ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3870/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 01 martie 2011, reclamanta SC U. SRL a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 22813 din 21 octombrie 2010, cu privire la contractul CI. 1222163200035 din 17 martie 2006, respectiv a procesului verbal de constatare încheiat la data de 04 octombrie 2010 și înregistrat la secretariatul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sub nr. 21021 la 04 octombrie 2010, ce constituie titlu executoriu pentru suma de 3.457.093,11 lei.

A solicitat totodată și suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 și că împotriva procesului verbal a formulat contestație întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 79/ 2003 și pe prevederile O.G. nr. 92/2003. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, cu motivarea că reclamanta, în cuprinsul cererii de suspendare nu indică nici o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, aceasta nemotivând în nici un fel cazul bine justificat.

Prin Încheierea de ședință din data de 25 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de SC U. SRL în contradictoriu cu Agenția de Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat la data de 4 octombrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

A constatat că în dovedirea existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis, exclusiv, în baza unor presupuneri de săvârșire a unor nelegalități de către ea, fără ca să se efectueze cercetarea privind implicarea ei în săvârșirea neregulilor respective și cu privire la care a arătat că nici nu puteau fi săvârșite de ea, ci eventual de către unul dintre ofertanți. În acest context, instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu.

În ceea ce privește paguba iminentă, Curtea a reținut că, prin plata sumei alocate prin procesul de finanțare la care face trimitere procesul verbal de constatare, activitatea societății reclamante ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a achita datoriile către bugetul de stat, salariile, datoriile către furnizori și alte obligații de plată asumate în baza contractelor comerciale în derulare, ceea ce ar implica executarea silită a acesteia. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În cuprinsul cererii de recurs se aduc critici sentinței recurate, susținându-se, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, motivarea fiind superficială cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. O a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este aceea că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Se susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor, deși intimata-reclamantă nu a indicat și nici nu a dovedit nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat. Recurenta-pârâtă expune și argumentele pentru care susține legalitatea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecății. De asemenea, arată că singurele motive menționate de intimata-reclamantă și însușite de instanța de fond, care vizează împrejurarea că procesul-verbal este nelegal întrucât a fost emis fără să se facă vreo cercetare în ceea ce privește implicarea societății în săvârșirea neregulilor respective, nu se circumscriu îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificate.

În ceea ce privește paguba iminentă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. Cu privire la apărările intimatei-reclamante, însușite de instanța de fond, referitor la faptul că recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului menționat ar duce la indisponibilizarea încasărilor societății cu consecința neachitării sumelor datorate creditorilor și furnizorilor, se menționează că acestea nu justifică îndeplinirea acestei condiții cu atât mai mult cu cât, prin neplata sumelor înscrise în actul de constatare ar fi prejudiciat bugetul statului și, implicit, bugetul C.E.

În opinia recurentei-pârâte, chiar dacă s-ar face dovada unei pagube iminente, nefiind dovedit cazul bine justificat, soluția de suspendare a executării actelor administrative menționate în cauză de reclamantă nu poate fi menținută, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a formulat și concluzii scrise prin care a reiterat criticile menționate în cuprinsul cererii de recurs. Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, combătând criticile recurentei-pârâte și susținând ca făcută dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care procesul-verbal care constituie titlul executoriu a fost emis exclusiv în baza unor presupuneri de nelegalitate, iar paguba iminentă este evidentă.

3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. După cum se constată din cuprinsul încheierii recurate, instanța de fond a expus motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, hotărârea respectând cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Într-adevăr, instanța de fond a analizat doar condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu și aspectele cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, întrucât analiza unei cereri de suspendare a unui act administrativ exclude prejudecarea fondului, astfel că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la nemotivarea încheierii recurate sau motivarea superficială. Nici cea de-a doua critică formulată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, respectiv, Decizia de soluționare a contestației nr. 22813 din 21 octombrie 2010 și a procesului-verbal de constatare nr. 21021 din 4 octombrie 2010 în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, după ce anterior solicitase suspendarea în temeiul art. 14 din aceeași lege în faza procedurii prealabile soluționată prin Sentința nr. 313 din 24 noiembrie 2010 de Curtea de Apel Oradea, recurată, recursul fiind în curs de judecată. Prin sentința menționată, a fost admisă cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat la 04 octombrie 2010 de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de către reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cerere adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat…. Cererea se suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în fond”.

Deci, în raport de dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Este adevărat că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Este real și faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor administrative menționate și motive de nelegalitate a acestora care nu pot și nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.

Însă, legiuitorul în definirea noțiunii „caz bine justificat” face trimitere la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În dovedirea existenței unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor presupuneri de săvârșire a unor nelegalități, fără a se efectua cercetarea privind implicarea ei în săvârșirea neregulilor respective și cu privire la care arată că nici nu puteau fi săvârșite de ea, ci eventual de către unul dintre ofertanți. Aceste împrejurări au fost apreciate de instanța de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce privește existența cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu.

Aceste împrejurări se verifică întrucât în cuprinsul procesului verbal de constatare din 4 iunie 2010 a cărui suspendare se solicită se menționează că reclamanta „a transmis în sprijinul cererii SAPARD, oferte și facturi ce ar fi putut fi umflate și, având în vedere gravitatea acestor nereguli și posibila fraudă, recomandă aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) c) din Regulamentul Comisiei nr.2988/1995 și recuperarea integrală a sumelor alocate”. Or, aceste mențiuni reprezintă împrejurări de fapt sau/ drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cât timp în cuprinsul procesului-verbal menționat se fac referiri la o „posibilă fraudă”.

Este evident că față de cele reținute anterior este implicită și îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public”. În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință, diminuarea patrimoniului societății comerciale reclamante. Prin urmare, este evident că prin plata sumei de 3.457.093,11 lei, activitatea societății reclamante ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a-și achita la timp debitele scadente către persoanele juridice cu care are relații comerciale sau către bănci, ceea ce ar implica executarea silită a acesteia.

În condițiile în care s-a reținut că în mod corect instanța de fond a statuat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, rezultă că prin executarea actului administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privința legalității se produce diminuarea patrimoniului reclamantei și implicit o pagubă, astfel că este dovedită și îndeplinită și cealaltă condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în cauză. În consecință, în mod corect instanța de fond, a reținut că sunt dovedite și îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . Mai mult, faptul că a fost admisă cererea reclamantei și în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin Sentința nr. 313/CA din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, întărește soluția instanței de fond.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Încheierii din 25 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2011.