ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2011

Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC H.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 emisă de instituția pârâtă, susținând că, în mod nelegal, a fost obligată la plata sumei de 40.006,76 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 17 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „contestație act administrativ-fiscal”, privind pe reclamanta SC H.P. SRL Gura Humorului, în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, la Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, invocată din oficiu, a reținut faptul că, prin procesul verbal de constatare din 13 septembrie 2010, s-a constatat că reclamanta datorează suma de 40.006,75 RON, procesul verbal reprezentând titlu de creanță, conform art. 2 lit. f) și art. 3 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 79/2003 și a dispozițiilor art. 2, 3 și 8 H.G. nr. 1306/2007. Totodată, prima instanță a reținut că, împotriva acestui proces-verbal, societatea reclamantă a formulat contestație, care a fost respinsă de către autoritatea pârâtă, prin Decizia nr. 172 din 21 octombrie 2010. Evocând dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 și având în vedere că obiectul litigiului privește o creanță bugetară rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, Curtea a apreciat că, în cauză, competența de soluționare este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite în actul administrativ atacat, de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală, soluție care decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 O.G. nr. 79/2003.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenta a susținut, în esență, că, în cauza dedusă judecății, nu sunt incidente, în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretențiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II Legea contenciosului administrativ, cauza de față având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală ca urmare a nerespectării obligațiilor instituite printr-un contract administrativ, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a Curții de Apel Suceava.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, iar soluția pronunțată de instanța fondului este legală și temeinică, fiind corect stabilită competența de soluționare a cauzei. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 (înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 26 octombrie 2010), emisă de instituția pârâtă, precum și anularea procesului verbal de constatare din 13 septembrie 2010, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 40.006,75 RON, ca urmare a încălcării prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de finanțare încheiat cu pârâta pentru realizarea proiectului intitulat ”Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna D., județul Suceava”. Actele menționate au fost emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: În ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art.1: Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”; „Art.2: În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; „Art.3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”; Art.3 alin. (4) - (6):„(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar; (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art.4 alin. (2): „ Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor ”. Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”. Decizia nr. 172 din 21 octombrie 2010 (înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 26 octombrie 2010) a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”. În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 172 din 21 octombrie 2010 , sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme, s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 40.006,75 RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege, astfel cum temeinic și legal a reținut Curtea de Apel Suceava, prin sentința recurată.

Soluția instanței de recurs În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondat.