ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2941/2015

Decizia nr. 2941/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată sub nr. 2063/2/2012, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței să dispună următoarele:

- anularea în parte a deciziei nr. 20 din 19 decembrie 2012, respectiv anularea punctului I.1 și punctul II.1, și în întregime a încheierii nr. 18 din 20 februarie 2013 de soluționare a contestației formulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva deciziei menționate, precum și constatările de la punctele I și II din Capitolul D Secțiunea - Verificarea legalității și regularității economicității, eficienței și eficacității proceselor de fundamentare, negociere și derulare a contractelor, subsecvente din raportul de control din 20 noiembrie 2012.

- suspendarea executării actelor a cărei anulare se solicită.

Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2013, instanța a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării actelor a cărei anulare s-a solicitat prin petitul unu din cerere, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 354/2004.

Ulterior, prin sentința nr. 3103 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi .

A fost anulată încheierea nr. 18 din 20 martie 2013 de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei nr. 20 din 15 decembrie 2012 punctele I1 și II 1.

Prin aceiași sentință a fost anulată și decizia nr. 20 din 19 decembrie 2012 emisă de pârâtă, în ceea ce privește punctul I - 1 și punctul II-1 iar, pe cale de consecință, constatările de la punctul I și II din Capitolul D - Secțiunea Verificarea legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității proceselor de fundamentare, negociere și derulare a contractelor subsecvente din raportul de control din 20 noiembrie 2012.

Recursurile exercitate în cauză

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 499 pct. 8 C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, în cauză fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Recurenta a reluat argumentele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată, argumente ce nu vor mai fi reluate în această fază procesuală, instanța de recurs sintetizând motivele de nelegalitate invocate în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta apreciază că decizia nr. 20 din 19 decembrie 2012, emisă de pârâtă, conține măsuri care trebuie puse în executare și ca urmare instanța de fond avea competența de a aprecia că actul administrat a cărei suspendare se solicită este susceptibilă de punere în executare.

Recurenta apreciază că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 2 lit. t) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul că reclamanta nu se află în fața unui caz bine justificat, deoarece prezumția de legalitate a actului administrativ este o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin probe contrarii.

Instanța de fond a dat o interpretare eronată noțiunilor de „pagubă iminentă” și „prejudiciu imediat” încercând să limiteze sfera de cuprindere doar la „prejudiciu” în condițiile în care art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 prevede două sensuri alternative al conceptului de prejudiciu iminent, respectiv „prejudiciul material și previzibil” și „perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități sau a unui serviciu public”.

Ca urmare, instanța de fond avea posibilitatea de a constata că punerea în executare a deciziei nr. 20/2012 emisă de Curtea de Conturi, poate fi apreciată ca un început de perturbare a funcționării autorității reclamante.

Se apreciază că în cauză există împrejurări legate atât de starea de fapt cât și cea de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Recurenta susține că toate argumentele de fapt și de drept expuse în fața primei instanțe și reiterate în recursul declarat se încadrează în sfera noțiunii de caz bine justificat de natura a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului.

Printr-o verificare sumară a aparenței dreptului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei se poate observa netemeinicia constatărilor și a măsurilor dispuse de pârâtă.

Instanța de fond în mod greșit consideră că nu poate aprecia asupra cererii de suspendare fără prejudicierea fondului, context în care nu se justifică respingerea cererii de suspendare.

Un argument în plus pentru admiterea recursului și implicit admiterea cererii de suspendare este dată de faptul că instanța de fond a admis pe fond acțiunea reclamantei dispunând anularea deciziei nr. 20 din 19 decembrie 2012 anume a punctelor I - 1 și II - 1 și în întregime a încheierii nr. 18 din 20 februarie 2013 privind soluționarea contestației formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva deciziei nr. 20/2012 situație în care se impune categoric casarea încheierii din 20 iunie 2013 și admiterea cererii de suspendare a executării actelor contestate, până la pronunțarea definitivă a instanței.

În concluzie se apreciază că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 dovedite cu probele administrate în cauză.

Recurenta a motivat în drept recursul declarat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar în cauză în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) din Noul C. proc. civ. se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în raport de care urmează a se analiza recursul.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dar nu arată care sunt dispozițiile legale interpretate și aplicate greșit de prima instanță, reluând argumentele expuse în primul ciclu procesual prin întâmpinare și prin decizia nr. 20/2012 ce face obiectul prezentei contestații.

