ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1388/2015

Decizia nr. 1388/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureș a fost sesizată, la data de 22 septembrie 2013, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) și (3) din

Ordinul nr. 2604 din 3 octombrie 2011privind aplicarea prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, emis de A., publicat în M. Of. nr. 707 din 6 octombrie 2011

, de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/102/2012, având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta C.

În motivarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, s-a arătat că prin art. 3 alin. (1) și (3) din

Ordinul nr. 2604 din 3 octombrie 2011

înțelesul obligațiilor fiscale restante la 31 august 2011, stabilite de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2011 a fost interpretat în sensul că se referă la obligațiile de plată care sunt individualizate în decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată.

De asemenea, s-a relevat că majorările de întârziere pentru care se acordă facilitățile au fost restrânse la cele datorate pentru perioada 1 ianuarie 2006-30 iunie 2010.

În concret s-a arătat că dispozițiile actului administrativ normativ criticat sunt nelegale, întrucât limitează în mod nejustificat sfera beneficiarilor facilităților instituite prin dispozițiile O.G. nr. 30/2011, contrar scopului avut în vedere de legiuitor, de a gratifica contribuabilii care, având datorii restante la 31 august 2011, înțeleg să facă efortul financiar de a le achita integral până la data de 31 decembrie 2011 sau 30 iunie 2012.

Tribunalul Mureș, prin Încheierea din 06 septembrie 2013 a reținut că excepția de nelegalitate urmează a fi soluționată sub imperiul reglementărilor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (30 august 2012), precizând că dispozițiile N.C.P.C. sunt inaplicabile în cauză.

Tribunalul a considerat că, pentru soluționarea cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată, este necesar a se stabili înțelesul noțiunii obligații fiscale (principale și accesorii) restante până la 31 august 2011” în raport de dispozițiile O.G. nr. 30/2011, în contextul în care, conform susținerilor reclamantei, prin actul administrativ normativ care constituie obiectul excepției de nelegalitate se adaugă condiții suplimentare ce nu rezultă din actul normativ în aplicarea acesta a fost emis.

Pârâtul A., prin D. Brașov, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității, motivat de faptul că reclamanta contestă un ordin al A. pe calea acțiunii în contencios administrativ fără a îndeplini procedura prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 382 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepția inadmisibilității excepției, invocată de pârâtul A., a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) și (3) din

Ordinul nr. 2604 din 3 octombrie 2011, privind aplicarea prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, emis de A., publicat în M. Of. nr. 707 din 6 octombrie 2011,

invocată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții C., și A. prin D. Brașov - E. Mureș, în Dosarul nr. x/102/2012, având ca obiect obligarea C. București să emită o decizie de restituire către reclamantă a unor sume reprezentând facilități de plată, și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (3) din

Ordinul nr. 2604 din 3 octombrie 2011 al A.

, în ceea ce privește definiția dată

obligațiilor fiscale principale restante și determinarea perioadei pentru care se acordă facilitățile în privința majorărilor de întârziere

.

Cu privire la excepția inadmisibilității, Curtea a dispus respingerea ei ca fiind neîntemeiată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie anterior sesizării instanței cu o excepție de nelegalitate.

Cu privire la excepția de nelegalitate, în cauză, instanța a apreciat că incidența art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2011 presupune existența unei obligații fiscale restante la 31 august 2011.

S-a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) și (3)

Ordinul nr. 2604 din 3 octombrie 2011

au ca efect restrângerea sferei beneficiarilor facilităților fiscale menționate de art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011, impunând condiția ca decizia de impunere să fie emisă până la data de 31 august 2011 și comunicată contribuabilului anterior datei de referință menționată.

S-a mai reținut că titlul de creanță ce stabilește obligațiile fiscale ale contribuabilului este reprezentat, conform art. 85 din O.G. nr. 92/2003, de decizia de impunere, fără ca momentul comunicării acesteia să prezinte relevanță sub aspectul existenței obligației fiscale, cu atât mai mult cu cât, în speță, contribuabilul nu înțelege să conteste decizia de impunere.

Mai mult decât atât, s-a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 23 C. proc. fisc., se stabilește în mod expres că dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează.

Totodată, prin alin. (3) al actului atacat se limitează m

ajorările de întârziere pentru care se acordă facilitățile prevăzute la art. 2 la cele datorate pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2010, fără a avea vreun temei legal.

În concluzie, definiția dată

obligațiilor fiscale principale restante și determinarea perioadei pentru care se acordă facilitățile în privința majorărilor de întârziere trebuia să aibă ca premisă momentul nașterii dreptului de creanță fiscală, așa cum rezultă din dispozițiile art. 23 C. proc. fisc. și nu momentul emiterii sau comunicării titlului de creanță.

Împotriva sentinței nr. 382 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a formulat recurs D. Brașov - E. Mureș considerând sentința criticabilă prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind netemeinică și lipsită de argumente legale suficiente, instanța de fond nearătând în concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluției atacate.

În opinia recurentei caracterul nelegal și nefondat al sentinței recurate rezidă în faptul că prima instanța în mod nejustificat și fără suport legal a reținut în esență că reprezintă o adăugare nepermisă de lege, condiționarea existenței obligației fiscale de momentul emiterii comunicării deciziei de impunere, ceea ce implica o limitare a facilităților fiscale acordate de activitatea legiuitoare.

Relativ la excepția invocată, instanța a reținut greșit că procedura prealabilă nu este obligatorie motiv pentru care a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocată de A.

În opinia recurentei, caracterul inadmisibil al cererii reclamantei rezultă din faptul că reclamanta înțelegând să conteste un ordin al A., pe calea acțiunii în contencios administrativ, acțiunea acesteia apare inadmisibilă, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu a sesizat organul emitent al actului contestat în speță A.

Prin urmare, se susține că lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii motiv pentru care soluția care se impune este admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După cum se constată, Ordinul nr. 2604/2011 privind aplicarea prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza și în executarea art. 11 din O.G. nr. 30/2011.

Dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevăd că: „

(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la

art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”.

Analizându-se dispozițiile legale menționate și citate anterior, se reține că pentru a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011.

Conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2604/2011: „(1) Prin obligații fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege: a) obligații fiscale care sunt individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată, pentru obligațiile fiscale administrate de F.; b) obligații fiscale individualizate în înscrisuri care constituie titluri de creanță comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011, pentru obligațiile fiscale stabilite de direcțiile de specialitate din cadrul A.”

După cum se constată, aceste dispoziții explicitează ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menționat nu poate conține soluții care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza și în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 2604/2011.

Or, facilitatea prevăzută de art. 11 din O.G. nr. 30/2011 privește toate obligațiile fiscale restante la data de 31 august 2011, nu numai pe acelea care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente, neavând relevanță din perspectiva textului cu forță juridică superioară, modul și data la care sunt individualizate astfel de obligații fiscale principale, esențial conform legii fiind împrejurarea ca acestea să fie restante la data de 31 august 2011.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora”.

În raport de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2604/2011 prin care stabilește ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare și de constatare a acestora nu trebuie să restrângă/limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011.

Prin urmare, în mod corect a apreciat și reținut prima instanță aceea că faptul condiționării existenței obligației fiscale de momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere contribuabilului reprezintă o adăugare nepermisă la lege, care limitează facilitățile fiscale acordate de autoritatea legiuitoare.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D. Brașov - E. Mureș împotriva sentinței nr. 382 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.