ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7110/2013

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curții de Casați și Justiție la data de 26 martie 2013, I.M., C.A. și S.S. au formulat contestație în anulare, fiind invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv eroarea materială în calcularea termenului de recurs. 2. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 3523 din 21 martie 2013a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamanții I.M., C.A. și S.S. împotriva sentinței nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanții I.M., C.A.

și S.S. în contradictoriu cu pârâții D.A.D.R. Mureș, Guvernul României și Statul Român prin M.F.P. Instanța a admis cererile de intervenție accesorie în interesul Guvernului României formulate de M.F.P. și M.A.D.R. și a respins excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității invocării excepției este neîntemeiată, din moment ce prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2009 nu disting între actele administrative unilaterale cu caracter normativ și actele administrative unilaterale cu caracter individual, atunci când reglementează domeniul de aplicare a excepției de nelegalitate. Analizând pe fond excepția invocată, Curtea a reținut că, în susținerea excepției, reclamanții au arătat că prevederile din H.G.

nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul public al statului a imobilelor cuprinse în anexa 3, ar contraveni dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. A reținut instanța că potrivit acestor dispoziții legale „chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. De prevederile alineatului precedent beneficiază și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit. În cazul vânzării apartamentelor cu plata în rate, la încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul apartamentului.

Ratele lunare pentru achitarea contravalorii apartamentului se vor eșalona pe o perioadă de maximum 15 ani, cu o dobândă reprezentând jumătate din dobânda de referință stabilită anual de Banca Națională a României. Tinerii căsătoriți, în vârstă de până la 30 de ani, precum și persoanele trecute de 60 de ani vor plăti un avans de 10%, iar plata în rate lunare se eșalonează pe o perioadă de maximum 20 de ani. Comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente este de 1 % din valoarea acestora. Fac excepție de la prevederile alin. (1) chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.

Chiriașii care nu dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spațiul locativ respectiv, plătind chiria stabilită prin lege.” Instanța a constatat că reclamanții nu și-au motivat susținerile privind neconcordanța prevederilor H.G. nr. 1705/2006 cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. Actul administrativ atacat, respectiv H.G. nr. 1705/2006 a fost emis în concordanță cu art. 20 din Legea nr. 213/1998 și, așa cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare ce a însoțit proiectul actului contestat, necesitatea adoptării a rezultat din faptul că de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 și până la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al statului interveniseră modificări ca urmare a mișcărilor și transferurilor de bunuri din/în domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la momentul efectuării acestora.

Instanța sesizată cu soluționarea excepției de nelegaltitate a constatat că nu pot fi reținute elemente de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 sau împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității actului atacat. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv, reținând faptul că sentința a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 20 septembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 1 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În conformitate cu dispozițiile din art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatori în susținerea acesteia, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Analizând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor invocate, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie ipotezei prevederilor legale arătate, întrucât nu a fost identificată vreo greșeală materială în calcularea termenului de declarare a recursului, astfel încât critica formulată de contestatori pe acest aspect nu poate fi primită. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se pot reține motive de retractare a deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.A., S.S. și I.M. împotriva Deciziei nr. 3523 din 21 martie 2013 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2013.