Astfel, în opinia recurentei prin decizia nr. 20/2012 s-a dispus ca intimata - reclamantă să ia măsurile ce se impun pentru facturarea și încasarea sumei de 85.877,4 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de prestatorul SC A. SA în asociere cu SC B. SA și SC C. SRL ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale.

Este evident că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a acceptat la plată o factură supraevaluată, având în vedere că fondul de timp alocat pentru prestarea serviciilor de consultanță suport tehnic a fost mai mic decât cel facturat.

Conform raportului de expertiză tehnică, activitățile consultanților suport tehnic sistem software au constat în efectuarea de testări interne la dezvoltator, activități anterioare livrării funcționalităților, iar potrivit graficului de prestare a serviciilor termenul de dezvoltare și testare a funcționalității a fost stabilit la un număr de 13 zile iar potrivit minutei de întâlnire nr. 1871/2011, termenul menționat a fost redus la 9 zile lucrătoare, respectiv 11 zile calendaristice.

Potrivit procesul - verbal de predare - primire nr. 42330/2011 și a minutei de acceptare nr. 42331/2011, funcționalitatea CR 09 - 42 a fost livrată și acceptată în termenul prevăzut de graficul final de prestare a serviciilor.

Având în vedere că serviciile de testare la dezvoltator au fost prestate de două persoane, fondul de timp ce trebuia facturat trebuia să fie de 22 zile calendaristice și nu de 65,5 zile, respectiv 31,5 zile pentru consultantul suport tehnic sistem software D. și 34 zile pentru consultantul software E.

În condițiile cu care nu a existat o depășire a perioadei prevăzute de graficul de prestare a serviciilor, iar timpul maxim alocat pentru activitatea de testare a funcționalității la dezvoltator a fost de 11 zile calendaristice, se constată o depășire a fondului de timp facturat pentru cele două persoane cu 20,5 zile, respectiv 23 zile. Mai mult fondul de timp facturat pentru cele două persoane este mai mare decât fondul de timp facturat pentru toate activitățile necesare dezvoltării și implementării funcționalității CR 09 - 42.

În ceea ce privește efortul uman angajat de prestator, acesta a fost stabilit prin Lista personalului pentru realizarea funcționalităților, document ce prezintă atât personalul implicat în prestarea serviciilor cât și fondul de timp alocat de fiecare persoană pentru realizarea activităților specifice. În aceste condiții, relevant este faptul că potrivit notei de fundamentare din 18 noiembrie 2011, prețurile pentru dezvoltarea funcționalităților IT au fost determinate prin înmulțirea tarifelor unitare stabilite pentru fiecare categorie de personal cu fondul de timp exprimat în zile - om, resursele umane implicate deținând un rol fundamental în determinarea valorilor facturilor ce trebuiau acceptate la plată. În aceste condiții auditorii publici externi, în mod corect au constatat că în scopul verificării realității sumei datorate și ale condițiilor de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza tuturor documentelor justificative aferente, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură trebuia să țină cont pe de o parte de tariful unitar stabilit pentru serviciile consultanților suport - tehnic, iar pe de altă parte de resursele umane angajate în prestarea serviciilor contractate.

În concluzie, se apreciază că față de situația de fapt prezentată, reținerile instanței de fond sunt greșite, urmând ca instanța de recurs să admită recursul declarat, să caseze sentința, iar pe fond să respingă acțiunea.

Recurenta - reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare la recursul declarat de Curtea de Conturi, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele expuse pe larg prin cererea de chemare în judecată.

Și recurenta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând respingerea recursului formulat împotriva încheierii din data de 20 iunie 2013, ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 vizând suspendarea executării actului administrativ atacat.

Procedura derulată în recurs

În procedura filtru, reglementată de art. 493 din Noul C. proc. civ., s-a verificat îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererilor de recurs, fiind întocmit raportul de admisibilitate în principiu prin care s-a statuat că ambele recursuri îndeplinesc cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, că motivele invocate de recurente se încadrează pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., că nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) din Noul C. proc. civ., iar recursurile nu sunt vădit nefondate.

Având în vedere că ambele cereri de recurs, vizând încheierea din data de 20 iunie 2013 respectiv sentința nr. 3103/2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, îndeplinesc condițiile de admisibilitate sub aspectul cerințelor de formă, Completul filtru constatând că recursurile nu pot fi soluționate în condițiile art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ. a admis în principiu recursurile declarate.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând hotărârile atacate în limita criticilor formulate de ambele recurente, ținând cont și de apărările invocate, se constată că recursurile sunt nefondate.

