ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2015

Decizia nr. 1327/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 199/04 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Tg-Mureș în Dosarul nr. x/43/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, referitor la soluționarea petitului privind anularea Somației nr. 61/90/1/2010/11987 și a Titlului executoriu nr. 7785 din 05 mai 2010, emise în Dosarul de executare nr. x/6687/2010 al A., s-a respins acest petit din acțiunea introductivă, precizată.

S-a declinat competența materială de soluționare a petitului privind anularea Somației nr. 61/90/1/2010/11987 și a Titlului executoriu nr. 7785 din 5 mai 2010, emise în Dosarul de executare nr. x/6687/2010 al A., în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

S-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC B. SA, împotriva C. - A. - D., și în consecință

S-a anulat Decizia nr. 231/23 august 2010, precum și Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009, emise de pârâtă.

S-a dispus restituirea cauțiunii consemnate la dispoziția instanței prin Recipisa din 25 ianuarie 2011 emisă de SC E. SA Sucursala Târgu Mureș.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin Decizia nr. 4359 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/43/2010, s-a admis recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 199 din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a casat în parte sentința atacată și s-a trimis cauza, la aceeași instanță, pentru rejudecarea acțiunii având ca obiect anularea Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 emisă de A. - F. și anularea Deciziilor de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise de A. - D., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a arătat că instanța de fond, prin sentința pronunțată a procedat la o cercetare formală și nu integrală, sub toate aspectele, a fondului litigiului, în condițiile în care nu a analizat întreg probatoriul administrat în litigiu și nu a examinat, în mod efectiv și complet, apărările pârâtei formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, și nici motivele din decizia de soluționare a căii administrative de atac.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Tg-Mureș a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea de către expert dacă reclamanta SC B. SA, care a formulat în perioada 25 iulie 2005 - 22 decembrie 2005 un număr de patru cereri de compensare și care au fost soluționate de organul fiscal competent numai la data de 28 mai 2008, datorează sau nu obligațiile fiscale accesorii stabilite prin Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009.

Prin sentința nr. 15 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea în contencios administrativ formulată de SC B. SA, în contradictoriu cu pârâta A. - D. S-a dispus anularea Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 emisă de A. - F. și Deciziilor de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise de A. - D. Au fost respinse celelalte cereri și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.039,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut conform concluziilor formulate de expertul contabil că, în perioada 25 iulie 2005-22 decembrie 2005, în care reclamanta SC B. SA a depus cereri de compensare la organul fiscal, înregistra creanțe reprezentând impozit pe profit plătit în plus la o valoare ce acoperea cuantumul obligațiilor fiscale cerute a fi compensate prin cele patru cererii de compensare, în sumă totală de 19.720.975 lei.

S-a reținut că accesoriile calculate de către pârâta A., prin Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 în sumă de 1.407.253 lei, sunt calculate ca urmare a nestingerii în termen a obligației fiscale de natura „impozitului pe țițeiul și gazele din producția internă" în sumă de 1.464.222 lei la data de 25 iulie 2005 prin cererea de compensare din 25 iulie 2005.

Totodată, s-a observat că necompensarea obligației fiscale de natura „impozitului pe țițeiul și gazele din producția internă" în sumă de 1.464.221 lei în creanța fiscală achitata în plus de către reclamantă și solicitată a fi compensată, se datorează, conform concluziilor expertului contabil, faptului că pârâta nu a evidențiat corect declarația recapitulativă privind impozitului pe profit în sumă de - 5.802.332 lei aferentă primului trimestru al anului 2005, depusă la 17 august 2005 (fila 88 dosar), care a fost evidențiată de către pârâtă ca având termen de plată data depunerii declarației, adică 17 august 2005, care a fost evidențiată de către pârâtă ca având termen de plată data depunerii declarației (17 august 2005) și nu data corectă, cea de 25 aprilie 2005.

