ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3870/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3870/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, la data de 01 martie 2011, reclamanta SC U.

SRL a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 22813 din

21 octombrie 2010, cu privire la contractul CI. 1222163200035 din 17 martie 2006,

respectiv a procesului verbal de constatare încheiat la data de 04 octombrie 2010

și înregistrat la secretariatul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit sub nr. 21021 la 04 octombrie 2010, ce constituie titlu executoriu

pentru suma de 3.457.093,11 lei.

A solicitat totodată și

suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 și că împotriva procesului verbal a formulat

contestație întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 79/ 2003

și pe prevederile O.G. nr. 92/2003.

Prin întâmpinare, intimata

pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, cu motivarea că

reclamanta, în cuprinsul cererii de suspendare nu indică nici o împrejurare de

natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

atacat, aceasta nemotivând în nici un fel cazul bine justificat.

Prin Încheierea de

ședință din data de 25 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de SC

U. SRL în contradictoriu cu Agenția de Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus

suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat la data de 4

octombrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 14

din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba

iminentă.

A constatat că în

dovedirea existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că

actul administrativ în litigiu a fost emis, exclusiv, în baza unor presupuneri

de săvârșire a unor nelegalități de către ea, fără ca să se efectueze

cercetarea privind implicarea ei în săvârșirea neregulilor respective și cu

privire la care a arătat că nici nu puteau fi săvârșite de ea, ci eventual de

către unul dintre ofertanți.

În acest context, instanța

a apreciat că s-a făcut dovada existenței cazului bine justificat, respectiv a

unor stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra

actului administrativ în litigiu.

În ceea ce privește

paguba iminentă, Curtea a reținut că, prin plata sumei alocate prin procesul de

finanțare la care face trimitere procesul verbal de constatare, activitatea

societății reclamante ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a

achita datoriile către bugetul de stat, salariile, datoriile către furnizori și

alte obligații de plată asumate în baza contractelor comerciale în derulare,

ceea ce ar implica executarea silită a acesteia.

exercitată.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs se aduc critici sentinței recurate, susținându-se, în esență, că

hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat

soluția, motivarea fiind superficială cu privire la îndeplinirea condițiilor

impuse de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului

administrativ, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

O a doua critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este aceea că

instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ceea ce

privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Se susține, în

esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada

existenței unui caz bine justificat astfel cum această noțiune a fost definită

de legiuitor, deși intimata-reclamantă nu a indicat și nici nu a dovedit nicio

împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului

administrativ atacat.

Recurenta-pârâtă

expune și argumentele pentru care susține legalitatea actelor administrative a

căror suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecății.

De asemenea, arată că

singurele motive menționate de intimata-reclamantă și însușite de instanța de

fond, care vizează împrejurarea că procesul-verbal este nelegal întrucât a fost

emis fără să se facă vreo cercetare în ceea ce privește implicarea societății

în săvârșirea neregulilor respective, nu se circumscriu îndeplinirii cerinței

referitoare la cazul bine justificate.

În ceea ce privește

paguba iminentă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut

îndeplinirea acestei condiții, întrucât din actele existente la dosar nu

rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să

justifice suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la

apărările intimatei-reclamante, însușite de instanța de fond, referitor la

faptul că recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului

menționat ar duce la indisponibilizarea încasărilor societății cu consecința

neachitării sumelor datorate creditorilor și furnizorilor, se menționează că acestea

nu justifică îndeplinirea acestei condiții cu atât mai mult cu cât, prin

neplata sumelor înscrise în actul de constatare ar fi prejudiciat bugetul

statului și, implicit, bugetul C.E.

În opinia

recurentei-pârâte, chiar dacă s-ar face dovada unei pagube iminente, nefiind

dovedit cazul bine justificat, soluția de suspendare a executării actelor

administrative menționate în cauză de reclamantă nu poate fi menținută, motiv

pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a

formulat și concluzii scrise prin care a reiterat criticile menționate în cuprinsul

cererii de recurs.

Intimata-reclamantă a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat și menținerea hotărârii recurate, combătând criticile

recurentei-pârâte și susținând ca făcută dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care

procesul-verbal care constituie titlul executoriu a fost emis exclusiv în baza

unor presupuneri de nelegalitate, iar paguba iminentă este evidentă.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există

la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs

invocat de recurenta-pârâtă întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., nu este fondat.

