ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2179/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/118 din 24 septembrie 2012, reclamanții

A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, ca prin hotărâre judecătorească să determine

cuantumul despăgubirilor pentru suprafețele de teren expropriate din proprietatea

acestora, respectiv:

- 202 m.p. din

parcela A evidențiată cadastral sub nr. a;

- 2191 m.p. din

parcela B evidențiată cadastral sub nr. b;

- 13219 m.p. din

parcela C evidențiată cadastral sub nr. c;

- 4475 m.p. din

parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d.

Au mai solicitat

reclamanții și stabilirea termenului de plată a acestor despăgubiri,

care nu poate depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii, conform art. 30 din Legea nr. 33/1994, precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea

de ședință din 22 noiembrie 2012 Tribunalul Constanța a respins

excepția prematurității acțiunii ca nefondată, iar prin

sentința civilă nr. 2401 din 01 octombrie 2015 a admis acțiunea reclamanților.

A stabilit despăgubirile

cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 17.897 m.p. vie

nobilă, compus din parcelele A, înscrisă în CF nr. a, în suprafață

de 203 m.p., parcela D, înscrisă în CF sub nr. c, în suprafață de

4475 m.p., parcela nr. C înscrisă în CF sub nr. c, în suprafață de

13219 m.p., situat în extravilanul localității Cernavodă, jud. Constanța,

la suma de 28.814 RON.

A stabilit despăgubirile

cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 2.191 m.p., pășune,

compus din parcela B, înscrisă în CF nr. b, situat în extravilanul localității

Cernavodă, jud. Constanța, la suma de 1039 RON.

A obligat pârâtul

să plătească reclamanților suma totală de 29.853 RON, cu

titlul de despăgubiri.

A obligat reclamantul

la plata către experții judiciari C. și D. a câte 500 RON, reprezentând

supliment onorariu expertiză.

A obligat pârâtul

Statul Român la plata către reclamanți a sumei de 5016 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată, din care 2800 RON onorariu expert și 2216 RON

onorariu avocat.

Pentru a hotărî

în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanții

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 12,49

ha teren extravilan în circumscripția orașului Cernavodă, jud. Constanța,

în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 14 ianuarie

2011 la BNP E. și din 10 martie 2004 la BNP F.

Prin decizia de

expropriere nr. 809 din 30 mai 2014, emisă de pârâtă în baza H.G. nr.

415/2010, modificată prin H.G. nr. 282/2011, s-au propus ca despăgubiri

următoarele sume: pentru terenul de 202 m.p. din parcela A, evidențiată

cadastral sub nr. a - 247 RON; pentru suprafața de 2191 m.p. din parcela B,

evidențiată cadastral sub nr. b - 643 RON; pentru suprafața de 13219

m.p. din parcela C, evidențiată cadastral sub nr. c - 3876 RON; pentru

terenul de 4.475 m.p. din parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d - 5476

RON.

S-a reținut

incidența art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și faptul că,

potrivit alin. (3) din același act normativ, dispozițiile art. 21-27 din

Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile acțiunii prin care expropriatul contestă

cuantumul despăgubirilor.

Aplicând, în consecință,

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a arătat că

data la care se raportează valoarea terenului expropriat este data exproprierii,

după cum s-a stabilit și prin Decizia Curții Constituționale

nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

Au fost valorificate

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora

valoarea terenului expropriat din proprietatea reclamanților în temeiul deciziei

nr. 809 din 30 mai 2011 este de 29.853 RON și s-a reținut că, la

stabilirea despăgubirii, experții au avut în vedere valoarea reală

a terenului expropriat, stabilind prețul atât prin metoda rentei funciare,

care are la bază elemente de calcul reale, pornind de la capacitatea de producție

a terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren, cât

și metoda comparației relative.

Procedând la compararea

ofertei făcută prin decizia nr. 809 din 30 mai 2011 cu valorile rezultate

din raportul de expertiză și având în vedere disp. art. 27 din Legea

nr. 33/1994, potrivit cărora „despăgubirea acordată de instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de expropriat (…)”, tribunalul a constatat că

pretențiile de majorare a cuantumului despăgubirilor sunt întemeiate.

A constatat, totodată,

că este întemeiată în parte cererea de suplimentare a onorariului stabilit

inițial de instanță, formulată de experții C. și D.,

cu consecința obligării reclamanților la plata către fiecare

expert a câte 500 RON cu titlu de supliment onorariu expertiză.

