ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2014

HOTĂRÂRE
30.01.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3068 din 19

octombrie 2012, Tribunalul Mureș a respins ca inadmisibilă cererea formulată și

precizată de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, în contradictoriu cu

pârâții județul Mureș prin Președintele Consiliului Județean Mureș, Consiliul

Județean Mureș și Statul Român prin M.F.P. - reprezentat de D.G.F.P.M.-Tg.

Mureș, având ca obiect:

- constatarea

și recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în

suprafață de 43,5 ha, înscris în C.F. Gomești;

- constatarea

nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea

imobilului prin H.G. 1184/2006;

- anularea și

rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de

proprietate al Județului Mureș și înscrierea dreptului de proprietate publică

în favoarea Statului Român.

De asemenea,

a respins ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect:

- constatarea

și recunoașterea dreptului de administrare al R.N.P.R.D.S. Mureș asupra

imobilului amintit;

- constatarea

nulității absolute a tuturor actelor administrative emise după preluarea

imobilului prin H.G. 1184/2006;

- anularea și

rectificarea înscrierilor de carte funciară prin radierea dreptului de

administrare al Consiliului Județean Mureș și înscrierea dreptului de

administrare în favoarea R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 164

din 9 august 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 612 din 8

februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția

de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la H.G. nr. 1184/2006,

prin care s-a aprobat transmiterea imobilului aflat în litigiu din domeniul

public al Statului Român și din administrarea M.A.N., în domeniul public al

Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș.

Relativ la

cererile deduse judecății în prezenta cauză, instanța a constatat că reclamanta

tinde la recunoașterea unui drept de proprietate cu privire la imobilul din

litigiu în favoarea unei terțe persoane - Statul Român, care însă nu a înțeles

să intervină în proces cu pretenții proprii în acest sens, împrejurare în

raport de care primele trei petite ale acțiunii sunt inadmisibile, o atare

soluție fiind susținută și de prevederile art. 111 din C. proc. civ.

În ceea ce

privește cererea având ca obiect recunoașterea dreptului de administrare asupra

aceluiași imobil, împreună cu petitele subsecvente, instanța a apreciat că

reclamanta nu justifică un interes născut și actual, din actele dosarului

nereieșind că ar fi expusă suportării vreunui prejudiciu în cazul nerecurgerii

la prezenta acțiune în justiție, imobilul aflându-se sub supravegherea

Direcției Județene de Pază Mureș, instituție publică subordonată consiliului

județean.

Reclamanta a

declarat recurs împotriva hotărârii anterior descrise, iar prin încheierea din

17 ianuarie 2013 acesta a fost recalificat în apel, reținându-se incidența

prevederilor art. 282 alin. (1) din C. proc. civ.

Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.N.P.R. Directia Silvică

Mureș-Tg. Mureș -Tg. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 3068 din 19

octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Că, în

argumentarea acțiunii civile formulate, reclamanta a invocat dreptul său de

administrare asupra imobilului care formează obiectul litigiului, drept

prevăzut de Codul Silvic și de Regulamentul de reorganizare a R.N.P.R.D.S.,

arătând că titularul dreptului de proprietate asupra acestuia este Statul

Român, întrucât bunul ar aparține domeniului public al statului, situație în

care este supus și reglementărilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, dar că reclamanta a omis a observa că prin H.G.

nr. 1184/2006, s-a aprobat trecerea imobilului din domeniul public al Statului

și din administrarea M.A.N., în domeniul public al Județului Mureș și în

administrarea Consiliului Județean Mureș, iar excepția de nelegalitate invocată

în privința hotărârii de guvern amintite a fost respinsă în mod irevocabil de

către instanțele de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, prin

sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut

că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1)

și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, din înscrisurile depuse

la dosar reieșind că titularul dreptului de administrare asupra imobilului era,

la data transmiterii acestuia, M.A.N.

Sentința

civilă nr. 164 din 9 august 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a

devenit irevocabilă prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care s-a menționat încă o dată faptul că imobilul

nu se afla la data transmiterii în administrarea R.N.P.R.D.S., titularul

dreptului de administrare fiind M.A..N și că apartenența unui teren pe care se

află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un drept de

administrare în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având un drept de administrare

ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier proprietate publică a

statului, astfel că nu poate fi reținută existența unui drept de administrare

în favoarea recurentei la data emiterii actului administrativ contestat.

