ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2011

HOTĂRÂRE
18.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

procedura derulată în prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 iulie 2010, reclamanta SC M.L.P.C. SRL Sadova a solicitat anularea

Deciziei nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de pârâtă precum și suspendarea

executării actului administrativ atacat până la soluționarea în fond a cauzei,

în temeiul art. 14 alin. (1)

coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii a

arătat că, în baza unei note de descoperire a unor nereguli și de fundamentare

pentru desfășurarea controlului nr. 437 din 11 ianuarie 2010 emisă de

Directorul General al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut drept scop

clarificarea aspectelor referitoare la nerespectarea de către beneficiar a

criteriilor de eligibilitate pe perioada de valabilitate a contractului de

finanțare, respectiv în perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de către

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și pescuit – Agenția Sapard, ca

urmare a înregistrării de pierderi financiare, a neachitării obligațiilor

fiscale față de bugetul de stat și a celor rezultate din nepunerea la

dispoziția echipei de control a documentelor justificative referitoare la

desfășurarea activității pensiunii turistice rurale „Steaua Nordului”.

În urma verificării, a

fost întocmit procesul-verbal de

constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcția

Control și Antifraudă din cadrul

Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin

care s-a constatat că investiția realizată de

SC M.L.P.C. SRL Sadova, respectiv „Construcție

pensiune turistică în localitatea Sadova , comuna Sadova, județul Suceava”,

beneficiar al Programului SAPARD, a devenit neeligibilă, ca urmare a încălcării

prevederilor legale și contractuale, suma totală neeligibilă datorată fiind de

205.643,717 lei.

Împotriva

procesului-verbal de

constatare nr. 3105 din 19 februarie

2010 emis de Direcția Control și Antifraudă, reclamanta a formulat contestație

administrativă, soluționată prin Decizia nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de

pârât, ce formează obiectul prezentei cererii de suspendare executare.

Reclamanta a precizat

că, în cauză, sunt

îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube

iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Prin întâmpinare, Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a a solicitat respingerea cererii

de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca neîntemeiată,

arătând că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens.

A mai arătat că debitul

în cuantum de

205.643,717

lei constituit în sarcina reclamantei în vederea rambursării fondurilor alocate

prin Programul SAPARD, s-a făcut de către

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit pentru nerespectarea prevederilor contractului nr. C

3.4024213500006 din 24 iunie 2004, având ca obiect acordarea ajutorului

financiar nerambursabil în cuantum de 3.390.691.645 lei, pentru realizarea

proiectului intitulat „Construcție pensiune turistică în localitatea Suceava, comuna

Sadova, județul Suceava” și ale Legii nr. 316/2001.

apel

Prin încheierea din ședință

publică din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act

administrativ și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 7762 din 23 aprilie

2010 emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate

împotriva acestei deciziei.

În motivarea soluției de

admitere, prima instanță a reținut că legea specială în materie nu face

trimitere la reglementarea din art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, așa

încât, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prin art. 15 din Legea nr.

554/2004 nu impun vreo condiție de achitare a cauțiunii pentru admisibilitatea

cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Pe fond, a reținut că

reclamanta invocă neconcordanța dintre temeiul de drept invocat și cele de fapt

reținute de pârâtă în cuprinsul actului administrativ fiscal contestat.

Astfel, deși se invocă ca

temei juridic încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Secțiunea B din

Acordul multianual de finanțare dintre guvernul României și Comisia

Comunităților Europene din 02 februarie 2001 ratificat prin Legea nr. 316/2001,

temeiurile de fapt descrise se referă la cu totul alte fapte: necomunicarea

unor acte solicitate de către pârâtă și existența unor debite către bugetul de

stat.

Or, faptele descrise de

pârâtă nu se încadrează în definiția dată modificărilor substanțiale ale unui

proiect de dispozițiile Secțiunii B, art. 4 pct. 4 din Legea nr. 316/2001,

această situație este de natură, în opinia instanței, să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal contestat.

Cât privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, curtea a reținut că pârâta a precizat în

decizia contestată faptul că, în anii 2007 și 2008 reclamanta a avut

dificultăți financiare înregistrând un oarecare profit abia la finele anului

2009.

