ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, soluționarea cauzei pe cale de excepție, invocând excepția de nelegalitate atât a H.G. nr. 623/2011 și publicată în M.Of. nr. 466/04.07.2011, cât și a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, precum și anularea în totalitate a celor două hotărâri în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca fiind nelegale și netemeinice. În subsidiar, reclamantul a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 623/2011 și a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, anexa nr. 3, privind inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei M., obligarea pârâtului la despăgubiri morale în favoarea reclamantului, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei plângerii administrative prealabile, deoarece reclamantul nu a efectuat procedura administrativă prealabilă cu emitentul actului, Guvernul României, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.T., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin acțiunea introductivă reclamantul a invocat în principal excepția de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, a H.G.

nr. 623/2011 și a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2011, formulând și un capăt de cerere subsidiar, prin care a solicitat anularea parțială a celor două acte administrative. Prin urmare, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, Curtea a invocat din oficiu inadmisibilitatea acesteia, reținând că nu este permis a se contesta în același timp, de către aceeași parte, legalitatea unui act administrativ atât pe calea acțiunii directe (în anulare), cum este și în cazul de față, cât și pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, arătând că aceasta este și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 935 din 06 martie 2008. Astfel, instanța a reținut că nu poate fi primită excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 623/2011 și respectiv a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, invocată în cadrul prezentului litigiu având ca obiect anularea celor două acte administrative, urmare a admiterii excepției inadmisibilității. Asupra cererii de anulare a H.G.

nr. 623/2011 și respectiv Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, instanța a invocat excepția lipsei plângerii administrative prealabile, reținând că anterior formulării acțiunii în contencios administrativ reclamantul era obligat, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia și, întrucât legea prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unui act administrativ, iar reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 din lege, sancțiunea este aceea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea primei instanțe nu este legală, aceasta pronunțându-se pe cale de excepție, reținând în mod greșit lipsa plângerii prealabile către Guvernul României. Arată recurentul că în astfel de cazuri nu este necesară înaintarea unei plângeri prealabile către Guvernul României, astfel că solicită, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecare și soluționarea fondului. În subsidiar, recurentul-reclamant solicită instanței de recurs soluționarea fondului și anularea în parte a H.G.

nr. 623/2011, anexa 3, cu privire la imobilul proprietatea reclamantului, cuprins în mod abuziv în domeniul public al Comunei M. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 623/2011 și a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010 și a solicitat, totodată, și anularea parțială a celor două acte administrative, iar instanța de fond, soluționând cauza, a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu poate fi primită excepția de nelegalitate invocată în litigiul având ca obiect anularea acelorași acte. Totodată, acțiunea în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzută imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte are în vedere faptul că recurentul-reclamant nu a formulat critici asupra modului de soluționare a excepției de nelegalitate, astfel încât nu este necesar să se verifice soluția pronunțată sub acest aspect. În ceea ce privește criticile formulate cu privire la soluția de respingere a acțiunii în anulare a H.G. nr. 623/2011 ca inadmisibilă, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie în speță, în sensul că, înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ, iar, în aceste condiții, dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii. Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ.

În situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă. În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerință obligatorie, adresându-se direct instanței de judecată cu solicitare de anulare a hotărârii emise de pârât. Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut mențiuni și nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la efectuarea procedurii administrative prealabile cu emitentul actului, Guvernul României, în condițiile și termenele reglementate de textele de lege mai sus arătate.

Întrucât procedura administrativă prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuție (hotărâre de Guvern) trebuie efectuată, după cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, înainte de introducerea acțiunii în instanță, este evident că la momentul sesizării instanței de contencios administrativ reclamantul nu îndeplinise această procedură. Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., precum și faptul că, în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamantul trebuia să le anexeze acțiunii se număra și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, or reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța a dispus în mod corect aplicarea sancțiunii inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.T. împotriva sentinței civile nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2013.