ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2013

Asupra recursului de față; D in examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC G. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P. suspendarea deciziei din 05 ianuarie 2011, a procesului verbal din 01 noiembrie 2010 și a notificării de plată din 04 noiembrie 2010 emise de pârât. Reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate i-a fost impusă plata sumei de 6.407.246,13 RON, iar aceasta ar perturba grav activitatea societății, care are 158 angajați și credite bancare în derulare. Pârâta nu a motivat în decizie de ce a respins argumentele din contestație, ceea ce afectează prezumția de legalitate a actului atacat.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare. Prin sentința civilă nr. 4587 din 25 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința efectuării procedurii prealabile este necesară întrunirea cumulativă a altor două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.

Cele două condiții, prin caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ și presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței pagubei. Instanța de fond a mai reținut că reclamanta a invocat drept aspecte de natură a dovedi existența cazului bine justificat faptul că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care A.P.D.R.P. a soluționat contestația formulată în cadrul procedurii prealabile, nu a fost motivată în nici un fel respingerea argumentelor din contestație, nemotivare care generează îndoială cu privire la prezumția de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Curtea de Apel a constatat că această susținere este neîntemeiată, reținând, pe de o parte că în cuprinsul deciziei sunt arătate motivele de fapt și de drept pentru care s-a apreciat de către pârâtă că nu este întemeiată contestația, iar, pe de altă parte, este de observat că și în ipoteza susținută de reclamantă, a nemotivării deciziei pronunțate în procedura prealabilă, prezumția de nelegalitate de care se bucură actul administrativ ale cărei efecte urmărește în fapt reclamanta să fie suspendate, respectiv procesul verbal din 01 noiembrie 2010 prin care A.P.D.R.P. a constatat nereguli în utilizarea fondurilor SAPARD și s-a stabilit cuantumul debitului ce trebuie recuperat de la reclamantă, precum și termenul de plată, nu este în nici un fel afectată de împrejurarea invocată, referitoare la nemotivarea deciziei pronunțate în procedura prealabilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond recurenta-reclamantă SC G. SA Ilfov a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care s-a soluționat contestația în cadrul procedurii prealabile, intimata nu a motivat în niciun fel respingerea argumentelor din contestație, nemotivate care generează îndoiala cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ atacat. Prin urmare, având în vedere că A.P.D.R.P. nu a procedat în spiritul actelor normative în vigoare și a considerat sesizările O.L.A.F. acte de control, fără a verifica dacă acestea au fost emise în condițiile Regulamentului CE.

nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de O.L.A.F., însușindu-și în mod integral constatările efectuate de O.L.A.F., fără a proceda la efectua propriul control, recurenta consideră că există o îndoială puternică cu privire la prezumția de legalitate a acrului administrativ atacat. Îndoiala cu privire la actul administrativ atacat rezultă cu atât mai mult din faptul că prin adresa din 16 martie 2011 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin raportare la punctul de vedere exprimat de D.L.A.F., solicită de urgență A.P.D.R.P. revocarea proceselor-verbale de constatare întocmite fără a exista un control propriu al A.P.D.R.P.. Recurenta mai arată că prima condiție prevăzută de lege cu privire la cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de către legislația în vigoare, este îndeplinită.

În ceea ce privește paguba iminentă recurenta arată că societatea este producător de conserve alimentare, comercializate sub brandul „M.", suma de 6.407.246,13 RON, reprezentând actul administrativ atacat, fiind destinată retehnologizării unității de producție și aducerii acesteia la standarde de calitate europeană. Plata sumei de 6.407.246, 13 RON ar perturba cu consecințe ireversibile activitatea societății, întrucât nu ar mai fi în măsură să asigure producția necesară onorării obligațiilor sale contractuale. Recurenta arată că a depus în fața instanței de fond contractele încheiate de SC G. SA cu retailerii M.M., C., A., K. etc. De asemenea, dincolo de sancțiunile contractuale pe care le-ar suporta din partea partenerilor contractuali, produsele ar fi delistate din portofoliul acestora cu consecința pierderii iminente a cotei de piață.

De asemenea, recurenta mai susține că societatea are angajate credite bancare de la mai multe societăți de profil, totalul obligațiilor de plată aferente contractelor de credit totalizând la 31 decembrie 2010 aproximativ 23.000.000 RON. În dovedirea acestor afirmații, a depus la dosarul de fond contractele de credit. Recurenta consideră că și a doua condiție prevăzută de lege, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită, întrucât plata sumei ce formează obiectul actului administrativ atacat generează o paguba iminenta, ale cărei consecințe nu se pot surmonta. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ atacat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, afirmația că prin chiar cuantumul sumei impuse, s-ar perturba grav activitatea societății comerciale nu conduce implicit și automat la concluzia îndeplinirii condiției pagubei iminente. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G. SA împotriva sentinței nr. 4587 din 25 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2013.