ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2016

Decizia nr. 2179/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/118 din 24 septembrie 2012, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca prin hotărâre judecătorească să determine cuantumul despăgubirilor pentru suprafețele de teren expropriate din proprietatea acestora, respectiv: - 202 m.p. din parcela A evidențiată cadastral sub nr. a; - 2191 m.p. din parcela B evidențiată cadastral sub nr. b; - 13219 m.p. din parcela C evidențiată cadastral sub nr. c; - 4475 m.p. din parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d. Au mai solicitat reclamanții și stabilirea termenului de plată a acestor despăgubiri, care nu poate depăși 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 30 din Legea nr. 33/1994, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2012 Tribunalul Constanța a respins excepția prematurității acțiunii ca nefondată, iar prin sentința civilă nr. 2401 din 01 octombrie 2015 a admis acțiunea reclamanților. A stabilit despăgubirile cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 17.897 m.p. vie nobilă, compus din parcelele A, înscrisă în CF nr. a, în suprafață de 203 m.p., parcela D, înscrisă în CF sub nr. c, în suprafață de 4475 m.p., parcela nr. C înscrisă în CF sub nr. c, în suprafață de 13219 m.p., situat în extravilanul localității Cernavodă, jud. Constanța, la suma de 28.814 RON. A stabilit despăgubirile cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafață de 2.191 m.p., pășune, compus din parcela B, înscrisă în CF nr. b, situat în extravilanul localității Cernavodă, jud. Constanța, la suma de 1039 RON.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma totală de 29.853 RON, cu titlul de despăgubiri. A obligat reclamantul la plata către experții judiciari C. și D. a câte 500 RON, reprezentând supliment onorariu expertiză. A obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanți a sumei de 5016 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2800 RON onorariu expert și 2216 RON onorariu avocat. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 12,49 ha teren extravilan în circumscripția orașului Cernavodă, jud. Constanța, în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 14 ianuarie 2011 la BNP E. și din 10 martie 2004 la BNP F. Prin decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2014, emisă de pârâtă în baza H.G.

nr. 415/2010, modificată prin H.G. nr. 282/2011, s-au propus ca despăgubiri următoarele sume: pentru terenul de 202 m.p. din parcela A, evidențiată cadastral sub nr. a - 247 RON; pentru suprafața de 2191 m.p. din parcela B, evidențiată cadastral sub nr. b - 643 RON; pentru suprafața de 13219 m.p. din parcela C, evidențiată cadastral sub nr. c - 3876 RON; pentru terenul de 4.475 m.p. din parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d - 5476 RON. S-a reținut incidența art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și faptul că, potrivit alin. (3) din același act normativ, dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile acțiunii prin care expropriatul contestă cuantumul despăgubirilor.

Aplicând, în consecință, art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a arătat că data la care se raportează valoarea terenului expropriat este data exproprierii, după cum s-a stabilit și prin Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015. Au fost valorificate concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora valoarea terenului expropriat din proprietatea reclamanților în temeiul deciziei nr. 809 din 30 mai 2011 este de 29.853 RON și s-a reținut că, la stabilirea despăgubirii, experții au avut în vedere valoarea reală a terenului expropriat, stabilind prețul atât prin metoda rentei funciare, care are la bază elemente de calcul reale, pornind de la capacitatea de producție a terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren, cât și metoda comparației relative.

Procedând la compararea ofertei făcută prin decizia nr. 809 din 30 mai 2011 cu valorile rezultate din raportul de expertiză și având în vedere disp. art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (…)”, tribunalul a constatat că pretențiile de majorare a cuantumului despăgubirilor sunt întemeiate. A constatat, totodată, că este întemeiată în parte cererea de suplimentare a onorariului stabilit inițial de instanță, formulată de experții C. și D., cu consecința obligării reclamanților la plata către fiecare expert a câte 500 RON cu titlu de supliment onorariu expertiză.

Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, în baza art. 451 alin. (1) C. proc. civ., dar și în aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994, tribunalul l-a obligat să plătească reclamanților suma de 5016 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța. Prin întâmpinare, pârâta a invocat tardivitatea apelului reclamanților și a solicitat respingerea acestuia, în principal, ca tardiv formulat, iar în subsidiar, ca nefondat și obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În considerarea excepției de tardivitate a apelului principal, apelanții reclamanți au formulat cerere de aderare la apelul pârâtei, în susținerea căreia au arătat, în esență, că valoarea despăgubirilor este cea stabilită prin primul raport de expertiză efectuat în cauză, pentru că aceasta se raportează la momentul cel mai apropiat transferului dreptului de proprietate, care în cauză nu a operat încă, întrucât pârâta nu a parcurs toate procedurile legale în vederea exproprierii. Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2016 Curtea a soluționat cu prioritate, conform art. 137 vechiul C. proc. civ., incident litigiului în raport cu data promovării acestuia, excepția de tardivitate a apelului reclamanților și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente: Verificând respectarea în cauză a acestor exigențelor ale art. 103 C. proc.

civ. legale, Curtea a constatat că sentința instanței de fond a fost comunicată reclamanților la 13 octombrie 2015, iar apelul pe care aceștia l-au promovat împotriva hotărârii menționate a fost expediat la 12 noiembrie 2015, după cum rezultă din mențiunile plicului atașat la dosarul de apel, deși termenul pentru declararea acestuia se împlinea la 29 octombrie 2015. Cum apelanții reclamanți au depășit termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, impus de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis excepția invocată de apelanta pârâtă și a respins apelul principal pe care aceștia l-au formulat, ca tardiv formulat.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a reținut următoarele: Cu privire la apelul reclamanților: Pretenția dedusă judecății în cauză vizează încălcarea dreptului la indemnizare al reclamanților, în calitatea lor de proprietari ai imobilului expropriat, prin modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirii acordată de pârâtul expropriator. În raport de data anterior menționată s-a stabilit că, însușirea valorii de piață stabilită prin răspunsul experților la obiecțiunile aduse raportului inițial de expertiză, în cuantum total de 29.853 RON, respectă prescripția legii și statuările instanței de contencios administrativ, obligatorii pentru instanțe conform art. 147 alin. (4) din Constituție.

Ori despăgubirea pretinsă prin apelul reclamanților, în cuantum de 243.678 RON, a fost determinată de experți în funcție de prețurile practicate pentru terenuri similare celor expropriate în anul 2014, deci pe parcursul întocmirii raportului inițial de evaluare, astfel că nu s-a considerat că reflectă valoarea reală de piață a terenurilor expropriate la data realizării efective a preluării și nu poate fi valorificată în cauză pentru că, în absența unei determinări pe criterii obiective, aceasta are un caracter speculativ și incert, iar obligația de acordare a unei despăgubiri reale și echitabile - impusă de normele constituționale și de prevederile art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. - nu implică plata unor sume supraevaluate, la nivelul pretențiilor celui expropriat, determinate pe criterii subiective, uneori speculative și fără corespondent în realitate.

Cu privire la apelul pârâtei CNADNR SA, s-a reținut că respectarea exigenței constituționale a justei despăgubiri a impus, din perspectiva dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ca despăgubirile aferente terenurilor expropriate să fie calculate pe baza categoriei de folosință și a amplasamentului acestora în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii, pentru asigurarea reparării prejudiciului suferit prin expropriere în raport de criteriul legal al prețului obișnuit de vânzare al terenurilor de natura celui expropriat. Instanța a dat eficiență acelor dovezi care conturează situația de fapt a litigiului și a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza categoriei de folosință a terenului de la data exproprierii, astfel cum a rezultat aceasta din probatoriile administrate.

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat din 10 martie 2004 la BNP F., prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1,47 ha, în parcela C, autoarea cu titlu particular a acestora, vânzătoarea G., dobândise dreptul transmis în temeiul titlului de proprietate din 24 mai 2002, a cărui rectificare a fost solicitată de autoritatea administrativ teritorială anterior menționată, ceea ce demonstrează, coroborat și cu mențiunile extrasului de carte funciară și ale anexei nr. 1 la Partea I depuse la dosarului tribunalului, că terenul deținut de reclamanți în proprietate în parcela C este teren ocupat cu plantații viticole, cum corect s-a stabilit în expertiză și în hotărârea instanței de fond, iar nu de pășune.

Ca nefondate au fost apreciate și criticile ce a vizat modalitatea de evaluare a terenurilor expropriate și înlăturarea nejustificată a obiecțiunilor aduse raportului de expertiză de apelanta pârâtă. Prin urmare, contrar susținerilor apelantei pârâte, despăgubirea stabilită prin răspunsul experților la obiecțiuni a fost în mod corect apreciată ca fiind prețul real al terenurilor expropriate din proprietatea reclamanților, cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, întrucât a fost stabilită pe baza unor elemente care pot fundamenta calculul despăgubirii datorată în cazul exproprierii potrivit criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar nu prin raportare la tranzacții ce vizează terenuri situate în altă unitate administrativ teritorială sau ulterioare transferului dreptului de proprietate, cum în mod nefondat se susține în apelul pârâtei.

