ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Reclamantul V.B. a chemat în judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care autoritatea pârâtă a decis suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 27 iulie 2010, i-a fost comunicată decizia a cărei suspendare de executare o solicită, pentru considerente care nu i-au fost însă comunicate astfel că nu a fost în măsură să le combată cu argumente.

În cuprinsul deciziei, arată reclamantul, se face referire la raportul Comisiei de disciplină nr. 297 din 21 iulie 2010, raport care nu a fost atașat deciziei, ci i-a fost comunicat ulterior depunerii plângerii prealabile împotriva deciziei Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 302 din 1 septembrie 2010 a admis acțiunea formulată, dispunând suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului V.B. pe perioada cercetării administrative, până la pronunțarea instanței de fond a cererii de anulare a actului contestat. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.013 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidente, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului. Cu toate acestea cazul bine justificat rezidă din chiar argumentele juridice prezentate, ca fiind aparent valabile, în plângerea prealabilă și care sunt de natură să creeze o îndoială în ceea ce privește actul contestat. Cât privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, s-a reținut că și aceasta este îndeplinită, deoarece executarea deciziei nr. 993/2010 a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ar atrage pierderea veniturilor obținute de reclamant ceea ce reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăși substanța lui.

2. Recursul exercitat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Invocând ca temei legal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două condiții impuse de textul de lege arătat, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Autoritatea recurentă a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a reținut în considerentele hotărârii că nu reiese cu claritate că reclamantul ar fi încercat să influențeze cercetarea administrativă, în condițiile în care, având în vedere statutul acestuia, de director executiv adjunct la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sălaj, relațiile de subordonare ierarhică ale angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca și faptele menționate prin nota de control nr. 37623 din 19 noiembrie 2009, se prezumă că dl. V.B. ar fi putut influența cercetarea. S-a mai arătat că H.G. nr. 1344/2004 nu instituie obligația Comisiei de disciplină de a transmite intimatului-reclamant propunerea motivată privind suspendarea raportului de serviciu, concluzia instanței de fond pe acest aspect fiind exagerată.

În fine, cu privire la cerința pagubei iminente recurenta a susținut că intimatului-reclamant i-au fost asigurate drepturile bănești pe perioada suspendării astfel încât susținerea intimatului privind prejudicierea sa materială este nefondată și formulată cu rea-credință, de natură să inducă în eroare instanța de fond. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând cauza și hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins, în considerarea celor în continuare expuse.

Actul administrativ a cărui executare a fost suspendată prin sentința supusă recursului de față este Decizia nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care, autoritatea recurentă a decis ca începând cu data de 26 iulie 2010, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, pe perioada cercetării administrative, să fie suspendat de drept raportul de serviciu al intimatului – reclamant V.B., ce deține funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Centrului Județean Sălaj.

În adevăr, astfel cum în mod constant Înalta Curte a reținut în jurisprudența sa, actul administrativ se bucură de o puternică prezumție de legalitate, este executoriu din oficiu, suspendarea efectelor sale fiind un eveniment care poate surveni în existența sa numai în mod excepțional, atunci când se dovedește că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv sesizarea în condițiile art. 7 a autorității emitente, existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube. Reținând și modalitatea în care aceste condiții sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din același act normativ, Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute de recurentă că instanța de fond a realizat în cauză, prin soluția adoptată ca și prin motivarea acesteia, o judicioasă analiză și interpretare a conținutului actelor și înscrisurilor depuse, raportat la prevederile legale sus-enunțate.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte reține că în cauza de față aprecierile primei instanțe asupra elementelor ce au conturat îndoiala legalității actului administrativ atacat sunt pertinente și convingătoare, fără a antama fondul cauzei.

Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că influențarea cercetării administrative de către intimat, în cazul concret al statutului și relațiilor sale de serviciu, se prezumă, căci o astfel de interpretare ar conduce la respingerea de plano a oricărei cereri de genul celei formulate în cauză, ceea ce desigur că nu poate fi admis, echivalând cu blocarea accesului la o astfel de măsură de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor, până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului. Nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentei vizând modalitatea în care prima instanță a apreciat asupra îndeplinirii în cauză a condiției prevenirii unei pagube iminente.

Înalta Curte reține că referirea din considerentele hotărârii la drepturile complexe ale intimatului ce ar putea fi afectate prin punerea în executare a deciziei atacate, incluzând fără a se limita însă la drepturile salariale, este de natură a satisface exigența prevederilor legale ce reglementează această materie, fiind evident că nu au fost avute în vedere numai considerente de ordin pecuniar, cum fără temei a susținut recurenta. Prin hotărârea pronunțată prima instanță, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate și cu respectarea caracterului sumar impus de procedura suspendării executării unui act administrativ, a realizat menținerea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică astfel că, neexistând motive de casare sau de modificare, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 302 din 1 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.