ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin acțiunea înregistrată

la data de 17 februarie 2010, reclamantul U.I.F. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și K.M.K.

anularea în tot, ca netemeinică și nelegală, a deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie

2009 emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, din dispoziția

pârâtei K.M.K., prin care s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu

al reclamantului U.I.F., director executiv al Centrului Județean Maramureș al Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pe perioada cercetării administrative

(...)”.

Reclamantul a mai solicitat

obligarea în solidar a pârâtelor Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură și K.M.K. la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând

daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de către

Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - K.M.K.,

în temeiul Legii nr. 188/1999, a O.G. nr. 9/2008 pentru modificarea O.G. nr. 7/2007,

a raportului Comisiei de disciplină din 06 noiembrie 2009, s-a constatat suspendarea

de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F., director executiv al

Centrului Județean Maramureș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, pe perioada cercetării administrative, în baza art. 94 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 188/1999.

S-a arătat că potrivit

acestei dispoziții legale raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când

funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea

administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină.

S-a invocat nelegalitatea

emiterii deciziei atacate, deoarece măsura suspendării de drept a raportului de

serviciu al reclamantului pe perioada cercetării administrative s-a dispus pentru

motive care nu au fost în prealabil comunicate acestuia și pe care nu a fost în

măsură să le combată.

S-a mai precizat că prealabil

emiterii deciziei contestate, reclamantului nu i-au fost comunicate nici constatările

Comisiei de disciplină din cuprinsul raportului din 06 noiembrie 2009 și nici argumentele

în baza cărora Directorul General a acceptat și aprobat propunerea de suspendare

a raportului de serviciu al reclamantului, drepturile sale fiind astfel grav vătămate,

încălcându-se principiul contradictorialității și al dreptului său la apărare.

Reclamantul a susținut

că sesizarea Comisiei de disciplină privitor la pretinse fapte comise de reclamant

a fost realizată de numitul B.I., Șef Serviciu Control Intern din cadrul Agenției

de Plăți și Interveție în Agricultură - prin adresa înregistrată la Comisie în 25

august 2009, cu aproape 3 luni înainte de emiterea deciziei contestate.

A mai învederat reclamantul

că pe parcursul judecării

cererii de suspendare a executării actului administrativ (Dosar

nr. 2050/33/2009), a aflat că cercetarea administrativă s-a finalizat prealabil

emiterii deciziei atacate, la data de 23 octombrie 2009, situație în care emiterea,

la data de 11 noiembrie 2009, a unei decizii de constatare a suspendării de drept

a raporturilor de serviciu „(...) pe perioada cercetării administrative” este vădit

nelegală, instituția pârâtă aplicând greșit prevederile art. 94 alin. (1) lit. n)

din Legea nr. 188/1999, republicată.

Urmare a comunicării deciziei

atacate, reclamantul a formulat o plângere prealabilă împotriva acesteia în temeiul

și în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângere înregistrată

de pârâtă în 18 noiembrie 2009.

fond

Prin sentința nr. 175

din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea de contencios administrativ formulată

de reclamantul U.I.F., a anulat decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de

pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a obligat pârâții în

solidar, la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale

și 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a observat că nu se poate stabili raportul de cauzalitate

între prezentarea stării de fapt ce a fost reținută ca premisă a cercetării disciplinare

a reclamantului și modul cum reclamantul ar putea influența cercetarea administrativă

în cauză.

S-a apreciat că aspectele

reținute în raportul de cercetare întocmit la Comisia de disciplină și apoi reiterate

în cuprinsul întâmpinărilor nu au relevanță în cauză, nefiind demonstrată nici o

acțiune prin care reclamantul ar fi încercat să împiedice desfășurarea în bune condiții

a cercetării disciplinare.

S-a reținut că din evoluția

evenimentelor și atitudinea ulterioară a instituțiilor pârâte se poate concluziona

că autoritatea publică pârâtă a urmărit cu orice preț îndepărtarea reclamantului

din funcția de conducere, explicându-se astfel întocmirea raportului cu propunerea

de suspendare, după finalizarea procedurii de cercetare disciplinară.

