ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3068 din 19
octombrie 2012, Tribunalul Mureș a respins ca inadmisibilă cererea formulată și
precizată de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, în contradictoriu cu
pârâții județul Mureș prin Președintele Consiliului Județean Mureș, Consiliul
Județean Mureș și Statul Român prin M.F.P. - reprezentat de D.G.F.P.M.-Tg.
Mureș, având ca obiect:
- constatarea
și recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în
suprafață de 43,5 ha, înscris în C.F. Gomești;
- constatarea
nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea
imobilului prin H.G. 1184/2006;
- anularea și
rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de
proprietate al Județului Mureș și înscrierea dreptului de proprietate publică
în favoarea Statului Român.
De asemenea,
a respins ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect:
- constatarea
și recunoașterea dreptului de administrare al R.N.P.R.D.S. Mureș asupra
imobilului amintit;
- constatarea
nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea
imobilului prin H.G. 1184/2006;
- anularea și
rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de
administrare al Consiliului Județean Mureș și înscrierea dreptului de
administrare în favoarea R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș.
Pentru a
pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 164
din 9 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios
administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 612 din 8
februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția
de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la H.G. nr. 1184/2006,
prin care s-a aprobat transmiterea imobilului aflat în litigiu din domeniul
public al Statului Român și din administrarea M.A.N., în domeniul public al
Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș.
Relativ la
cererile deduse judecății în prezenta cauză, instanța a constatat că reclamanta
tinde la recunoașterea unui drept de proprietate cu privire la imobilul din
litigiu în favoarea unei terțe persoane - Statul Român, care însă nu a înțeles
să intervină în proces cu pretenții proprii în acest sens, împrejurare în
raport de care primele trei petite ale acțiunii sunt inadmisibile, o atare
soluție fiind susținută și de prevederile art. 111 din C. proc. civ.
În ceea ce
privește cererea având ca obiect recunoașterea dreptului de administrare asupra
aceluiași imobil, împreună cu petitele subsecvente, instanța a apreciat că
reclamanta nu justifică un interes născut și actual, din actele dosarului
nereieșind că ar fi expusă suportării vreunui prejudiciu în cazul nerecurgerii
la prezenta acțiune în justiție, imobilul aflându-se sub supravegherea
Direcției Județene de Pază Mureș, instituție publică subordonată consiliului
județean.
Reclamanta a
declarat recurs împotriva hotărârii anterior descrise, iar prin încheierea din
17 ianuarie 2013 acesta a fost recalificat în apel, reținându-se incidența
prevederilor art. 282 alin. (1) din C. proc. civ.
Curtea de
Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013,
a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.N.P.R. Directia Silvică
Mureș-Tg. Mureș -Tg. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 3068 din 19
octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Pentru a pronunța
această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Că, în
argumentarea acțiunii civile formulate, reclamanta a invocat dreptul său de
administrare asupra imobilului care formează obiectul litigiului, drept
prevăzut de Codul Silvic și de Regulamentul de reorganizare a R.N.P.R.D.S.,
arătând că titularul dreptului de proprietate asupra acestuia este Statul
Român, întrucât bunul ar aparține domeniului public al statului, situație în
care este supus și reglementărilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia, dar că reclamanta a omis a observa că prin H.G.
nr. 1184/2006, s-a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al Statului
și din administrarea M.A.N., în domeniul public al Județului Mureș și în
administrarea Consiliului Județean Mureș, iar excepția de nelegalitate invocată
în privința hotărârii de guvern amintite a fost respinsă în mod irevocabil de
către instanțele de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, prin
sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut
că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1)
și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse
la dosar reieșind că titularul dreptului de administrare asupra imobilului era,
la data transmiterii acestuia, M.A.N.
Sentința
civilă nr. 164 din 9 august 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a
devenit irevocabilă prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, prin care s-a menționat încă o dată faptul că imobilul
nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., titularul
dreptului de administrare fiind M.A..N și că apartenența unui teren pe care se
află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un drept de
administrare în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare
ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier proprietate publică a
statului, astfel că nu poate fi reținută existența unui drept de administrare
în favoarea recurentei la data emiterii actului administrativ contestat.
Curtea de
Apel Tg. Mureș a apreciat că în raport de această situație, reiterarea în calea
de atac a apelului, a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006 nu
poate conduce la repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil dezlegate de
instanța de recurs, un atare demers fiind contrar principiului autorității de
lucru judecat.
Prin urmare,
nefiind titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu, în
mod corect a reținut instanța de fond faptul că reclamanta nu se află în
situația de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea
prezentei acțiuni, neprobând cauzarea unui eventual prejudiciu, direct și
personal, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a
fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speță, pârâtul Consiliul
Județean Mureș.
Relativ la
cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra
imobilului din litigiu, curtea a constatat că sunt pe deplin valabile
argumentele anterior expuse, derivând din efectul substanțial al hotărârii
judecătorești prin care s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate
a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată
transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al
Județului Mureș.
