ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
D in examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată,
reclamanta SC G. SA a
solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P. suspendarea deciziei din 05 ianuarie 2011, a
procesului verbal din 01 noiembrie 2010 și a notificării de plată din 04
noiembrie 2010 emise de pârât.
Reclamanta a arătat
că prin actele administrative atacate i-a fost impusă plata sumei de 6.407.246,13 RON, iar aceasta ar perturba grav activitatea societății,
care are 158 angajați și credite bancare în derulare. Pârâta nu a motivat în
decizie de ce a respins argumentele din contestație, ceea ce afectează
prezumția de legalitate a actului atacat.
Prin întâmpinare, pârâta
a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Prin sentința civilă
nr. 4587 din 25 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea
nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ,
pe lângă cerința efectuării procedurii prealabile este necesară întrunirea cumulativă
a altor două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența
producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.
Cele două condiții, prin
caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării
actului administrativ și presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului
administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența
unui caz bine justificat și a iminenței pagubei.
Instanța de fond a mai
reținut că reclamanta a invocat drept aspecte de natură a dovedi existența cazului
bine justificat faptul că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care
A.P.D.R.P. a soluționat contestația formulată în cadrul procedurii prealabile, nu
a fost motivată în nici un fel respingerea argumentelor din contestație, nemotivare
care generează îndoială cu privire la prezumția de nelegalitate a actului administrativ
atacat.
Curtea de Apel a constatat
că această susținere este neîntemeiată, reținând, pe de o parte că în cuprinsul
deciziei sunt arătate motivele de fapt și de drept pentru care s-a apreciat de către
pârâtă că nu este întemeiată contestația, iar, pe de altă parte, este de observat
că și în ipoteza susținută de reclamantă, a nemotivării deciziei pronunțate în procedura
prealabilă, prezumția de nelegalitate de care se bucură actul administrativ ale
cărei efecte urmărește în fapt reclamanta să fie suspendate, respectiv procesul
verbal din 01 noiembrie 2010 prin care A.P.D.R.P. a constatat nereguli în utilizarea
fondurilor SAPARD și s-a stabilit cuantumul debitului ce trebuie recuperat de la
reclamantă, precum și termenul de plată, nu este în nici un fel afectată de împrejurarea
invocată, referitoare la nemotivarea deciziei pronunțate în procedura prealabilă.
Împotriva hotărârii instanței
de fond recurenta-reclamantă SC G. SA Ilfov a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
se arată că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care s-a soluționat
contestația în cadrul procedurii prealabile, intimata nu a motivat în niciun fel
respingerea argumentelor din contestație, nemotivate care generează îndoiala cu
privire la prezumția de legalitate a actului administrativ atacat.
Prin urmare, având în
vedere că A.P.D.R.P. nu a procedat în spiritul actelor normative în vigoare și a
considerat sesizările O.L.A.F. acte de control, fără a verifica dacă acestea au
fost emise în condițiile Regulamentului CE. nr. 1073/1999 privind investigațiile
efectuate de O.L.A.F., însușindu-și în mod integral constatările efectuate de O.L.A.F.,
fără a proceda la efectua propriul control, recurenta consideră că există o îndoială
puternică cu privire la prezumția de legalitate a acrului administrativ atacat.
Îndoiala cu privire la
actul administrativ atacat rezultă cu atât mai mult din faptul că prin adresa
din 16 martie 2011 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin raportare
la punctul de vedere exprimat de D.L.A.F., solicită de urgență A.P.D.R.P. revocarea
proceselor-verbale de constatare întocmite fără a exista un control propriu al A.P.D.R.P..
Recurenta mai arată că
prima condiție prevăzută de lege cu privire la cazul bine justificat, astfel cum
este acesta definit de către legislația în vigoare, este îndeplinită.
În ceea ce privește paguba
iminentă recurenta arată că societatea este producător de conserve alimentare, comercializate
sub brandul „M.", suma de 6.407.246,13 RON, reprezentând actul administrativ
atacat, fiind destinată retehnologizării unității de producție și aducerii acesteia
la standarde de calitate europeană.
Plata sumei de 6.407.246,
13 RON ar perturba cu consecințe ireversibile activitatea societății, întrucât nu
ar mai fi în măsură să asigure producția necesară onorării obligațiilor sale contractuale.
Recurenta arată că a depus în fața instanței de fond contractele încheiate de SC
G. SA cu retailerii M.M., C., A., K. etc. De asemenea, dincolo de sancțiunile contractuale
pe care le-ar suporta din partea partenerilor contractuali, produsele ar fi delistate
din portofoliul acestora cu consecința pierderii iminente a cotei de piață.
De asemenea, recurenta
mai susține că societatea are angajate credite bancare de la mai multe societăți
de profil, totalul obligațiilor de plată aferente contractelor de credit totalizând
la 31 decembrie 2010 aproximativ 23.000.000 RON. În dovedirea acestor afirmații,
a depus la dosarul de fond contractele de credit.
Recurenta consideră că
și a doua condiție prevăzută de lege, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită,
întrucât plata sumei ce formează obiectul actului administrativ atacat generează
o paguba iminenta, ale cărei consecințe nu se pot surmonta.
Examinând cauza și sentința
recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale
incidente, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile
art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea
instanței de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul
cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției
de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii
de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și
oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței
de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.
Condiția existenței cazului
„bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să
planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea
pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a
produs.
Pentru a înlătura, chiar
și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,
prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,
doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente
indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond
conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai
o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Raportat la probele administrate,
Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că,
în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate
a actului administrativ atacat.
Înalta Curte apreciază,
în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei
în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Așa cum constant s-a reținut
și în jurisprudența acestei curți, afirmația că prin chiar cuantumul sumei impuse,
s-ar perturba grav activitatea societății comerciale nu conduce implicit și automat
la concluzia îndeplinirii condiției pagubei iminente.
Astfel fiind, Înalta Curte
constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța
de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
Față de cele arătate,
reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2
alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru
a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC G. SA împotriva sentinței nr. 4587 din 25 iulie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie
2013.