Având în vedere

că pârâtul a căzut în pretenții, în baza art. 451 alin. (1) C. proc.

civ., dar și în aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994, tribunalul l-a obligat

să plătească reclamanților suma de 5016 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta CNADNR

SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat tardivitatea apelului reclamanților și a solicitat respingerea

acestuia, în principal, ca tardiv formulat, iar în subsidiar, ca nefondat și

obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În considerarea

excepției de tardivitate a apelului principal, apelanții reclamanți

au formulat cerere de aderare la apelul pârâtei, în susținerea căreia

au arătat, în esență, că valoarea despăgubirilor este cea

stabilită prin primul raport de expertiză efectuat în cauză, pentru

că aceasta se raportează la momentul cel mai apropiat transferului dreptului

de proprietate, care în cauză nu a operat încă, întrucât pârâta nu a parcurs

toate procedurile legale în vederea exproprierii.

Prin încheierea

de ședință din 24 februarie 2016 Curtea a soluționat cu prioritate,

conform art. 137 vechiul C. proc. civ., incident litigiului în raport cu data promovării

acestuia, excepția de tardivitate a apelului reclamanților și a constatat

că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Verificând respectarea

în cauză a acestor exigențelor ale art. 103 C. proc. civ. legale, Curtea

a constatat că sentința instanței de fond a fost comunicată

reclamanților la 13 octombrie 2015, iar apelul pe care aceștia l-au promovat

împotriva hotărârii menționate a fost expediat la 12 noiembrie 2015, după

cum rezultă din mențiunile plicului atașat la dosarul de apel, deși

termenul pentru declararea acestuia se împlinea la 29 octombrie 2015.

Cum apelanții

reclamanți au depășit termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

impus de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis excepția invocată

de apelanta pârâtă și a respins apelul principal pe care aceștia

l-au formulat, ca tardiv formulat.

Analizând legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea

a reținut următoarele:

Cu privire la

apelul reclamanților:

Pretenția

dedusă judecății în cauză vizează încălcarea dreptului

la indemnizare al reclamanților, în calitatea lor de proprietari ai imobilului

expropriat, prin modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirii acordată

de pârâtul expropriator.

În raport de data

anterior menționată s-a stabilit că, însușirea valorii de piață

stabilită prin răspunsul experților la obiecțiunile aduse raportului

inițial de expertiză, în cuantum total de 29.853 RON, respectă prescripția

legii și statuările instanței de contencios administrativ, obligatorii

pentru instanțe conform art. 147 alin. (4) din Constituție.

Ori despăgubirea

pretinsă prin apelul reclamanților, în cuantum de 243.678 RON, a fost

determinată de experți în funcție de prețurile practicate pentru

terenuri similare celor expropriate în anul 2014, deci pe parcursul întocmirii raportului

inițial de evaluare, astfel că nu s-a considerat că reflectă

valoarea reală de piață a terenurilor expropriate la data realizării

efective a preluării și nu poate fi valorificată în cauză pentru

că, în absența unei determinări pe criterii obiective, aceasta are

un caracter speculativ și incert, iar obligația de acordare a unei despăgubiri

reale și echitabile - impusă de normele constituționale și de

prevederile art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. - nu implică plata unor sume

supraevaluate, la nivelul pretențiilor celui expropriat, determinate pe criterii

subiective, uneori speculative și fără corespondent în realitate.

Cu privire la

apelul pârâtei CNADNR SA, s-a reținut că respectarea exigenței constituționale

a justei despăgubiri a impus, din perspectiva dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, ca despăgubirile aferente terenurilor expropriate să

fie calculate pe baza categoriei de folosință și a amplasamentului

acestora în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii, pentru asigurarea

reparării prejudiciului suferit prin expropriere în raport de criteriul legal

al prețului obișnuit de vânzare al terenurilor de natura celui expropriat.

Instanța

a dat eficiență acelor dovezi care conturează situația de fapt

a litigiului și a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza categoriei

de folosință a terenului de la data exproprierii, astfel cum a rezultat

aceasta din probatoriile administrate.