Curtea de

Apel Tg. Mureș a apreciat că în raport de această situație, reiterarea în calea

de atac a apelului, a criticilor de nelegalitate vizând H.G. nr. 1184/2006 nu

poate conduce la repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil dezlegate de

instanța de recurs, un atare demers fiind contrar principiului autorității de

lucru judecat.

Prin urmare,

nefiind titulara dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu, în

mod corect a reținut instanța de fond faptul că reclamanta nu se află în

situația de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea

prezentei acțiuni, neprobând cauzarea unui eventual prejudiciu, direct și

personal, prin exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a

fost transmis prin hotărârea de guvern amintită, în speță, pârâtul Consiliul

Județean Mureș.

Relativ la

cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra

imobilului din litigiu, curtea a constatat că sunt pe deplin valabile

argumentele anterior expuse, derivând din efectul substanțial al hotărârii

judecătorești prin care s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 1184/2006, câtă vreme prin acest act normativ a fost aprobată

transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al

Județului Mureș.

Astfel fiind,

neaflându-se în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de

proprietate, reclamanta nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru

apărarea unui pretins drept aparținând pârâtului, cu atât mai mult cu cât

acesta din urmă nu a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de

către reclamantă, prin acțiunea formulată.

Pe de altă

parte, aceeași solicitare este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 111

din C. proc. civ., întrucât cererea privind recunoașterea dreptului de

proprietate este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar

persoanei care poate pretinde un asemenea drept.

Împotriva Deciziei

nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă, a declarat recurs reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș, întemeiat

pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei,

admiterea apelului său în sensul schimbării sentinței și admiterii acțiunii

sale astfel cum a fost formulată și motivată.

Recurenta,

după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele:

- Că imobilul

în litigiu înscris în amenajamentul silvic se află în proprietatea publică a

statului, aparținând domeniului public al statului, situație în care este supus

reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, astfel că dreptul său de administrare asupra acestuia

derivă din prevederile Codului silvic și că în mod greșit instanța de apel i-a

respins acțiunea ca inadmisibilă și lipsită de interes.

Recurenta a

susținut că, deși jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este

neunitară, invocând în acest sens Decizia nr. 2165/2005, Decizia nr. 1506/2002

și Decizia nr. 9997/2006, prin Decizia nr. 15/2011 pronunțată de aceeași

instanță în recursul în interesul legii s-a stabilit în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991, că R.N.P.R.D.S. are

calitate procesuală activă de a formula acțiuni în constatarea nulității

absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea

terenurilor forestiere din Legea nr. 18/1991, republicată, că aceste

considerente conduc spre concluzia recunoașterii de instanța supremă a

dreptului său de administrare a terenurilor ce aparțin fondului forestier

național, în virtutea căruia poate introduce orice gen de acțiune în justiție

ce are ca scop apărarea integrității fondului forestier.

- Greșit a

reținut instanța de apel autoritatea de lucru judecat, invocând Decizia nr. 612

din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de H.G. nr.

1184/2006, în condițiile în care M.A.N. a avut în administrare doar

construcțiile existente pe acest teren, situație în care, dat fiind regimul

juridic al ternului, prin H.G. nr. 1184/2006 nu se putea opera un transfer al

dreptului de proprietate din domeniul public al statului în domeniul public al

unității administrativ teritoriale.

- Referitor

la cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român

asupra imobilului în litigiu, instanța de apel în mod eronat a constatat că

sunt pe deplin valabile argumentele derivând din hotărârea judecătorească prin care

s-a respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, în

raport de obiectul acesteia, transmiterea imobilului din domeniul public al

statului în domeniul public al Județului Mureș.

Instanța de

apel dând eficiență dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. a reținut neîntemeiat

că solicitarea sa este inadmisibilă și că cererea privind recunoașterea

dreptului de proprietate este specifică acțiunii în realizare, revendicare, și

aparține numai persoanei care poate pretinde un asemenea drept.

