ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.F.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012 emisă de către pârâtă, apreciind că măsura încetării contractului de muncă pentru absență nemotivată de la serviciu este nelegală având în vedere că și-a expediat prin poștă solicitarea sa de încetare a raporturilor de muncă prin demisie. Prin sentința civilă nr. 246 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T.F.A., în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SR. Târgu Mureș, pentru anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012. Pentru a hotărî în sensul arătat, Tribunalul a reținut că din cuprinsul deciziei contestate reiese că încetarea contractului de muncă al reclamantului a survenit ca urmare a demisiei, iar nu a absențelor nemotivate, cum a susținut acesta.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta, solicitând -prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, reprezentând onorariul avocațial. Prin intermediul memoriului de recurs s-a susținut că, deși prin întâmpinarea formulată în cauză și prin concluziile orale pe fond, pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, iar acestea au fost justificate prin depunerea la dosarul primei instanțe a ordinului de plată privind suma de 3.760 RON, în mod greșit acestea nu i-au fost acordate iar soluția nici nu a fost motivată sub acest aspect.

Prin decizia civilă nr. 516 R din 28 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC S.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 246 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Mureș, a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a dispus obligat reclamantul T.F.A. la plata către pârâta SC S.P. SRL a sumei de 3760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că prin raportare la dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, norma legală evocată având în vedere prezumția de culpă a celui care a inițiat procesul și l-a pierdut.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond, pârâta a combătut pretențiile reclamantului și a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul achitat avocatului pe care l-a angajat în cauză pentru a-i apăra și susține interesele. Constatând că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, Tribunalul a dispus respingerea acesteia, precizând în dispozitiv că nu se acordă cheltuieli de judecată, fără a argumenta soluția sub acest ultim aspect. Relativ la împrejurarea menționată, Curtea a constatat că pârâta nu a depus la dosarul de fond dovada cheltuielilor de judecată invocate, însă acest neajuns a fost remediat în fața instanței de recurs, conform prevederilor art. 305 C. proc.

civ., justificând prin ordinul de plată din 06 noiembrie 2012, achitarea cu titlu de onorariu avocațial a sumei de 3.760 RON. Împotriva deciziei, irevocabile, a Curții de apel a declarat prezentul recurs reclamantul apreciind ca nelegală decizia din perspectiva cuantumului excesiv al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat. La primul termen de judecată stabilit pentru 20 mai 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac pe care o va admite pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intem prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind unicitatea căii de atac.

Or, în cauză, se constată că reclamantul a uzitat de calea extraordinară de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 246 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Mureș, demersul judiciar exercitat fiind soluționat de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă, prin decizia 516 R din 28 martie 2013. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Astfel fiind, recursul reclamantului se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul T.F.A. împotriva deciziei nr. 516 R din 28 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2015.