Curtea a constatat că

nu sunt prezentate pe larg și în mod concret care sunt indiciile temeinice care

pun în pericol cercetarea disciplinară, și nici împrejurările din care rezultă că

reclamantul ar putea influența cercetarea administrativă.

S-a apreciat că celelalte

aspecte de nelegalitate evocate de reclamant, vizând lipsa procedurii contradictorii

și lipsa comunicării raportului cu propunerea de suspendare sunt fără relevanță,

față de aspectele prezentate anterior.

Aceleași argumente au

fost reținute și în privința despăgubirilor morale solicitate de reclamant, reținându-se

că jurisprudența admite ca pentru consecințele nefavorabile de ordin moral, suferite

de funcționarul public ca efect al emiterii unui act administrativ individual nelegal

ce vizează raportul de serviciu, să poată fi acordate despăgubiri sub forma daunelor

morale.

Instanța a evocat prevederea

de principiu consacrată de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform căreia

instanța de contencios administrativ, în cazul admiterii cererii, va hotărî și asupra

daunelor materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru,

o atare posibilitate fiind prevăzută și de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004,

în cazul despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Curtea a avut în vedere

că potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată în 2007, în perioada concediului de boală, raportul de serviciu

nu poate înceta și nu poate fi modificat decât din inițiativa funcționarului public

în cauză.

Instanța a concluzionat

că din probele dosarului a rezultat că acțiunile întreprinse de pârâte anterior,

concomitent și ulterior adoptării deciziei atacate în prezenta cauză, dar și după

pronunțarea sentinței nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, prin

care s-a decis suspendarea actului administrativ contestat, l-au prejudiciat moral

pe reclamant, fiindu-i lezată reputația dobândită în calitate de director, de la

înființarea autorității precum și aceea de cadru didactic și de persoană cunoscută

pe plan local.

S-a reținut că reclamantul

a fost practic împiedicat să-și exercite funcția de conducere și a fost expus unor

umilințe personale și profesionale, cu consecințe negative asupra bunului mers al

activității autorității publice.

S-a constatat că din articolele

de presă, mai ales cele publicate în ziarele locale a reieșit că reclamantul este

o persoană cunoscută în municipiul Baia Mare și în județul Maramureș, iar situația

creată prin cercetarea disciplinară a acestuia a fost pe larg și negativ comentată,

astfel că instanța a obligat în solidar pârâtele să plătească reclamantului 50.000

RON, daune morale.

II. Instanța de recurs

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură București și K.M.K.

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Recurenta-pârâtă Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a criticat sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând că aceasta s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în drept

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat recurenta că

hotărârea atacată preia mare parte din argumentele prezentate de reclamant în acțiunea

introductivă, fără a examina apărările pârâtei din întâmpinare, dovedite cu înscrisurile

depuse la dosar.

Recurenta a susținut că

la data de 25 august 2009 Comisia de disciplină a fost sesizată de șeful Serviciului

Control Intern cu privire la faptele directorului executiv U.I.F., iar pe parcursul

cercetări administrative s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al acestuia,

conform art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și art. 44 alin. (1) din

H.G. nr. 1344/2007, în baza raportului din 06 noiembrie 2009, prima instanță reținând

greșit că măsura suspendării nu a fost convingător motivată.

De asemenea, în mod eronat

s-a apreciat că raportul s-a întocmit după finalizarea procedurii de cercetare administrativă,

fără a se examina apărările recurentei din concluziile scrise depuse la dosar la

data de 21 aprilie 2010, privind eroarea de redactare din cuprinsul raportului,

ce vizează întocmirea acestuia după cercetarea administrativă, deoarece acesta s-a

realizat după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare

administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007, ajungându-se greșit

la concluzia că decizia în litigiu este nelegală.

Recurenta a arătat că

în mod greșit s-a admis capătul de cerere privind daune morale, indicându-se eronat

drept temei legal dispozițiile art. alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 care

vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

Guvernului, după care s-a făcut trimitere la prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora, în perioada concediului

de boală, raportul de serviciu nu poate înceta și nu poate fi modificat decât din

inițiativa funcționarului public în cauză, prevederi legale care nu pot justifica

acordarea daunelor morale.

