ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul T.T. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, soluționarea cauzei

pe cale de excepție, invocând excepția de nelegalitate atât a H.G. nr. 623/2011

și publicată în M.Of. nr. 466/04.07.2011, cât și a Hotărârii Consiliului Local

al Comunei M. din 22 februarie 2010, precum și anularea în totalitate a celor

două hotărâri în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca

fiind nelegale și netemeinice.

În subsidiar, reclamantul

a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 623/2011 și a Hotărârii Consiliului

Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, anexa nr. 3, privind inventarul bunurilor

ce alcătuiesc domeniul public al comunei M., obligarea pârâtului la despăgubiri

morale în favoarea reclamantului, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Guvernul României

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei plângerii administrative

prealabile, deoarece reclamantul nu a efectuat procedura administrativă prealabilă

cu emitentul actului, Guvernul României, în conformitate cu art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției

de nelegalitate, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul

T.T., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă, pentru lipsa

plângerii prealabile.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin acțiunea introductivă

reclamantul a invocat în principal excepția de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile

art. 4 din Legea contenciosului administrativ, a H.G. nr. 623/2011 și a Hotărârii

Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2011, formulând și un capăt de

cerere subsidiar, prin care a solicitat anularea parțială a celor două acte administrative.

Prin urmare, în ceea ce

privește excepția de nelegalitate, Curtea a invocat din oficiu inadmisibilitatea

acesteia, reținând că nu este permis a se contesta în același timp, de către aceeași

parte, legalitatea unui act administrativ atât pe calea acțiunii directe (în anulare),

cum este și în cazul de față, cât și pe calea incidentală a excepției de nelegalitate,

arătând că aceasta este și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 935 din 06 martie 2008.

Astfel, instanța a reținut

că nu poate fi primită excepția de nelegalitate a H.G. nr. 623/2011 și respectiv

a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, invocată în cadrul

prezentului litigiu având ca obiect anularea celor două acte administrative, urmare

a admiterii excepției inadmisibilității.

Asupra cererii de anulare

a H.G. nr. 623/2011 și respectiv Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din

22 februarie 2010, instanța a invocat excepția lipsei plângerii administrative prealabile,

reținând că anterior formulării acțiunii în contencios administrativ reclamantul

era obligat, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să solicite autorității

publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în

tot sau în parte a acestuia și, întrucât legea prevede obligativitatea parcurgerii

procedurii prealabile privind atacarea unui act administrativ, iar reclamantul nu

s-a conformat dispozițiilor art. 7 din lege, sancțiunea este aceea a inadmisibilității

cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul T.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că hotărârea primei instanțe nu este legală, aceasta pronunțându-se

pe cale de excepție, reținând în mod greșit lipsa plângerii prealabile către Guvernul

României.

Arată recurentul că în

astfel de cazuri nu este necesară înaintarea unei plângeri prealabile către Guvernul

României, astfel că solicită, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei primei instanțe pentru rejudecare și soluționarea fondului.

În subsidiar, recurentul-reclamant

solicită instanței de recurs soluționarea fondului și anularea în parte a H.G.

nr. 623/2011, anexa 3, cu privire la imobilul proprietatea reclamantului, cuprins

în mod abuziv în domeniul public al Comunei M.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are

în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 623/2011 și a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M.

din 22 februarie 2010 și a solicitat, totodată, și anularea parțială a celor două

acte administrative, iar instanța de fond, soluționând cauza, a respins excepția

de nelegalitate ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

apreciind că nu poate fi primită excepția de nelegalitate invocată în litigiul având

ca obiect anularea acelorași acte. Totodată, acțiunea în anulare a fost respinsă

ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzută

imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte are în vedere

faptul că recurentul-reclamant nu a formulat critici asupra modului de soluționare

a excepției de nelegalitate, astfel încât nu este necesar să se verifice soluția

pronunțată sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile

formulate cu privire la soluția de respingere a acțiunii în anulare a H.G. nr. 623/2011

ca inadmisibilă, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 7 din Legea

nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie în speță, în sensul

că, înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată

prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea

acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ,

petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit, sau dacă autoritatea căreia

i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios

administrativ, iar, în aceste condiții, dreptul la acțiune în contencios administrativ,

în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă,

sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

Din redactarea textului

rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie,

de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul

la acțiune în contencios administrativ.

În situația în care persoana

ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării

recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În raport de probatoriile

aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerință obligatorie,

adresându-se direct instanței de judecată cu solicitare de anulare a hotărârii emise

de pârât.

Înalta Curte constată

că reclamantul nu a făcut mențiuni și nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire

la efectuarea procedurii administrative prealabile cu emitentul actului, Guvernul

României, în condițiile și termenele reglementate de textele de lege mai sus arătate.

Întrucât procedura administrativă

prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuție (hotărâre

de Guvern) trebuie efectuată, după cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, înainte de introducerea acțiunii în

instanță, este evident că la momentul sesizării instanței de contencios administrativ

reclamantul nu îndeplinise această procedură.

Înalta Curte apreciază

că în mod corect a reținut instanța de fond că procedura prealabilă administrativă

este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire

este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109

alin. (2) C. proc. civ., precum și faptul că, în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004,

printre documentele pe care reclamantul trebuia să le anexeze acțiunii se număra

și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, or reclamantul

nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel

că instanța a dispus în mod corect aplicarea sancțiunii inadmisibilității cererii

de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.T. împotriva sentinței civile nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.