În mod greșit

a reținut instanța de apel situația de fapt, în sensul că imobilul transferat

din domeniul public al statului cuprinde și terenul cu regim silvic, teren cu

vegetație forestieră, nu numai clădirile edificate pe acesta, cu atât mai mult

cu cât din protocolul încheiat în cauză, rezultă clar că M.A.N. administra doar

construcțiile, iar societatea sa ca administrator al terenului cu regim silvic,

al pădurii, nu a fost consultată cu privire la acest transfer și nici nu a

participat la predarea primirii pădurii respective, aspect ce a avut ca

rezultat nerecunoașterea dreptului său de administrare și a calității de

administrator legal al terenului în cauză, calitate conferită de Codul silvic

la data transferului prin această hotărâre de guvern.

Față de

această situație apreciază că greșit instanța de apel i-a respins ca inadmisibilă

acțiunea privind recunoașterea dreptului de proprietate al imobilului în

favoarea Statului Român, precum și argumentele invocate în susținerea

interesului său legitim, prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

și motivele în dovedirea dreptului său de administrare în temeiul Legii nr. 26/1996

și Legii nr. 46/2008 - Codului silvic în vigoare, respectiv faptul că la data

emiterii H.G. nr. 1184/2006 deținea dreptul de administrare specială asupra

terenului de 43,5 ha în regim silvic.

Ca atare, acest

teren este și în prezent, conform situației ce rezultă din amenajamentul silvic

depus în probațiune, în proprietatea publică a statului, el nefiind niciodată

în administrarea M.A.N., arboretele existente pe el având numai funcția de

protecție a obiectivelor militare, acestea rămânând în administrarea R.N.P.R.D.S.

Mureș.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, la data de 06 ianuarie 2014, intimații Județul

Mureș prin Președintele Consiliului Jude

ț

ean Mureș și Consiliul Județean Mureș,

au susținut legalitatea hotărârii instanței de apel, arătând că acțiunea în

recunoașterea dreptului de proprietate este o acțiune în realizare care

aparține doar persoanei care pretinde un asemenea drept, iar ca efect al

hotărârii de guvern amintite reclamanta nu se mai poate prevala de dreptul de

administrare derivând din prevederile Codului silvic.

Analizând

recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva Deciziei

nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate,

ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei

hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Înalta Curte

constată că, această critică este nefondată, întrucât contrar susținerilor

recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către

instanță, iar decizia este pronunțată cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5

sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au

fost înlăturate cererile părților.

De altfel, se

poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat detaliat decizia

pronunțată, analizând excepțiile, în concordanță cu textele de lege incidente

cauzei, astfel că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

va fi respins.

Critica

recurentei reclamante prin care a susținut că dreptul său de administrare

asupra imobilului în litigiu înscris în amenajamentul silvic, ce se află în

proprietatea publică a statului, aparținând domeniului public al statului, că

acesta este supus reglementărilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic este nefondată, avându-se în vedere că Statul Român

prin manifestarea sa de voință, exprimată prin H.G. nr. 1184/2006, a cărei

legalitate a fost stabilită în două grade de jurisdicție, a aprobat trecerea

imobilului din domeniul public al statului și din administrarea M.A.N., în

domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean

Mureș.

În cauză, nu

pot fi primite nici susținerile recurentei cu privire la greșita reținere a

instanței de apel investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr.

1184/2006, prin care s-a transmis dreptul de proprietate, avându-se în vedere

că M.A.N. avea un drept de administrare doar asupra clădirilor, nu și asupra

terenului cu vegetație forestieră, al cărui administrator de drept ar fi fost R.N.P.R.D.S.,

cu atât mai mult cu cât excepția de nelegalitate invocată în privința hotărârii

de guvern menționate a fost respinsă în mod irevocabil de către instanța de

contencios administrativ și fiscal.

Edificatoare

în acest sens este sentința civilă nr. 164 din 9 august 2011 prin care Curtea de

Apel Târgu Mureș a reținut că la emiterea H.G. nr. 1184/2006 au fost respectate

prevederile art. 9 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998,

din înscrisurile depuse la dosar reieșind că titularul dreptului de

administrare asupra imobijului era, la data transmiterii acestuia, M.A.N., iar Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 612 din 8 februarie 2012, a

stabilit irevocabil faptul că imobilul nu se afla la data transmiterii în

administrarea R.N.P.R.D.S., cum în mod greșit a susținut recurenta, că

titularul dreptului de administrare era M.A.N., iar apartenența unui teren pe

care se află construit un imobil, la fondul forestier național, nu implică un

drept de administrare asupra acestuia în favoarea R.N.P.R.D.S., aceasta având

un drept de administrare ex lege doar în ceea ce privește fondul forestier

proprietate publică a statului.