S-a mai învederat că instanța

nu a reținut decât susținerile reclamantului, în parte nereale, deoarece afirmația

privind internarea în spital a intimatului-reclamant, chiar înaintea emiterii deciziei

din 11 noiembrie 2009 este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, care dovedesc

semnarea condicii de prezență atât la data de 10, cât și de 11 noiembrie 2009, de

către intimat.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a ignorat chiar recunoașterea reclamantului, că cererea de acordare

a daunelor morale nu se poate întemeia pe acțiunile întreprinse de pârâte anterior

și concomitent emiterii deciziei atacate, iar acțiunile pârâtelor după adoptarea

sentinței nr. 660/2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a decis suspendarea actului

administrativ din prezenta cauză, nu formează obiectul acestui litigiu.

S-a arătat că după comunicarea

soluției de suspendare a executării deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 de către

Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 2050/33/2009, s-a dispus încetarea activității

d-nei V.M., numită temporar în funcția publică ocupată de reclamant, pe timpul suspendării

raportului de serviciu al acestuia, pe această perioadă intimatul-reclamant fiind

remunerat corespunzător de recurentă, care nu a făcut altceva decât să aplice prevederile

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009.

Recurenta a concluzionat

că publicarea unor articole în presa locală cu caracter defăimător la adresa intimatului

nu îi aparține, că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciul moral

suferit de intimat, ca urmare a numirii noii conduceri de către Ministrul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și acțiunile recurentei, solicitându-se admiterea recursului,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și modificarea sentinței, în sensul respingerii

acțiunii , ca nefondată.

Recurenta-pârâtă K.M.K.

a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că

nu are calitate procesuală pasivă în cauză, față de dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 554/2004, numai instituția pârâtă putând fi eventual răspunzătoare față de reclamant,

conform prevederilor art. 1 alin. (1) și 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

coroborate cu art. 4 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Recurenta a susținut că

nu s-a făcut dovada că i-ar fi profitat suspendarea raportului de serviciu al reclamantului,

că nu s-a probat existența obligației corelative dreptului subiectiv pretins, astfel

că în mod greșit s-a apreciat că ea ar avea calitatea procesuală pasivă în prezenta

cauză.

Și pe fond recurenta a

apreciat că sentința atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în sensul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece suspendarea raportului de serviciu al reclamantului

s-a dispus de către Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenției de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 188/1999 și art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în baza propunerii motivate

în raportul din 06 noiembrie 2009, iar instanța de fond nu a analizat apărările

instituției privind eroarea de redactare din adresa Agenției pentru Plăți și Intervenție

pentru Agricultură din 19 noiembrie 2009, cum că raportul s-a întocmit după finalizarea

cercetării administrative din 23 octombrie 2009, deși formularea corectă era că

raportul cu propunerea de suspendare a raportului de serviciu al reclamantului s-a

întocmit după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare

administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele

de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină.

Cu privire la daunele

morale, recurenta a reluat argumentele prezentate de recurenta-pârâtă Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, privind indicarea greșită a temeiului legal

de acordarea acestora de către instanța de fond - art. 9 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004 și art. 36 din Legea nr. 188/2009, care nu au incidență în cauză, prezența

reclamantului la serviciu înainte și la data emiterii deciziei de suspendare a raportului

de serviciu, obligația legală a instituției pârâte de a aplica prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 și 105/2009, inexistența legăturii de cauzalitate între prejudiciul

moral suferit de reclamant și acțiunile instituției pârâte, căreia nu-i pot fi imputate

articolele din presa locală, care au vizat activitatea reclamantului.

