ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2013

Asupra recursului de

față;

D in examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta SC G. SA a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P. suspendarea deciziei din 05 ianuarie 2011, a

procesului verbal din 01 noiembrie 2010 și a notificării de plată din 04

noiembrie 2010 emise de pârât.

Reclamanta a arătat

că prin actele administrative atacate i-a fost impusă plata sumei de 6.407.246,13 RON, iar aceasta ar perturba grav activitatea societății,

care are 158 angajați și credite bancare în derulare. Pârâta nu a motivat în

decizie de ce a respins argumentele din contestație, ceea ce afectează

prezumția de legalitate a actului atacat.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii de suspendare.

Prin sentința civilă

nr. 4587 din 25 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ,

pe lângă cerința efectuării procedurii prealabile este necesară întrunirea cumulativă

a altor două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.

Cele două condiții, prin

caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării

actului administrativ și presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența

unui caz bine justificat și a iminenței pagubei.

Instanța de fond a mai

reținut că reclamanta a invocat drept aspecte de natură a dovedi existența cazului

bine justificat faptul că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care

A.P.D.R.P. a soluționat contestația formulată în cadrul procedurii prealabile, nu

a fost motivată în nici un fel respingerea argumentelor din contestație, nemotivare

care generează îndoială cu privire la prezumția de nelegalitate a actului administrativ

atacat.

Curtea de Apel a constatat

că această susținere este neîntemeiată, reținând, pe de o parte că în cuprinsul

deciziei sunt arătate motivele de fapt și de drept pentru care s-a apreciat de către

pârâtă că nu este întemeiată contestația, iar, pe de altă parte, este de observat

că și în ipoteza susținută de reclamantă, a nemotivării deciziei pronunțate în procedura

prealabilă, prezumția de nelegalitate de care se bucură actul administrativ ale

cărei efecte urmărește în fapt reclamanta să fie suspendate, respectiv procesul

verbal din 01 noiembrie 2010 prin care A.P.D.R.P. a constatat nereguli în utilizarea

fondurilor SAPARD și s-a stabilit cuantumul debitului ce trebuie recuperat de la

reclamantă, precum și termenul de plată, nu este în nici un fel afectată de împrejurarea

invocată, referitoare la nemotivarea deciziei pronunțate în procedura prealabilă.

Împotriva hotărârii instanței

de fond recurenta-reclamantă SC G. SA Ilfov a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care s-a soluționat

contestația în cadrul procedurii prealabile, intimata nu a motivat în niciun fel

respingerea argumentelor din contestație, nemotivate care generează îndoiala cu

privire la prezumția de legalitate a actului administrativ atacat.

Prin urmare, având în

vedere că A.P.D.R.P. nu a procedat în spiritul actelor normative în vigoare și a

considerat sesizările O.L.A.F. acte de control, fără a verifica dacă acestea au

fost emise în condițiile Regulamentului CE. nr. 1073/1999 privind investigațiile

efectuate de O.L.A.F., însușindu-și în mod integral constatările efectuate de O.L.A.F.,

fără a proceda la efectua propriul control, recurenta consideră că există o îndoială

puternică cu privire la prezumția de legalitate a acrului administrativ atacat.

Îndoiala cu privire la

actul administrativ atacat rezultă cu atât mai mult din faptul că prin adresa

din 16 martie 2011 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin raportare

la punctul de vedere exprimat de D.L.A.F., solicită de urgență A.P.D.R.P. revocarea

proceselor-verbale de constatare întocmite fără a exista un control propriu al A.P.D.R.P..

Recurenta mai arată că

prima condiție prevăzută de lege cu privire la cazul bine justificat, astfel cum

este acesta definit de către legislația în vigoare, este îndeplinită.

În ceea ce privește paguba

iminentă recurenta arată că societatea este producător de conserve alimentare, comercializate

sub brandul „M.", suma de 6.407.246,13 RON, reprezentând actul administrativ

atacat, fiind destinată retehnologizării unității de producție și aducerii acesteia

la standarde de calitate europeană.

Plata sumei de 6.407.246,

13 RON ar perturba cu consecințe ireversibile activitatea societății, întrucât nu

ar mai fi în măsură să asigure producția necesară onorării obligațiilor sale contractuale.

Recurenta arată că a depus în fața instanței de fond contractele încheiate de SC

G. SA cu retailerii M.M., C., A., K. etc. De asemenea, dincolo de sancțiunile contractuale

pe care le-ar suporta din partea partenerilor contractuali, produsele ar fi delistate

din portofoliul acestora cu consecința pierderii iminente a cotei de piață.

De asemenea, recurenta

mai susține că societatea are angajate credite bancare de la mai multe societăți

de profil, totalul obligațiilor de plată aferente contractelor de credit totalizând

la 31 decembrie 2010 aproximativ 23.000.000 RON. În dovedirea acestor afirmații,

a depus la dosarul de fond contractele de credit.

Recurenta consideră că

și a doua condiție prevăzută de lege, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită,

întrucât plata sumei ce formează obiectul actului administrativ atacat generează

o paguba iminenta, ale cărei consecințe nu se pot surmonta.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul

cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii

de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului

„bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să

planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea

pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a

produs.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond

conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai

o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Raportat la probele administrate,

Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că,

în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate

a actului administrativ atacat.

Înalta Curte apreciază,

în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei

în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Așa cum constant s-a reținut

și în jurisprudența acestei curți, afirmația că prin chiar cuantumul sumei impuse,

s-ar perturba grav activitatea societății comerciale nu conduce implicit și automat

la concluzia îndeplinirii condiției pagubei iminente.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC G. SA împotriva sentinței nr. 4587 din 25 iulie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie

2013.