ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Curtea de apel Târgu Mureș a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate de către S.S. în Dosarul nr. 6888/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureș, de către C.A. în Dosarul nr. 6886/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureș și de către J.M. în Dosarul nr. 6885/320/2009/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș, vizând nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul public al Statului a imobilelor din anexă, denumire "Garaj și locuințe, SC = 442 mp, Sd = 442 mp, vecinătăți, raiser, seră flori, D.G.N., locuințe, situate administrativ în Târgu Mureș.

Întrucât excepția de nelegalitate invocată în cele 3 dosare anterior menționate viza același act administrativ s-a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea celor trei cauze. În cauză au formulat cereri de intervenție în interesul Guvernului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (invocând dreptul său de administrare asupra imobilului trecut în proprietatea publică a Statului Român prin hotărârea de guvern atacată) și Ministerul Finanțelor Publice (în calitate de inițiator al hotărârii de guvern atacate). Aceste cereri de intervenție accesorii au fost admise în principiu prin încheierea interlocutorie din 17 ianuarie 2012. Prin întâmpinarea formulată de Guvernul Român s-a solicitat respingerea excepției arătându-se că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și a prevederilor art. 20 din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare.

În cererea de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate, rezultând din caracterul normativ al actului administrativ atacat, iar, pe fond, a solicitat respingerea excepției, ca neîntemeiată. La rândul său Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea excepției de nelegalitate pentru aceleași motive formulate de Guvernul României. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanții I.M., C.A. și S.S. în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mureș, Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a admis cererile de intervenție accesorie în interesul Guvernului României formulate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității invocării excepției este neîntemeiată, din moment ce prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2009 nu disting între actele administrative unilaterale cu caracter normativ și actele administrative unilaterale cu caracter individual, atunci când reglementează domeniul de aplicare a excepției de nelegalitate. Analizând pe fond excepția invocată, Curtea a reținut că, în susținerea excepției, reclamanții au arătat că prevederile din H.G.

nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul public al statului a imobilelor cuprinse în anexă, ar contraveni dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. A reținut instanța că potrivit acestor dispoziții legale "chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. De prevederile alineatului precedent beneficiază și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit. În cazul vânzării apartamentelor cu plata în rate, la încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din prețul apartamentului.

Ratele lunare pentru achitarea contravalorii apartamentului se vor eșalona pe o perioadă de maximum 15 ani, cu o dobândă reprezentând jumătate din dobânda de referință stabilită anual de BNR. Tinerii căsătoriți, în vârstă de până la 30 de ani, precum și persoanele trecute de 60 de ani vor plăti un avans de 10%, iar plata în rate lunare se eșalonează pe o perioadă de maximum 20 de ani. Comisionul cuvenit unităților specializate care evaluează și vând apartamente este de 1% din valoarea acestora. Fac excepție de la prevederile alin. (1) chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.

Chiriașii care nu dispun de posibilități materiale pentru a cumpăra apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spațiul locativ respectiv, plătind chiria stabilită prin lege. Instanța a constatat că reclamanții nu și-au motivat susținerile privind neconcordanța prevederilor H.G. nr. 1705/2006 cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. Actul administrativ atacat, respectiv H.G. nr. 1705/2006 a fost emis în concordanță cu art. 20 din Legea nr. 213/1998 și, așa cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare ce a însoțit proiectul actului contestat, necesitatea adoptării a rezultat din faptul că de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 și până la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al statului interveniseră modificări ca urmare a mișcărilor și transferurilor de bunuri din/în domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la momentul efectuării acestora.

Instanța sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a constatat că nu pot fi reținute elemente de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 sau împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității actului atacat. Instanța a reținut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiționează admisibilitatea cererilor în contencios administrativ (inclusiv a excepțiilor de nelegalitate) de vătămarea unui drept sau interes legitim al părții reclamante. Totodată este necesar ca dreptul sau interesul invocat să existe la momentul adoptării actului administrativ vătămător, întrucât aprecierea îndeplinirii condițiilor de valabilitate se face în raport de acest moment.

Din moment ce reclamanții susțin că au calitatea de chiriași, care le-a conferit vocația de a cumpăra imobilele apartamente, a reținut instanța că este evident că nu sunt titularii unui drept de proprietate care să fi fost încălcat prin emiterea actului administrativ. Totodată, a reținut instanța că reclamanții nu aveau formulate, la data emiterii actului administrativ atacat, cereri adresate titularului dreptului de proprietate sau de administrare a bunului prin care să solicite cumpărarea acestor imobile. 3. Recursul declarat de C.A., S.S. și I.M. Recurenții au criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că imobilele, obiect al cererii deduse judecății, au intrat în domeniul privat al statului prin naționalizare, neexistând nici un act al pârâților prin care să se facă dovada că imobilele au intrat în domeniul public al statului în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998.

S-a susținut că înscrisurile dosarului fac dovada că imobilul în discuție a fost naționalizat, rezultând că pârâta Direcția pentru Agricultură Mureș are un drept de administrare asupra acestui imobil, iar anterior emiterii H.G. nr. 1705/2006 terenul se afla în domeniul privat al statului. S-a susținut că excepția de nelegalitate nu vizează încălcarea textului de lege vizat, ci modul de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra imobilelor în litigiu de către Statul Român. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Alin. (2) din articolul prezentat mai sus prevede faptul că, în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 20 septembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 1 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege. Văzând dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.A., S.S. și I.M. împotriva Sentinței nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - CL