Intimatul-reclamant U.I.F.

a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 pct. 2 C. proc. civ. și note de

ședință prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Curți asupra recursurilor

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum

și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția

calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă K.M.K. se constată că aceasta

este neîntemeiată, deoarece acțiunile de contencios administrativ formulate de cei

vătămați în drepturile lor prin acte administrative nelegale sau de refuzul autorităților

administrative de a le soluționa o cerere legitimă „pot fi formulate și personal

împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului

ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare

la un drept subiectiv sau la un interes legitim” conform art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Prin urmare, chiar legiuitorul

prin art. 16 din Legea contenciosului administrativ a reglementat posibilitatea

acționării în instanță a emitentului unui act administrativ considerat nelegal sau

abuziv, astfel că nu se poate aprecia că nu are calitate procesuală pasivă conducătorul

instituției care a emis actul administrativ pretins nelegal sau vătămător, însă

angajarea răspunderii acestuia pentru prejudiciul cauzat, în cazul anulării actului

sau al interzicerii emiterii lui, este o problemă de fond, care se soluționează

în funcție de circumstanțele specifice fiecărei cauze și de probatoriile administrate

de părți, critica recurentei-pârâte fiind nefondată sub acest aspect.

Cum motivele de recurs

care vizează fondul cauzei sunt identice în recursurile pârâtelor, acestea urmează

a fi examinate împreună.

Prima critică formulată

de recurente, care vizează legalitatea și corectitudinea deciziei nr. 1647 din 11

noiembrie 2009 emisă de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură București, prin care s-a dispus, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, suspendarea de drept

a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F. - director executiv adjunct al

Centrului Județean Maramureș, pe perioada cercetării administrative, este nefondată.

Art. 94 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 188/1999 prevede că „Raportul de serviciu se suspendă de drept

în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate

influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a Comisiei de disciplină”,

text care se completează cu art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele

de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, potrivit căruia, în cazul

în care sunt indicii că funcționarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere

disciplinară poate influența cercetarea administrativă, comisia de disciplină are

obligația de a întocmi un raport, în care să propună suspendarea raportului de serviciu

al acestuia.

Pentru a se aplica măsura

extremă a suspendării raportului de serviciu, raportul comisiei de disciplină trebuie

să cuprindă descrierea amănunțită a faptelor pretins săvârșite de funcționarul public

în cauză și motivarea convingătoare a concluziei că acestea pot avea repercursiuni

și pot distorsiona cercetarea disciplinară a acestuia.

Raportul din 06 noiembrie

2009 întocmit de Comisia de disciplină cu privire la posibilitatea existenței unui

conflict de interese între intimatul-reclamant și instituția recurentă, posibilitatea

tentativei de fraudă cu fonduri europene și bugetare și posibile foloase necuvenite,

nu îndeplinește condițiile legale menționate anterior.

Deși în cuprinsul raportului

se menționează că „pe tot parcursul controlului și cercetării administrative d-nul

U.I.F. a încercat să împiedice sub orice formă desfășurarea în bune condiții a acțiunilor”

nu este prezentată nicio faptă concretă care să fi împiedicat sau îngreunat măcar

activitatea comisiei de disciplină, în aceste condiții prima instanță procedând

corect la anularea deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 a recurentei-pârâte,

prin care s-a suspendat raportul de serviciu al intimatului, pe baza raportului

de cercetare din 2009, care nu justifica aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 188/1999.

Deși acest motiv era suficient

pentru constatarea nelegalității deciziei nr. 1647/2009, totuși, din probele administrate

a rezultat și că raportul s-a întocmit după finalizarea cercetării administrative,

așa cum a confirmat chiar Președintele Comisiei prin adresa din 09 noiembrie 2009,

astfel că pretinsele fapte necircumstanțiate relevate în cuprinsul raportului nu

mai puteau influența o procedură de cercetare care fusese deja încheiată, nejustificându-se

aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.

Susținerea recurentelor

cum că ar fi vorba de o eroare de redactare nu a fost în nici un fel dovedită cu

alte mijloace de probă, iar pe de altă parte, nimeni nu-și poate invoca propria

culpă în valorificarea unui drept, fiind nefondate motivele de recurs privind soluția

primei instanțe care vizează anularea deciziei nr. 1647/2009 emisă de recurenta-pârâtă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Cu privire la daunele

morale acordate intimatului-reclamant, Înalta Curte constată în primul rând că angajarea

răspunderii recurentei-pârâte K.M.K. nu se putea realiza în temeiul art. 16 din

Legea nr. 554/2004 decât în urma unei examinări judicioase a condițiilor generale

prevăzute de art. 998 și urm. C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuate,

raportate la calitatea persoanei care a elaborat, emis sau încheiat actul administrativ

nelegal, conform cerințelor art. 16 din Lege nr. 554/2004, reclamantului revenindu-i

sarcina probei, conform art. 1169 C. civ.

