ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantului Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2010, reclamantul U.I.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și K.M.K. anularea în tot, ca netemeinică și nelegală, a deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, din dispoziția pârâtei K.M.K., prin care s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F., director executiv al Centrului Județean Maramureș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pe perioada cercetării administrative (...)”.

Reclamantul a mai solicitat obligarea în solidar a pârâtelor Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și K.M.K. la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de către Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - K.M.K., în temeiul Legii nr. 188/1999, a O.G. nr. 9/2008 pentru modificarea O.G. nr. 7/2007, a raportului Comisiei de disciplină din 06 noiembrie 2009, s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F., director executiv al Centrului Județean Maramureș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pe perioada cercetării administrative, în baza art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.

S-a arătat că potrivit acestei dispoziții legale raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină. S-a invocat nelegalitatea emiterii deciziei atacate, deoarece măsura suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării administrative s-a dispus pentru motive care nu au fost în prealabil comunicate acestuia și pe care nu a fost în măsură să le combată.

S-a mai precizat că prealabil emiterii deciziei contestate, reclamantului nu i-au fost comunicate nici constatările Comisiei de disciplină din cuprinsul raportului din 06 noiembrie 2009 și nici argumentele în baza cărora Directorul General a acceptat și aprobat propunerea de suspendare a raportului de serviciu al reclamantului, drepturile sale fiind astfel grav vătămate, încălcându-se principiul contradictorialității și al dreptului său la apărare. Reclamantul a susținut că sesizarea Comisiei de disciplină privitor la pretinse fapte comise de reclamant a fost realizată de numitul B.I., Șef Serviciu Control Intern din cadrul Agenției de Plăți și Interveție în Agricultură - prin adresa înregistrată la Comisie în 25 august 2009, cu aproape 3 luni înainte de emiterea deciziei contestate.

A mai învederat reclamantul că pe parcursul judecării cererii de suspendare a executării actului administrativ (Dosar nr. 2050/33/2009), a aflat că cercetarea administrativă s-a finalizat prealabil emiterii deciziei atacate, la data de 23 octombrie 2009, situație în care emiterea, la data de 11 noiembrie 2009, a unei decizii de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu „(...) pe perioada cercetării administrative” este vădit nelegală, instituția pârâtă aplicând greșit prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Urmare a comunicării deciziei atacate, reclamantul a formulat o plângere prealabilă împotriva acesteia în temeiul și în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângere înregistrată de pârâtă în 18 noiembrie 2009. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 175 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea de contencios administrativ formulată de reclamantul U.I.F., a anulat decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a obligat pârâții în solidar, la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a observat că nu se poate stabili raportul de cauzalitate între prezentarea stării de fapt ce a fost reținută ca premisă a cercetării disciplinare a reclamantului și modul cum reclamantul ar putea influența cercetarea administrativă în cauză. S-a apreciat că aspectele reținute în raportul de cercetare întocmit la Comisia de disciplină și apoi reiterate în cuprinsul întâmpinărilor nu au relevanță în cauză, nefiind demonstrată nici o acțiune prin care reclamantul ar fi încercat să împiedice desfășurarea în bune condiții a cercetării disciplinare. S-a reținut că din evoluția evenimentelor și atitudinea ulterioară a instituțiilor pârâte se poate concluziona că autoritatea publică pârâtă a urmărit cu orice preț îndepărtarea reclamantului din funcția de conducere, explicându-se astfel întocmirea raportului cu propunerea de suspendare, după finalizarea procedurii de cercetare disciplinară.

Curtea a constatat că nu sunt prezentate pe larg și în mod concret care sunt indiciile temeinice care pun în pericol cercetarea disciplinară, și nici împrejurările din care rezultă că reclamantul ar putea influența cercetarea administrativă. S-a apreciat că celelalte aspecte de nelegalitate evocate de reclamant, vizând lipsa procedurii contradictorii și lipsa comunicării raportului cu propunerea de suspendare sunt fără relevanță, față de aspectele prezentate anterior. Aceleași argumente au fost reținute și în privința despăgubirilor morale solicitate de reclamant, reținându-se că jurisprudența admite ca pentru consecințele nefavorabile de ordin moral, suferite de funcționarul public ca efect al emiterii unui act administrativ individual nelegal ce vizează raportul de serviciu, să poată fi acordate despăgubiri sub forma daunelor morale.