Potrivit contractului

de vânzare cumpărare autentificat din 10 martie 2004 la BNP F., prin care reclamanții

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1,47 ha, în parcela C, autoarea

cu titlu particular a acestora, vânzătoarea G., dobândise dreptul transmis

în temeiul titlului de proprietate din 24 mai 2002, a cărui rectificare a fost

solicitată de autoritatea administrativ teritorială anterior menționată,

ceea ce demonstrează, coroborat și cu mențiunile extrasului de carte

funciară și ale anexei nr. 1 la Partea I depuse la dosarului tribunalului,

că terenul deținut de reclamanți în proprietate în parcela C este

teren ocupat cu plantații viticole, cum corect s-a stabilit în expertiză

și în hotărârea instanței de fond, iar nu de pășune.

Ca nefondate au

fost apreciate și criticile ce a vizat modalitatea de evaluare a terenurilor

expropriate și înlăturarea nejustificată a obiecțiunilor aduse

raportului de expertiză de apelanta pârâtă.

Prin urmare, contrar

susținerilor apelantei pârâte, despăgubirea stabilită prin răspunsul

experților la obiecțiuni a fost în mod corect apreciată ca fiind

prețul real al terenurilor expropriate din proprietatea reclamanților,

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, întrucât a fost stabilită pe baza unor elemente

care pot fundamenta calculul despăgubirii datorată în cazul exproprierii

potrivit criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar nu

prin raportare la tranzacții ce vizează terenuri situate în altă

unitate administrativ teritorială sau ulterioare transferului dreptului de

proprietate, cum în mod nefondat se susține în apelul pârâtei.

Față

de toate aceste argumente, care au demonstrat că valoarea stabilită prin

hotărârea instanței de fond a dat eficiență și a răspuns

criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a respectat,

totodată, statuările Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015,

în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul pârâtei și apelul

incident formulat de reclamanți, ca nefondate.

Împotriva deciziei

nr. 27 C din 9 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă,

au declarat recurs reclamanții B., A. și pârâta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Recursul declarat

de recurenții reclamanți vizează următoarele aspecte de nelegalitate:

Instanța

de apel a apreciat în mod nelegal momentul exproprierii (care corespunde momentului

transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor), ca fiind cel la care s-a

emis actul administrativ de expropriere de către expropriator.

În argumentarea

soluției, instanța de control judiciar ar fi omis o chestiune esențială

în rezolvarea pricinii înlăturând teza a doua a alin. (4) al art. 9 din

Legea nr. 255/2010, care prevede dubla condiție de a cărei realizare depinde

momentul transferului dreptului de proprietate, implicit al exproprierii și

anume consemnarea sumei de bani ce reprezintă cuantumul despăgubirii.

Această chestiune

schimbă cu totul sensul argumentației folosite de instanța de control

în speța de față, mai ales în condițiile în care ulterior emiterii

actului administrativ evocat mai sus pârâta nu a întreprins niciun demers în continuarea

procedurii în vederea exproprierii, ce continua evident cu etapa consemnării

sumelor pe care comisia de evaluare le stabilea.

Potrivit art.

4 din Legea nr. 255/2010, procedura de expropriere parcurge patru etape, după

cum urmează: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor

de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale

aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din

coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor;

c) transferul dreptului de proprietate; și d) finalizarea formalităților

aferente procedurii de expropriere.

În toate cazurile,

după semnarea procesului-verbal, potrivit art. 16 alin. (1) din aceleași

Norme de aplicare a Legii nr. 255/2010 metodologice, această comisie emite

o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii. În cazul în care titularul

sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord

cu cuantumul despăgubirii, suma reprezentând despăgubirea se consemnează

pe numele titularului sau, după caz, al titularilor.

Ori în cazul de

față, expropriatorul nu a făcut nici măcar minimele diligențe

de a proceda în acest fel.

În ceea ce privește

contravaloarea despăgubirilor cuvenite, se arată că instanța

de apel a apreciat ca legală a doua expertiză efectuată în dosar,

ce prevede o valoare de aproape 10 ori mai mică decât cea prevăzută

în expertiza inițială și de aproape 100 de ori mai mică decât

cea solicitată de reclamanți, considerându-se această expertiză

din urmă nu corespunde exigențelor deciziei nr. 380/2015 a Curții

Constituționale.

Se consideră

că transferul dreptului de proprietate nu a operat, în sensul legii, motiv

pentru care orice expertiză de evaluare care se raportează la o dată

cât mai recentă este în spiritul deciziei amintite, îndeplinind criteriul contemporaneității.

