ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în prima instanță Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iulie 2010, reclamanta SC M.L.P.C. SRL Sadova a solicitat anularea Deciziei nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de pârâtă precum și suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea în fond a cauzei, în temeiul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii a arătat că, în baza unei note de descoperire a unor nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea controlului nr. 437 din 11 ianuarie 2010 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut drept scop clarificarea aspectelor referitoare la nerespectarea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare, respectiv în perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și pescuit – Agenția Sapard, ca urmare a înregistrării de pierderi financiare, a neachitării obligațiilor fiscale față de bugetul de stat și a celor rezultate din nepunerea la dispoziția echipei de control a documentelor justificative referitoare la desfășurarea activității pensiunii turistice rurale „Steaua Nordului”.

În urma verificării, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcția Control și Antifraudă din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a constatat că investiția realizată de SC M.L.P.C. SRL Sadova, respectiv „Construcție pensiune turistică în localitatea Sadova , comuna Sadova, județul Suceava”, beneficiar al Programului SAPARD, a devenit neeligibilă, ca urmare a încălcării prevederilor legale și contractuale, suma totală neeligibilă datorată fiind de 205.643,717 lei. Împotriva procesului-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcția Control și Antifraudă, reclamanta a formulat contestație administrativă, soluționată prin Decizia nr. 7762 din 22 aprilie 2010 emisă de pârât, ce formează obiectul prezentei cererii de suspendare executare.

Reclamanta a precizat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin întâmpinare, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens.

A mai arătat că debitul în cuantum de 205.643,717 lei constituit în sarcina reclamantei în vederea rambursării fondurilor alocate prin Programul SAPARD, s-a făcut de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pentru nerespectarea prevederilor contractului nr. C 3.4024213500006 din 24 iunie 2004, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.390.691.645 lei, pentru realizarea proiectului intitulat „Construcție pensiune turistică în localitatea Suceava, comuna Sadova, județul Suceava” și ale Legii nr. 316/2001. 2. Hotărârea curții de apel Prin încheierea din ședință publică din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 7762 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva acestei deciziei.

În motivarea soluției de admitere, prima instanță a reținut că legea specială în materie nu face trimitere la reglementarea din art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, așa încât, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prin art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu impun vreo condiție de achitare a cauțiunii pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ. Pe fond, a reținut că reclamanta invocă neconcordanța dintre temeiul de drept invocat și cele de fapt reținute de pârâtă în cuprinsul actului administrativ fiscal contestat.

Astfel, deși se invocă ca temei juridic încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Secțiunea B din Acordul multianual de finanțare dintre guvernul României și Comisia Comunităților Europene din 02 februarie 2001 ratificat prin Legea nr. 316/2001, temeiurile de fapt descrise se referă la cu totul alte fapte: necomunicarea unor acte solicitate de către pârâtă și existența unor debite către bugetul de stat. Or, faptele descrise de pârâtă nu se încadrează în definiția dată modificărilor substanțiale ale unui proiect de dispozițiile Secțiunii B, art. 4 pct. 4 din Legea nr. 316/2001, această situație este de natură, în opinia instanței, să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal contestat.

Cât privește condiția prevenirii unei pagube iminente, curtea a reținut că pârâta a precizat în decizia contestată faptul că, în anii 2007 și 2008 reclamanta a avut dificultăți financiare înregistrând un oarecare profit abia la finele anului 2009. În această situație, a apreciat curtea, executarea imediată a actului administrativ fiscal contestat care stabilește obligația restituirii sumei de 205.643,72 lei ar fi de natură să produsă reclamantei un prejudiciu ireparabil și chiar intrarea acesteia în procedura insolvenței. 3. Recursul pârâtului Împotriva acestei încheieri, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9) C. proc.

civ., casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În esență, s-a susținut că soluția pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, prima instanță a admis în mod greșit cererea de suspendare, în condițiile în care a analizat fondul cauzei, deși trebuia doar să antameze fondul, depășind atribuțiile cu care a fost investită prin cererea dedusă judecății. În plus, în mod greșit s-a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., în sensul că reclamanta nu trebuie să plătească o cauține de până la 20% din cuantumul sumei contestate, în condițiile în care actul administrativ atacat are natura juridică a unui act administrativ fiscal, care potrivit dispozițiilor generale ale O.G.

nr. 79/2003, este suspus regimului juridic al Codului de procedură fiscală, deci implicit dispozițiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc. Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică al necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava de soluționare în primă instanță a cauzei, în raport de valoarea sumei contestate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P) nr. 7762 din 23 aprilie 2010 privind soluționarea contestației formulate de SC „M.L.P.” S.R.L. Sadova împotriva procesului-verbal de constatare nr. 3105 din 19 februarie 2010 emis de Direcția Control și Antifraudă prin care s-a stabilit că intimata – reclamantă datorează suma 205.643,717 lei reprezentând creanță bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – Fondul european pentru Programul SAPARD. În partea finală a procesului – verbal de control se menționează că acesta constituie titlu de creanță potrivit art. 3 alin. (2) din O.G.

nr. 79/2003, iar în temeiul art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., în cazul neplății în termen a sumei datorate, procesul-verbal constituie titlu executoriu. În ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003. „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”; „Art.

2. - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art. 4 alin. (2): „ Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor ”. Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă și Control din cadrul A.P.D.R.P este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia A.P.D.R.P ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.D.R.P sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de 205.643,717 lei – asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava. În raport de soluția dată cauzei, Înalta Curte nu va analiza și motivele de recurs invocate de pârât, ce privesc fondul pricinii, ce urmează a fi avute în vedere de instanța de trimitere, la rejudecare. 2.Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul , va casa sentința ce a fost pronunțată de o instanță necompetentă material și va trimite cauza spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ a Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.