Instanța a evocat prevederea de principiu consacrată de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform căreia instanța de contencios administrativ, în cazul admiterii cererii, va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, o atare posibilitate fiind prevăzută și de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în cazul despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Curtea a avut în vedere că potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 2007, în perioada concediului de boală, raportul de serviciu nu poate înceta și nu poate fi modificat decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Instanța a concluzionat că din probele dosarului a rezultat că acțiunile întreprinse de pârâte anterior, concomitent și ulterior adoptării deciziei atacate în prezenta cauză, dar și după pronunțarea sentinței nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a decis suspendarea actului administrativ contestat, l-au prejudiciat moral pe reclamant, fiindu-i lezată reputația dobândită în calitate de director, de la înființarea autorității precum și aceea de cadru didactic și de persoană cunoscută pe plan local. S-a reținut că reclamantul a fost practic împiedicat să-și exercite funcția de conducere și a fost expus unor umilințe personale și profesionale, cu consecințe negative asupra bunului mers al activității autorității publice.

S-a constatat că din articolele de presă, mai ales cele publicate în ziarele locale a reieșit că reclamantul este o persoană cunoscută în municipiul Baia Mare și în județul Maramureș, iar situația creată prin cercetarea disciplinară a acestuia a fost pe larg și negativ comentată, astfel că instanța a obligat în solidar pârâtele să plătească reclamantului 50.000 RON, daune morale. II. Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și K.M.K. 1. Recursul pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că aceasta s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în drept invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A arătat recurenta că hotărârea atacată preia mare parte din argumentele prezentate de reclamant în acțiunea introductivă, fără a examina apărările pârâtei din întâmpinare, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. Recurenta a susținut că la data de 25 august 2009 Comisia de disciplină a fost sesizată de șeful Serviciului Control Intern cu privire la faptele directorului executiv U.I.F., iar pe parcursul cercetări administrative s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al acestuia, conform art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în baza raportului din 06 noiembrie 2009, prima instanță reținând greșit că măsura suspendării nu a fost convingător motivată.

De asemenea, în mod eronat s-a apreciat că raportul s-a întocmit după finalizarea procedurii de cercetare administrativă, fără a se examina apărările recurentei din concluziile scrise depuse la dosar la data de 21 aprilie 2010, privind eroarea de redactare din cuprinsul raportului, ce vizează întocmirea acestuia după cercetarea administrativă, deoarece acesta s-a realizat după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007, ajungându-se greșit la concluzia că decizia în litigiu este nelegală.

Recurenta a arătat că în mod greșit s-a admis capătul de cerere privind daune morale, indicându-se eronat drept temei legal dispozițiile art. alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 care vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, după care s-a făcut trimitere la prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora, în perioada concediului de boală, raportul de serviciu nu poate înceta și nu poate fi modificat decât din inițiativa funcționarului public în cauză, prevederi legale care nu pot justifica acordarea daunelor morale.

S-a mai învederat că instanța nu a reținut decât susținerile reclamantului, în parte nereale, deoarece afirmația privind internarea în spital a intimatului-reclamant, chiar înaintea emiterii deciziei din 11 noiembrie 2009 este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, care dovedesc semnarea condicii de prezență atât la data de 10, cât și de 11 noiembrie 2009, de către intimat. Recurenta a susținut că instanța de fond a ignorat chiar recunoașterea reclamantului, că cererea de acordare a daunelor morale nu se poate întemeia pe acțiunile întreprinse de pârâte anterior și concomitent emiterii deciziei atacate, iar acțiunile pârâtelor după adoptarea sentinței nr. 660/2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a decis suspendarea actului administrativ din prezenta cauză, nu formează obiectul acestui litigiu.

S-a arătat că după comunicarea soluției de suspendare a executării deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 2050/33/2009, s-a dispus încetarea activității d-nei V.M., numită temporar în funcția publică ocupată de reclamant, pe timpul suspendării raportului de serviciu al acestuia, pe această perioadă intimatul-reclamant fiind remunerat corespunzător de recurentă, care nu a făcut altceva decât să aplice prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009. Recurenta a concluzionat că publicarea unor articole în presa locală cu caracter defăimător la adresa intimatului nu îi aparține, că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciul moral suferit de intimat, ca urmare a numirii noii conduceri de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și acțiunile recurentei, solicitându-se admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii , ca nefondată. 2. Recursul pârâtei K.M.K. Recurenta-pârâtă K.M.K. a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, față de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, numai instituția pârâtă putând fi eventual răspunzătoare față de reclamant, conform prevederilor art. 1 alin. (1) și 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 4 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Recurenta a susținut că nu s-a făcut dovada că i-ar fi profitat suspendarea raportului de serviciu al reclamantului, că nu s-a probat existența obligației corelative dreptului subiectiv pretins, astfel că în mod greșit s-a apreciat că ea ar avea calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Și pe fond recurenta a apreciat că sentința atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece suspendarea raportului de serviciu al reclamantului s-a dispus de către Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și art. 44 alin. (1) din H.G.