În consecință, cu toate că soluționarea cererilor de compensare s-a făcut la data de 28 mai 2008, s-a stabilit că societatea reclamantă nu datorează obligațiile fiscale accesorii reținute prin Decizia de impunere nr. 109/19 noiembrie 2009.

S-a arătat în considerentele sentinței atacată că dacă pârâta evidenția corect termenul de plată pentru declarația recapitulativă atunci valoarea datoriilor solicitate la compensare prin cererea din 25 iulie 2005 în sumă de 10.227.671 lei putea fi stinsă integral cu creanța reprezentând impozit pe profit în plus în sumă de - 13.359.858 lei, astfel că reclamanta nu datorează accesorii către pârâtă în sumă totală de 1.407.253 lei reprezentând majorări de întârziere în sumă de 1.363.205 lei și penalități de întârziere în sumă de 44.048 lei stabilite prin Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009.

Întrucât celelalte capete de cerere au primit o dezlegare irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4359 din 25 octombrie 2012, hotărârea fiind casată doar parțial cu privire la petitul privind anularea Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 emisă de A. - F. și a Deciziilor de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 emise de A. - D., Curtea de apel a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, respingând celelalte cereri privind anularea actelor subsecvente, întrucât în privința acestora s-a menținut soluția dată în primul ciclu procesual de către Curtea de Apel Tg-Mureș.

In temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală s-a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul expertului (6.000 lei), taxa de timbru și timbru judiciar (39,5 lei), conform solicitării reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se faptul că sentința atacată prin care a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus anularea Deciziei nr. 231 din 23 august 2010 și a Deciziei de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind bazată exclusiv pe raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Recurenta-pârâtă arată că interpretarea instanței este greșită și nelegală în raport de speța dedusă judecății respectiv dacă reclamantul-intimat datorează accesorii în sumă totală de 1.407.253 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere, aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat și calculate de organele fiscale în condițiile în care motivele de compensare depuse în perioada 25 iulie 2005-22 decembrie 2005 nu au fost contestate de către intimată.

Retine, in mod netemeinic, instanța de fond faptul ca "daca pârâta evidenția corect termenul de plata pentru declarația recapitulativa, atunci valoarea datoriilor solicitate la compensare prin cererea din 25 iulie 2005 in suma de 10.227.671 lei putea fi stinsa integral cu creanța reprezentând impozit pe profit in plus in suma de 13.359.858 lei".

Prin Deciziile referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale editate sub nr. 109 din 19 noiembrie 2009, având numerele de înregistrare din data de 07 ianuarie 2010, organul fiscal a calculat în sarcina reclamantei intimate majorări de întârziere în suma totala de 1.407.253 lei, reprezentând majorări de întârziere in suma de 1.363.205 lei si penalități de întârziere în suma de 44.048 lei, aferente debitelor cu titlu de impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, impozit pe țițeiul și gazele naturale din producția interna, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, impozit pe veniturile din activități desfășurate în baza convențiilor, contractelor civile încheiate potrivit C. civ.

Se arată că accesoriile au fost calculate și impuse corect pentru mandatarea la recurentă a obligațiilor fiscale, deoarece compensarea sumelor s-a realizat după expirarea termenului scadent de plată pentru fiecare obligație fiscală devenită scadentă în mod succesiv.

La modul de stabilire al obligațiilor de plata, organul fiscal a avut in vedere prevederile legale care stabilesc compensarea, modalitățile de calcul ale majorărilor, respectiv penalităților de întârziere, in funcție de perioada pentru care se calculează.

Astfel, pentru perioada 25 iulie 2005-26 septembrie 2005, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 111 alin. (1) și (3), art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (1) si art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată.