Pe cale de

consecință, întrucât imobilul în litigiu este în proprietatea publică a

Județului Mureș, dreptul de administrare asupra acestuia nu mai aparține ex

lege recurentei, în condițiile în care H.G. nr. 1184/2006, îi conferă acest

drept autorității publice județene.

Cum titulara

dreptului de administrare asupra imobilului din litigiu nu este reclamanta, în

mod corect a reținut instanța de apel faptul că aceasta nu se află în situația

de a justifica un interes născut și actual pentru exercitarea prezentei

acțiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului, prin

exercitarea dreptului de administrare de către cel căruia i-a fost transmis

prin hotărârea de guvern amintită, în speță de pârâtul Consiliul Județean

Mureș.

Or, fată de

această situație, reiterarea în recurs a criticilor de nelegalitate vizând H.G.

nr. 1184/2006, nu permite repunerea în discuție a unor aspecte irevocabil

dezlegate de către Înalta Curte în recurs, un atare demers opunându-se

principiului autorității de lucru judecat.

Cât privește

jurisprudența în domeniu a Înaltei Curți, precum și Decizia nr. 15/2011,

pronunțată în recursul în interesul legii, invocată de recurentă cu privire

asupra excepțiilor, se constată că acestea nu au incidență în cauză întrucât

legitimează R.N.P.R.D.S. doar în formularea acțiunilor în constatarea nulității

actelor având ca obiect retrocedarea terenurilor forestiere emise cu încălcarea

prevederilor legale în materia fondului funciar.

Legat de

cererea de recunoaștere a dreptului de proprietate al Statului Român asupra

imobilului din litigiu, se reține că sunt pe deplin valabile argumentele

anterior expuse, derivând din efectul hotărârii judecătorești prin care s-a

respins în mod irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1184/2006, câtă

vreme prin acest act normativ a fost aprobată transmiterea imobilului din

domeniul public al statului în domeniul public al Județului Mureș.

Cum recurenta

nu se află în situația de a putea invoca încălcarea dreptului său de

proprietate, nu are aptitudinea de a acționa în nume propriu pentru apărarea

unui pretins drept aparținând Statului Român, cu atât mai mult cu cât acesta nu

a înțeles să emită pretenții în sensul celor solicitate de către reclamantă,

prin acțiunea formulată.

De altfel,

solicitarea recurentei este și inadmisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 111

este specifică acțiunii în realizare (revendicare) și aparține doar persoanei

care poate pretinde un asemenea drept.

Față de

această situație nu se mai justifică analiza criticilor privind fondul cauzei.

Deși

recurenta a menționat ca temei al recursului și art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conține nu au suport în

criticile formulate, întrucât acestea nu se referă la interpretarea greșită a

vreunui act juridic dedus judecății, ci a invocat greșita reținere a situației

de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul

administrat în cauză, recurenta subsumând acestui motiv de recurs critici de

netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

În

considerarea celor de mai sus, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă

recursul reclamantei ca nefondat.

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P.R.D.S. Mureș-Tg. Mureș împotriva

Deciziei nr. 2/ A din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2024
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii; a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905/19 iunie 1
ÎCCJ 2016-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1111/2016
Decizia nr. 1111/2016 Asupra recursurilor de față, deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 858 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosar nr. x/102/2011 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta R
ÎCCJ 2014-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cauza aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu, având ca obiect anulare încheiere de carte funciară, reclamanta R.N.P. -Romsilva - Direcția Silvică Sibiu a r
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3331/2014
ului litigiu. Până la modificarea documentației cadastrale - dacă se va dovedii că susținerile pârâtei sunt întemeiate, într-un litigiu în care cele două unități administrative - Județul Mureș și Municipiul Târgu Mureș și-ar disputa proprie
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2017
ciară nr. x Lăpușna la nr. top. x/2, având suprafața de 40.627 m 2, iar ca proprietar figurează înscris Statul Român, în baza Decretului nr. 38/1948, însă acesta este un imobil cu totul diferit de cel menționat în cuprinsul certificatului n
Sursă