O altă interpretare, de

aplicare automată a răspunderii solidare a instituției emitente, dar și a persoanei

care a semnat actul administrativ anulat, în calitate de conducător de instituție,

contravine atât textului art. 16 din Legea nr. 554/2004 care instituie numai posibilitatea

angajării răspunderii persoanei vinovate de emiterea unui act administrativ, dar

și intenției legiuitorului, care nu a dorit instituirea unor prevederi legale derogatorii,

de prezumție absolută de culpă în sarcina persoanei care a contribuit la elaborarea,

emiterea sau încheierea unui act administrativ.

În raport de aceste considerații,

se constată că recurenta-pârâtă K.M.K. a avizat raportul Comisiei de cercetare din

2009 și a semnat decizia nr. 1647/2009 corect anulată prin sentința nr. 175/2010

a Curții de Apel Cluj, în calitate de director general al recurentei Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, numită în condițiile legii prin ordin al

Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să conducă instituția și să o reprezinte

în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale

și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție, conform

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Raportul din 06 noiembrie

2009, care a fundamentat măsura suspendării raportului de serviciu al intimatului,

a fost întocmit de Comisia de disciplină și avizat de recurenta-pârâtă, care a semnat

decizia nr. 1647/2009 privind suspendarea raportului de serviciu al intimatului,

nu ca persoană particulară, ci ca director general al Agenției, în exercitarea atribuțiilor

prevăzute de textul menționat anterior.

Prin urmare, nu se poate

reține vinovăția recurentei-pârâte K.M.K. nici în privința calității oficiale în

care a semnat actul administrativ anulat de instanță și nici în sensul intenției

de a prejudicia intimatul, prin emiterea deciziei de suspendare a raportului de

serviciu al acestuia, sau prin urmările acesteia.

Astfel, recurenta-pârâtă

a exercitat funcția de conducere de Director General al Agenției de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură în perioada 05 octombrie 2009-18 februarie 2010, la data numirii

acesteia în funcția publică de conducere fiind deja începută cercetarea disciplinară

împotriva intimatului, prin Serviciul de Control Intern, care a întocmit nota de

control din 14 august 2009, în care a constatat mai multe nereguli în activitatea

intimatului, acesta beneficiind de concedii medicale în perioada 18 august-09 octombrie

2009, anterior perioadei în care recurenta-pârâtă a condus instituția.

Este adevărat că și în

perioada 10 noiembrie-21 decembrie 2009 intimatul s-a aflat în concediu medical,

însă nu rezultă de nicăieri că deficiențele de care acesta a suferit, menționate

în actele medicale depuse la dosar (cardiopatie ischiemică, dislipidemie, obezitate

gradul II, stetoză hepatică) au fost cauzate de comportamentul recurentei-pârâte.

Lipsind proba vinovăției

acesteia, a legăturii de cauzalitate dintre atitudinea acesteia și prejudiciul pretins

suferit de intimat, respectiv că afecțiunile medicale au fost cauzate de comportamentul

abuziv al pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale

reglementate de art. 998 și urm. C. civ., care trebuie întrunite și în cazul răspunderii

administrative a persoanei care contribuie la emiterea unui act administrativ nelegal,

conform art. 16 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei

K.M.K. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va respinge ca nefondată cererea

intimatului-reclamant de acordare a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată,

față de această pârâtă.

Critica recurentelor-pârâte

privind indicarea greșită a temeiului legal în baza căruia au fost obligate în solidar

la plata daunelor morale către intimat, chiar dacă ar fi corectă (ceea ce nu este

adevărat, în finalul sentinței nr. 175/2010 a Curții de Apel Cluj indicându-se dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 554/2004 ca temei legal al admiterii cererii de acordare a

daunelor morale) nu poate justifica respingerea cererii intimatului, instanța de

recurs putând substitui motivarea primei instanțe, conform art. 304

1

C. proc. civ., în cazul în care s-ar constata îndeplinite celelalte cerințe legale

de acordare a daunelor morale.