Față de toate aceste argumente, care au demonstrat că valoarea stabilită prin hotărârea instanței de fond a dat eficiență și a răspuns criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a respectat, totodată, statuările Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul pârâtei și apelul incident formulat de reclamanți, ca nefondate. Împotriva deciziei nr. 27 C din 9 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții B., A. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Recursul declarat de recurenții reclamanți vizează următoarele aspecte de nelegalitate: Instanța de apel a apreciat în mod nelegal momentul exproprierii (care corespunde momentului transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor), ca fiind cel la care s-a emis actul administrativ de expropriere de către expropriator. În argumentarea soluției, instanța de control judiciar ar fi omis o chestiune esențială în rezolvarea pricinii înlăturând teza a doua a alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 255/2010, care prevede dubla condiție de a cărei realizare depinde momentul transferului dreptului de proprietate, implicit al exproprierii și anume consemnarea sumei de bani ce reprezintă cuantumul despăgubirii.

Această chestiune schimbă cu totul sensul argumentației folosite de instanța de control în speța de față, mai ales în condițiile în care ulterior emiterii actului administrativ evocat mai sus pârâta nu a întreprins niciun demers în continuarea procedurii în vederea exproprierii, ce continua evident cu etapa consemnării sumelor pe care comisia de evaluare le stabilea. Potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010, procedura de expropriere parcurge patru etape, după cum urmează: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; și d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.

În toate cazurile, după semnarea procesului-verbal, potrivit art. 16 alin. (1) din aceleași Norme de aplicare a Legii nr. 255/2010 metodologice, această comisie emite o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii. În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Ori în cazul de față, expropriatorul nu a făcut nici măcar minimele diligențe de a proceda în acest fel. În ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor cuvenite, se arată că instanța de apel a apreciat ca legală a doua expertiză efectuată în dosar, ce prevede o valoare de aproape 10 ori mai mică decât cea prevăzută în expertiza inițială și de aproape 100 de ori mai mică decât cea solicitată de reclamanți, considerându-se această expertiză din urmă nu corespunde exigențelor deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale.

Se consideră că transferul dreptului de proprietate nu a operat, în sensul legii, motiv pentru care orice expertiză de evaluare care se raportează la o dată cât mai recentă este în spiritul deciziei amintite, îndeplinind criteriul contemporaneității. Se reiterează faptul că data de 30 mai 2011 nu corespunde momentului transferului dreptului de proprietate, ci este doar data emiterii unui act administrativ care are ca rol punctarea uneia din etapele în vederea exproprierii.

Raportul de expertiză care îndeplinește criteriile de raportare la contemporaneitate cu momentul exproprierii (transferului dreptului de proprietate) este primul efectuat în cauză - depus pentru termenul de 26 martie 2015. Recurenta pârâtă CNADNR SA susține următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Se arată că, în primul rând, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel, în mod eronat, a apreciat parcela C ca fiind teren ocupat de vie reținând ca „apartenența acestei suprafețe la categoria de folosință în raport de care a fost evaluată este fără echivoc demonstrată de adresa din 10 martie 2004 a Primăriei orașului Cernavoda, prin care s-a solicitat Oficiului Județean de Cartografie, Geodezie și Cadastru corectarea categoriei de folosință la parcela C, în suprafața de 1,47 ha, care din eroare a fost trecută „pășune în titlul de proprietate din 24 mai 2002". Există astfel neconcordanțe în ceea ce privește categoria de folosință a parcelelor B și C, arătându-se că, în ambele contracte prin care reclamanții au dobândit aceste parcele se menționează că vânzătorul ar fi dobândit aceste imobile potrivit titlului de proprietate din 24 mai 2002 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța.

