ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3068 din 19 octombrie 2012, Tribunalul Mureș a respins ca inadmisibilă cererea formulată și precizată de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, în contradictoriu cu pârâții județul Mureș prin Președintele Consiliului Județean Mureș, Consiliul Județean Mureș și Statul Român prin M.F.P. - reprezentat de D.G.F.P.M.-Tg. Mureș, având ca obiect: - constatarea și recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în suprafață de 43,5 ha, înscris în C.F. Gomești; - constatarea nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea imobilului prin H.G.

1184/2006; - anularea și rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Județului Mureș și înscrierea dreptului de proprietate publică în favoarea Statului Român. De asemenea, a respins ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect: - constatarea și recunoașterea dreptului de administrare al R.N.P.R.D.S. Mureș asupra imobilului amintit; - constatarea nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea imobilului prin H.G. 1184/2006; - anularea și rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de administrare al Consiliului Județean Mureș și înscrierea dreptului de administrare în favoarea R.N.P.

Romsilva - Direcția Silvică Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la H.G. nr. 1184/2006, prin care s-a aprobat transmiterea imobilului aflat în litigiu din domeniul public al Statului Român și din administrarea M.A.N., în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș.

Relativ la cererile deduse judecății în prezenta cauză, instanța a constatat că reclamanta tinde la recunoașterea unui drept de proprietate cu privire la imobilul din litigiu în favoarea unei terțe persoane - Statul Român, care însă nu a înțeles să intervină în proces cu pretenții proprii în acest sens, împrejurare în raport de care primele trei petite ale acțiunii sunt inadmisibile, o atare soluție fiind susținută și de prevederile art. 111 din C. proc. civ. În ceea ce privește cererea având ca obiect recunoașterea dreptului de administrare asupra aceluiași imobil, împreună cu petitele subsecvente, instanța a apreciat că reclamanta nu justifică un interes născut și actual, din actele dosarului nereieșind că ar fi expusă suportării vreunui prejudiciu în cazul nerecurgerii la prezenta acțiune în justiție, imobilul aflându-se sub supravegherea Direcției Județene de Pază Mureș, instituție publică subordonată consiliului județean.

Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii anterior descrise, iar prin încheierea din 17 ianuarie 2013 acesta a fost recalificat în apel, reținându-se incidența prevederilor art. 282 alin. (1) din C. proc. civ. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.N.P.R. Directia Silvică Mureș-Tg. Mureș -Tg. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 3068 din 19 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Că, în argumentarea acțiunii civile formulate, reclamanta a invocat dreptul său de administrare asupra imobilului care formează obiectul litigiului, drept prevăzut de Codul Silvic și de Regulamentul de reorganizare a R.N.P.R.D.S., arătând că titularul dreptului de proprietate asupra acestuia este Statul Român, întrucât bunul ar aparține domeniului public al statului, situație în care este supus și reglementărilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dar că reclamanta a omis a observa că prin H.G. nr. 1184/2006, s-a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al Statului și din administrarea M.A.N., în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș, iar excepția de nelegalitate invocată în privința hotărârii de guvern amintite a fost respinsă în mod irevocabil de către instanțele de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, prin sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse la dosar reieșind că titularul dreptului de administrare asupra imobilului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N.

Sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a menționat încă o dată faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., titularul dreptului de administrare fiind M.A..N și că apartenența unui teren pe care se află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un drept de administrare în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier proprietate publică a statului, astfel că nu poate fi reținută existența unui drept de administrare în favoarea recurentei la data emiterii actului administrativ contestat.

Curtea de Apel Tg. Mureș a apreciat că în raport de această situație, reiterarea în calea de atac a apelului, a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006 nu poate conduce la repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil dezlegate de instanța de recurs, un atare demers fiind contrar principiului autorității de lucru judecat. Prin urmare, nefiind titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că reclamanta nu se află în situația de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea prezentei acțiuni, neprobând cauzarea unui eventual prejudiciu, direct și personal, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speță, pârâtul Consiliul Județean Mureș.