Astfel fiind,
neaflându-se în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de
proprietate, reclamanta nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru
apărarea unui pretins drept aparținând pârâtului, cu atât mai mult cu cât
acesta din urmă nu a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de
către reclamantă, prin acțiunea formulată.
Pe de altă
parte, aceeași solicitare este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 111
din C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoașterea dreptului de
proprietate este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar
persoanei care poate pretinde un asemenea drept.
Împotriva Deciziei
nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
I civilă, a declarat recurs reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, întemeiat
pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru
nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei,
admiterea apelului său în sensul schimbării sentinței și admiterii acțiunii
sale astfel cum a fost formulată și motivată.
Recurenta,
după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele:
- Că imobilul
în litigiu înscris în amenajamentul silvic se află în proprietatea publică a
statului, aparținând domeniului public al statului, situație în care este supus
reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia, astfel că dreptul său de administrare asupra acestuia
derivă din prevederile Codului silvic și că în mod greșit instanța de apel i-a
respins acțiunea ca inadmisibilă și lipsită de interes.
Recurenta a
susținut că, deși jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este
neunitară, invocând în acest sens Decizia nr. 2165/2005, Decizia nr. 1506/2002
și Decizia nr. 9997/2006, prin Decizia nr. 15/2011 pronunțată de aceeași
instanță în recursul în interesul legii s-a stabilit în interpretarea și
aplicarea unitară a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, că R.N.P.R.D.S. are
calitate procesuală activă de a formula acțiuni în constatarea nulității
absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea
terenurilor forestiere din Legea nr. 18/1991, republicată, că aceste
considerente conduc spre concluzia recunoașterii de instanța supremă a
dreptului său de administrare a terenurilor ce aparțin fondului forestier
național, în virtutea căruia poate introduce orice gen de acțiune în justiție
ce are ca scop apărarea integrității fondului forestier.
- Greșit a
reținut instanța de apel autoritatea de lucru judecat, invocând Decizia nr. 612
din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de H.G. nr.
1184/2006, în condițiile în care M.A.N. a avut în administrare doar
construcțiile existente pe acest teren, situație în care, dat fiind regimul
juridic al ternului, prin H.G. nr. 1184/2006 nu se putea opera un transfer al
dreptului de proprietate din domeniul public al statului în domeniul public al
unității administrativ teritoriale.
- Referitor
la cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român
asupra imobilului în litigiu, instanța de apel în mod eronat a constatat că
sunt pe deplin valabile argumentele derivând din hotărârea judecătorească prin care
s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, în
raport de obiectul acesteia, transmiterea imobilului din domeniul public al
statului în domeniul public al Județului Mureș.
Instanța de
apel dând eficiență dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. a reținut neîntemeiat
că solicitarea sa este inadmisibilă și că cererea privind recunoașterea
dreptului de proprietate este specifică acțiunii în realizare, revendicare, și
aparține numai persoanei care poate pretinde un asemenea drept.
În mod greșit
a reținut instanța de apel situația de fapt, în sensul că imobilul transferat
din domeniul public al statului cuprinde și terenul cu regim silvic, teren cu
vegetație forestieră, nu numai clădirile edificate pe acesta, cu atât mai mult
cu cât din protocolul încheiat în cauză, rezultă clar că M.A.N. administra doar
construcțiile, iar societatea sa ca administrator al terenului cu regim silvic,
al pădurii, nu a fost consultată cu privire la acest transfer și nici nu a
participat la predarea primirii pădurii respective, aspect ce a avut ca
rezultat nerecunoașterea dreptului său de administrare și a calității de
administrator legal al terenului în cauză, calitate conferită de Codul silvic
la data transferului prin această hotărâre de guvern.
Față de
această situație apreciază că greșit instanța de apel i-a respins ca inadmisibilă
acțiunea privind recunoașterea dreptului de proprietate al imobilului în
favoarea Statului Român, precum și argumentele invocate în susținerea
interesului său legitim, prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
și motivele în dovedirea dreptului său de administrare în temeiul Legii nr. 26/1996
și Legii nr. 46/2008 - Codului silvic în vigoare, respectiv faptul că la data
emiterii H.G. nr. 1184/2006 deținea dreptul de administrare specială asupra
terenului de 43,5 ha în regim silvic.
Ca atare, acest
teren este și în prezent, conform situației ce rezultă din amenajamentul silvic
depus în probațiune, în proprietatea publică a statului, el nefiind niciodată
în administrarea M.A.N., arboretele existente pe el având numai funcția de
protecție a obiectivelor militare, acestea rămânând în administrarea R.N.P.R.D.S.
Mureș.
Prin
întâmpinarea formulată în cauză, la data de 06 ianuarie 2014, intimații Județul
Mureș prin Președintele Consiliului Jude
ț
ean Mureș și Consiliul Județean Mureș,
au susținut legalitatea hotărârii instanței de apel, arătând că acțiunea în
recunoașterea dreptului de proprietate este o acțiune în realizare care
aparține doar persoanei care pretinde un asemenea drept, iar ca efect al
hotărârii de guvern amintite reclamanta nu se mai poate prevala de dreptul de
administrare derivând din prevederile Codului silvic.