Se mai arată că, în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel în mod eronat a reținut faptul că în cuprinsul notelor de ședință din data de 23 septembrie 2015 pârâta s-a contrazis în susțineri, în sensul că, deși a contestat modalitatea de evaluare a terenurilor din perspectiva datei transferului de proprietate și a metodei de evaluare, totuși a arătat că „din analiza răspunsului la obiecțiuni formulat de expertul C. a constatat faptul că expertul a determinat valoarea de circulație a terenurilor expropriate la momentul mai 2011, prin metoda comparației directe, utilizând comparabile preluate din adresele Primăriei orașului Cernavoda din 23 februarie 2015 și din 25 februarie 2015, în care sunt evidențiate tranzacții cu terenuri extravilane având categoria de folosința vie în perioada 2010-2014 și categoria de folosință pășune din 2010-februarie 2015". Se critică faptul că instanța de apel a validat raportul de expertiză tehnică judiciară, care nu este legal întocmit, precum și „răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza tehnică judiciară imobiliară întocmit de experții C. și D.". Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică imobiliară, rezultă că acesta a fost însușit prin semnătură doar de doi dintre cei trei experți ce formează comisia de experți, constituită în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994,

respectiv de expertul numit de instanță C. și expertul desemnat de reclamant D., expertul desemnat de pârât H. nesemnând raportul de expertiză. Se arată că pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză de cei doi experți, din 20 aprilie 2015, prin care au arătat că din cuprinsul raportului nu s-a putut stabili la ce dată s-a realizat evaluarea, că cei doi experți au stabilit valoarea parcelelor expropriate a imobilului folosind metoda comparației relative, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 33/1994, că evaluarea trebuia realizată conform Standardelor de evaluare - ANEVAR aprobate prin Hotărârea Conferinței Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România nr. 3/2013, publicată în M. Of.

nr. 275/15.04.2014. Pentru evaluarea parcelelor A, D și C, experții au ales drept substituent când comparabila 1, când comparabila 2, când comparabila 3, pe considerentul ca ar avea cele mai multe corecții nule deși, conform standardelor de evaluare - ANEVAR, la metoda comparației directe se alege comparabila cu cele mai puține corecții, nefiind reglementate noțiunile de corecții nule, corecții pozitive sau corecții negative. În ceea ce privește criticile privind modalitatea de evaluare a parcelelor în litigiu, experții nu au formulat niciun răspuns. La punctul nr. 3 din obiecțiuni au solicitat refacerea raportului de expertiză la momentul transferului dreptului de proprietate (30 mai 2011), urmând să fie avute în vedere tranzacții efective pentru terenuri care îndeplinesc aceleași criterii caracteristici, etc. ca și cele în discuție, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională.

Potrivit grilei de comparație, singurele corecții aplicate vizează localizarea, cei doi experți aplicând comparabilelor nr. 1 și nr. 3 o corecție de 5%, fără a arăta unde sunt reglementate aceste corecții și care sunt criteriile în funcție de care au fost stabilite, și suprafața, expertul aplicând comparabilei nr. 1 o corecție de 5% și comparabilelor nr. 2 și nr. 3 o corecție de 10%, la fel, fără a arăta unde sunt reglementate aceste corecții și care sunt criteriile în funcție de care au fost stabilite.

Față de cele expuse în notele de ședință cu privire la răspunsul la obiecțiunile nr. 1 și nr. 2 și obiecțiunile cu privire la stabilirea valorii terenurilor expropriate la momentul transferului dreptului de proprietate (30 mai 2011) înregistrate din 23 septembrie 2015, recurenta a solicitat ca la stabilirea valorii terenurilor expropriate la momentul transferului dreptului de proprietate (30 mai 2011) să fie fructificate toate tranzacțiile din perioada de referință din cele două adrese emise de Primăria Orașului Cernavoda, să se țină cont de faptul că parcelele A și D au categoria de folosință vie, iar parcelele C și B au categoria de folosință pășune, iar lucrarea să fie însușită de întreaga comisie de experți.

De asemenea, instanța a reținut în mod greșit și faptul că experții au stabilit despăgubirile la data transferului dreptului de proprietate care este 30 octombrie 2011. Tot în mod greșit instanța de fond a reținut că experții au valorificat „înscrisurile din dosar reprezentând contractele de vânzare cumpărare înaintate la dosar de Primăria Medgidia", deși imobilele expropriate sunt situate în extravilanul Orașului Cernavodă. Concluzionând, se critică aspectele legate de modalitatea de întocmire a raportului de expertiză, de reținerea categoriei de folosință a imobilelor expropriate (pășune/vie), de comparabilele utilizate de experți la momentul evaluării imobilelor în litigiu la data de 30 mai 2011, de modalitatea în care s-au stabilit despăgubirile prin aplicarea de corecții.

