ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 192 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.M., prin care solicita anularea Deciziei nr. 314 din 28 aprilie 2009 emisă de pârâtă, reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor bănești până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că este întemeiată excepția tardivității acțiunii, invocată din oficiu, reținând următoarele: Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Așa cum se desprinde din dispozițiile legale citate, derogând de la regula stabilită de alin. (1) potrivit căreia sesizarea instanței de contencios administrativ de către persoana vătămată prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe trebuie să fie concomitentă cu invocarea excepției de neconstituționalitate, alin. (4) al art. 9 din lege permite, în condițiile constatării anterioare a neconstituționalității dispozițiilor ordonanței, sesizarea directă a instanței de contencios administrativ. Pentru a nu constitui însă o cauză de încălcare a principiului stabilității raporturilor juridice, legiuitorul a înțeles să limiteze această posibilitate prin fixarea unui termen de un an pe care, pentru a înlătura orice discuții legate de consecințele nerespectării sale, îl califică expres ca fiind de decădere, menționând și modul de calcul al acestuia, respectiv de la data publicării deciziei Curții Constituționale.

În speță, contestând prin acțiunea formulată Decizia nr. 314 din 28 aprilie 2009 emisă de A.N.P.M., reclamantul invocă dispozițiile art. 9 din Legea nr. 5 54/2004, solicitând anularea actului administrativ în discuție și repararea prejudiciului creat prin emiterea acestuia, pentru faptul că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emis, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Față de faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 a fost publicată în M. Of.

al României la data de 6 noiembrie 2009, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamantul trebuia să solicite anularea actului administrativ până la data de 6 noiembrie 2010 însă, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, acesta s-a adresat instanței de judecată abia la data de 1 februarie 2011. În aceste condiții, având în vedere că reclamantul a sesizat instanța de judecată după împlinirea termenului de decădere de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale, acțiunea acestuia este tardiv formulată. Din acest punct de vedere, este irelevant că reclamantul a solicitat anterior, prin precizarea la acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1716/54/2009 al Curții de Apel Craiova, anularea aceluiași act administrativ.

Atâta timp cât instanța învestită cu soluționarea cauzei menționate nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Deciziei nr. 314 din 23 aprilie 2009 emisă de pârât, reclamantul nu poate invoca repunerea în termenul prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 pentru reformularea unei cereri a cărei nesoluționare de către instanță nu a înțeles să o critice prin intermediul căilor de atac. Achiesarea tacită a reclamantului la Sentința nr. 268/2010 a Curții de Apel Craiova exclude luarea în discuție a unor împrejurări speciale, de altfel neinvocate de reclamant, care l-ar fi împiedicat să formuleze acțiunea în termen. În plus, fiind în prezența unui termen de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau suspendare, nu pot fi avute în vedere argumentele invocate de reclamant referitoare la incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind întreruperea termenului de prescripție.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele și argumentele invocate în fața primei instanțe; în plus, se arată că, deși în considerentele sentinței atacate se motivează tardivitatea acțiunii, "în dispozitivul hotărârii nu apare acest motiv și nici altul, ca justificare concluzivă". Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 314 din 28 aprilie 2009 emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv, reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești până la reintegrarea efectivă.

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ a fost emis în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, ca urmare a desființării funcției publice de conducere de director executiv. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. al României nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, ceea ce atrage, implicit, și neconstituționalitatea ordonanței de urgență respective, act normativ care devine inaplicabil pentru viitor.

În speță, reclamantul a introdus acțiunea ulterior declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, fiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I. Dispozițiile legale arătate, ce constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantului, instituie un termen imperativ de un an, în care se poate introduce acțiunea în contencios administrativ și care curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

Cum Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M. Of. al României la data de 6 noiembrie 2009 iar acțiunea a fost introdusă în data de 1 februarie 2011, în mod corect a apreciat prima instanță că aceasta este formulată cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege. De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că nu este relevantă în cauza de față împrejurarea că reclamantul a solicitat anterior, în cadrul unui alt dosar, anularea aceluiași act administrativ, întrucât, fiind un termen de decădere, termenul de un an, prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu este susceptibil de întrerupere sau suspendare.

Nu poate fi primită ca întemeiată critica recurentului privind încălcarea de către prima instanță a dreptului său la muncă, prin nesoluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte reținând că "dreptul de acces" la justiție, invocat de recurent, garantat de legislația națională și comunitară și consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, este asigurat părților, în condițiile și termenele prevăzute expres de lege; în speță, una dintre condiții vizează exercitarea acțiunii în termen de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

Nici critica potrivit căreia în dispozitivul sentinței atacate nu apare motivul respingerii acțiunii nu este întemeiată, întrucât dispozitivul hotărârii judecătorești cuprinde numai soluția pronunțată nu și motivele și argumentele ce au stat la baza acesteia, care formează considerentele hotărârii; or, în speță, tardivitatea formulării acțiunii este pe larg motivată în considerentele hotărârii. Pentru considerentele arătate, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind incident nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Sentinței nr. 192 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012. Procesat de GGC - AA