ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Reclamantul V.B. a chemat în

judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând

instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea executării

Deciziei nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care autoritatea pârâtă a decis suspendarea

de drept a raportului de serviciu al reclamantului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 27 iulie 2010, i-a fost comunicată decizia a cărei

suspendare de executare o solicită, pentru considerente care nu i-au fost însă comunicate

astfel că nu a fost în măsură să le combată cu argumente. În cuprinsul

deciziei, arată reclamantul, se face referire la raportul Comisiei de

disciplină nr. 297 din 21 iulie 2010, raport care nu a fost atașat deciziei, ci

i-a fost comunicat ulterior depunerii plângerii prealabile împotriva deciziei

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 302 din

1 septembrie 2010 a admis acțiunea formulată, dispunând suspendarea de drept a

raportului de serviciu al reclamantului V.B. pe perioada cercetării

administrative, până la pronunțarea instanței de fond a cererii de anulare a

actului contestat.

Totodată, a obligat pârâta să plătească

reclamantului suma de 5.013 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că existența cazului bine justificat nu presupune

prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidente, căci o asemenea cerință și

interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului. Cu toate acestea cazul bine

justificat rezidă din chiar argumentele juridice prezentate, ca fiind aparent

valabile, în plângerea prealabilă și care sunt de natură să creeze o îndoială

în ceea ce privește actul contestat.

Cât privește cea de a doua condiție

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, s-a

reținut că și aceasta este îndeplinită, deoarece executarea deciziei nr. 993/2010

a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ar atrage pierderea

veniturilor obținute de reclamant ceea ce reprezintă o afectare a dreptului la

muncă în însăși substanța lui.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură.

Invocând ca temei legal motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a

susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu greșita interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite

cumulativ cele două condiții impuse de textul de lege arătat, respectiv

existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Autoritatea recurentă a susținut că instanța

de fond a greșit atunci când a reținut în considerentele hotărârii că nu reiese

cu claritate că reclamantul ar fi încercat să influențeze cercetarea

administrativă, în condițiile în care, având în vedere statutul acestuia, de

director executiv adjunct la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

- Sălaj, relațiile de subordonare ierarhică ale angajaților Agenției de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură ca și faptele menționate prin nota de control

nr. 37623 din 19 noiembrie 2009, se prezumă că dl. V.B. ar fi putut influența

cercetarea.

S-a mai arătat că H.G. nr. 1344/2004

nu instituie obligația Comisiei de disciplină de a transmite intimatului-reclamant

propunerea motivată privind suspendarea raportului de serviciu, concluzia

instanței de fond pe acest aspect fiind exagerată.

În fine, cu privire la cerința

pagubei iminente recurenta a susținut că intimatului-reclamant i-au fost

asigurate drepturile bănești pe perioada suspendării astfel încât susținerea

intimatului privind prejudicierea sa materială este nefondată și formulată cu

rea-credință, de natură să inducă în eroare instanța de fond.

de recurs

Analizând cauza și hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi

respins, în considerarea celor în continuare expuse.

Actul administrativ a cărui

executare a fost suspendată prin sentința supusă recursului de față este

Decizia nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care, autoritatea recurentă a decis ca începând

cu data de 26 iulie 2010, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) lit.

m) din Legea nr. 188/1999, pe perioada cercetării administrative, să fie

suspendat de drept raportul de serviciu al intimatului – reclamant V.B., ce

deține funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Centrului

Județean Sălaj.

În adevăr, astfel cum în mod

constant Înalta Curte a reținut în jurisprudența sa, actul administrativ se

bucură de o puternică prezumție de legalitate, este executoriu din oficiu,

suspendarea efectelor sale fiind un eveniment care poate surveni în existența

sa numai în mod excepțional, atunci când se dovedește că sunt îndeplinite

cumulativ cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

sesizarea în condițiile art. 7 a autorității emitente, existența cazului bine

justificat și iminența producerii unei pagube.

Reținând și modalitatea în care

aceste condiții sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din același act

normativ, Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute de recurentă că

instanța de fond a realizat în cauză, prin soluția adoptată ca și prin

motivarea acesteia, o judicioasă analiză și interpretare a conținutului actelor

și înscrisurilor depuse, raportat la prevederile legale sus-enunțate.

Cazul bine justificat și iminența unei

pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze,

fiind lăsate la aprecierea judecătorului care nu poate efectua decât o analiză

sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte reține că în cauza de

față aprecierile primei instanțe asupra elementelor ce au conturat îndoiala legalității

actului administrativ atacat sunt pertinente și convingătoare, fără a antama

fondul cauzei.

Nu poate fi primită susținerea

recurentei în sensul că influențarea cercetării administrative de către

intimat, în cazul concret al statutului și relațiilor sale de serviciu, se

prezumă, căci o astfel de interpretare ar conduce la respingerea de plano a

oricărei cereri de genul celei formulate în cauză, ceea ce desigur că nu poate

fi admis, echivalând cu blocarea accesului la o astfel de măsură de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor, până la momentul la

care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

Nefondate sunt și toate celelalte

critici ale recurentei vizând modalitatea în care prima instanță a apreciat

asupra îndeplinirii în cauză a condiției prevenirii unei pagube iminente.

Înalta Curte reține că referirea din

considerentele hotărârii la drepturile complexe ale intimatului ce ar putea fi

afectate prin punerea în executare a deciziei atacate, incluzând fără a se limita

însă la drepturile salariale, este de natură a satisface exigența prevederilor

legale ce reglementează această materie, fiind evident că nu au fost avute în

vedere numai considerente de ordin pecuniar, cum fără temei a susținut

recurenta.

Prin hotărârea pronunțată prima

instanță, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate și cu

respectarea caracterului sumar impus de procedura suspendării executării unui

act administrativ, a realizat menținerea unui echilibru rezonabil între

interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică astfel că,

neexistând motive de casare sau de modificare, în sensul dispozițiilor art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat

recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 302 din 1

septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.