Se reiterează faptul că data de 30 mai 2011 nu corespunde momentului transferului

dreptului de proprietate, ci este doar data emiterii unui act administrativ care

are ca rol punctarea uneia din etapele în vederea exproprierii.

Raportul de expertiză

care îndeplinește criteriile de raportare la contemporaneitate cu momentul

exproprierii (transferului dreptului de proprietate) este primul efectuat în cauză

- depus pentru termenul de 26 martie 2015.

Recurenta pârâtă

CNADNR SA susține următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

Se arată

că, în primul rând, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel,

în mod eronat, a apreciat parcela C ca fiind teren ocupat de vie reținând ca

„apartenența acestei suprafețe la categoria de folosință în

raport de care a fost evaluată este fără echivoc demonstrată

de adresa din 10 martie 2004 a Primăriei orașului Cernavoda, prin care

s-a solicitat Oficiului Județean de Cartografie, Geodezie și Cadastru

corectarea categoriei de folosință la parcela C, în suprafața de

1,47 ha, care din eroare a fost trecută „pășune în titlul de proprietate

din 24 mai 2002".

Există astfel

neconcordanțe în ceea ce privește categoria de folosință a parcelelor

B și C, arătându-se că, în ambele contracte prin care reclamanții

au dobândit aceste parcele se menționează că vânzătorul ar fi

dobândit aceste imobile potrivit titlului de proprietate din 24 mai 2002 eliberat

de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor Constanța.

Se mai arată

că, în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel în mod

eronat a reținut faptul că în cuprinsul notelor de ședință

din data de 23 septembrie 2015 pârâta s-a contrazis în susțineri, în sensul

că, deși a contestat modalitatea de evaluare a terenurilor din perspectiva

datei transferului de proprietate și a metodei de evaluare, totuși a arătat

că „din analiza răspunsului la obiecțiuni formulat de expertul C.

a constatat faptul că expertul a determinat valoarea de circulație a terenurilor

expropriate la momentul mai 2011, prin metoda comparației directe, utilizând

comparabile preluate din adresele Primăriei orașului Cernavoda din 23

februarie 2015 și din 25 februarie 2015, în care sunt evidențiate tranzacții

cu terenuri extravilane având categoria de folosința vie în perioada 2010-2014

și categoria de folosință pășune din 2010-februarie 2015".

Se critică

faptul că instanța de apel a validat raportul de expertiză tehnică

judiciară, care nu este legal întocmit, precum și „răspunsul la obiecțiunile

formulate la raportul de expertiza tehnică judiciară imobiliară întocmit

de experții C. și D.".

Din cuprinsul

raportului de expertiză tehnică imobiliară, rezultă că

acesta a fost însușit prin semnătură doar de doi dintre cei trei

experți ce formează comisia de experți, constituită în temeiul

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, respectiv de expertul numit de

instanță C. și expertul desemnat de reclamant D., expertul desemnat

de pârât H. nesemnând raportul de expertiză.

Se arată

că pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit

în cauză de cei doi experți, din 20 aprilie 2015, prin care au arătat

că din cuprinsul raportului nu s-a putut stabili la ce dată s-a realizat

evaluarea, că cei doi experți au stabilit valoarea parcelelor expropriate

a imobilului folosind metoda comparației relative, încălcând astfel dispozițiile

Legii nr. 33/1994, că evaluarea trebuia realizată conform Standardelor

de evaluare - ANEVAR aprobate prin Hotărârea Conferinței Naționale

a Evaluatorilor Autorizați din România nr. 3/2013, publicată în M. Of.

nr. 275/15.04.2014.

Pentru evaluarea

parcelelor A, D și C, experții au ales drept substituent când comparabila

1, când comparabila 2, când comparabila 3, pe considerentul ca ar avea cele mai

multe corecții nule deși, conform standardelor de evaluare - ANEVAR, la

metoda comparației directe se alege comparabila cu cele mai puține corecții,

nefiind reglementate noțiunile de corecții nule, corecții pozitive

sau corecții negative.

În ceea ce privește

criticile privind modalitatea de evaluare a parcelelor în litigiu, experții

nu au formulat niciun răspuns. La punctul nr. 3 din obiecțiuni au solicitat

refacerea raportului de expertiză la momentul transferului dreptului de proprietate

(30 mai 2011), urmând să fie avute în vedere tranzacții efective pentru

terenuri care îndeplinesc aceleași criterii caracteristici, etc. ca și

cele în discuție, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 12 din 15

ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională.