nr. 1344/2007, în baza propunerii motivate în raportul din 06 noiembrie 2009, iar instanța de fond nu a analizat apărările instituției privind eroarea de redactare din adresa Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură din 19 noiembrie 2009, cum că raportul s-a întocmit după finalizarea cercetării administrative din 23 octombrie 2009, deși formularea corectă era că raportul cu propunerea de suspendare a raportului de serviciu al reclamantului s-a întocmit după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină.

Cu privire la daunele morale, recurenta a reluat argumentele prezentate de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, privind indicarea greșită a temeiului legal de acordarea acestora de către instanța de fond - art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și art. 36 din Legea nr. 188/2009, care nu au incidență în cauză, prezența reclamantului la serviciu înainte și la data emiterii deciziei de suspendare a raportului de serviciu, obligația legală a instituției pârâte de a aplica prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și 105/2009, inexistența legăturii de cauzalitate între prejudiciul moral suferit de reclamant și acțiunile instituției pârâte, căreia nu-i pot fi imputate articolele din presa locală, care au vizat activitatea reclamantului.

3. Apărările intimatului Intimatul-reclamant U.I.F. a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 pct. 2 C. proc. civ. și note de ședință prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la excepția calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă K.M.K.

se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece acțiunile de contencios administrativ formulate de cei vătămați în drepturile lor prin acte administrative nelegale sau de refuzul autorităților administrative de a le soluționa o cerere legitimă „pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim” conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, chiar legiuitorul prin art. 16 din Legea contenciosului administrativ a reglementat posibilitatea acționării în instanță a emitentului unui act administrativ considerat nelegal sau abuziv, astfel că nu se poate aprecia că nu are calitate procesuală pasivă conducătorul instituției care a emis actul administrativ pretins nelegal sau vătămător, însă angajarea răspunderii acestuia pentru prejudiciul cauzat, în cazul anulării actului sau al interzicerii emiterii lui, este o problemă de fond, care se soluționează în funcție de circumstanțele specifice fiecărei cauze și de probatoriile administrate de părți, critica recurentei-pârâte fiind nefondată sub acest aspect. Cum motivele de recurs care vizează fondul cauzei sunt identice în recursurile pârâtelor, acestea urmează a fi examinate împreună.

Prima critică formulată de recurente, care vizează legalitatea și corectitudinea deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, prin care s-a dispus, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F. - director executiv adjunct al Centrului Județean Maramureș, pe perioada cercetării administrative, este nefondată. Art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 prevede că „Raportul de serviciu se suspendă de drept în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a Comisiei de disciplină”, text care se completează cu art. 44 alin. (1) din H.G.

nr. 1344/2007 privind Normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, potrivit căruia, în cazul în care sunt indicii că funcționarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, comisia de disciplină are obligația de a întocmi un raport, în care să propună suspendarea raportului de serviciu al acestuia. Pentru a se aplica măsura extremă a suspendării raportului de serviciu, raportul comisiei de disciplină trebuie să cuprindă descrierea amănunțită a faptelor pretins săvârșite de funcționarul public în cauză și motivarea convingătoare a concluziei că acestea pot avea repercursiuni și pot distorsiona cercetarea disciplinară a acestuia.

Raportul din 06 noiembrie 2009 întocmit de Comisia de disciplină cu privire la posibilitatea existenței unui conflict de interese între intimatul-reclamant și instituția recurentă, posibilitatea tentativei de fraudă cu fonduri europene și bugetare și posibile foloase necuvenite, nu îndeplinește condițiile legale menționate anterior. Deși în cuprinsul raportului se menționează că „pe tot parcursul controlului și cercetării administrative d-nul U.I.F. a încercat să împiedice sub orice formă desfășurarea în bune condiții a acțiunilor” nu este prezentată nicio faptă concretă care să fi împiedicat sau îngreunat măcar activitatea comisiei de disciplină, în aceste condiții prima instanță procedând corect la anularea deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 a recurentei-pârâte, prin care s-a suspendat raportul de serviciu al intimatului, pe baza raportului de cercetare din 2009, care nu justifica aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.

