ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin încheierea din 5 iulie 2010 a Curții de

Apel Suceava a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C.

H.P. S.R.L. Gura Humorului, privind executarea Deciziei nr. 4100 din 5 martie

2010 și a Procesului-verbal de constatare din 5 februarie 2010 emise de pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive

privind anularea Deciziei nr. 4100 din 5 martie 2010 și a Procesului-verbal de

constatare nr. 2161 din 5 februarie 2010 a reținut că, la data de 28 iunie

2010, prima zi de înfățișare în cauza arătată, reclamanta a formulat cerere de

suspendare a actelor administrativ fiscale atacate, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Instanța de fond a

reținut că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ privind cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Astfel, instanța a

reținut că, deși nu se poate pronunța cu privire la nelegalitatea actului,

poate constata existența cazului bine justificat, raportat la împrejurările

legate de starea de fapt și de drept ale cauzei și a constatat că există la

dosarul cauzei acte, care atestă îndeplinirea condiției privind cazul bine

justificat.

Instanța a reținut

îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât executarea actelor atacate

este de natură să producă o perturbare însemnată în activitatea reclamantei,

raportat la natura activității și cuantumul sumei stabilite, căci blocarea

conturilor reclamantei și plata sumei menționate ar cauza o paralizare a

activității acesteia și intrarea societății în stare de insolvență.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat că

intimata-reclamantă nu și-a motivat cererea de suspendare, întrucât apărările

formulate au vizat fondul cererii introductive.

A precizat că în mod

greșit s-a reținut de instanța de fond ca fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru suspendarea cauzei, fără ca acestea să fie indicate în

mod concret.

Recurenta a precizat

pe larg situația de fapt a cauzei, arătând că emiterea Procesului-verbal de

constatare nr. 2161 din 5 februarie 2010 s-a făcut ca urmare a încălcării de

către reclamantă a dispozițiilor din Contractul de finanțare, a dispozițiilor

din Anexa I - Prevederi Generale și a dispozițiilor din Anexa IV - Instrucțiuni

de achiziții pentru beneficiarii privați la contractul-cadru.

Recurenta a precizat

că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a

fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, cu modificările

și completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia,

aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 și O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul constatând

incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru

considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de față îl reprezintă

cerere de suspendare a Deciziei nr. 4100 din 5 martie 2010 și a

procesului-verbal de constatare din 5 februarie 2010 emise de Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Înalta Curte reține

că între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și S.C. H.P.

S.R.L. a fost încheiat la data de 20 februarie 2004 Contractul nr. X având ca obiect

acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 253.008,83 RON

pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizarea fabricii de

preparate de carne M., comuna Dragoiești, județul Suceava”

Dispozițiile legale

privind desfășurarea activității de implementare a Programului Sapard, Legea

nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, inclusiv Normele metodologice de aplicare a

ordonanței, prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe

tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare.

Înalta Curte a

constatat că în sarcina intimatei-reclamante a fost reținut debitul în cuantum

de 204.829,40 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, ca urmare a

nerespectării prevederilor din contractul de finanțare și ale Legii nr. 316/2001.

Instanța de recurs a

constatat că, urmare a verificărilor efectuate, a fost încheiat procesul-verbal

atacat, care constituie titlu de creanță pentru suma de 204.829,40 RON, conform

art. 2 lit. f) și art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările ulterioare și a

dispozițiilor art. 2, 3 și 8 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007.

Împotriva acestui

proces-verbal s-a formulat contestație, pe care pârâtul a respins-o prin

decizia ce face, de asemenea, obiect al acțiunii de față, reținând că această

contestație nu este întemeiată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în

raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din

nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența

de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul

cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000

RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și

din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din

asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană,

precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau

fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din

legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

Prin urmare,

competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță

Tribunalului, iar Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va pronunța

în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva

încheierii din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează încheierea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.