Potrivit grilei

de comparație, singurele corecții aplicate vizează localizarea, cei

doi experți aplicând comparabilelor nr. 1 și nr. 3 o corecție de

5%, fără a arăta unde sunt reglementate aceste corecții și

care sunt criteriile în funcție de care au fost stabilite, și suprafața,

expertul aplicând comparabilei nr. 1 o corecție de 5% și comparabilelor

nr. 2 și nr. 3 o corecție de 10%, la fel, fără a arăta

unde sunt reglementate aceste corecții și care sunt criteriile în funcție

de care au fost stabilite.

Față

de cele expuse în notele de ședință cu privire la răspunsul

la obiecțiunile nr. 1 și nr. 2 și obiecțiunile cu privire la

stabilirea valorii terenurilor expropriate la momentul transferului dreptului de

proprietate (30 mai 2011) înregistrate din 23 septembrie 2015, recurenta a solicitat

ca la stabilirea valorii terenurilor expropriate la momentul transferului dreptului

de proprietate (30 mai 2011) să fie fructificate toate tranzacțiile din

perioada de referință din cele două adrese emise de Primăria

Orașului Cernavoda, să se țină cont de faptul că parcelele

A și D au categoria de folosință vie, iar parcelele C și B au

categoria de folosință pășune, iar lucrarea să fie însușită

de întreaga comisie de experți.

De asemenea, instanța

a reținut în mod greșit și faptul că experții au stabilit

despăgubirile la data transferului dreptului de proprietate care este 30

octombrie 2011. Tot în mod greșit instanța de fond a reținut că

experții au valorificat „înscrisurile din dosar reprezentând contractele de

vânzare cumpărare înaintate la dosar de Primăria Medgidia", deși

imobilele expropriate sunt situate în extravilanul Orașului Cernavodă.

Concluzionând,

se critică aspectele legate de modalitatea de întocmire a raportului de expertiză,

de reținerea categoriei de folosință a imobilelor expropriate (pășune/vie),

de comparabilele utilizate de experți la momentul evaluării imobilelor

în litigiu la data de 30 mai 2011, de modalitatea în care s-au stabilit despăgubirile

prin aplicarea de corecții.

Se apreciază

că motivul de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ipoteză în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Asupra excepției

nulității recursului declarat de recurenta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocată de recurenții

reclamanți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată:

Potrivit

art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității,

dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare

strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Înalta

Curte constată că recursul declarat de pârâtă îndeplinește cerințele

legale prevăzute de art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ. întrucât indicarea art. 304

pct. 9

C. proc. civ., cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate a

deciziei recurate ce vizează interpretarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 răspunde cerinței impusă de

art. 302

1

lit. c) din același Cod.

Astfel, criticile

formulate de recurenta pârâtă vizează interpretarea și aplicarea

eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește

criteriile de evaluare a despăgubirilor acordate, comparabilele utilizate de

experți, categoria de folosință a terenului expropriat, reținute

de instanță, modul de calcul al despăgubirilor cuvenite, critici

ce se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. Drept urmare, excepția nulității recursului declarat de

pârâtă va fi respinsă.

Analizând recursul

declarat de reclamanți prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., e necesar

ca instanța să fi interpretat sau aplicat greșit dispozițiile

legale incidente sau să fi dat o hotărâre lipsită de temei legal.

Reclamanții

invocă drept motiv de nelegalitate interpretarea eronată a dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, în ceea ce privește aprecierea de

către instanță a momentului exproprierii ca fiind acela al emiterii

actului administrativ de expropriere de către expropriator, susținând

că s-a exclus condiția consemnării sumei de bani aferente exproprierii.

Critica formulată

de recurenții reclamanți nu subzistă.

În ceea ce privește

raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 - ce constituie dreptul

comun în materia exproprierii și legea specială - Legea nr. 255/2010 în

temeiul căreia s-au derulat procedurile de expropriere a terenului proprietatea

reclamanților, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat

o corectă dezlegare acestuia, observând în mod pertinent dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

fiind norme de trimitere care se aplică în mod corespunzător și în

cazul acțiunii în justiție formulate de expropriat prin care se contestă

cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura administrativă derulată

în temeiul legii speciale.

Art. 22 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 255/2010, prevede că:

„(1) Expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate

adresa instanței judecătorești competente în termenul general de

prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului

dreptului de proprietate.

(3) Acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii."

Art. 34 din Legea

nr. 255/2010 dispune că: „Dispozițiile prevăzute mai sus se completează

în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele

ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor

prezentei legi.”

Rațiunea

aplicabilității acelorași criterii în raport de care se calculează

despăgubirile, indiferent de actul normativ în temeiul căruia a operat

exproprierea (legea specială ori Legea nr. 33/1994), este aceea de a se reglementa

unitar data de referință în privința despăgubirilor ce se cuvin

persoanelor expropriate pentru evitarea unor situații discriminatorii.

În consecință,

Înalta Curte apreciază că în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost corect aplicate în speța

de față și, ca atare, și criteriul legal prevăzut de aceste

norme - prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială -, precum și data de referință

pentru determinarea despăgubirilor datorate pentru expropriere și anume

data transferului dreptului de proprietate, astfel încât, criticile din motivele

de recurs, susținute de recurenți pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vor fi înlăturate ca nefondate.

Instanța

de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare a art. 9

alin. (4) din Legea nr. 255/2010 care statuează că transferul dreptului

de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice

sau juridice în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de

către expropriator.

Interpretarea

este conformă dispozițiilor legale incidente deoarece obiectul acțiunii

formulate de reclamanți îl constituie determinarea cuantumului despăgubirilor

pentru suprafața de teren expropriată și anume - 202 m.p. din parcela

A evidențiată cadastral sub nr. a, 2191 m.p. din parcela B evidențiată

cadastral sub nr. b, 13219 m.p. din parcela C evidențiată cadastral sub

nr. C, 4475 m.p. din parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d, precizându-se

că sumele propuse prin decizia emisă de pârâtă, nr. 809 din 30

mai 2011, pentru terenul expropriat, sunt sub nivelul valorii lor reale.

De asemenea, prin

încheierea de ședință din 22 noiembrie 2012, Tribunalul Constanța

a respins excepția prematurității formulării acțiunii,

invocată de pârâtă ca nefondată, reținând că inexistența

unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor a Comisiei ce

urma a fi desemnată de către expropiator nu poate constitui un impediment

în demersul jurisdicțional al reclamanților.

Fiind respinsă

excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanți,

aceasta constituie o chestiune dezlegată de instanța de fond, dobândită

cauzei cu autoritate de lucru judecat, drept urmare, în mod corect instanța

a calificat acțiunea formulată drept o contestație întemeiată

pe prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, căreia îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, interpretând în mod corect

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În cauză,

transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată

a reclamanților în proprietatea publică a statului și în administrarea

expropriatorului a operat la data emiterii actului administrativ de expropriere

de către expropriator, chiar dacă nu au fost epuizate fazele expropierii.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, indiferent că faza

administrativă a exproprierii nu a fost epuizată, în sensul că până

la data sesizării instanței de judecată, comisia prevăzută

de art. 18 din Legea nr. 255/2010 nu a emis nicio hotărâre referitoare la valoarea

despăgubirilor și modul de plată a acestora, realizarea transferului

dreptului de proprietate nu poate fi în mod legal contestată, pentru că

legea stabilește în mod expres care este momentul la care acesta operează.

Actul în raport de care se determină acest moment a fost emis în cauză

la 30 mai 2011 și orice contestație împotriva acestuia sau a modalității

de desfășurare a procedurii de expropriere nu suspendă transmiterea

proprietății în domeniul public al statului.

S-a mai criticat

decizia pentru că instanța ar fi încălcat exigențele Deciziei

Curții Constituționale nr. 380/2015 prin omologarea expertizei efectuate

în cauză, critică ce nu subzistă.

Expertiza efectuată

în cauză respectă dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010,

reținându-se că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor

din proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică

a statului și în administrarea expropriatorului a operat la data emiterii actului

administrativ de expropriere de către expropriator, în speță la 30

mai 2011, când a fost emisă decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011,

în a cărei anexă sunt menționate și parcelele expropriate din

proprietatea reclamanților.

