ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2015

Asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul T.F.A. în contradictoriu cu pârâta

SC S.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012 emisă de

către pârâtă, apreciind că măsura încetării contractului de muncă pentru

absență nemotivată de la serviciu este nelegală având în vedere că și-a

expediat prin poștă solicitarea sa de încetare a raporturilor de muncă prin

demisie.

Prin sentința civilă nr. 246 din 22

ianuarie 2013, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de

reclamantul T.F.A., în

contradictoriu cu pârâta SC S.P. SR.

Târgu Mureș, pentru anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012.

Pentru a hotărî în sensul arătat, Tribunalul

a reținut că din cuprinsul deciziei contestate reiese că încetarea contractului

de muncă al reclamantului a survenit ca urmare a demisiei, iar nu a absențelor nemotivate,

cum a susținut acesta.

Împotriva soluției menționate a declarat

recurs pârâta, solicitând -prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea în parte a sentinței atacate, în

sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, reprezentând

onorariul avocațial.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a

susținut că, deși prin întâmpinarea formulată în cauză și prin concluziile orale

pe fond, pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, iar acestea au fost justificate

prin depunerea la dosarul primei instanțe a ordinului de plată privind suma de 3.760

RON, în mod greșit acestea nu i-au fost acordate iar soluția nici nu a fost motivată

sub acest aspect.

Prin decizia civilă nr. 516 R din 28 martie

2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă, a admis recursul declarat

de pârâta SC S.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 246 din 22 ianuarie 2013, pronunțată

de Tribunalul Mureș, a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a dispus

obligat reclamantul T.F.A. la plata către pârâta SC S.P. SRL a sumei de 3760 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de recurs a reținut că prin raportare la dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli

de judecată, norma legală evocată având în vedere prezumția de culpă a celui care

a inițiat procesul și l-a pierdut.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței

de fond, pârâta a combătut pretențiile reclamantului și a solicitat obligarea acestuia

la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul achitat avocatului pe

care l-a angajat în cauză pentru a-i apăra și susține interesele.

Constatând că acțiunea reclamantului nu

este întemeiată, Tribunalul a dispus respingerea acesteia, precizând în dispozitiv

că nu se acordă cheltuieli de judecată, fără a argumenta soluția sub acest ultim

aspect.

Relativ la împrejurarea menționată, Curtea

a constatat că pârâta nu a depus la dosarul de fond dovada cheltuielilor de judecată

invocate, însă acest neajuns a fost remediat în fața instanței de recurs, conform

prevederilor art. 305 C. proc. civ., justificând prin ordinul de plată din 06

noiembrie 2012, achitarea cu titlu de onorariu avocațial a sumei de 3.760 RON.

Împotriva deciziei, irevocabile, a Curții

de apel a declarat prezentul recurs reclamantul apreciind ca nelegală decizia din

perspectiva cuantumului excesiv al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat.

La primul termen de judecată stabilit pentru

20 mai 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității

căii de atac pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C.

proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor

procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate

obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile,

aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în

fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate

de dreptul intem prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei

căi de atac, este și cea privind unicitatea căii de atac.

Or, în cauză, se constată că reclamantul

a uzitat de calea extraordinară de atac a recursului împotriva sentinței civile

nr. 246 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Mureș, demersul judiciar exercitat fiind

soluționat de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă, prin decizia 516

R din 28 martie 2013.

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului

legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața

legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în

ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul reclamantului se

privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul T.F.A. împotriva deciziei nr. 516 R din 28 martie 2013 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 mai 2015.