Chiar dacă reglementările

legislative constatate ulterior a fi neconstituționale au obligat instituția recurentă

să aplice măsuri de reorganizare nepotrivite, în care a fost cuprins și intimatul,

nu poate fi ignorată situația stabilită corect de prima instanță, a emiterii deciziei

nr. 1647/2009, fără a fi îndeplinite condițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 188/1999, pe care acest act administrativ s-a întemeiat și fără a fi informat

intimatul, căruia i s-a comunicat decizia atacată abia odată cu răspunsul instituției

la procedura prealabilă.

Toate aceste împrejurări

au fost de natură să-l prejudicieze pe intimat, căruia i s-a suspendat raportul

de serviciu, fiind supus stresului cauzat de această schimbare intempestivă, constatată

a fi nelegală, chiar dacă nu se poate stabili dacă incapacitatea de muncă survenită

în perioada 18 august-08 octombrie 2009 și respectiv 10 noiembrie-21 decembrie 2009

a fost datorată emiterii deciziei nr. 1647/2009, sau este continuarea și urmarea

firească a unei stări precare de sănătate, preexistente acestui act administrativ.

Între emiterea nelegală

a deciziei nr. 1647/2009 care a afectat dreptul intimatului la stabilitatea în funcția

publică legal ocupată, conform dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999

și prejudiciul suferit de intimat ca urmare a deciziei menționate anterior, există

o evidentă legătură de cauzalitate, astfel că solicitarea intimatului de a fi obligată

instituția recurentă, să-i plătească daune morale în calitate de emitent al deciziei

nr. 1647/2009, este legitimă.

Dacă în cazul daunelor

materiale stabilirea cuantumului acestora se poate face cât mai exact, pe baza administrării

unor probe convingătoare, prin folosirea de regulă a unor calcule matematice, cât

mai exacte, daunele morale se acordă după aprecierea judecătorului, în funcție de

circumstanțele concrete ale speței.

Aprecierea despăgubirilor

destinate să compenseze prejudiciile morale nu are la bază criterii științifice,

exacte, incluzând o doză de subiectivism, de arbitrar chiar, atât ca urmare a incompatibilității

între caracterul moral al daunelor, și cel patrimonial al despăgubirilor, dar mai

ales ca urmare a evaluării pe care o realizează magistratul, care trebuie să asigure

păstrarea unui just echilibru între dreptul instituției emitente a unui act administrativ

nelegal, de a nu suporta o sancțiune disproporționat de mare în raport cu conduita

sa culpabilă și interesul general, de a asigura respectarea legii și de a preveni

asemenea încălcări în viitor, fără a fi încurajați cei vătămați de conduita abuzivă

a autorităților să promoveze acțiuni de despăgubiri, în scopul obținerii nejustificate

a unor venituri.

În raport de aceste principii

și ținând cont de împrejurarea că intimatului i s-a acordat deja o satisfacție echitabilă

prin anularea deciziei nr. 1647/2009, Înalta Curte apreciază că este rezonabilă

acordarea unor daune morale de 10.000 RON intimatului-reclamant.

De altfel și Curtea Europeană

a Drepturilor Omului s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că anularea unui

act considerat nelegal poate reprezenta o reparare adecvată a prejudiciului moral

încercat de destinatarul acestuia – Hotărârea din 17 decembrie 2009 pronunțată în

cauza C – 197/RX II, Mc/Agenția Europeană pentru Medicamente – EMEA, sau dimpotrivă,

emiterea actului solicitat de către reclamant poate constitui o reparație echitabilă

suficientă a prejudiciului moral suferit de acesta – cauza Mazăre contra României.

Astfel fiind, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite și recursul pârâtei Agenția de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură, care va fi obligată să plătească intimatului-reclamant

10.000 RON, în loc de 50.000 RON, cât a acordat prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și K.M.K. împotriva sentinței

nr. 175 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului U.I.F. și, în consecință,

obligă pârâta Agenția de Plăți și Interveție în Agricultură la plata către reclamant

a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri și morale, precum și la cheltuielile

de judecată în sumă de 5.000 RON.

Respinge cererea reclamantului

de obligare a pârâtei K.M.K. la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.