Pentru perioada 26 septembrie 2005-31 iulie 2007 au fost aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) si 3, art. 115 alin. (1), art. 116 alin. (1), art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicata, iar începând cu data de 31 iulie 2007 au fost incidente dispozițiile art. 116 alin. (1) și (3), art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicata.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, reclamanta intimată a beneficiat de compensarea obligațiilor fiscale, suma totala de 18.256.754 lei, din care compensare cu impozitul pe țiței și gaze naturale în suma de 10.306.738 lei, diferența de 7.950.016 lei reprezentând contribuții angajator la asigurările sociale si fondurile speciale scadente in perioada 25 iulie 2005-25 decembrie 2005.

Accesoriile s-au calculat pentru obligațiile datorate si neachitate la scadenta, iar la stabilirea bazei de calcul al accesoriilor contestate de reclamanta, organele fiscale au avut in vedere suma totala de 18.256.754 lei reprezentând impozit pe profit achitat în plus, așa cu reiese din notele de compensare din 23 mai 2008, necontestate de SC B. SA.

Reclamanta intimata avea posibilitatea să conteste notele de compensare, în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003, republicata, coroborat cu prevederile pct. 5.2 din Ordinul nr. 519/2005, lucru care nu s-a petrecut niciodată.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii și în raport de rezolvarea unor petite ale cererii de îndrumări date prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 4359 din 25 octombrie 2012.

În raport de decizia instanței de recurs, obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. s-a efectuat în cauză un raport de expertiză având ca obiectiv lămurirea situației litigioase respectiv dacă reclamanta - intimată datorează sau nu obligații fiscale accesorii stabilite prin Decizia de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009.

Curtea nu va reține aspectul de netemeinicie invocat în recurs în sensul că soluția de admitere în parte a acțiunii s-a bazat exclusiv pe raportul de expertiză. Aceasta deoarece concluzia raportului de expertiză, în sensul că reclamanta-intimată în perioada 25 iulie 2005 - 22 decembrie 2005 înregistra creanțe reprezentând impozit pe profit plătit în plus la o valoare ce acoperea cuantumul obligațiilor fiscale cerute a fi compensate prin cele patru cereri de compensare în sumă de 19.720.975 lei, a fost că reclamanta-intimată nu datorează accesorii în cuantum de 1.407.253 lei calculate prin Deciziile de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2005.

Curtea nu va reține apărarea din recurs în sensul că reclamanta-intimată nu a constatat notele de compensare prin care au fost rezolvate cererile de compensare depuse de reclamantă în perioada 25 iulie 2005 - 22 decembrie 2005. Reclamanta-intimată nu avea interesul și nu era vătămată în concret de compensarea obligațiilor ci a fost afectată ulterior prin faptul că i-au fost imputate accesoriile care au fost calculate și au rezultat din culpa autorității fiscale care a soluționat cererile de compensare depuse în 2005 în anul 2008, deci cu întârziere. Astfel, culpa nu aparține reclamantei, deoarece dacă cererile de compensare erau soluționate în termenul legal de către organele fiscale, obligațiile de plată erau achitate la termenul scadent, fiind stinse prin compensare cu sumele achitate în plus de către reclamantă la o valoare ce acoperea cuantumul obligațiilor fiscale cerute la compensare, în sumă totală de 19.720.975 lei.

În mod legal prima instanță și-a însușit concluzia raportului de expertiză și a apreciat că dat fiind soluționarea cu întârziere la 28 mai 2008 a cererilor de compensare din 2005, reclamanta-intimată în calitate de contribuabil nu datorează obligații fiscale accesorii care au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. 109 din 19 noiembrie 2009 în sumă totală de 1.407.253 lei, reprezentând majorări de întârziere în sumă de 1.363.205 lei și penalități de întârziere în sumă de 44.048 lei.

În mod corect s-a constatat de prima instanță că dacă recurenta-pârâtă evidenția corect termenul de plată pentru declarația recapitulativă atunci valoarea datoriei solicitate la compensare prin cererea din 25 iulie 2005 în sumă de 10.227.671 lei putea fi stinsă integral cu creanța reprezentând impozit pe profit plătit în plus în cuantum de 13.359.858 lei.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 15 din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.