Deși acest motiv era suficient pentru constatarea nelegalității deciziei nr. 1647/2009, totuși, din probele administrate a rezultat și că raportul s-a întocmit după finalizarea cercetării administrative, așa cum a confirmat chiar Președintele Comisiei prin adresa din 09 noiembrie 2009, astfel că pretinsele fapte necircumstanțiate relevate în cuprinsul raportului nu mai puteau influența o procedură de cercetare care fusese deja încheiată, nejustificându-se aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999. Susținerea recurentelor cum că ar fi vorba de o eroare de redactare nu a fost în nici un fel dovedită cu alte mijloace de probă, iar pe de altă parte, nimeni nu-și poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept, fiind nefondate motivele de recurs privind soluția primei instanțe care vizează anularea deciziei nr. 1647/2009 emisă de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Cu privire la daunele morale acordate intimatului-reclamant, Înalta Curte constată în primul rând că angajarea răspunderii recurentei-pârâte K.M.K. nu se putea realiza în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 decât în urma unei examinări judicioase a condițiilor generale prevăzute de art. 998 și urm. C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuate, raportate la calitatea persoanei care a elaborat, emis sau încheiat actul administrativ nelegal, conform cerințelor art. 16 din Lege nr. 554/2004, reclamantului revenindu-i sarcina probei, conform art. 1169 C. civ.

O altă interpretare, de aplicare automată a răspunderii solidare a instituției emitente, dar și a persoanei care a semnat actul administrativ anulat, în calitate de conducător de instituție, contravine atât textului art. 16 din Legea nr. 554/2004 care instituie numai posibilitatea angajării răspunderii persoanei vinovate de emiterea unui act administrativ, dar și intenției legiuitorului, care nu a dorit instituirea unor prevederi legale derogatorii, de prezumție absolută de culpă în sarcina persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea unui act administrativ. În raport de aceste considerații, se constată că recurenta-pârâtă K.M.K.

a avizat raportul Comisiei de cercetare din 2009 și a semnat decizia nr. 1647/2009 corect anulată prin sentința nr. 175/2010 a Curții de Apel Cluj, în calitate de director general al recurentei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, numită în condițiile legii prin ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să conducă instituția și să o reprezinte în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Raportul din 06 noiembrie 2009, care a fundamentat măsura suspendării raportului de serviciu al intimatului, a fost întocmit de Comisia de disciplină și avizat de recurenta-pârâtă, care a semnat decizia nr. 1647/2009 privind suspendarea raportului de serviciu al intimatului, nu ca persoană particulară, ci ca director general al Agenției, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de textul menționat anterior. Prin urmare, nu se poate reține vinovăția recurentei-pârâte K.M.K. nici în privința calității oficiale în care a semnat actul administrativ anulat de instanță și nici în sensul intenției de a prejudicia intimatul, prin emiterea deciziei de suspendare a raportului de serviciu al acestuia, sau prin urmările acesteia.

Astfel, recurenta-pârâtă a exercitat funcția de conducere de Director General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în perioada 05 octombrie 2009-18 februarie 2010, la data numirii acesteia în funcția publică de conducere fiind deja începută cercetarea disciplinară împotriva intimatului, prin Serviciul de Control Intern, care a întocmit nota de control din 14 august 2009, în care a constatat mai multe nereguli în activitatea intimatului, acesta beneficiind de concedii medicale în perioada 18 august-09 octombrie 2009, anterior perioadei în care recurenta-pârâtă a condus instituția. Este adevărat că și în perioada 10 noiembrie-21 decembrie 2009 intimatul s-a aflat în concediu medical, însă nu rezultă de nicăieri că deficiențele de care acesta a suferit, menționate în actele medicale depuse la dosar (cardiopatie ischiemică, dislipidemie, obezitate gradul II, stetoză hepatică) au fost cauzate de comportamentul recurentei-pârâte.

Lipsind proba vinovăției acesteia, a legăturii de cauzalitate dintre atitudinea acesteia și prejudiciul pretins suferit de intimat, respectiv că afecțiunile medicale au fost cauzate de comportamentul abuziv al pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și urm. C. civ., care trebuie întrunite și în cazul răspunderii administrative a persoanei care contribuie la emiterea unui act administrativ nelegal, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei K.M.K. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va respinge ca nefondată cererea intimatului-reclamant de acordare a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, față de această pârâtă.