După cum se constată

din cuprinsul încheierii recurate, instanța de fond a expus motivele de fapt și

de drept pe care și-a întemeiat soluția, hotărârea respectând cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Într-adevăr, instanța

de fond a analizat doar condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

nu și aspectele cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui

suspendare se solicită, întrucât analiza unei cereri de suspendare a unui act

administrativ exclude prejudecarea fondului, astfel că sunt nefondate criticile

recurentei referitoare la nemotivarea încheierii recurate sau motivarea

superficială.

Nici cea de-a doua

critică formulată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nu este fondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Intimata-reclamantă a

solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, respectiv,

Decizia de soluționare a contestației nr. 22813 din 21 octombrie 2010 și a

procesului-verbal de constatare nr. 21021 din 4 octombrie 2010 în temeiul art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, după ce anterior solicitase suspendarea în

temeiul art. 14 din aceeași lege în faza procedurii prealabile soluționată prin

Sentința nr. 313 din 24 noiembrie 2010 de Curtea de Apel Oradea, recurată,

recursul fiind în curs de judecată.

Prin sentința

menționată, a fost admisă cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea executării

procesului verbal de constatare încheiat la 04 octombrie 2010 de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Conform art. 15 alin.

(1) din aceeași lege, „suspendarea executării actului administrativ unilateral

poate fi solicitată de către reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și

prin cerere adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte,

a actului atacat…. Cererea se suspendare se poate formula odată cu acțiunea

principală sau printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în

fond”.

Deci, în raport de dispozițiile

legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act

administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța

de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act

administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Este adevărat că

îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte

cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în

cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai

măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Este real și faptul că

reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor

administrative menționate și motive de nelegalitate a acestora care nu pot și

nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.

Însă, legiuitorul în

definirea noțiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate

de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În dovedirea

existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că actul administrativ

în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor presupuneri de săvârșire a unor

nelegalități, fără a se efectua cercetarea privind implicarea ei în săvârșirea

neregulilor respective și cu privire la care arată că nici nu puteau fi

săvârșite de ea, ci eventual de către unul dintre ofertanți.

Aceste împrejurări au

fost apreciate de instanța de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce privește

existența cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept

de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ

în litigiu.

Aceste împrejurări se

verifică întrucât în cuprinsul procesului verbal de constatare din 4 iunie 2010

a cărui suspendare se solicită se menționează că reclamanta „a transmis în

sprijinul cererii SAPARD, oferte și facturi ce ar fi putut fi umflate și, având

în vedere gravitatea acestor nereguli și posibila fraudă, recomandă aplicarea

prevederilor art. 5 alin. (1) c) din Regulamentul Comisiei nr.2988/1995 și

recuperarea integrală a sumelor alocate”.

Or, aceste mențiuni

reprezintă împrejurări de fapt sau/ drept care sunt de natură să producă o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cât timp în

cuprinsul procesului-verbal menționat se fac referiri la o „posibilă fraudă”.

Este evident că față

de cele reținute anterior este implicită și îndeplinirea condiției referitoare

la paguba iminentă, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noțiune este

definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public”.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea

drept consecință, diminuarea patrimoniului societății comerciale reclamante.

Prin urmare, este

evident că prin plata sumei de 3.457.093,11 lei, activitatea societății reclamante

ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a-și achita la timp debitele

scadente către persoanele juridice cu care are relații comerciale sau către

bănci, ceea ce ar implica executarea silită a acesteia.

În condițiile în care

s-a reținut că în mod corect instanța de fond a statuat că este îndeplinită

condiția cazului bine justificat, rezultă că prin executarea actului

administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privința legalității se

produce diminuarea patrimoniului reclamantei și implicit o pagubă, astfel că este

dovedită și îndeplinită și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ în cauză.

În consecință, în mod

corect instanța de fond, a reținut că sunt dovedite și îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .

Mai mult, faptul că a

fost admisă cererea reclamantei și în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

prin Sentința nr. 313/CA din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

contencios administrativ și fiscal, întărește soluția instanței de fond.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Încheierii din

25 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 iunie 2011.