Se apreciază că motivul de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteză în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Asupra excepției nulității recursului declarat de recurenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocată de recurenții reclamanți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 răspunde cerinței impusă de art. 302 1 lit. c) din același Cod. Astfel, criticile formulate de recurenta pârâtă vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește criteriile de evaluare a despăgubirilor acordate, comparabilele utilizate de experți, categoria de folosință a terenului expropriat, reținute de instanță, modul de calcul al despăgubirilor cuvenite, critici ce se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Drept urmare, excepția nulității recursului declarat de pârâtă va fi respinsă. Analizând recursul declarat de reclamanți prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., e necesar ca instanța să fi interpretat sau aplicat greșit dispozițiile legale incidente sau să fi dat o hotărâre lipsită de temei legal. Reclamanții invocă drept motiv de nelegalitate interpretarea eronată a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, în ceea ce privește aprecierea de către instanță a momentului exproprierii ca fiind acela al emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, susținând că s-a exclus condiția consemnării sumei de bani aferente exproprierii.

Critica formulată de recurenții reclamanți nu subzistă. În ceea ce privește raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 - ce constituie dreptul comun în materia exproprierii și legea specială - Legea nr. 255/2010 în temeiul căreia s-au derulat procedurile de expropriere a terenului proprietatea reclamanților, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o corectă dezlegare acestuia, observând în mod pertinent dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 fiind norme de trimitere care se aplică în mod corespunzător și în cazul acțiunii în justiție formulate de expropriat prin care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura administrativă derulată în temeiul legii speciale.

Art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, prevede că: „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii." Art. 34 din Legea nr. 255/2010 dispune că: „Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.” Rațiunea aplicabilității acelorași criterii în raport de care se calculează despăgubirile, indiferent de actul normativ în temeiul căruia a operat exproprierea (legea specială ori Legea nr. 33/1994), este aceea de a se reglementa unitar data de referință în privința despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate pentru evitarea unor situații discriminatorii.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost corect aplicate în speța de față și, ca atare, și criteriul legal prevăzut de aceste norme - prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială -, precum și data de referință pentru determinarea despăgubirilor datorate pentru expropriere și anume data transferului dreptului de proprietate, astfel încât, criticile din motivele de recurs, susținute de recurenți pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi înlăturate ca nefondate.

Instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 care statuează că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator. Interpretarea este conformă dispozițiilor legale incidente deoarece obiectul acțiunii formulate de reclamanți îl constituie determinarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată și anume - 202 m.p. din parcela A evidențiată cadastral sub nr. a, 2191 m.p. din parcela B evidențiată cadastral sub nr. b, 13219 m.p.

din parcela C evidențiată cadastral sub nr. C, 4475 m.p. din parcela D, evidențiat cadastral sub nr. d, precizându-se că sumele propuse prin decizia emisă de pârâtă, nr. 809 din 30 mai 2011, pentru terenul expropriat, sunt sub nivelul valorii lor reale. De asemenea, prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2012, Tribunalul Constanța a respins excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de pârâtă ca nefondată, reținând că inexistența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor a Comisiei ce urma a fi desemnată de către expropiator nu poate constitui un impediment în demersul jurisdicțional al reclamanților.

Fiind respinsă excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanți, aceasta constituie o chestiune dezlegată de instanța de fond, dobândită cauzei cu autoritate de lucru judecat, drept urmare, în mod corect instanța a calificat acțiunea formulată drept o contestație întemeiată pe prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, interpretând în mod corect art. 9 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. În cauză, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului a operat la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, chiar dacă nu au fost epuizate fazele expropierii.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, indiferent că faza administrativă a exproprierii nu a fost epuizată, în sensul că până la data sesizării instanței de judecată, comisia prevăzută de art. 18 din Legea nr. 255/2010 nu a emis nicio hotărâre referitoare la valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora, realizarea transferului dreptului de proprietate nu poate fi în mod legal contestată, pentru că legea stabilește în mod expres care este momentul la care acesta operează. Actul în raport de care se determină acest moment a fost emis în cauză la 30 mai 2011 și orice contestație împotriva acestuia sau a modalității de desfășurare a procedurii de expropriere nu suspendă transmiterea proprietății în domeniul public al statului.

S-a mai criticat decizia pentru că instanța ar fi încălcat exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015 prin omologarea expertizei efectuate în cauză, critică ce nu subzistă. Expertiza efectuată în cauză respectă dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, reținându-se că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului a operat la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în speță la 30 mai 2011, când a fost emisă decizia de expropriere nr. 809 din 30 mai 2011, în a cărei anexă sunt menționate și parcelele expropriate din proprietatea reclamanților.

