ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC H.P. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 emisă de

instituția pârâtă, susținând că, în mod nelegal, a fost obligată la plata sumei

de 40.006,76 RON.

de fond

Prin sentința nr. 17 din

20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „contestație

act administrativ-fiscal”, privind pe reclamanta SC H.P. SRL Gura Humorului, în

contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

la Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Suceava, invocată din oficiu, a reținut faptul că, prin procesul

verbal de constatare din 13 septembrie 2010, s-a constatat că reclamanta datorează

suma de 40.006,75 RON, procesul verbal reprezentând titlu de creanță, conform

art. 2 lit. f) și art. 3 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 79/2003 și a dispozițiilor

art. 2, 3 și 8 H.G. nr. 1306/2007. Totodată, prima instanță a reținut că, împotriva

acestui proces-verbal, societatea reclamantă a formulat contestație, care a fost

respinsă de către autoritatea pârâtă, prin Decizia nr. 172 din 21 octombrie 2010.

Evocând dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 și având în vedere că obiectul litigiului

privește o creanță bugetară rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor

comunitare și de cofinanțare, Curtea a apreciat că, în cauză, competența de soluționare

este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite în actul

administrativ atacat, de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este

emis de o autoritate centrală, soluție care decurge și din aplicarea prevederilor

art. 9 O.G. nr. 79/2003.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

Recurenta a susținut,

în esență, că, în cauza dedusă judecății, nu sunt incidente, în stabilirea competenței

materiale a instanței de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I Legea

nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretențiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza II Legea contenciosului administrativ, cauza de față având

ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală ca urmare a

nerespectării obligațiilor instituite printr-un contract administrativ, astfel încât

competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ

a Curții de Apel Suceava.

Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, iar soluția pronunțată de instanța fondului

este legală și temeinică, fiind corect stabilită competența de soluționare a cauzei.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 172

din 21 octombrie 2010 (înregistrată la

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit din 26 octombrie 2010), emisă de instituția pârâtă, precum și anularea procesului

verbal de constatare din 13 septembrie 2010, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei

un debit în cuantum de 40.006,75 RON, ca urmare a încălcării prevederilor legale

și contractuale în derularea contractului de finanțare încheiat cu pârâta pentru

realizarea proiectului intitulat ”Modernizarea fabricii de preparate din carne din

localitatea M., comuna D., județul Suceava”.

Actele menționate au fost

emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător,

cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în ceea ce

privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

În ceea ce privește procesul-verbal

de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art.1:

Prezenta ordonanță reglementează

activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența

financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din

fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;

„Art.2: În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art.3 alin. (2) lit.

a): „(2) Constituie titlu de creanță:

a)

actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată

privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora

și costurile bancare”;

Art.3 alin. (4) - (6):„(4)

Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată

și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar;

(5)

Titlul de creanță se

comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc..

(6)

Împotriva titlului de

creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și

termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare”;

Art.4 alin. (2): „

Creanțele bugetare rezultate din nereguli

sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor

”.

Din cuprinsul dispozițiilor

citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită

este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc.

, ce

poate fi contestat conform procedurii reglementate

de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva

actelor administrative fiscale”.

Decizia nr. 172 din 21

octombrie 2010 (înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit din 26 octombrie 2010) a fost emisă în temeiul dispozițiilor

C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate

împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin.

(2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura

de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii”.

În temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea

ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze

contestația formulată împotriva Deciziei nr.

172 din 21 octombrie 2010

, sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

În interpretarea

și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004,

în jurisprudența Instanței Supreme, s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții

instituie

două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum

urmează:

- criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)

a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit

pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței

tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de

40.006,75 RON

- asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C.

proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric

și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava,

competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași

lege, astfel cum temeinic și legal a reținut Curtea de Apel Suceava, prin sentința

recurată.

recurs

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București împotriva sentinței nr. 17 din 20

ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.