Drept urmare,

critica formulată de recurenții reclamanți ce vizează omologarea

expertizei de către instanța de apel nu este fondată, expertiza respectă

exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015 și prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece stabilește valoarea imobilului la data

de 30 mai 2011, în condițiile în care chestiunea transferului dreptului de

proprietate la momentul emiterii actului administrativ de expropriere, în lipsa

emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, a fost lămurită

și câștigată cauzei prin neapelarea încheierii primei instanțe

din 22 noiembrie 2012, astfel încât a dobândit autoritate de lucru judecat.

Apreciind, pentru

considerentele reținute, că valoarea despăgubirilor stabilite prin

decizia recurată, de 29.853 RON, dă eficiență și răspunde

criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și respectă,

totodată, considerentele deciziei instanței constituționale și

principiul consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Curtea va respinge

apelul reclamanților, ca nefondat.

Pe fondul recursului

declarat de pârâtă, se apreciază caracterul nefondat al căii de atac

declarate de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Se susține,

în primul rând, că s-a apreciat greșit de instanța de apel categoria

de folosință a parcelelor de teren B și C, care, ar fi în opinia

recurentei, „pășune”. Se mai critică de către pârâtă comparabilele

utilizate de experți, în sensul că tranzacțiile utilizate drept comparabile

sunt din ianuarie și octombrie 2014, precizându-se că s-a folosit metoda

comparației relative ce încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

precum și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015.

Criticile formulate

pe acest aspect sunt nefondate, instanța procedând la corecta interpretare

și aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În speță,

instanța în mod corect și-a însușit valoarea despăgubirii stabilită

prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul inițial de expertiză

și a apreciat că aceasta corespunde categoriei de folosință

a parcelelor expropriate, astfel cum este atestată în înscrisurile depuse de

reclamanți, respectiv aceea de teren ocupat cu plantații viticole pentru

parcelele A, D și C și de pășune, pentru parcela B. Contrar

susținerilor pârâtei, analizarea probatoriilor din perspectiva acestui aspect

a arătat că aprecierea a fost corectă, astfel că argumentul

referitor la greșita evaluare a parcelei C ca fiind teren ocupat de vie, nu

este fondat; mai mult decât atât, apartenența acestei suprafețe la categoria

de folosință în raport de care a fost evaluată este fără

dubiu confirmată de adresa din 10 martie 2004 a Primăriei orașului

Cernavodă, prin care s-a solicitat Oficiului Județean de Cartografie,

Geodezie și Cadastru corectarea categoriei de folosință la parcela

C, în suprafață de 1,47 ha, care din eroare a fost inserată ”pășune”

în titlul de proprietate din 24 mai 2002.

În privința

comparabilelor și corecțiilor aplicate de experți, nu se poate reține

incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., concluziile experților omologate de instanță raportându-se

la date și elemente în deplin acord cu cerințele legale ale art. 26 din

Legea nr. 33/2004.

În ceea ce privește

criteriile de evaluare, Curtea a constatat în mod just că despăgubirea

stabilită de instanță a fost calculată prin valorificarea unor

informații obținute din tranzacții perfectate efectiv pentru terenuri

similare, înregistrate la Primăria orașului Cernavodă în anul 2011

și comunicate instanței prin adresele din 23 februarie 2015 și

din 25 februarie 2015, prin aplicarea unei metode de determinare a prețului

de tranzacționare prevăzut de standardele internaționale de evaluare,

pornind de la aplicarea unor corecții pentru toate comparabilele, la stabilirea

valorii terenurilor ocupate cu plantații viticole fiind avută în vedere

comparabila 2, pentru care s-a efectuat cea mai redusă corecție totală

brută și care vizează o tranzacție anterioară datei de

30 mai 2011, iar pentru terenul cu destinația pășune, comparabila

1, anterioară datei exproprierii și cu cea mai redusă corecție

totală brută.

Drept urmare,

nu subzistă criticile recurentei sub acest aspect, evaluarea terenurilor expropriate

fiind realizată cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015.

Celelalte susțineri

legate de respingerea unor obiecțiuni de către instanță, de

nesemnarea raportului de expertiză de expertul desemnat de pârât nu se pot

subsuma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

neputând conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Pentru aceste

considerente, se vor respinge recursurile declarate de recurenții reclamanți

și de pârâtă și se va menține decizia recurată în baza

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului formulat de pârâta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocată de recurenții

reclamanți.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B., A. și de pârâta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei nr. 27

C din 9 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.