Relativ la cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu, curtea a constatat că sunt pe deplin valabile argumentele anterior expuse, derivând din efectul substanțial al hotărârii judecătorești prin care s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Județului Mureș. Astfel fiind, neaflându-se în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de proprietate, reclamanta nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru apărarea unui pretins drept aparținând pârâtului, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de către reclamantă, prin acțiunea formulată.

Pe de altă parte, aceeași solicitare este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 111 din C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar persoanei care poate pretinde un asemenea drept. Împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său în sensul schimbării sentinței și admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și motivată.

Recurenta, după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele: - Că imobilul în litigiu înscris în amenajamentul silvic se află în proprietatea publică a statului, aparținând domeniului public al statului, situație în care este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel că dreptul său de administrare asupra acestuia derivă din prevederile Codului silvic și că în mod greșit instanța de apel i-a respins acțiunea ca inadmisibilă și lipsită de interes.

Recurenta a susținut că, deși jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este neunitară, invocând în acest sens Decizia nr. 2165/2005, Decizia nr. 1506/2002 și Decizia nr. 9997/2006, prin Decizia nr. 15/2011 pronunțată de aceeași instanță în recursul în interesul legii s-a stabilit în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, că R.N.P.R.D.S. are calitate procesuală activă de a formula acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea nr. 18/1991, republicată, că aceste considerente conduc spre concluzia recunoașterii de instanța supremă a dreptului său de administrare a terenurilor ce aparțin fondului forestier național, în virtutea căruia poate introduce orice gen de acțiune în justiție ce are ca scop apărarea integrității fondului forestier.

- Greșit a reținut instanța de apel autoritatea de lucru judecat, invocând Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de H.G. nr. 1184/2006, în condițiile în care M.A.N. a avut în administrare doar construcțiile existente pe acest teren, situație în care, dat fiind regimul juridic al ternului, prin H.G. nr. 1184/2006 nu se putea opera un transfer al dreptului de proprietate din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ teritoriale. - Referitor la cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, instanța de apel în mod eronat a constatat că sunt pe deplin valabile argumentele derivând din hotărârea judecătorească prin care s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1184/2006, în raport de obiectul acesteia, transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Județului Mureș. Instanța de apel dând eficiență dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. a reținut neîntemeiat că solicitarea sa este inadmisibilă și că cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate este specifică acțiunii în realizare, revendicare, și aparține numai persoanei care poate pretinde un asemenea drept. În mod greșit a reținut instanța de apel situația de fapt, în sensul că imobilul transferat din domeniul public al statului cuprinde și terenul cu regim silvic, teren cu vegetație forestieră, nu numai clădirile edificate pe acesta, cu atât mai mult cu cât din protocolul încheiat în cauză, rezultă clar că M.A.N.

administra doar construcțiile, iar societatea sa ca administrator al terenului cu regim silvic, al pădurii, nu a fost consultată cu privire la acest transfer și nici nu a participat la predarea primirii pădurii respective, aspect ce a avut ca rezultat nerecunoașterea dreptului său de administrare și a calității de administrator legal al terenului în cauză, calitate conferită de Codul silvic la data transferului prin această hotărâre de guvern. Față de această situație apreciază că greșit instanța de apel i-a respins ca inadmisibilă acțiunea privind recunoașterea dreptului de proprietate al imobilului în favoarea Statului Român, precum și argumentele invocate în susținerea interesului său legitim, prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. și motivele în dovedirea dreptului său de administrare în temeiul Legii nr. 26/1996 și Legii nr. 46/2008 - Codului silvic în vigoare, respectiv faptul că la data emiterii H.G. nr. 1184/2006 deținea dreptul de administrare specială asupra terenului de 43,5 ha în regim silvic. Ca atare, acest teren este și în prezent, conform situației ce rezultă din amenajamentul silvic depus în probațiune, în proprietatea publică a statului, el nefiind niciodată în administrarea M.A.N., arboretele existente pe el având numai funcția de protecție a obiectivelor militare, acestea rămânând în administrarea R.N.P.R.D.S. Mureș.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, la data de 06 ianuarie 2014, intimații Județul Mureș prin Președintele Consiliului Jude ț ean Mureș și Consiliul Județean Mureș, au susținut legalitatea hotărârii instanței de apel, arătând că acțiunea în recunoașterea dreptului de proprietate este o acțiune în realizare care aparține doar persoanei care pretinde un asemenea drept, iar ca efect al hotărârii de guvern amintite reclamanta nu se mai poate prevala de dreptul de administrare derivând din prevederile Codului silvic. Analizând recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Înalta Curte constată că, această critică este nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar decizia este pronunțată cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia pronunțată, analizând excepțiile, în concordanță cu textele de lege incidente cauzei, astfel că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. va fi respins. Critica recurentei reclamante prin care a susținut că dreptul său de administrare asupra imobilului în litigiu înscris în amenajamentul silvic, ce se află în proprietatea publică a statului, aparținând domeniului public al statului, că acesta este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic este nefondată, avându-se în vedere că Statul Român prin manifestarea sa de voință, exprimată prin H.G. nr. 1184/2006, a cărei legalitate a fost stabilită în două grade de jurisdicție, a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al statului și din administrarea M.A.N., în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș.