Recursul reclamantei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vizează nelegalitatea încheierii de ședință din data de 20 iunie 2013 prin care instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - În cazul bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării reglementată de textul de lege evocat, este o măsură provizorie de amânare a efectelor unui act administrativ, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității actului de către prima instanță.

În cauza de față, prima instanță s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 3103 din 30 octombrie 2013 asupra legalității actului administrativ, situație în care nu se mai impune a fi analizate criticile invocate de recurentă din perspectiva cazului justificat și paguba iminentă, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este de reținut că, acțiunea reclamantei pe fondul cauzei, a fost soluționată prin sentința nr. 3103/2013, iar recursul declarat împotriva sentinței menționate a fost respins prin decizia nr. 2941/2015, actele administrativ contestate de reclamantă și a cărei suspendare se solicită fiind anulate de către instanță, context în care criticile reclamantei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vizând încheierea din data de 20 iunie 2013 din perspectiva dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu vor mai fi analizate.

Nici recursul recurentei - pârâte Curtea de Contrui, anallizat în limitele criticilor formulate, nu este fondat.

Astfel, recurenta - pârâtă apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, dar nu arată care sunt dispozițiile legale interpretate greșit, reiterând în susținerea motivelor de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., situație de fapt expusă prin întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual reluând argumentele precizate în actele de control atacate.

Se reține că, controlul Curții de Conturi a vizat procedura de achiziție publică ce a avut ca obiect „Servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al A.P.I.A." finalizată prin încheierea contractului cadru din 31 decembrie 2008 pe o durată de 36 luni în baza căruia au fost încheiate contracte subsecvente.

Fără a relua situația de fapt expusă pe larg de instanța de fond și necontestată de recurentă, în acord cu opinia primei instanțe și probatoriul administrat, se constată că abaterea reținută de recurentă, în sensul că nu a calculat, facturat, înregistrat și încasat penalități de întârziere în sumă de 85.877,4 RON datorate de prestator, nu are un fundament legal în condițiile în care (așa cum a reținut și prima instanță) - Serviciul de asistență tehnică a explicat faptul că funcționalitatea de anulare a înregistrărilor nu există în Campania din 2007, nefiind permisă prin intermediul sistemului informativ, implementarea sistemului de anulare fiind permisă începând cu Campania din 2008. În raport de probatoriul administrat din care rezultă imposibilitatea obiectivă de a se da curs sesizării nr. 12966/2010, instanța de fond în mod corect a constatat lipsa culpei contractuale a Centrului de Asistență, în fapt existând o imposibilitate obiectivă ce nu poate fi imputată prestatorului, astfel încât invocarea clauzelor contractuale în raport de care trebuia calculate facturate, înregistrate și încasate penalitățile de întârziere nu au un fundament legal.

Nici critica vizând acceptarea la plată a facturii supraevaluată nu poate fi reținută, instanța de fond arătând pe larg argumentele avute în vedere la admiterea contestației, argumente însușite de instanța de recurs, singurul argument probator expus de recurentă în susținerea criticilor formulate fiind raportul de evaluare tehnică întocmit de F. la data de 09 octombrie 2009 ce vizează în fapt contractul nr. 2 și nu contractul nr. 9, recurentul neținând cont că cele două contracte erau diferite prin obiect.

Pornind de la clauzele contractuale, respectiv art. 5.1.1. din CS9 și Anexa 3A la CS9, facturarea serviciilor a fost realizată în limitele convenției, suplimentarea resurselor neimplicând costuri suplimentare, fiind necesară pentru respectarea termenului stabilit, respectiv 20 decembrie 2011.

În condițiile în care prețul total de 198.350 euro plus TVA nu a fost depășit, iar termenele contractuale au fost respectate în mod corect instanța a reținut că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 1972/2002.

În concluzie, analizând sentința recurată în limita criticilor formulate, respectiv starea de fapt reținută de instanța de fond prin raportare la probatoriul administrat și contractele derulate față de care recurenta a reținut neregulile expuse în actele contestate, se constată că în cauză nu subzistă motive de casare a sentinței recurate, argumentate de fapt și drept expuse de prima instanță și susținute de probele administrate fiind însușite de instanța de recurs.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 497 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă

Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 3103 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cât și recursul declarat de recurenta - reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva încheierii din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva încheierii din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 3103 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.