Drept urmare, critica formulată de recurenții reclamanți ce vizează omologarea expertizei de către instanța de apel nu este fondată, expertiza respectă exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015 și prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece stabilește valoarea imobilului la data de 30 mai 2011, în condițiile în care chestiunea transferului dreptului de proprietate la momentul emiterii actului administrativ de expropriere, în lipsa emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, a fost lămurită și câștigată cauzei prin neapelarea încheierii primei instanțe din 22 noiembrie 2012, astfel încât a dobândit autoritate de lucru judecat.

Apreciind, pentru considerentele reținute, că valoarea despăgubirilor stabilite prin decizia recurată, de 29.853 RON, dă eficiență și răspunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și respectă, totodată, considerentele deciziei instanței constituționale și principiul consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Curtea va respinge apelul reclamanților, ca nefondat. Pe fondul recursului declarat de pârâtă, se apreciază caracterul nefondat al căii de atac declarate de pârâtă, pentru următoarele considerente: Se susține, în primul rând, că s-a apreciat greșit de instanța de apel categoria de folosință a parcelelor de teren B și C, care, ar fi în opinia recurentei, „pășune”.

Se mai critică de către pârâtă comparabilele utilizate de experți, în sensul că tranzacțiile utilizate drept comparabile sunt din ianuarie și octombrie 2014, precizându-se că s-a folosit metoda comparației relative ce încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015. Criticile formulate pe acest aspect sunt nefondate, instanța procedând la corecta interpretare și aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În speță, instanța în mod corect și-a însușit valoarea despăgubirii stabilită prin răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul inițial de expertiză și a apreciat că aceasta corespunde categoriei de folosință a parcelelor expropriate, astfel cum este atestată în înscrisurile depuse de reclamanți, respectiv aceea de teren ocupat cu plantații viticole pentru parcelele A, D și C și de pășune, pentru parcela B. Contrar susținerilor pârâtei, analizarea probatoriilor din perspectiva acestui aspect a arătat că aprecierea a fost corectă, astfel că argumentul referitor la greșita evaluare a parcelei C ca fiind teren ocupat de vie, nu este fondat; mai mult decât atât, apartenența acestei suprafețe la categoria de folosință în raport de care a fost evaluată este fără dubiu confirmată de adresa din 10 martie 2004 a Primăriei orașului Cernavodă, prin care s-a solicitat Oficiului Județean de Cartografie, Geodezie și Cadastru corectarea categoriei de folosință la parcela C, în suprafață de 1,47 ha, care din eroare a fost inserată ”pășune” în titlul de proprietate din 24 mai 2002. În privința comparabilelor și corecțiilor aplicate de experți, nu se poate reține incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., concluziile experților omologate de instanță raportându-se la date și elemente în deplin acord cu cerințele legale ale art. 26 din Legea nr. 33/2004.

În ceea ce privește criteriile de evaluare, Curtea a constatat în mod just că despăgubirea stabilită de instanță a fost calculată prin valorificarea unor informații obținute din tranzacții perfectate efectiv pentru terenuri similare, înregistrate la Primăria orașului Cernavodă în anul 2011 și comunicate instanței prin adresele din 23 februarie 2015 și din 25 februarie 2015, prin aplicarea unei metode de determinare a prețului de tranzacționare prevăzut de standardele internaționale de evaluare, pornind de la aplicarea unor corecții pentru toate comparabilele, la stabilirea valorii terenurilor ocupate cu plantații viticole fiind avută în vedere comparabila 2, pentru care s-a efectuat cea mai redusă corecție totală brută și care vizează o tranzacție anterioară datei de 30 mai 2011, iar pentru terenul cu destinația pășune, comparabila 1, anterioară datei exproprierii și cu cea mai redusă corecție totală brută.

Drept urmare, nu subzistă criticile recurentei sub acest aspect, evaluarea terenurilor expropriate fiind realizată cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015. Celelalte susțineri legate de respingerea unor obiecțiuni de către instanță, de nesemnarea raportului de expertiză de expertul desemnat de pârât nu se pot subsuma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputând conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de recurenții reclamanți și de pârâtă și se va menține decizia recurată în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului formulat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocată de recurenții reclamanți. Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B., A. și de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei nr. 27 C din 9 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.