În cauză, nu pot fi primite nici susținerile recurentei cu privire la greșita reținere a instanței de apel investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, prin care s-a transmis dreptul de proprietate, avându-se în vedere că M.A.N. avea un drept de administrare doar asupra clădirilor, nu și asupra terenului cu vegetație forestieră, al cărui administrator de drept ar fi fost R.N.P.R.D.S., cu atât mai mult cu cât excepția de nelegalitate invocată în privința hotărârii de guvern menționate a fost respinsă în mod irevocabil de către instanța de contencios administrativ și fiscal. Edificatoare în acest sens este sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011 prin care Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că la emiterea H.G.

nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse la dosar reieșind că titularul dreptului de administrare asupra imobijului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N., iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012, a stabilit irevocabil faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., cum în mod greșit a susținut recurenta, că titularul dreptului de administrare era M.A.N., iar apartenența unui teren pe care se află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un drept de administrare asupra acestuia în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier proprietate publică a statului.

Pe cale de consecință, întrucât imobilul în litigiu este în proprietatea publică a Județului Mureș, dreptul de administrare asupra acestuia nu mai aparține ex lege recurentei, în condițiile în care H.G. nr. 1184/2006, îi conferă acest drept autorității publice județene. Cum titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu nu este reclamanta, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că aceasta nu se află în situația de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea prezentei acțiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speță de pârâtul Consiliul Județean Mureș.

Or, fată de această situație, reiterarea în recurs a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006, nu permite repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil dezlegate de către Înalta Curte în recurs, un atare demers opunându-se principiului autorității de lucru judecat. Cât privește jurisprudența în domeniu a Înaltei Curți, precum și Decizia nr. 15/2011, pronunțată în recursul în interesul legii, invocată de recurentă cu privire asupra excepțiilor, se constată că acestea nu au incidență în cauză întrucât legitimează R.N.P.R.D.S. doar în formularea acțiunilor în constatarea nulității actelor având ca obiect retrocedarea terenurilor forestiere emise cu încălcarea prevederilor legale în materia fondului funciar.

Legat de cererea de recunoaștere a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu, se reține că sunt pe deplin valabile argumentele anterior expuse, derivând din efectul hotărârii judecătorești prin care s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al Județului Mureș. Cum recurenta nu se află în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de proprietate, nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru apărarea unui pretins drept aparținând Statului Român, cu atât mai mult cu cât acesta nu a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de către reclamantă, prin acțiunea formulată.

De altfel, solicitarea recurentei este și inadmisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar persoanei care poate pretinde un asemenea drept. Față de această situație nu se mai justifică analiza criticilor privind fondul cauzei. Deși recurenta a menționat ca temei al recursului și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conține nu au suport în criticile formulate, întrucât acestea nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci a invocat greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul administrat în cauză, recurenta subsumând acestui motiv de recurs critici de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

În considerarea celor de mai sus, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.