În această situație, a

apreciat curtea, executarea imediată a actului administrativ fiscal contestat

care stabilește obligația restituirii sumei de 205.643,72 lei ar fi de natură

să produsă reclamantei un prejudiciu ireparabil și chiar intrarea acesteia în

procedura insolvenței.

Împotriva acestei

încheieri, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9) C. proc. civ., casarea

încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență, s-a susținut

că soluția pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, prima instanță a

admis în mod greșit cererea de suspendare, în condițiile în care a analizat fondul

cauzei, deși trebuia doar să antameze fondul, depășind atribuțiile cu care a

fost investită prin cererea dedusă judecății.

În plus, în mod greșit

s-a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 – C.

proc. fisc., în sensul că reclamanta nu trebuie să plătească o cauține de până

la 20% din cuantumul sumei contestate, în condițiile în care actul

administrativ atacat are natura juridică a unui act administrativ fiscal, care

potrivit dispozițiilor generale ale O.G. nr. 79/2003, este suspus regimului

juridic al Codului de procedură fiscală, deci implicit dispozițiilor art. 215

din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc.

Așa cum rezultă din practicaua prezentei

decizii, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat

la art. 304 pct. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică al necompetenței

materiale a Curții de Apel Suceava de soluționare în primă instanță a cauzei,

în raport de valoarea sumei contestate.

Înaltei Curți asupra recursului

corespunzătoare motivului de ordine publică

Examinând cu prioritate motivul de

ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței

materiale a primei instanțe.

Actul administrativ supus

controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P) nr. 7762 din 23

aprilie 2010 privind soluționarea contestației formulate de SC „M.L.P.” S.R.L.

Sadova împotriva procesului-verbal de constatare

nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcția

Control și Antifraudă

prin care s-a stabilit că intimata – reclamantă datorează

suma

205.643,717 lei

reprezentând creanță

bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – Fondul european pentru Programul

În partea finală a

procesului – verbal de control se menționează că acesta constituie titlu de

creanță potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, iar în temeiul art. 10

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc.,

în cazul neplății în termen a sumei datorate, procesul-verbal constituie titlu

executoriu.

În ceea ce privește

procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003.

Art. 1.

- Prezenta ordonanță reglementează activitățile de

constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența

financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din

fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;

Art. 2. - În sensul

prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum

urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de

recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri”;

Art. 3 alin. (2) lit. a):

„(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul

de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și

costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4)

Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a)

constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ

fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice,

acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu

prevederile Codului de procedură fiscală.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula

contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare”;

Art. 4 alin. (2): „

Creanțele bugetare rezultate din

nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor

care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței

financiare comunitare nerambursabile și debitorilor

”.

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de

Direcția Antifraudă și Control din cadrul A.P.D.R.P este un act administrativ

fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc.

,

ce

poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod,

respectiv Titlul IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale”.

Decizia A.P.D.R.P ce

formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor

Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în

condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către

persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.

212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii.”

În temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în

ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să

soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În

interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu

caracter unitar că aceste dispoziții

instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau

locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul

are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de

205.643,717 lei

asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură

fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Suceava.

În raport de soluția dată cauzei, Înalta

Curte nu va analiza și motivele de recurs invocate de pârât, ce privesc fondul

pricinii, ce urmează a fi avute în vedere de instanța de trimitere, la

rejudecare.

2.Temeiul legal al

soluției pronunțate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul

, va

casa sentința ce a fost pronunțată de o instanță necompetentă material și va

trimite cauza spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ a

Tribunalului Suceava.

Admite recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva încheierii din 27 septembrie 2010

a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează încheierea

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 martie 2009, reclamanta SC M.P.C. SRL Sadova a chemat în judecată Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit, s
ÎCCJ 2011-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4423/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 305 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a res
ÎCCJ 2010-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2010
t, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul constatând incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru
ÎCCJ 2014-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4411/2014
formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Partea a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează: - Prima instanță a motivat hotărârea prin raportare la toate probatoriile administrate în cauză
ÎCCJ 2012-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2012
fost o ofertă suport și a fost elaborată la sediul firmei T.C. SRL, iar solicitantul SAPARD, SC R.P. SRL sau reprezentantul său legal în România, erau în cunoștință de cauză și au participat la această neregulă, motiv pentru care a recomand
Sursă