va menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța

împotriva deciziei nr. 64/C din 19 mai 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Modifică în parte decizia

în sensul că în privința cheltuielilor de judecată dispune compensarea

parțială a acestora și obligă pe apelanta-pârâtă la plata

sumei de 1.000 RON, rest după compensare.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 octombrie 2016.