Critica recurentelor-pârâte privind indicarea greșită a temeiului legal în baza căruia au fost obligate în solidar la plata daunelor morale către intimat, chiar dacă ar fi corectă (ceea ce nu este adevărat, în finalul sentinței nr. 175/2010 a Curții de Apel Cluj indicându-se dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004 ca temei legal al admiterii cererii de acordare a daunelor morale) nu poate justifica respingerea cererii intimatului, instanța de recurs putând substitui motivarea primei instanțe, conform art. 304 1 C. proc. civ., în cazul în care s-ar constata îndeplinite celelalte cerințe legale de acordare a daunelor morale.

Chiar dacă reglementările legislative constatate ulterior a fi neconstituționale au obligat instituția recurentă să aplice măsuri de reorganizare nepotrivite, în care a fost cuprins și intimatul, nu poate fi ignorată situația stabilită corect de prima instanță, a emiterii deciziei nr. 1647/2009, fără a fi îndeplinite condițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, pe care acest act administrativ s-a întemeiat și fără a fi informat intimatul, căruia i s-a comunicat decizia atacată abia odată cu răspunsul instituției la procedura prealabilă.

Toate aceste împrejurări au fost de natură să-l prejudicieze pe intimat, căruia i s-a suspendat raportul de serviciu, fiind supus stresului cauzat de această schimbare intempestivă, constatată a fi nelegală, chiar dacă nu se poate stabili dacă incapacitatea de muncă survenită în perioada 18 august-08 octombrie 2009 și respectiv 10 noiembrie-21 decembrie 2009 a fost datorată emiterii deciziei nr. 1647/2009, sau este continuarea și urmarea firească a unei stări precare de sănătate, preexistente acestui act administrativ.

Între emiterea nelegală a deciziei nr. 1647/2009 care a afectat dreptul intimatului la stabilitatea în funcția publică legal ocupată, conform dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 și prejudiciul suferit de intimat ca urmare a deciziei menționate anterior, există o evidentă legătură de cauzalitate, astfel că solicitarea intimatului de a fi obligată instituția recurentă, să-i plătească daune morale în calitate de emitent al deciziei nr. 1647/2009, este legitimă. Dacă în cazul daunelor materiale stabilirea cuantumului acestora se poate face cât mai exact, pe baza administrării unor probe convingătoare, prin folosirea de regulă a unor calcule matematice, cât mai exacte, daunele morale se acordă după aprecierea judecătorului, în funcție de circumstanțele concrete ale speței.

Aprecierea despăgubirilor destinate să compenseze prejudiciile morale nu are la bază criterii științifice, exacte, incluzând o doză de subiectivism, de arbitrar chiar, atât ca urmare a incompatibilității între caracterul moral al daunelor, și cel patrimonial al despăgubirilor, dar mai ales ca urmare a evaluării pe care o realizează magistratul, care trebuie să asigure păstrarea unui just echilibru între dreptul instituției emitente a unui act administrativ nelegal, de a nu suporta o sancțiune disproporționat de mare în raport cu conduita sa culpabilă și interesul general, de a asigura respectarea legii și de a preveni asemenea încălcări în viitor, fără a fi încurajați cei vătămați de conduita abuzivă a autorităților să promoveze acțiuni de despăgubiri, în scopul obținerii nejustificate a unor venituri.

În raport de aceste principii și ținând cont de împrejurarea că intimatului i s-a acordat deja o satisfacție echitabilă prin anularea deciziei nr. 1647/2009, Înalta Curte apreciază că este rezonabilă acordarea unor daune morale de 10.000 RON intimatului-reclamant. De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că anularea unui act considerat nelegal poate reprezenta o reparare adecvată a prejudiciului moral încercat de destinatarul acestuia – Hotărârea din 17 decembrie 2009 pronunțată în cauza C – 197/RX II, Mc/Agenția Europeană pentru Medicamente – EMEA, sau dimpotrivă, emiterea actului solicitat de către reclamant poate constitui o reparație echitabilă suficientă a prejudiciului moral suferit de acesta – cauza Mazăre contra României.

Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite și recursul pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care va fi obligată să plătească intimatului-reclamant 10.000 RON, în loc de 50.000 RON, cât a acordat prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și K.M.K. împotriva sentinței nr. 175 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului U.I.F. și, în consecință, obligă pârâta Agenția de Plăți și Interveție în Agricultură la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri și morale, precum și la cheltuielile de judecată în sumă de 5.000 RON. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei K.M.K. la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.