Analizând
recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva Deciziei
nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
I civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate,
ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că
acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei
hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe
care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura
pricinii.
Înalta Curte
constată că, această critică este nefondată, întrucât contrar susținerilor
recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către
instanță, iar decizia este pronunțată cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5
C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se
sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au
fost înlăturate cererile părților.
De altfel, se
poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia
pronunțată, analizând excepțiile, în concordanță cu textele de lege incidente
cauzei, astfel că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
va fi respins.
Critica
recurentei reclamante prin care a susținut că dreptul său de administrare
asupra imobilului în litigiu înscris în amenajamentul silvic, ce se află în
proprietatea publică a statului, aparținând domeniului public al statului, că
acesta este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea
publică și regimul juridic este nefondată, avându-se în vedere că Statul Român
prin manifestarea sa de voință, exprimată prin H.G. nr. 1184/2006, a cărei
legalitate a fost stabilită în două grade de jurisdicție, a aprobat trecerea
imobilului din domeniul public al statului și din administrarea M.A.N., în
domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean
Mureș.
În cauză, nu
pot fi primite nici susținerile recurentei cu privire la greșita reținere a
instanței de apel investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr.
1184/2006, prin care s-a transmis dreptul de proprietate, avându-se în vedere
că M.A.N. avea un drept de administrare doar asupra clădirilor, nu și asupra
terenului cu vegetație forestieră, al cărui administrator de drept ar fi fost R.N.P.R.D.S.,
cu atât mai mult cu cât excepția de nelegalitate invocată în privința hotărârii
de guvern menționate a fost respinsă în mod irevocabil de către instanța de
contencios administrativ și fiscal.
Edificatoare
în acest sens este sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011 prin care Curtea de
Apel Târgu Mureș a reținut că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate
prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998,
din înscrisurile depuse la dosar reieșind că titularul dreptului de
administrare asupra imobijului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N., iar Înalta
Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012, a
stabilit irevocabil faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în
administrarea R.N.P.R.D.S., cum în mod greșit a susținut recurenta, că
titularul dreptului de administrare era M.A.N., iar apartenența unui teren pe
care se află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un
drept de administrare asupra acestuia în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având
un drept de administrare ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier
proprietate publică a statului.
Pe cale de
consecință, întrucât imobilul în litigiu este în proprietatea publică a
Județului Mureș, dreptul de administrare asupra acestuia nu mai aparține ex
lege recurentei, în condițiile în care H.G. nr. 1184/2006, îi conferă acest
drept autorității publice județene.
Cum titulara
dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu nu este reclamanta, în
mod corect a reținut instanța de apel faptul că aceasta nu se află în situația
de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea prezentei
acțiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului, prin
exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis
prin hotărârea de guvern amintită, în speță de pârâtul Consiliul Județean
Mureș.
Or, fată de
această situație, reiterarea în recurs a criticilor de nelegalitate vizând H.G.
nr. 1184/2006, nu permite repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil
dezlegate de către Înalta Curte în recurs, un atare demers opunându-se
principiului autorității de lucru judecat.
Cât privește
jurisprudența în domeniu a Înaltei Curți, precum și Decizia nr. 15/2011,
pronunțată în recursul în interesul legii, invocată de recurentă cu privire
asupra excepțiilor, se constată că acestea nu au incidență în cauză întrucât
legitimează R.N.P.R.D.S. doar în formularea acțiunilor în constatarea nulității
actelor având ca obiect retrocedarea terenurilor forestiere emise cu încălcarea
prevederilor legale în materia fondului funciar.
Legat de
cererea de recunoaștere a dreptului de proprietate al Statului Român asupra
imobilului din litigiu, se reține că sunt pe deplin valabile argumentele
anterior expuse, derivând din efectul hotărârii judecătorești prin care s-a
respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă
vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din
domeniul public al statului în domeniul public al Județului Mureș.
Cum recurenta
nu se află în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de
proprietate, nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru apărarea
unui pretins drept aparținând Statului Român, cu atât mai mult cu cât acesta nu
a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de către reclamantă,
prin acțiunea formulată.
De altfel,
solicitarea recurentei este și inadmisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 111
C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate
este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar persoanei
care poate pretinde un asemenea drept.
Față de
această situație nu se mai justifică analiza criticilor privind fondul cauzei.
Deși
recurenta a menționat ca temei al recursului și art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conține nu au suport în
criticile formulate, întrucât acestea nu se referă la interpretarea greșită a
vreunui act juridic dedus judecății, ci a invocat greșita reținere a situației
de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul
administrat în cauză, recurenta subsumând acestui motiv de recurs critici de
netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.
În
considerarea celor de mai sus, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă
recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva
Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu
Mureș, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.