ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7110/2013

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curții de Casați

și Justiție la data de 26 martie 2013, I.M., C.A. și S.S. au formulat

contestație în anulare, fiind invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv eroarea materială în calcularea termenului de recurs.

de recurs

Prin

Decizia nr. 3523 din 21 martie 2013a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamanții I.M., C.A. și S.S.

împotriva sentinței nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

prin sentința nr. 116 din 26 iunie 2012 a

Curții de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de

către reclamanții I.M., C.A. și S.S. în contradictoriu cu pârâții D.A.D.R.

Mureș, Guvernul României și Statul Român prin M.F.P.

Instanța a admis

cererile de intervenție accesorie în interesul Guvernului României formulate de

M.F.P. și M.A.D.R. și a respins excepția inadmisibilității invocării excepției

de nelegalitate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității invocării

excepției este neîntemeiată, din moment ce prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2009

nu disting între actele administrative unilaterale cu caracter normativ și

actele administrative unilaterale cu caracter individual, atunci când

reglementează domeniul de aplicare a excepției de nelegalitate.

Analizând pe fond

excepția invocată, Curtea a reținut că, în susținerea excepției, reclamanții au

arătat că prevederile din H.G. nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul

public al statului a imobilelor cuprinse în anexa 3, ar contraveni

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.

A reținut instanța că

potrivit acestor dispoziții legale „chiriașii titulari de contract ai

apartamentelor ce se restituie în natură foștilor proprietari sau

moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului

prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente

cu plata integrală sau

în rate a prețului.

De

prevederile alineatului precedent beneficiază și chiriașii care ocupă spații

locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit.

În

cazul vânzării apartamentelor cu plata în rate, la încheierea contractului se

va achita un avans de

minimum 30% din prețul apartamentului. Ratele lunare pentru achitarea

contravalorii apartamentului se vor eșalona pe o perioadă de

maximum 15 ani, cu o dobândă reprezentând

jumătate din dobânda de referință

stabilită anual de Banca Națională a

României.

Tinerii

căsătoriți, în vârstă de până la 30 de ani, precum și persoanele trecute de 60

de ani vor plăti un avans de 10%, iar plata în rate lunare se eșalonează pe

o perioadă de maximum

20 de ani.

Comisionul

cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente

este de 1 % din

valoarea acestora.

Fac excepție de la

prevederile alin. (1) chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție,

copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate

personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.

Chiriașii care nu

dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra

apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spațiul

locativ

respectiv, plătind chiria stabilită prin lege.”

Instanța a constatat

că reclamanții nu și-au motivat susținerile privind neconcordanța prevederilor

H.G. nr. 1705/2006 cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Actul administrativ

atacat, respectiv H.G. nr. 1705/2006 a fost emis în concordanță cu art. 20 din

Legea nr. 213/1998 și, așa cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare ce a

însoțit proiectul actului contestat, necesitatea adoptării a rezultat din

faptul că de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 și până la

adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al

statului interveniseră modificări ca urmare a mișcărilor și transferurilor de

bunuri din/în domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la momentul

efectuării acestora.

Instanța sesizată cu

soluționarea excepției de nelegaltitate a constatat că nu pot fi reținute

elemente de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 sau împrejurări de natură a crea

o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității actului atacat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte

de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este

tardiv, reținând faptul că sentința a fost comunicată recurenților-reclamanți

la data de 20 septembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înregistrată la

instanța de fond la data de 1 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 5 zile

de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia Înaltei Curții

de Casație și Justiție

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în

condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să

procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte a

constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de

procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv

de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o

reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În conformitate cu

dispozițiile din art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatori în susținerea

acesteia, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma dispozițiilor invocate, Înalta Curte a constatat că decizia

atacată nu se circumscrie ipotezei prevederilor legale arătate, întrucât nu a

fost identificată vreo greșeală materială în calcularea termenului de declarare

a recursului, astfel încât critica formulată de contestatori pe acest aspect nu

poate fi primită.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că nu se pot reține motive de retractare a

deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de C.A., S.S. și I.M. împotriva Deciziei nr. 3523 din 21

martie 2013 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2013.